„Povești sincere ale unui devot părintelui său spiritual” – citiți online gratuit integral

DescărcațiPovești sincere ale unui preot către părintele său duhovnic (.epub) 1.0.0

Ascultă online

Prima poveste

Începutul călătoriei și căutarea rugăciunii neîncetate

Prin harul lui Dumnezeu, sunt un om creștin, un mare păcătos în afaceri, un călător fără adăpost după titlu, de cel mai jos statut, rătăcind din loc în loc. Bunurile mele sunt următoarele: o pungă de biscuiți pe umeri și o Sfântă Biblie sub braț; asta e tot. În săptămâna a douăzeci și patra după Ziua Treimii, am venit la biserică la prânz să mă rog; citeste Apostolul din Epistola catre Tesaloniceni, incepand cu anul 273, care spune:roagă-te fără încetare. Această zicală mi-a rămas în mod special în minte și am început să mă gândesc, cum este posibil să mă rog fără încetare, când fiecare persoană are nevoie să facă exerciții în alte chestiuni pentru a-și susține viața? Am reușit să citesc Biblia, și acolo am văzut cu ochii mei același lucru pe care l-am auzit – și anume, că este necesar să ne rugăm neîncetat, să ne rugăm tot timpul în duh , purtați mâini de rugăciune în orice loc. M-am gândit, m-am gândit, nu am știut cum să mă decid.

Ce să fac, – m-am gândit – unde pot găsi pe cineva care să-mi explice? Voi merge la bisericile unde predicatorii buni sunt celebri, poate voi auzi ceva în mintea mea acolo. Și a plecat. Am auzit multe predici foarte bune despre rugăciune. Dar toate erau învățături despre rugăciune în general; ce este rugăciunea; cum să te rogi; care sunt roadele rugăciunii; și nimeni nu a vorbit despre cum să reușești în rugăciune. A fost o predică despre rugăciunea în duh și despre rugăciunea neîncetată; dar nu era indicat cum să se ajungă la o asemenea rugăciune. Așa că ascultarea predicilor nu m-a condus la ceea ce îmi doream. De ce, după ce i-am ascultat și nu mi-a venit ideea cum să mă rog neîncetat, nu am mai ascultat predicile publice, ci m-am hotărât, cu ajutorul lui Dumnezeu, să caut un interlocutor cu experiență și cunoștință, care să-mi explice despre rugăciunea neîncetată, pe baza dorinței mele neînduplecate de această cunoaștere.

            Multă vreme am călătorit în diferite locuri: am citit Biblia tot timpul și am întrebat dacă există undeva un mentor spiritual sau un șofer cu experiență evlavioasă? Uneori îmi spuneau că un domn locuiește de mult în acest sat și este mântuit: are biserică în casă, nu merge nicăieri și se roagă la Dumnezeu tot timpul și citește necontenit cărți mântuitoare. După ce am auzit aceasta, nu m-am dus, ci am fugit în satul spus; ajuns și ajuns la proprietar.

– Ce ai nevoie de la mine? – m-a întrebat.

Am auzit că ești o persoană rugătoare și inteligentă; de aceea, vă rog, pentru numele lui Dumnezeu, să-mi explicați ce se înțelege prin ceea ce a spus Apostolul:roagă-te fără încetare, și cum te poți ruga fără încetare? Aș vrea să știu asta, dar nu pot să înțeleg.

Domnul a rămas tăcut, s-a uitat cu atenție la mine și a spus: rugăciunea interioară continuă este dorul continuu al spiritului uman pentru Dumnezeu. Pentru a fi la timp pentru acest exercițiu dulce, ar trebui să-l ceri mai des pe Domnul să te învețe să te rogi fără încetare. Rugați-vă din ce în ce mai fierbinte, rugăciunea însăși vă va dezvălui cum poate fi neîncetat; asta ia timp.

Acestea fiind spuse, a ordonat să fiu hrănit, m-a trimis pe drum și mi-a dat drumul. Și nu a explicat.

Din nou m-am dus; gândit-gândit, citit-citit, cugetat-cugetat la ceea ce mi-a spus maestrul și nu a putut înțelege; și îmi doream foarte mult să înțeleg, așa că nu dormeam noaptea. Am trecut două sute de verste și acum intru într-un mare oraș de provincie. Am văzut o mănăstire acolo. Oprindu-mă în curtea hanului, am auzit că starețul din această mănăstire este bun, iertător și uimitor. M-am dus la el. M-a primit cu bunăvoință, m-a așezat și a început să mă trateze.

Sfinte Părinte! – am spus.

Ei bine, cum să te salvezi? Trăiește după porunci, dar roagă-te lui Dumnezeu și vei fi mântuit!

Aud că trebuie să se roage fără încetare, dar nu știu să mă rog fără încetare și nici nu pot înțelege ce înseamnă să te rogi fără încetare. Te rog, tată, explică-mi asta.

Nu știu, dragă frate, cum să-ți explic altfel. SUNT! Stai, am o carte, acolo se explică; şi a adus Sfântului Dmitri învăţătura duhovnicească a omului lăuntric. Citiți pe această pagină.

Am început să citesc următoarele: „Acestea sunt cuvintele Apostolilor: roagă-te neîncetat – trebuie să înțelegem rugăciunea care lucrează cu mintea: mintea poate să se încăpățâneze mereu cu Dumnezeu și să se roage lui neîncetat”.

            Explicați-mi acest lucru, cum mintea poate fi mereu fixată pe Dumnezeu, nu distrasă și să se roage fără încetare.

Este foarte ciudat, cu excepția cui îi va da Dumnezeu însuși, a spus starețul. Și nu a explicat.

După ce am petrecut noaptea la el și dimineața mulțumindu-i pentru primirea amabilă, mi-am continuat drumul, neștiind încotro mă îndrept. Și-a plâns lipsa de înțelegere, dar pentru mângâiere a citit Sfânta Biblie. A umblat așa cinci zile pe drumul cel mare; în sfârşit, seara, am fost depăşit de un bătrân care părea să fie din cler.

La întrebarea mea, a spus că a venit din deșert, care este la 10 verste de drumul principal, și m-a chemat să merg cu el în deșertul lor. La noi, a spus el, călătorii sunt primiți, mângâiați și hrăniți împreună cu oaspeții de la hotel.

Cumva nu am vrut să intru și am răspuns la invitația lui astfel: liniștea mea nu depinde de apartament, ci de îndrumarea spirituală; Nu fug după mâncare, am o mulțime de biscuiți în geantă.

Și ce fel de instrucție cauți și de ce ești surprins? Intră, intră, dragă frate, la noi; avem bătrâni experimentați care ne pot oferi hrană spirituală și ne pot ghida pe calea adevărată, în lumina cuvântului lui Dumnezeu și a raționamentului Sfinților părinți

O întâlnire cu un bătrân și primele lecții de rugăciune

Vezi, Părinte, acum vreun an, când eram lângă masă, am auzit următoarea poruncă de la Apostol:roagă-te fără încetare. Neputând să înțeleg asta, am început să citesc Biblia. Și acolo, de asemenea, în multe locuri, am găsit porunca lui Dumnezeu ca să se roage neîncetat, mereu, oricând, în orice loc, nu numai în timpul tuturor activităților: nu numai în timp ce este treaz, ci chiar și în somn.Dorm și inima mea veghează . Acest lucru m-a surprins foarte mult și nu am putut înțelege cum se poate face și în ce moduri; în mine s-a ivit o puternică dorință și curiozitate; iar zi și noapte nu mi-a părăsit mintea. Și de aceea am început să merg la biserici, să ascult predici despre rugăciune; dar oricât i-am ascultat, nu am primit instrucțiuni de la niciunul dintre ei, cum să mă rog fără încetare; totul vorbea doar despre pregătirea pentru rugăciune sau despre roadele ei și altele asemenea, fără a învăța cum să te rogi fără încetare și ce înseamnă o astfel de rugăciune. Am citit adesea Biblia și am verificat ce am auzit cu ea; dar în același timp nu a găsit cunoștințele dorite. Și așa sunt încă lăsat în uimire și îngrijorare.

            Bătrânul și-a făcut cruce și a început să spună: mulțumește lui Dumnezeu, frate iubit, pentru această descoperire de către El în tine a unei dorințe irezistibile de a cunoaște rugăciunea interioară neîncetată. Recunoaște în aceasta titlul lui Dumnezeu și liniștește-te, asigurându-te că până în acest moment a avut loc asupra ta testul consimțământului voinței tale la glasul lui Dumnezeu și ți-a fost făcut să înțelegi că nu cu înțelepciunea acestei lumi, nici cu iscusință exterioară ajungi la lumina cerească, rugăciunea interioară neîncetată, ci dimpotrivă; simplitatea inimii Și, prin urmare, nu este deloc surprinzător că nu ați putut auzi despre lucrarea esențială a rugăciunii și să învățați știința cum să-i realizați acțiunea neîncetată. Și să spun adevărul, deși mulți predică despre rugăciune și există multe învățături despre ea de către diverși scriitori, dar din moment ce toate raționamentul lor se bazează mai ales pe minte, pe raționamentul minții naturale și nu pe experiența activă, ei învață mai mult despre apartenența rugăciunii decât despre esență. Un altul reflectă admirabil asupra necesității rugăciunii; a doua – despre puterea și binefacerea ei: a treia despre mijloacele pentru desăvârșirea rugăciunii, adică despre faptul că rugăciunea necesită neapărat sârguință, atenție, căldură a inimii, puritatea gândirii, împăcarea cu dușmanii, smerenia, întristarea etc. Și ce este rugăciunea? și cum să înveți să te rogi? – pentru acestea, deși sunt primele și cele mai necesare întrebări, foarte rar se găsesc explicații detaliate de la predicatorii vremii; Prin urmare, ele sunt mai dificile pentru conceptul tuturor considerentelor lor enumerate mai sus și necesită un management misterios, și nu numai știință școlară. Dar ce păcat că înțelepciunea zadarnică și spontană ne obligă să-L măsurăm pe Dumnezeu cu un standard uman. Mulți se gândesc la problema rugăciunii într-un mod complet distorsionat, gândindu-se că mijloacele și isprăvile pregătitoare creează rugăciunea, iar nu rugăciunea dă naștere faptelor și tuturor virtuților. În acest caz, ei confundă în mod greșit roadele sau consecințele rugăciunii cu mijloacele și metodele pentru aceasta și, prin urmare, degradează puterea rugăciunii. Și acest lucru este cu totul neplăcut pentru sfintele scripturi: pentru că Apostolul Pavel dă o învățătură despre rugăciune în următoarele cuvinte:va rog pentru ca in primul rand(în primul rând)creează rugăciuni. – Aici prima învățătură din declarația apostolului despre rugăciune este că el asigură lucrarea rugăciunii în primul rând:vă rog, în primul rând, faceți rugăciuni. Sunt multe fapte bune care se cer unui creștin, dar lucrarea rugăciunii trebuie să vină pe primul loc, pentru că fără ea nu poate avea loc nicio altă lucrare bună. Este imposibil fără rugăciune să găsești calea către Domnul, să înțelegi adevărul, să răstignim trupul cu patimi și pofte, să fii luminat în inimă de lumina lui Hristos și să fii mântuit fără rugăciune prealabilă, dese. Spun dese, pentru că desăvârșirea și corectitudinea rugăciunii depășește sfera noastră, precum Sfântul Apostol Pavel: ne vom ruga după vreme, nu știm cum va fi. Prin urmare, numai frecvența, constanța este lăsată în seama soartei capacității noastre, ca mijloc de a atinge puritatea rugăciunii, care este mama tuturor binelui spiritual. Ai grijă de mama ta, iar ea te va face copil, spune Sfântul Isaac Sirinul, învață să dobândești prima rugăciune și vei săvârși comod toate virtuțile. Și cei care nu sunt familiarizați cu practica și învățăturile tainice ale Sfinților părinți

            În acest interviu, ne-am apropiat aproape de deșert în mod insensibil. Ca să nu-mi fie dor de acest bătrân înțelept, ci mai degrabă să obțin permisiunea dorinței mele, m-am grăbit să-i spun: fă-mi o favoare, părinte cinstit, explică-mi ce se înțelege prin rugăciune interioară continuă și cum să o înveți: văd că o știi în detaliu și prin experiență.

Bătrânul mi-a acceptat cererea cu dragoste și m-a chemat la el: vino acum la mine, îți voi da cartea Sfinților părinți, de la care poți înțelege clar și detaliat și învăța rugăciunea cu ajutorul lui Dumnezeu. Am intrat în chilie, iar bătrânul a început să spună următoarele: rugăciunea interioară continuă a lui Isus este o invocare continuă, neîncetată, a Numelui Divin al lui Iisus Hristos cu gura, mintea și inima, închipuindu-și prezența constantă, și cerând mila Lui, în timpul tuturor activităților din fiecare activitate. Se dezvăluie în următoarele cuvinte: Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Și dacă cineva se obișnuiește cu această chemare, el va simți o mare mângâiere și nevoia de a face mereu această rugăciune, astfel încât să nu poată rămâne fără rugăciune, și ea se va revărsa din el de la sine.

Acum înțelegi că există rugăciune neîncetată? – Foarte clar, tată! Pentru numele lui Dumnezeu, învață-mă cum să ajung! – am exclamat cu bucurie.

Citirea „Bunătate» și progres spiritual

Cum să înveți să te rogi, vom citi despre asta în această carte. Această carte se numeșteBunătate. Conține o știință completă și detaliată a rugăciunii interioare neîncetate, predată de douăzeci și cinci de sfinți. părinților, și este atât de înalt și de folositor încât este considerat principalul și primul mentor în viața spirituală contemplativă și, după cum dezvăluie Sfântul Nicefor, „fără osteneală și sudoare duce la mântuire”.

– Este mai înalt și mai sfânt decât Biblia? – Am întrebat.

– Nu, nu este mai înalt sau mai sfânt decât Biblia, ci conține în sine explicația ușoară a ceea ce este conținut în mod misterios în Biblie și nu este rezonabil în înălțimea ei pentru mintea noastră miop. Vă prezint un exemplu în acest sens: soarele este cea mai mare, strălucitoare și minunată lumină; dar nu o poți contempla și considera cu un ochi simplu, neîmpovărat. Ai nevoie de un renumit sticla artificiala, desi este de un milion de ori mai mica si mai slaba decat soarele, prin care sa poti privi acest frumos rege al luminilor, sa-i admiri si sa-i primesti razele de foc. Și scripturile sunt un soare strălucitor șiBunătate– ai nevoie de sticlă.

Acum ascultă, voi citi cum să învăț să mă rog continuu. – Bătrânul a dezvăluitBunătate, a găsit învățăturile Sfântului Simeon Noul Teolog și a început: „stai tăcut și singur, pleacă-ți capul, închide ochii; respiră mai liniștit, privește cu imaginația în interiorul inimii tale, adu-ți mintea, adică gândurile tale din cap la inimă. Când respiri, spune: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă. alungă gândurile, ai răbdare calmă și repetă acest exercițiu mai des.

Atunci bătrânul mi-a explicat toate astea, a arătat un exemplu, și citim și cuBunătateSf. Grigorie Sinait, iar Pr.Kalistaiar Ignatie. Bătrânul mi-a explicat tot ce am citit în Dobrotolyubiya cu propriile sale cuvinte. Am ascultat cu atenție totul cu entuziasm, am absorbit amintirea și am încercat să-mi amintesc cât mai multe detalii posibil. Așa că am stat toată noaptea și, nedormit, am plecat până dimineața.

Bătrânul, dându-mi drumul, m-a binecuvântat și mi-a spus, învățând să mă rog, să merg la el cu o mărturisire și o revelație sinceră, pentru că fără credința mentorului este incomod și nu prea reușit să mă angajez în munca interioară pe cont propriu.

În timp ce stăteam în biserică, am simțit un zel arzător de a studia cât mai tare rugăciunea interioară neîncetată și l-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute. Atunci m-am gândit, cum o să mă duc la bătrân pentru sfat sau pentru un duh cu o revelație; pana la urma nu te lasa sa stai la hotel mai mult de trei zile, nu sunt apartamente langa desert? În sfârșit am auzit că există un sat la 4 mile distanță. Am venit acolo să caut un loc; și din fericire pentru mine Dumnezeu mi-a arătat comoditate. L-am angajat pe soțul meu acolo toată vara să aibă grijă de grădină, ca să pot locui singur într-o colibă ​​din această grădină. Slavă domnului! – am găsit un loc liniștit. Și așa a început să trăiască și să învețe, după metoda arătată mie, rugăciunea interioară, și să meargă la bătrân.

Timp de o săptămână, m-am ocupat cu sârguință în studiul rugăciunii neîncetate singur în grădină, exact așa cum îmi explicase bătrânul. La început, părea că problema a dispărut. Apoi am simțit o mare povară, lene, plictiseală, somn copleșitor și diverse gânduri s-au întunecat asupra mea. Cu întristare m-am dus la bătrân și i-am spus situația mea. El, cunoscându-mă cu bunăvoință, a început să spună: acesta, iubitul meu frate, este războiul împotriva ta al lumii întunecate, față de care nimic din noi nu este atât de îngrozitor ca rugăciunea sinceră și, de aceea, încearcă în toate felurile să te împiedice și să te distragă de la studiul rugăciunii. Totuși, dușmanul nu acționează altfel decât cu voia și îngăduința lui Dumnezeu, atât cât este necesar pentru noi. Este clar că mai ai nevoie de un test de smerenie; și de aceea este încă prea devreme să atingem intrarea superioară a inimii cu zel excesiv, pentru a nu cădea în egoismul spiritual.

Aici am să vă citesc despre acest caz de învățare dinBunătate. Bătrânul a găsit învățătura reverenduluiNicephoruscălugăr, și a început să citească: „dacă după puțină muncă, nu poți intra în țara inimii așa cum ți s-a explicat, atunci fă ce-ți spun și cu ajutorul lui Dumnezeu vei găsi ceea ce cauți. Știi că capacitatea de a vorbi este în laringele fiecărei persoane. dacă vrei) și lasă-mă să spun asta continuu: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!

            Aici puteți auzi cum Sf. părinți în acest caz, a spus bătrânul. Și de aceea trebuie să acceptați acum porunca cu autoritate, să creați cât mai mult posibil rugăciunea lui Isus. Iată un rozariu pentru tine, prin care rostești pentru prima dată cel puțin trei mii de rugăciuni în fiecare zi. Fie că stai în picioare, fie că șezi, fie că mergi, fie că te culci, spune neîncetat: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă – nu cu voce tare și nici în grabă; și asigurați-vă că executați cu fidelitate trei mii pe zi, nu adăugați sau reduceți singur. Dumnezeu vă va ajuta să obțineți o acțiune continuă a inimii prin aceasta.

Am acceptat cu plăcere această comandă și m-am dus la mine. Am început să performez corect și exact așa cum m-a învățat bătrânul. Mi-a fost greu două zile, și apoi a devenit atât de ușor și de dorit, încât atunci când nu spui o rugăciune, a existat un fel de cerință de a face din nou rugăciunea lui Isus și a început să se rostească mai comod și mai ușor, nu atât de mult ca înainte, cu constrângere.

L-am anunțat pe bătrân, iar el mi-a poruncit să fac șase mii de rugăciuni pe zi, zicând: Fii liniștit și numai, cât mai credincios, încearcă să împlinești numărul rugăciunilor care ți-au fost încredințate: Dumnezeu se va milostivi de tine.

Timp de o săptămână întreagă, în coliba mea singuratică, am trecut prin șase mii de rugăciuni la Iisus în fiecare zi, fără să-mi pese de nimic și fără să mă uit la gândurile mele, indiferent cum s-au luptat; asta e tot ce a încercat să facă, să împlinească exact porunca bătrânului, Și ce? – Sunt atât de obișnuit cu rugăciunea încât atunci când mă opresc chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, simt că oricât aș câștiga ceva, cât de mult pierd ceva; Voi începe rugăciunea și din nou în același minut va fi ușor și mângâietor. Când întâlnești pe cineva, nu vrei să mai vorbești, și vrei să fii singur și să te rogi; m-am obișnuit o săptămână.

După ce nu m-a văzut de zece zile, bătrânul însuși a venit să mă viziteze; I-am explicat starea mea. El, după ce a ascultat, a spus: Acum ești obișnuit să te rogi, privești, mențineți și întăriți acest obicei, nu pierdeți timpul în întuneric și, cu ajutorul lui Dumnezeu, hotărâți să nu faceți în zadar douăsprezece mii de rugăciuni pe zi; Rămâneți în izolare, trezește-te mai devreme și culcă-te mai târziu, vino la mine pentru un sfat la fiecare două săptămâni.

            Am început să fac cum mi-a poruncit bătrânul și, în prima zi, abia am avut timp să-mi termin regula de douăsprezece mii seara târziu. În a doua zi, a făcut-o ușor și cu plăcere. La început, în timpul recitării continue a rugăciunii, am simțit oboseală, sau ca și cum limba era întârziată și un fel de rigiditate în fălci, deși plăcută, apoi o durere ușoară și subtilă în cerul gurii, apoi am simțit o ușoară durere la degetul mare de la mâna stângă, pe care o treceam prin rozariu, mi-a dat o senzație plăcută. În același timp, toate acestea păreau să entuziasmeze și să oblige la o mai mare creație a rugăciunii. Și astfel, în ziua a cincea, a săvârșit cu credință douăsprezece mii de rugăciuni și, împreună cu obiceiul, a primit plăcere și vânătoare.

Cumva, dis de dimineață, o rugăciune mă trezea. A început să citească rugăciunile de dimineață, dar limbajul nu le-a rostit cu pricepere și toată dorința a căutat în mod natural să creeze rugăciunea lui Isus. Și când am început-o, cât de ușor și reconfortant a devenit, iar limba și gura păreau să se pronunțe de la sine, fără constrângerea mea! Mi-am petrecut toată ziua în bucurie și eram ca înstrăinat de orice altceva, ca și cum aș fi fost pe un alt pământ și am îndeplinit cu ușurință douăsprezece mii de rugăciuni la începutul serii. Mi-am dorit foarte mult să spun și eu o rugăciune, dar nu am îndrăznit să fac ceea ce a poruncit bătrânul. În acest fel și în alte zile am continuat să invoc numele lui Isus Hristos cu ușurință și atracție față de el.

Apoi s-a dus la bătrân pentru o revelație și i-a spus în detaliu. După ce a ascultat, a început să vorbească: mulțumește lui Dumnezeu că s-a descoperit în tine vânătoarea și ușurința rugăciunii. Aceasta este o chestiune firească, care provine din exerciții și isprăvi frecvente, la fel ca o mașină, în care se dă o împingere sau o forță roții principale, care pentru o lungă perioadă de timp funcționează de la sine; iar pentru a-și continua mișcarea, această roată trebuie lubrifiată și împinsă. Așadar, vezi cu ce abilități minunate le-a oferit Dumnezeu filantropic chiar și natura senzuală a omului, care poate fi simțită chiar și în afara harului și nu în senzualitate purificată și într-un suflet păcătos, așa cum ai experimentat deja tu însuți? Și cât de minunat, minunat și plăcut este, când Domnul este încântat să deschidă darul rugăciunii spirituale spontane și să curețe sufletul de patimi? Această stare nu este înfățișată, iar descoperirea acestui mister al rugăciunii este o pregustare a dulceții pământului ceresc. Căutătorilor Domnului le va plăcea asta în simplitatea unei inimi iubitoare! Acum îți permit: roagă-te cât vrei, cât mai mult, încearcă să-ți dedici toate orele de veghe rugăciunii și chemați fără ezitare numele lui Isus! Hristoase, predandu-te cu umilinta vointei lui Dumnezeu si asteptand ajutor de la El: eu cred ca El nu te va parasi si iti va indrepta calea.

            După ce am acceptat această instrucțiune, am petrecut toată vara în rugăciune verbală constantă către Isus și am fost foarte calm. În vis, am visat adesea că fac o rugăciune. Și în timpul zilei, dacă se întâmpla să întâlnesc pe cineva, toți mi se păreau la fel de amabili ca rudele, deși nu aveam de-a face cu ei. Gândurile în sine s-au potolit complet și nu m-am gândit la nimic, cu excepția rugăciunii, pentru a asculta, pe care mintea a început să se încline, iar inima însăși a început să simtă căldură și un fel de plăcere. Când s-a întâmplat să vină la biserică, slujba lungă în deșert părea scurtă și nu mai era obositoare pentru forțe, ca înainte. Cabana mea retrasă mi s-a părut un palat minunat și nu știam cum să-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a trimis un păcătos atât de nenorocit, un bătrân și un mentor atât de mântuitor.

Moartea unui bătrân și începutul unei căi independente

Dar pentru o scurtă perioadă de timp am folosit instrucțiunile bătrânului meu bun și înțelept de Dumnezeu – la sfârșitul verii a murit. După ce mi-am luat rămas bun de la el cu lacrimi, mulțumindu-i pentru învățătura părintească a mea, nenorocitul, am implorat după el să binecuvânteze rozariul cu care se ruga mereu. Deci, am rămas singur. În sfârșit, vara a trecut, iar grădina a fost curățată. Am început să trăiesc nicăieri. Bărbatul mi-a dat socoteală, mi-a dat două întregi pentru pază și a turnat o pungă de biscuiți pe drum și am plecat din nou să călătoresc în diferite locuri; dar nu mai mergea ca înainte de nevoie; chemarea numelui lui Iisus Hristos m-a înveselit pe drum și toți oamenii au devenit mai buni cu mine, parcă toată lumea a început să mă iubească.

Într-o zi am început să mă gândesc, unde să pun banii primiți pentru păstrarea grădinii și la ce să-i folosesc? SUNT! Stop! Bătrânul s-a dus acum, nu are cine să învețe; Mă voi cumpăraBunătate, și voi învăța rugăciunea interioară de la el. Mi-am făcut cruce și am plecat cu o rugăciune. A ajuns într-un oraș de provincie și a început să-l întrebe pe Dobrotolyubstvo în rânduri; Am găsit-o într-un singur loc, dar și atunci ei cer trei complete, și am doar două; s-a tocmit, s-a tocat, dar negustorul nu a cedat deloc; în cele din urmă a spus: Du-te la această biserică, întreabă-l pe gardianul bisericii de acolo; are o carte atât de veche, poate ți-o dă pentru două întregi. M-am dus și am cumpărat într-adevăr pentru două întregi o Bunătate, toate bătrâne și bătrâne; mă bucur că Abijak l-a reparat, l-a acoperit cu o cârpă și l-a pus în punga cu Biblia mea.

            Așa merg acum și mă rog neîncetat rugăciunea lui Isus, care îmi este dragă și mai dulce decât orice pe lume. Uneori merg șaptezeci de verste sau mai mult pe zi și nu simt că merg; dar simt doar că mă rog. Când mă apucă o răceală puternică, încep să spun intens o rugăciune și în curând îmi voi fi cald peste tot. Dacă foamea începe să mă învingă, voi chema mai des numele lui Iisus Hristos și voi uita că am vrut să mănânc. Când mă îmbolnăvesc, încep să mă doară spatele și picioarele, încep să ascult rugăciunea și nu simt durere. Oricine mă jignește, îmi voi aminti doar cum se bucură rugăciunea lui Isus; imediat insulta și mânia vor trece și voi uita totul. Am devenit oarecum nebun, nu am griji pentru nimic, nimic nu ma ocupa, nu m-as uita la nimic mofturos, si as fi singur; Doar din obișnuință cineva vrea să creeze constant o rugăciune, iar când o fac, mă distrez foarte mult. Dumnezeu știe ce mi se întâmplă. Desigur, toate acestea sunt senzuale sau, după cum spunea răposatul bătrân, naturale și artificiale din pricepere; dar încă nu îndrăznesc să încep să studiez și să stăpânesc rugăciunea duhovnicească în inima mea, din cauza nevredniciei și prostiei mele. Aștept ceasul voinței lui Dumnezeu, sperând în rugăciunile răposatului meu bătrân. Prin urmare, deși nu am realizat o rugăciune duhovnicească continuă care acționează singur în inima mea, ci mulțumesc lui Dumnezeu, acum înțeleg clar sensul zicei pe care am auzit-o la Apostol:
      „Rugați-vă fără încetare”.

Povestea unui prieten

O călătorie prin Siberia și povestea căpitanului

Multă vreme am călătorit în diferite locuri cu rugăciunea lui Isus însoțindu-mă, care m-a încurajat și mângâiat pe toate căile, la toate întâlnirile și ocaziile. În cele din urmă, am simțit că ar fi mai bine să stau undeva într-un singur loc, atât pentru singurătate confortabilă, cât și pentru studiuBunătate, pe care le citesc chiar și puțin pe rând, ghemuindu-mă în timpul nopților, sau în timpul odihnei de zi; totuși, a existat o puternică dorință de a pătrunde constant în ea și, cu credință, de a extrage din ea adevărata învățătură pentru mântuirea sufletului prin rugăciunea inimii. Dar cum, în conformitate cu această dorință a mea, nu am putut fi angajat nicăieri, în nicio muncă manuală, din cauza nefolosirii mâinii stângi din copilărie; și de aceea, neputând avea un adăpost permanent, m-am dus în țările siberiene, la Sfântul Inocențiu de Irkutsk, cu intenția să rămân cu gura căscată prin pădurile și stepele Siberiei și de aceea ar fi mai convenabil să mă angajez în rugăciune și lectură. Așa că am mers, dar fără încetare am făcut o rugăciune verbală. În cele din urmă, după puțin timp, am simțit că rugăciunea însăși a început cumva să se miște în inimă, adică inima, în timpul bătăilor sale obișnuite, a început să-și spună cuvinte de rugăciune cu fiecare bătaie, de exemplu: 1) Doamne, 2) Iisus, 3) Hristos, etc. Am încetat să mai rostesc o rugăciune cu gura și am început să ascult cu sârguință ceea ce îmi spune inima; amintindu-mi cum mi-a explicat răposatul bătrân cât de plăcut a fost. Apoi a început să simtă o durere subtilă în inimă și în gânduri o asemenea dragoste pentru Iisus Hristos, încât părea că, dacă Îl va vedea, s-ar repezi în picioare, și nu le-ar lăsa să plece din mâinile Lui, făcându-i dulce lobby, până la lacrimi, ci mulțumită faptului că El dă așa mângâiere pentru numele Său, dragă.

Mai târziu, în inimă a început să apară un fel de încălzire benefică, iar această căldură s-a răspândit în piept. Acest lucru m-a îndreptat în special către lectura sârguincioasăBunătate, pentru a avea încredere atât în ​​sentimentele mele, cât și pentru a învăța în continuare practica rugăciunii inimii interioare; pentru că, fără această credință, îmi era teamă că nu voi cădea în frumusețe, sau că nu voi face acțiuni firești pentru har și că nu voi fi impresionat de dobândirea rapidă a rugăciunii, așa cum am auzit de la răposatul bătrân. Și de aceea mă plimbam mai mult noaptea și petreceam în mare parte zilele citind Dobrotolyubiy, stând în pădure sub copaci. Ah, cât de multă nouă, câtă lectură înțeleaptă și încă necunoscută mi-a dezvăluit! Practicând în ea, am mâncat atât de plăcere încât nici nu mi-am putut imagina până acum. Într-adevăr, deși unele pasaje au fost de neînțeles atunci când sunt citite în mintea mea fără sens, consecințele care vin din rugăciunea inimii mi-au explicat neînțelegerea; în plus, îl vedeam din când în când pe bătrânul meu decedat în vis, care îmi explica multe lucruri și înclina tot mai mult sufletul meu prost spre smerenie. M-am distrat atât de mult timp de două luni de vară. Mergeam mai mult prin păduri și pe poteci: dacă veneam într-un sat, ceram o pungă de biscuiți, și un pumn de sare și turnam o sfeclă roșie de apă și iarăși mergeam o sută de verste.

Din păcatele sufletului meu nenorocit, sau din nevoia de viață duhovnicească, sau din mai bună instruire și experiență, ispitele au început să apară spre sfârșitul verii. Și anume: am ieșit pe drumul principal, la amurg m-au depășit doi oameni care păreau soldați; a început să ceară bani. Când am spus că nu am nici măcar un ban, ei nu au crezut și au strigat sfidător: “Minți! Călătorii adună mulți bani!” Unul dintre ei a spus: „Nu e prea multe de vorbit cu el”, și m-a lovit cu o bâtă în cap, încât am căzut inconștient. Nu știu cât timp am stat inconștient; dar când m-am trezit, am văzut că stăteam întins lângă pădurea de lângă drum, totul rupt și geanta mea dispăruse; erau tăiate doar frânghiile pe care era purtată. Slavă Domnului că nu mi-au luat pașaportul, care era în pălăria mea veche, în caz că aș putea depune mărturie cât mai curând posibil acolo unde se cere. Când m-am trezit, am plâns amar, nu atât din cauza durerii de cap, cât pentru că cărțile mele, Biblia șiBunătatecare erau în geantă. Nici ziua, nici noaptea nu m-am oprit din plâns și din plâns. Unde este acum Biblia mea, pe care am citit-o din copilărie și am avut-o mereu cu mine? Unde este bunăvoința mea, din care am tras atât instrucțiuni, cât și mângâiere? Eu, nenorocitul, am pierdut atât prima, cât și ultima comoară din viața mea, neavând săturat încă de ea. Aș prefera să fiu ucis cu totul decât să trăiesc fără această hrană spirituală! Nu le pot cumpăra din nou acum!

Două zile cu greu mi-am putut mișca picioarele, epuizată de această durere; iar pe al treilea, complet epuizat, a căzut sub un tufiș și a adormit. Așa că văd în vis, de parcă aș fi în deșert în chilia bătrânului meu, plângându-mi durerea. Bătrânul, mângâindu-mă, a început să spună: aceasta este o lecție pentru tine să fii nepătimitor de lucrurile pământești pentru o călătorie mai confortabilă către cer. Acest lucru ți se permite ca să nu cazi, iar pofta este spirituală. Dumnezeu dorește ca creștinul să-și respingă complet voința, dorința și orice pasiune pentru el și să se predea complet voinței Sale Divine. El aranjează toate cazurile în folosul și mântuirea omului.Toată lumea vrea să fie mântuită. Și de aceea înveselește-te și crezi căcu ispită, Domnul va crea un exces. Și în curând vei fi mângâiat mult mai mult decât ești trist acum. Cu aceste cuvinte, m-am trezit, am simțit o întărire a puterii mele, și în suflet, parcă un fel de zori și liniște. Să se facă voia lui Dumnezeu, am spus, mi-am făcut cruce, m-am ridicat și am plecat. Rugăciunea a început din nou să lucreze în inima mea ca înainte și timp de trei zile am călătorit liniștit.

            Deodată, depășesc pe drum un grup de mineri, care sunt escortați de convoi. Comparându-mă cu ei, am văzut doi oameni care mă jefuiseră și, în timp ce veneau din partea cealaltă, am căzut la picioarele lor și le-am cerut persuasiv să-mi spună unde sunt cărțile mele? La început nu m-au băgat în seamă, apoi unul dintre ei a început să spună: dacă ne dai ceva, îți vom spune unde sunt cărțile tale. Dă-ne un întreg. Am jurat că voi da, cu siguranță voi da, chiar dacă cer lumea de dragul lui Hristos; aici, când vrei, ia-mi pașaportul ca gaj. Au spus că cărțile mele erau transportate în căruță, împreună cu alte obiecte furate de la ele. Cum le pot obține? Întrebați de căpitanul care ne escortează. M-am repezit la căpitan și i-am explicat în detaliu. Apropo, m-a întrebat: chiar poți citi Biblia? Nu numai că pot citi totul, i-am răspuns, dar pot și scrie: vei vedea inscripția de pe Biblie că este a mea; dar pașaportul meu arată același nume și porecla. Căpitanul a început să vorbească: Acești escroci sunt soldați fugari, au locuit într-o pirogă și au jefuit pe mulți. Ieri au fost prinși de o gaură inteligentă, de la care au vrut să lovească un trei. Presupun că îți voi arăta cărțile tale când vor fi aici; dar te culci cu noi; nu e departe, sunt patru verste, altfel nu va trebui să oprești etapa și trenul. M-am dus cu bucurie la calul căpitanului de călărie și am vorbit cu el. Am văzut că este un om bun și cinstit și nu mai este tânăr. M-a întrebat cine sunt, de unde sunt și unde mă duc. Am răspuns la toate cu sinceritate; și așa am ajuns la coliba de scenă pentru noapte. El, după ce mi-a găsit cărțile, mi le-a dat și mi-a spus: unde ai de gând să mergi noaptea, petreci noaptea aici, în sala mea. Am stat.

Când am primit cărțile, m-am bucurat atât de mult că nu am știut să-i mulțumesc lui Dumnezeu; mi-am lipit cărțile la piept și le-am ținut până când mâinile mi-au fost chiar osificate. Lacrimile îmi curgeau din ochi de bucurie, iar inima îmi bătea dulce de încântare!

Căpitanul, privindu-mă, m-a întrebat: Este clar că îți place să citești Biblia. Nu am putut să răspund la asta din cauza bucuriei, doar am plâns. El a continuat: Eu însumi, frate, citesc cu atenție Evanghelia în fiecare zi. În același timp, și-a descheiat uniforma și și-a scos o mică Evanghelie a presei de la Kiev, toate forjate în argint. Stai jos, o să-ți spun ce m-a condus la asta. Dar servește-ne cina!

            Ne-am așezat la masă, căpitanul a început să spună: Am slujit în armată de mic, nu în garnizoană; cunoștea serviciul și îi plăcea să fie la conducere, ca un bun steag. Dar verile erau tinere, prieteni și; din pacate m-am obisnuit sa beau, dar pana la urma a aparut si boala betiei; când nu beau, sunt un ofițer bun, dar dacă fumez, voi sta în pat șase săptămâni. M-au suportat multă vreme, în cele din urmă, din cauza nepoliticosului șefului, m-au îmbătat, m-au făcut soldat trei ani, cu trecere la garnizoană; iar dacă nu m-am corectat și nu mă opresc din băut, m-au amenințat cu cea mai aspră pedeapsă. În această stare nefericită, oricât m-aș strădui să mă abțin, și oricât am fost tratat pentru asta, nu mi-am putut părăsi pasiunea și de aceea au vrut să mă transfere la firmele penitenciare. După ce am auzit asta, nu am știut ce să fac cu mine.

Într-o zi stăteam în cazarmă și mă gândeam. Brusc, a intrat în noi un călugăr cu o carte pentru colecția pentru biserică. Cine a putut, s-a supus. El, apropiindu-se de mine, m-a întrebat: „De ce ești atât de trist?” Eu, vorbind cu el, mi-am spus durerea; călugărul, simpatizând cu situația mea, a început: la fel a fost și cu propriul meu frate, și asta l-a ajutat: părintele său duhovnic i-a dat Evanghelia și a poruncit ferm ca ori de câte ori vrea vin, să citească măcar un capitol din Evanghelie; dacă ar fi vrut din nou, ar citi din nou capitolul următor. Fratele meu a început să facă asta și în scurt timp pasiunea lui pentru băutură a dispărut, iar acum nu mai ia nici un strop de hamei în gură de cincisprezece ani. Fă-o și vei vedea beneficiile. Am Evanghelia, cred că ți-o voi aduce.

            După ce am auzit aceasta, i-am spus: Unde mă poate ajuta Evanghelia ta, când nici eforturile mele, nici ajutoarele medicale nu mă pot ține? Am spus asta pentru că nu am citit niciodată Evangheliile. Nu spune asta, a obiectat călugărul, te asigur că va fi de folos. A doua zi, călugărul mi-a adus această Evanghelie. L-am deschis, m-am uitat, am citit și am spus: nu o voi lua; nu vei intelege nimic aici; și nu sunt obișnuit să citesc sigiliul bisericii. Călugărul a continuat să mă convingă că există o forță harului în cuvintele Evangheliei; căci ceea ce este scris în ea este ceea ce a spus Dumnezeu însuși. Nu este necesar să nu înțelegi, doar citește cu atenție. Un sfânt a spus: dacă nu înțelegi Cuvântul lui Dumnezeu, atunci demonii înțeleg ceea ce citești și tremură; la urma urmei, o pasiune beată îi excită neapărat pe demoni. Dar iată ce vă voi spune: Ioan Gură de Aur scrie că chiar și templul în care este păstrată Evanghelia sperie spiritele întunericului și este incomod accesibil trucurilor lor. Nu-mi amintesc – i-am dat ceva acelui călugăr, i-am luat această Evanghelie și am pus-o într-o cutie cu celelalte lucruri ale mele și am uitat de ea. După un timp a venit timpul să întreb, moartea a vrut vin și am descuiat repede cutia ca să iau banii și am fugit la han. Primul lucru care mi-a atras atenția a fost Evanghelia și mi-am amintit repede tot ce îmi spusese călugărul, l-am desfășurat și am început să citesc mai întâi capitolul 1 din Matei. Citind-o până la capăt, nu am înțeles nimic; și și-a amintit că călugărul a spus: nu este nevoie pe care să nu-l înțelegi, doar citește cu atenție. Lasă-mă, cred, să citesc un alt capitol; L-am citit și a devenit mai clar. Dă și al treilea; de îndată ce a început-o, deodată a sunat un clopoțel în barăci: la locuri pe paturi. Prin urmare, era imposibil să treci dincolo de poartă; asa ca am ramas.

Trezindu-mă dimineața și așezându-mă să merg la vin, m-am gândit: voi citi un capitol din Evanghelie, ce se va întâmpla? L-am citit si nu m-am dus. Îmi doream din nou vin; Am început să citesc și a devenit mai ușor. Acest lucru m-a înveselit; și la fiecare îndemn de vin am început să citesc în fruntea Evangheliei. De atunci totul a fost mai ușor, în sfârșit, de îndată ce i-a terminat pe toți cei patru Evangheliști, pasiunea pentru băutură a trecut cu totul și a devenit o urâciune. Și de exact douăzeci de ani nu am consumat deloc băutură amețitoare.

Toată lumea a fost surprinsă de această schimbare: după trei ani, am fost promovat din nou la gradul de ofițer, apoi la următoarele trepte și, în cele din urmă, am fost numit comandant. M-am căsătorit, soția mea a fost bună, am făcut avere, iar acum, slavă Domnului, trăim și îi ajutăm pe săraci, prin puterea urinei, acceptăm ciudatul. Am deja un fiu care este ofițer și un tip chipeș.

            Ascultă, de când m-am vindecat de beție, mi-am făcut un jurământ, în fiecare zi, pentru tot restul vieții, să citesc Evanghelia, după tot Evanghelistul pentru o zi; în ciuda oricăror obstacole. Asta fac acum. Dacă se întâmplă multe în biroul meu, și sunt foarte obosit, atunci seara, întins, o voi face pe soția mea sau pe fiul meu să citească peste mine întregul Evanghelist, și așa urmez cu strictețe această regulă a mea. În semn de recunoștință și pentru slava lui Dumnezeu, am încadrat această Evanghelie în argint curat și o port mereu pe piept.

Am ascultat cu plăcere aceste discursuri ale căpitanului, și i-am spus: Am văzut același exemplu: la noi, la fabrică, un maestru era foarte priceput în munca lui, un bun și drag stăpân, dar din păcate și el a băut, și des. Un om cu frică de Dumnezeu l-a sfătuit ca, atunci când vrea vin, să spună 33 de rugăciuni lui Isus, în cinstea Sfintei Treimi și după numărul de treizeci și trei de ani din viața pământească a lui Isus Hristos. Stăpânul a ascultat, a început să o facă și curând a încetat să mai bea. Dar ce altceva? dupa trei ani s-a dus la manastire.

Și ce este mai sus, a întrebat căpitanul – rugăciunea lui Isus sau Evanghelia? – Tot la fel, i-am răspuns, – că Evanghelia este rugăciunea lui Isus; pentru că numele divin al lui Isus Hristos conține toate adevărurile Evangheliei. Sfinții Părinți spun că rugăciunea lui Isus este un rezumat al întregii Evanghelii.

În cele din urmă ne-am rugat; căpitanul a început să citească Evanghelia după Marcu de la început, iar eu voi asculta și voi crea o rugăciune în inima mea. La ora două dimineața căpitanul a terminat Evanghelistul și ne-am dus să ne odihnim.

Ca de obicei, m-am trezit dimineața devreme; încă dormeam și, de îndată ce a început să răsară, m-am repezit la iubita meaBunătate. Cu ce ​​bucurie am deschis-o! Parcă și-ar fi văzut propriul tată, care era departe, sau de parcă și-ar fi văzut un prieten care a înviat din morți. I-am făcut lobby și i-am mulțumit lui Dumnezeu că mi l-a dat înapoi; imediat am început să citesc „Theoliptusdin Philadelphia”, în partea a 2-a a lui Dobrotolyubius. M-a surprins învățătura lui, în care sugerează în același timp, unuia și aceluiași om, să trimită trei lucruri diferite: stând la masă, spune el, dă mâncare trupului, citi la ureche și rugăciune minții. Dar amintirea ultimei, pline de bucurii, trăită, mi-a permis de fapt acest gând. Și aici mi-a fost dezvăluit secretul, că mintea și inima nu sunt la fel.

Când căpitanul s-a ridicat, am ieșit să-i mulțumesc pentru bunăvoință și să-i iau rămas bun. Mi-a dat ceai, mi-a dat un întreg și și-a luat rămas bun. Așa că am mers pe drumul meu, bucurându-mă.

            După ce am trecut de verstă, mi-am amintit că le-am promis soldaților una plină, pe care în mod neașteptat acum o am. Ar trebui să le dau sau nu? Un gând mi-a spus: te-au bătut și jefuit și nu pot folosi în avantajul lor, pentru că sunt arestați. Și un alt gând și-a imaginat altceva: amintește-ți ce este scris în Biblie: „Dacă vrăjmașul tău vrea, sufocă-l. . Convins, m-am întors și, în momentul în care mă apropiam de scenă, toți mineritorii au fost scoși pentru a fi conduși la următoarea stație; Am alergat repede, l-am pus în mâini pe fostul meu iubit și i-am spus: pocăiește-te și roagă-te: Iisus Hristos este filantropic, nu te va părăsi! Și cu asta i-a părăsit și a mers în direcția cealaltă în drumul său.

După ce am depășit 50 de verste de-a lungul drumului principal, am decis să apelez la ghidul de călătorie pentru mai multă singurătate și lectură convenabilă. Multă vreme m-am plimbat prin păduri, ocazional am dat de sate mici. Uneori își petrecea toată ziua în pădure, citind cu sârguințăBunătate; Am primit o mulțime de cunoștințe ciudate de la el. Inima mea a fost aprinsă spre unirea cu Dumnezeu, cu ajutorul rugăciunii interioare, pe care am căutat să o învăț, sub îndrumarea și controlul Bunătății; și, în același timp, eram întristat că nu găsisem încă un adăpost unde să mă pot angaja în liniște în lectura tot timpul.

În acea perioadă mi-am citit și Biblia și am simțit că am început să o înțeleg mai clar, spre deosebire de înainte, când atâtea mi se păreau de neînțeles și de multe ori eram surprins. Pe buna dreptate spun Sfintii parinti caBunătateeste cheia pentru deblocarea misterelor Scripturii. Reușind acest lucru, am început să înțeleg parțial sensul secret al Cuvântului lui Dumnezeu; a început să mi se dezvăluie care este secretul cel mai lăuntric al inimii unei persoane, care este rugăciunea adevărată, ce este închinarea spiritului, care este împărăția din noi, care este cererea inefabilă a Duhului Sfânt care suspină, că vei fi în mine, că-mi dai inima ta, adică îmbrăca-te cu Hristos, înseamnă logodna noastră etc. roagă-te cu inima, tot ce m-a înconjurat mi s-a arătat într-o formă minunată: copaci, iarbă, păsări, pământ, aer, lumină, totul părea să-mi spună că există pentru om, mărturisește dragostea lui Dumnezeu pentru om și totul se roagă, totul cântă slava lui Dumnezeu. Și am înțeles de aici ceea ce se numește în Dobrotolyubia „gestionarea cuvintelor unei creaturi” și am văzut un mod în care poți vorbi cu creațiile lui Dumnezeu.

O întâlnire cu un pădurar într-o pădure îndepărtată

Am călătorit așa mult timp. În cele din urmă, a intrat într-un loc atât de îndepărtat, încât timp de trei zile nu a dat peste un singur sat. Toți mi-au dispărut biscuiții și am fost foarte trist ca să nu mor de foame. Când am început să mă rog cu inima, mi-a trecut disperarea, m-am predat complet voinței lui Dumnezeu și am devenit vesel și calm. Câțiva au trecut de-a lungul drumului care se întindea lângă o pădure imensă, am văzut în fața mea un câine de curte care a fugit din acea pădure; I-am făcut semn și ea, venind în sus, a început să mă mângâie; M-am bucurat și m-am gândit: aceasta este mila lui Dumnezeu! – cu siguranță o turmă pășește în această pădure și, desigur, este un câine ciobanesc îmblânzit sau poate un vânător este la vânătoare; sau cam așa, dar măcar pot să cerșesc puțină pâine, că n-am mai mâncat de altă zi, sau pot întreba unde este un sat din apropiere. Întorcându-se lângă mine, și văzând că nu am nimic de luat de la mine, câinele a fugit din nou în pădure de-a lungul potecii înguste pe care a ajuns la drum. am urmat-o; după ce a mers două sute de brazi, a văzut printre copaci că câinele intrase într-o groapă, din care a început să latre.

Un bărbat subțire, palid, de vârstă mijlocie iese printr-un copac gros. M-a întrebat cum am ajuns aici? L-am întrebat, de ce este aici? Și am avut o discuție frumoasă. Bărbatul m-a chemat la piroga lui și m-a anunțat că este pădurer și păzește această pădure care fusese vândută pentru tăiere. Mi-a oferit pâine și sare și am început o conversație. Te invidiez, am spus, că poți trăi atât de confortabil singur de oameni, nu ca mine – rătăcesc din loc în loc și lupt între toți oamenii. Dacă există vânătoare, spune el, atunci probabil că locuiți și aici, există o pirogă veche nu departe de fostul paznic, deși s-a prăbușit, dar mai puteți locui în ea vara. Ai pașaport. Vom avea pâine, îmi aduc în fiecare săptămână din satul nostru; iată un pârâu care nu se usucă niciodată. Eu însumi, frate, mănânc o singură pâine și beau apă de zece ani și niciodată altceva. Da, asta-i ideea, la toamnă când bărbații își vor termina treaba, un om de două sute de muncitori va veni aici și va tăia pădurea asta, atunci nu voi avea ce să fac aici și nici pe tine nu te vor lăsa să locuiești aici.

După ce am auzit toate acestea, am fost atât de fericit că aș fi căzut la picioarele lui. Nu știam cum să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru atâta milă. Ce mi-am dorit, ce mi-am dorit, primesc acum pe neașteptate. Toamna adâncă este încă patru luni prea departe, așa că pot profita de liniștea și calmul care sunt convenabile pentru o citire atentă în acest momentBunătatesă învețe și să realizeze rugăciunea neîncetată în inimă. Așa că am rămas cu plăcere până la ora indicată de a locui în pirog. Am vorbit mai departe cu acest frate simplu; a început să-mi spună viața și gândurile lui.

            Eu, spunea el, nu eram ultimul om din satul meu, aveam pricepere, vopsim kumach, albastruiam vopseaua și trăiam din belșug, deși nu fără păcat: am înșelat mult în comerț, m-am închinat degeaba lui Dumnezeu; și-a blestemat mama, s-a îmbătat și s-a luptat. Era un bătrân în satul nostru care avea o carte veche, veche despre judecata cumplită. Mergea la bisericile ortodoxe și citea și i se dădeau bani pentru asta; a mers si pe mine sa ma vada. Pe vremuri îi dai zece copeici și până la cocoși. Aici ascultam, stând la lucru, iar el citea ce chinuri vom avea în iad, cum se vor schimba cei vii și morții vor învia din nou, cum va veni Dumnezeu să judece, cum vor suna îngerii din trâmbițe și ce foc și smoală va fi și cum va mânca viermele pe păcătoși. Într-o zi, când ascultam asta, mi-a fost frică, m-am gândit: nu pot evita chinul! Stai, îmi voi forța sufletul să salveze, poate îmi voi ierta păcatele. M-am gândit, m-am gândit și am renunțat la afacerea mea, am vândut casa și, fiindcă eram singură, m-am dus la polițiști cu speranța că lumea îmi va da pâine, haine și lumânări de ceară de rămas bun.

Așa trăiesc aici de mai bine de 10 ani; mănâncă o singură dată pe zi, apoi o pâine și apă; în fiecare noapte mă trezesc de la primii cocoși și mă înclin în fața luminii; când mă rog, aprind șapte lumânări în fața imaginilor. Ziua, când curtez pădurea, port lanțuri de două kilograme pe corpul meu gol. Nu o înjur pe mama mea vitregă, vin. si nu beau bere, si nu ma bat cu nimeni, nu cunosc femei si fete din familia mea.

La început, am fost mai dispus să trăiesc așa, dar spre final mă atacă gânduri necruțătoare. Dumnezeu știe dacă îți vei ierta păcatele și viața este grea. Dar este adevărat ce este scris în carte? Unde pare a fi înviat o persoană? Un altul a murit de o sută de ani sau mai mult, iar cenușa lui a dispărut. Și cine știe dacă va fi iadul sau nu? La urma urmei, nu a venit nimeni din lumea aceea; se pare că atunci când o persoană moare și putrezește, dispare. Poate că cartea a fost scrisă chiar de preoți și superiori pentru a ne speria pe noi proștii să trăim mai modest. Deci chiar și pe pământ trăiești în trudă și nu vei fi mângâiat de nimic și nu va fi nimic în lumea următoare, deci ce rost are asta? Nu este mai bine să trăiești mai rece și mai vesel pe pământ? Gândurile astea mă luptă, continuă el, și mi-e teamă că nu l-aș mai lua pe fostul maestru de pescuit!

Ascultând asta, mi-a părut milă de el și m-am gândit în sinea mea: ei spun că doar oamenii de știință și oamenii inteligenți sunt liberi gânditori și nu cred în nimic, iată-i pe frații noștri – oameni simpli care complotează disperarea! Se poate observa că lumea întunecată are voie să aibă acces la toată lumea și poate că îi atacă pe cei simpli mai convenabil. Cât de mult poți fi înțelept și întări împotriva dușmanului sufletului cu Cuvântul lui Dumnezeu. Așa că, pentru a ajuta și susține cât mai mult credința în acest frate, am luatdin geanta mea Bunătate, a găsit capitolul călugărului Isihie, l-a citit și a început să-i explice că abținerea de păcate, frica de chin, nu are succes și zadarnic, și este cu neputință ca sufletul să fie eliberat de păcatele închipuite, nici mântuit de păcatele mintale. De aceea, toate acestea se obțin prin rugăciune interioară și nu numai, am adăugat, frica de dragul chinurilor iadului, ci chiar dorința de dragul împărăției cerurilor, dacă cineva începe să înfăptuiască fapte mântuitoare, atunci sfinții părinți numesc aceasta o lucrare de mercenar. Ei spun că frica de chin este calea robului, iar dorința de răsplată în împărăție este calea angajatului. Iar Dumnezeu vrea să mergem la El într-un mod filial, adică din dragoste și sârguință, Îl tratăm cinstit și ne bucurăm de o unire mântuitoare cu El în sufletul și inima noastră.

Oricât de mult nu vă epuizați – faceți orice muncă fizică și fapte doriți; dar dacă nu îl ai mereu pe Dumnezeu în mintea ta și rugăciunea neîncetată a lui Isus în inima ta, atunci nu vei fi niciodată liniștit de gândurile tale și vei fi mereu înclinat spre păcat, chiar și în cele mai mici cazuri. Ia, frate, să faci rugăciunea lui Isus fără încetare; pentru că este posibil și convenabil pentru tine în această izolare; vei vedea în curând beneficiile. Gândurile nelegiuite nu vor veni, vi se vor descoperi credința și dragostea pentru Isus Hristos; vei afla cum vor învia morții și teribila judecată ți se va părea la fel de adevărată pe cât va fi. Iar în inimă va exista atâta lejeritate și bucurie din rugăciune încât vei fi surprins și nu vei mai fi plictisit și jenat de viața ta salvatoare.

Apoi, cât am putut, i-am explicat cum să înceapă și cum să continue rugăciunea neîncetată a lui Iisus și cum poruncește Cuvântul lui Dumnezeu despre aceasta, și Sfinților părinți. Probabil că părea să fie de acord cu asta și s-a calmat. După aceea, m-am despărțit de el și m-am închis în pirogul vechi care mi-a fost indicat.

Practicând singur rugăciunea lui Isus

Dumnezeul meu! ce bucurie, pace și încântare am simțit de îndată ce am pășit peste pragul acestei peșteri, sau mai bine zis mormânt; mi s-a părut un palat regal minunat, plin de toată confortul și veselia. Cu lacrimi de bucurie, i-am mulțumit lui Dumnezeu și am gândit: acum, într-o astfel de pace și liniște, trebuie să se ocupe cu atenție de lucrarea cuiva și să ceară îndemnuri Domnului. Așa că, în primul rând, am început să citescBunătate, totul în ordine, de la început până la sfârșit, cu mare grijă. În scurt timp am citit totul și am văzut ce înțelepciune, sfințenie și profunzime sunt cuprinse în el. Dar cum se scrie despre multe subiecte diferite, și despre diverse instrucțiuni ale Sfinților Părinți, atunci nu am putut să înțeleg totul și să pun la un loc tot ceea ce voiam să învăț, mai ales despre rugăciunea interioară, pentru a extrage din ea o metodă de studiere a rugăciunii automate continue în inimă. Și chiar mi-am dorit asta, după porunca lui Dumnezeu prin Apostol:Gelos pe marile daruri  și, de asemenea:Nu stinge spiritul  . Gândit, gândit, cum să fii? Imi lipsesc mintea, concepte la fel, nu are cine sa explice. Voi începe să-L tulbur pe Domnul cu rugăciune; Poate că Domnul îmi va aminti cumva. După aceea, o zi întreagă n-am făcut nimic, atâta timp cât eram în rugăciune neîncetată, fără încetare nici măcar o clipă; gândurile mi s-au liniștit și am adormit: așa văd în vis, parcă sunt în chilia răposatului meu bătrân, iar el interpreteazăBunătate, și spune: această carte sfântă este plină de mare înțelepciune. Este o comoară misterioasă a înțelegerii destinelor secrete ale lui Dumnezeu. Nu este disponibil în toate locurile și nu pentru toată lumea; totuși, după măsura fiecărei înțelegeri, conține astfel de instrucțiuni, pentru înțelepți – înțelepți, pentru simpli – simpli. Și de aceea voi, iertatorii, să nu o citiți în ordinea în care cărțile Sfinților părinți una câte una. Acolo, această ordine este teologică; iar o persoană neînvățată care dorește să învețe din bunătatea rugăciunii interioare ar trebui să o citească în următoarea ordine:

1) Mai întâi, citește carteaNicephorusmonahism (în 2 părți); apoi 2) întreaga carte a lui Grigory Sinait, cu excepția scurtelor capitole; 3)Simeon Noul Teologdespre trei forme de rugăciune și un cuvânt despre credință; iar conform acesteia 4) carteaCallistaiar Ignatie. Acești părinți conțin o instrucțiune și o învățătură completă despre rugăciunea interioară a inimii, pe înțelesul tuturor.

Și dacă vrei să vezi o instrucțiune și mai clară despre rugăciune, atunci găsește-o la ora 16:00. chipul rugăciunii sfântului Patr.Kalistadin Constantinopol. Eu, parcă, ținând în mâinile meleBunătate, a început să caute instrucțiunile menționate, dar nu le-a putut găsi curând. Bătrânul însuși, răsturnând câteva pagini, a spus: Iată! Îl voi însemna pentru tine și, ridicând cărbunele din pământ, subliniat în marginea cărții, față de articolul găsit. Tot ce a spus bătrânul, am ascultat cu atenție și am încercat să-mi amintesc cât mai ferm și mai detaliat posibil.

M-am trezit, și înainte de zori, am întins și am repetat în memorie tot ce am văzut în vis și ce mi-a spus bătrânul. În cele din urmă, am început să mă gândesc: Dumnezeu știe dacă sufletul bătrânului răposat este al meu, sau dacă propriile mele gânduri sunt astfel reglate, pentru că mă gândesc des și mult laBunătatesi despre batran? M-am trezit cu această surpriză, deja răsare. Și ce? Văd pe piatra, care era în locul mesei din pigola mea, Bunătatea neîndoită în același loc pe care mi l-a arătat bătrânul și subliniată cu cărbune, exact așa cum am văzut în vis, până și cărbunele însuși zăcea lângă carte. Acest lucru m-a surprins, pentru că îmi amintesc cu fermitate că cartea nu mai fusese aici de seara; mi-a fost pliat în cap și mai știu sigur că în locul indicat nu a existat înainte. Acest caz m-a asigurat de adevărul visului și de plăcerea lui Dumnezeu a amintirii binecuvântate a bătrânului meu. Așa că am început să citesc Dobrotolyubstvo, după aceeași ordine pe care mi l-a indicat bătrânul. Am citit-o o dată, am citit din nou același lucru, iar această lectură mi-a aprins în suflet o vânătoare și sârguință de a testa tot ce am citit în practică. Mi s-a descoperit clar și clar ce înseamnă rugăciunea interioară, ce înseamnă să o obții și ce se întâmplă din ea și cum încântă sufletul și inima și cum să recunosc această desfătare, fie că este de la Dumnezeu, fie din ființă, fie din frumusețe.

Așa că, în primul rând, m-am apucat să găsesc locul inimii, conform instrucțiunilorSimeon Noul Teolog. Închizând ochii, a privit cu mintea, adică cu imaginația în inimă, vrând să-și imagineze cum este în jumătatea stângă a pieptului și a ascultat cu atenție bătaia ei. Așa că am exersat o jumătate de oră la început, de câteva ori pe zi; la început nu a observat decât întunericul; apoi în curând inima a început să apară și să însemne mișcare în ea; apoi, am început să intru și să ies din rugăciunea lui Iisus împreună cu suflarea în inimă, după instrucțiunile Sfântului Grigorie Sinaiul,Callistaiar Ignatie, adică atrăgând aer în sine, cu privirea mintală în inimă, și-a închipuit și a spus: Doamne Iisuse Hristoase, și în timp ce lăsând aer din sine: miluiește-te. La început, am făcut asta timp de o oră, apoi două, apoi cu cât mergeam mai departe, cu atât mai des am început să exersez astfel și, în cele din urmă, am petrecut aproape toată ziua în această activitate. Când o povară, lenea sau îndoiala m-a atacat, am început imediat să citesc în Dobrotolyubiya acele locuri care învață despre acțiunea inimii și din nou a fost vânătoare și sârguință în rugăciune. În trei săptămâni, am început să simt durere în inimă, apoi ceva căldură plăcută în ea, bucurie și pace. Acest lucru m-a entuziasmat și m-a încurajat din ce în ce mai sârguincios să exersez rugăciunea, astfel încât toate gândurile mele au fost ocupate cu ea și am simțit o mare bucurie. Din acel moment am început să simt vreme diferită în inima mea și în mintea mea. Uneori s-a întâmplat ca inima mea să fiarbă cumva de plăcere, să fie atât de ușoară, de libertate și de confort în ea, încât am fost complet schimbată și încântată. Uneori am simțit o dragoste de foc pentru Isus Hristos și pentru toată creația lui Dumnezeu. Uneori dulci lacrimi de recunoștință față de Domnul, care a avut milă de mine, un păcătos nenorocit, curgeau de la sine. Uneori, fostul meu concept fără sens a fost atât de realizat încât am înțeles cu ușurință și am reflectat asupra lucrurilor la care nici nu mă puteam gândi înainte. Uneori, căldura dulce a inimii s-a răspândit în tot corpul meu și am simțit înduioșător prezența lui Dumnezeu pretutindeni. Uneori, am simțit cea mai mare bucurie în mine când am chemat numele lui Isus Hristos și am aflat ce înseamnă ceea ce li s-a spus:Împărăția lui Dumnezeu este în tine .

Experimentând astfel de plăceri și asemănătoare, am observat că efectele rugăciunii inimii se dezvăluie în trei moduri: în spirit, în sentimente și revelații; în duh, de exemplu, dulceața dragostei lui Dumnezeu, pacea interioară, răpirea minții, curăția gândurilor, dulcea amintire a lui Dumnezeu, în sentimente o încălzire plăcută a inimii, umplerea tuturor mădularelor cu dulceață, fierbere veselă în inimă, ușurință și veselie, plăcere a vieții, nesimțire la boli și necazuri. În revelațiile de iluminare a minții, conceptul de scripturi sacre, cunoașterea cuvintelor creaturii, eliberarea de deșertăciune și cunoașterea plăcerii vieții interioare, asigurarea apropierii lui Dumnezeu și a iubirii Lui pentru noi.

            După ce am petrecut cinci luni singur în această activitate de rugăciune și bucurându-mă de senzațiile menționate mai sus, m-am obișnuit atât de mult cu rugăciunea inimii, încât am practicat-o continuu și, în cele din urmă, am simțit că rugăciunea deja de la sine, fără nicio îndemnare din partea mea, este produsă și rostită în mintea și inima mea, nu rostită în mintea mea; dar chiar și într-un vis acționează în același mod și nu este întrerupt de nimic – nu se oprește nici măcar o clipă, indiferent ce fac. Sufletul meu a mulțumit Domnului și inima mea era într-o bucurie continuă.

Era timpul să tăiem pădurea, oamenii au început să se aglomereze și a trebuit să-mi părăsesc casa cu gura căscată. După ce i-am mulțumit polițistului, m-am rugat, am sărutat bucățica de pământ pe care Dumnezeu m-a cinstit nevrednic de mila Lui, am pus o pungă cu cărți și am plecat. Multă vreme am rătăcit în diferite locuri până am ajuns la Irkutsk. Rugăciunea din toată inima, cu acțiune proprie, a fost mângâiere și mângâiere pe tot parcursul, în toate întâlnirile, nu a încetat să mă încânte, deși, în diferite grade, oriunde aș fi, orice aș face, orice aș fi ocupat, nu a împiedicat nimic și nu a diminuat nimic. Dacă lucrez, dar rugăciunea este în inima mea și lucrarea merge mai repede; dacă ascult ceva cu atenție sau citesc, dar rugăciunea nu se oprește și le simt pe amândouă în același timp, parcă aș fi împărțit, sau două suflete sunt într-un singur trup. Dumnezeul meu! ca un om misterios!

      Mărește-ți lucrările, Doamne: Tu ai creat toată înțelepciunea!. Pe drumul meu s-au întâlnit multe cazuri și evenimente minunate. Dacă le spui pe toate, nu le vei putea termina într-o zi. Dar iată, de exemplu: odată iarna, seara, a plecat singur prin pădure într-un sat să înnopteze, care era deja la două verste la vedere. Deodată un lup mare a atacat și s-a repezit. Aveam în mâini rozariul de lână al bătrânului (le aveam mereu la mine). Așa că am dat cu mâna barca lupului cu astea. Și ce? Mărgelele mi-au scăpat din mâini și s-au prins cumva chiar de gâtul lupului, lupul s-a repezit de lângă mine și, sărind peste un tufiș de spini, s-a încurcat în tufișuri cu picioarele din spate și a prins cu ghearele de o creangă a unui copac uscat și a început să lupte; dar îi era incomod să se elibereze, pentru că mătăniile îl trăgeau de gât. M-am cruce cu credință și am plecat cu intenția de a elibera lupul; și mai mult pentru că credea că dacă ar rupe mătăniile și va fugi cu ele, prețioasele mele mătănii se vor pierde și ele. De îndată ce am venit și am luat mătăniile, lupul le-a tăiat cu adevărat și a fugit. Așa că eu, mulțumind lui Dumnezeu și amintindu-mi de bătrânul meu binecuvântat, am ajuns cu bine în sat; a venit în curtea hanului și a cerut să petreacă noaptea. A intrat în casă. În colțul din față, două persoane stăteau la masă, unul era bătrân, celălalt era un bărbat gras de vârstă mijlocie, care părea să nu fie simplu în aparență. Au mâncat ceai. L-am întrebat pe bărbatul care era cu calul lor, cine sunt ei? Mi-a spus că bunicul meu era profesor la o școală publică, iar celălalt era grefier la curtea Zemstvo: ambii erau nobili. Îi duc la târg, la 20 de verste de aici. După ce am stat puțin, i-am cerut bunicii un ac și ață, m-am dus la lumânare și am început să-mi coase mătăniile rupte. Scribul s-a uitat și a zis: Văd că te-ai plecat cu sârguință, că ai rupt rozariul? Nu eu am rupt-o, ci lupul… Cum se roagă lupii, spuse scribul râzând. – Le-am spus în detaliu cum au fost lucrurile și cât de dragi îmi sunt aceste mătănii. Scribul a râs din nou și a început să spună: voi, sfinților goali, aveți mereu minuni! Și ce este sfânt aici? Tocmai l-ai lovit, iar lupul s-a speriat și a plecat; pentru că atât câinii, cât și lupii se tem de gândaci și nu este de mirare să fii prins în pădure; nu se întâmplă multe în lume, așa că crede în toate, ce minune? După ce a auzit asta, profesorul a început o discuție cu el: nu te mulțumi, omule bun, da! Nu știi partea științifică… Și văd în povestea acestui om un mister al naturii și senzual și spiritual… Cum este așa? – a întrebat scribul. Și aici vezi: deși nu ai studii ulterioare, dar bineînțeles că ai fost de acord să predai o scurtă istorie sacră a cârligului vechi și nou, publicată ca întrebări și răspunsuri pentru școli. Bătrânul al cărui rozariu era un sfânt: ce înseamnă sfințenie? Nimeni altceva decât prin isprăvile de restabilire a stării inocente a primului om din omul păcătos. Când sufletul este sfințit, trupul este sfințit. Mărgelele de rozariu au fost întotdeauna în mâinile persoanei consacrate; de aceea, prin atingerea mâinilor și a vaporilor ei, le-a fost insuflată o putere sfântă – puterea stării nevinovate a primului om. Acesta este misterul naturii spirituale!.. Această putere, conform moștenirii, este simțită în mod natural de toate animalele până în zilele noastre, și este simțită cu ajutorul mirosului; căci nasul tuturor fiarelor și animalelor este cel mai important instrument al simțurilor. Acesta este misterul naturii senzuale!… Voi, oameni de știință, aveți toate puterile și înțelepciunea; și pentru noi totul este atât de simplu: așa torni un pahar de vodcă și bateți din palme, așa că va fi putere, spuse scribul și

a mers la dulap. Aceasta este treaba dumneavoastră, – a spus profesorul, – și vă rog să ne oferiți cunoștințele deja învățate. Mi-a plăcut ce a spus profesorul; iar eu, apropiindu-mă de el, i-am spus: Îndrăznesc, părinte, să-ți mai spun ceva despre bătrânul meu, și i-am explicat cum mi se arătase în vis, cum învăța și cum punea accent pe Bunătatea. Profesorul a ascultat toate acestea cu atenție. Iar scribul, întins pe bancă, a mormăit: “Se spune că adevărul este că oamenii ies din minți și citesc Biblia. Așa este! Ce fel de pădurar va desena pe cărți pentru tine noaptea? Tocmai a scăpat cartea pe jos în vis și s-a murdărit de funingine… Este un miracol pentru tine? O, asta va trece deja!” După ce s-a gândit la asta, scribul s-a întors spre perete și a adormit. Auzind acestea, m-am întors către profesor și i-am spus; aici, dacă doriți, vă voi arăta aceeași carte, pe care este subliniată corect, și nu mânjită cu funingine. A luatdin geanta lui Bunătate, și o arăt, spunând: Mă întreb de această înțelepciune, cum a putut un suflet neîntrupat să ia cărbune și să scrie?… Învățătorul, uitându-se la bilet, a început să spună: acesta este și misterul duhurilor. ți-o voi explica; aici vedeți: atunci când spiritele sunt în forma corporală a unei persoane vii, ele recrutează și compun un corp tangibil pentru ei înșiși din aer și din materia ușoară, iar când își fac apariția, returnează din nou ceea ce au ocupat acelor elemente din care a fost extrasă compoziția corpului lor. Și după cum aerul are elasticitate, putere de compresiune și de întindere, tot așa și sufletul îmbrăcat în el poate lua totul, acționa și scrie. – Ce fel de carte ai? staţi să văd! S-a împrăștiat și s-au descoperit cuvântul și limba lui Simeon noul teolog. – Ah! trebuie să fie o carte teologică. N-am văzut-o niciodată… Această carte, părinte, constă aproape în întregime din învăţătura rugăciunii inimii interioare în numele lui Isus Hristos; este dezvăluit aici în detaliu de către douăzeci și cinci de Sf. părinții – Și știu rugăciunea interioară, a spus profesorul… M-am închinat la picioarele lui și l-am rugat să-mi spună ceva despre rugăciunea interioară. Și aceasta este ceea ce se spune în noul testament că omul și toate făpturilezarva se supune nu de bunăvoie, și totul suspină, tânjește și dorește în mod firesc să intre în libertatea copiilor lui Dumnezeu; iar acest suspin misterios al creaturilor și dorul înnăscut al sufletelor este o rugăciune interioară. Nu are nimic de învățat, este în toată lumea și în toate!… Dar cum să o găsești, să descoperi și să simți în inimă, să o conștientizezi și să o accepti cu voința, să o realizezi ca să acționeze clar, să se bucure, să lumineze și să salveze? – Am întrebat. Nu-mi amintesc dacă s-a scris undeva despre asta în tratatele teologice, – a răspuns profesorul. Totul este scris aici, am subliniat… Profesorul a luat un creion și a notat numeleBunătate, și spune: Cu siguranță voi scrie această carte din Tobolsk și o voi revizui. Și așa ne-am despărțit.

Când am plecat, i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru convorbirea cu profesorul, și m-am rugat pentru cărturar, ca Domnul să aranjeze, măcar o dată, să-i citeascăBunătateși l-ar învăța pentru mântuire.

Întâlnire cu cuviosul preot

Și apoi încă o dată la primăvară, venind într-un sat, a trebuit să mă opresc la casa preotului. Era un om bun și singuratic: am petrecut trei zile cu el. După ce m-a cercetat în acest moment, a început să-mi spună: rămâi cu mine, te voi plăti; Am nevoie de o persoană conștiincioasă; ai vazut ca avem una noua de piatra construita in spatele vechii biserici de lemn. Nu pot găsi o persoană credincioasă care să aibă grijă de muncitori și să stea în capelă să adune pomană pentru construcție; și văd că ai fi capabil de asta și ai trăi bine în felul tău; Aș sta singur în capelă și m-aș ruga lui Dumnezeu, există și o chilie deoparte pentru paznic – vă rog să rămâneți, deși biserica se va termina doar pentru această dată. Deși am refuzat multă vreme, a trebuit să fiu de acord cu cererea convingătoare a preotului. Așa că a stat vara până în toamnă. Așa că a început să locuiască în capelă. La început mi-a fost liniștit și convenabil să exersez rugăciunea, deși mulți veneau la capelă, mai ales de sărbători, unii să se roage, alții să căscă, iar alții să ia ceva din farfuria comunală. Și cum citesc uneori Biblia, atunciBunătate, apoi unii dintre cei veniți, văzând asta, au început o discuție cu mine, alții m-au rugat să le citesc ceva.

După ceva timp, am observat că o țărancă mergea adesea la capelă și se ruga lui Dumnezeu mult timp. După ce am ascultat-o ​​mormăitul, am aflat că ea recită niște rugăciuni ciudate și altele care sunt complet întortocheate. Am întrebat-o: cine a învățat-o asta? Ea a spus că mama ei, care era bisericească, și tatăl ei, un schismatic, nu erau preoți. Regretând toate acestea, am sfătuit-o să citească corect rugăciunile, după tradiția sfintei biserici, și de aceea i-am explicat: Tatăl nostru și Fecioara Maria, bucurați-vă. Și, în cele din urmă, a spus: fă rugăciunea lui Isus din ce în ce mai des; este mai de folos decât toate rugăciunile către Dumnezeu și prin ea vei primi mântuirea sufletului tău. Fata mi-a luat cu atenție sfatul și a început să o facă cu simplitate. Și ce? După puțin timp, m-a anunțat că s-a obișnuit cu rugăciunea lui Iisus, că a simțit nevoia să o facă continuu, dacă se poate, și că atunci când se roagă, simte plăcere și, după ce s-a terminat, și bucurie și dorință de a se ruga din nou. M-am bucurat de asta și am sfătuit-o să se roage în continuare în numele lui Isus Hristos.

            Vremea se apropia de sfârșitul verii; mulți dintre cei care vin la capelă au început să vină la mine, nu numai pentru lectură și sfat, ci și cu diverse dureri de viață, și chiar pentru recunoașterea căutării pierderilor și disparițiilor; aparent, alții credeau că sunt ghicitoare. În cele din urmă, fata în cauză a venit să ceară un sfat, cum să fie? Tatăl ei a intenționat să o dea involuntar în căsătorie cu un schismatic, tot din Bezpopovshchyna, iar un bărbat avea să se căsătorească cu ea. Ce fel de căsătorie legală este aceasta, a exclamat ea, nu contează! Vreau să fug cât de departe vede cu ochii. I-am spus: unde ai de gând să fugi? La urma urmei, te vor găsi din nou. În zilele noastre nu te poți ascunde nicăieri fără să te uiți, te vor găsi peste tot; ci mai degrabă, roagă-te cu mai multă sârguință lui Dumnezeu pentru aceasta, ca El să distrugă intenția tatălui tău prin soarta Sa și să-ți păzească sufletul de păcat și de erezie. Va fi mai de încredere decât evadarea ta.

Timpul a trecut și a devenit insuportabil pentru mine să fiu gălăgios și tentant. În sfârșit, vara s-a terminat, am îndrăznit să părăsesc capela și să-mi continui, ca înainte, drumul. A venit la preot și a început să-i spună: Tu, părinte, cunoști aranjamentul meu. Am nevoie de tăcere pentru rugăciune și aici este foarte distractiv și dăunător pentru mine. Aici te-am ascultat, am trăit vara: acum dă-mi drumul și binecuvântează-mă pe un drum separat. Preotul nu a vrut să-mi dea drumul și a început să mă convingă: ce te împiedică să te rogi aici? La urma urmei, nu ai ce face decât să stai în capelă și ai pâine gata. Se pare că s-au rugat acolo zi și noapte; traieste frate cu Dumnezeu! Ești capabil și folositor pentru acest loc, nu vorbești despre lucrurile mărunte care vin, ci aduci venituri și adună la biserica lui Dumnezeu, așa e. Este mai bine înaintea lui Dumnezeu decât rugăciunea ta separată. Este și mai distractiv să te rogi cu oamenii când ești singur. Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru ca el să se cunoască numai pe sine, ci pentru ca oamenii să se ajute unii pe alții, să se conducă unii pe alții spre mântuire, care să facă ce pot. Priviți la sfinți și la învățătorii universali, ei au lucrat zi și noapte și au avut grijă de biserică și au predicat peste tot și nu au stat singuri și nu s-au ascuns de oameni.

Fiecăruia, părinte, Dumnezeu îi dă pe a lui; au fost mulți predicatori, au fost și mulți pustnici. Oricine a găsit în sine o înclinație pentru ce și pentru ce, a făcut așa și a crezut că Dumnezeu însuși i-a arătat calea spre mântuire în aceasta. Și cum îmi explici asta: că mulți sfinți au părăsit gradul de preot, stareț și preot și au fugit în pustii izolate ca să nu se rușineze printre oameni? Deci Sfântul Isaac Sirul a scăpat din turma sa episcopală; așa că călugărul Atanasie din Athos și-a părăsit locuința numeroasă; și tocmai pentru că acele locuri erau ispititoare pentru ei și pentru că au crezut cu adevărat în glasul lui Isus Hristos:Care este beneficiul unei persoane când câștigă întreaga lume și își răscumpără sufletul ?.

            Dar ei erau sfinți, a spus preotul. Dacă sfinții, i-am răspuns, au grijă să nu fie vătămați de relațiile cu oamenii, atunci ce rămâne de făcut păcătosului neputincios? În cele din urmă, mi-am luat rămas bun de la acest preot bun și m-a luat cu dragoste pe drumul meu.

Povestea fetei salvate

După zece verste, m-am oprit să înnoptez în sat. La această noapte, am văzut un om extrem de bolnav și l-am sfătuit pe cel dintâi de lângă el să-i dea Sfânta Împărtășanie. tainele lui Hristos. Au fost de acord și până dimineața au trimis după preot în satul lor parohial. Am rămas să aştept să cinstesc sfintele daruri şi să mă rog pentru acest mare sacrament. Am ieșit afară, m-am așezat pe bancă și aștept să mă întâlnesc cu preotul. Deodată, din senin, fata care se amesteca în capelă iese în fugă spre mine.

Cum ai ajuns aici, am întrebat.

Eram destinați să avem o luptă corp la corp pentru a mă da drept schismatic și am plecat. În același timp, înclinându-se la picioarele mele, a început să-mi spună: fă-mi o favoare, ia-mă cu tine și du-mă la vreo mănăstire; Nu vreau să mă căsătoresc, voi locui într-o mănăstire pentru a practica rugăciunea lui Iisus. Ei te vor asculta acolo și mă vor accepta.

Miluiește-te, am zis, unde să te duc? Nu cunosc nicio mănăstire de maici din partea asta și cum pot să merg cu tine când nu ai pașaport? Odată nu vei fi acceptat nicăieri; și nu te poți ascunde nicăieri în timpul prezent, te vor prinde acum și te vor trimite la tine prin trimitere și vei fi și pedepsit pentru vagabondaj. Mai bine te duci acasă și te rogi lui Dumnezeu, iar dacă nu vrei să te căsătorești, prefă-te că ești un fel de dușman. Aceasta se numește har mântuitor; la fel și mama Sfântului Climent și Sfânta Maria, care s-a mântuit într-o mănăstire de bărbați, și mulți alții.

În timp ce stăteam și ne gândim, am văzut patru bărbați conducând o pereche de-a lungul drumului și au venit direct spre noi. Au apucat-o pe fată, au pus-o într-o căruță și au trimis-o cu un singur bărbat; iar trei dintre ei m-au legat de mâini și m-au condus înapoi în satul în care locuiam vara. Spre toate scuzele mele, au strigat doar: te vom anunta, Sfinte, cum sa seduci fetele! Seara, m-au adus la administrația satului, mi-au încătușat picioarele în fier de călcat și m-au băgat în închisoare până dimineața, când va avea loc procesul. Preotul, aflând că sunt în închisoare, a venit să mă viziteze; mi-a adus cina, m-a consolat și a spus că va mijloci pentru mine și va vorbi ca un părinte duhovnic. că nu sunt de asemenea calități precum cred ei despre mine. După ce a stat cu mine, a plecat.

            Mai târziu, seara, ghidul, conducând undeva prin sat, s-a oprit la ales; și i s-a spus ce s-a întâmplat. A ordonat să strâng o mulțime și să mă aducă la casa judecătorului. Am intrat, stăm și așteptăm. Atunci a venit ghidul, deja plin de curaj, s-a așezat la masă în șapcă și a strigat: Hei, Epifane! la urma urmei, fata, fiica ta, nu a luat nimic din curte? Nimic tată! Acest prost nu a fost demascat în niciun caz rău? Nu, tată! Da, așa vom judeca chestiunea și vom decide: te ocupi singur cu fiica ta; iar mâine îl vom învăța pe acest tânăr și îl vom alunga și îi vom porunci ferm să nu se mai arate aici. Asta este! Acestea fiind spuse, ghidul a coborât de pe masă și s-a culcat; și am fost băgat din nou în închisoare. Dimineața devreme au venit doi bărbați, unul din Sot și unul din Desia, m-au tăiat și mi-au dat drumul; și am plecat, mulțumind lui Dumnezeu că m-a onorat să sufăr pentru numele lui. Acest lucru m-a mângâiat și a încălzit și mai mult rugăciunea continuă a inimii.

Toate aceste întâmplări nu m-au jignit deloc, de parcă i s-ar fi întâmplat altcuiva, și le-am văzut doar; chiar și când m-au tăiat, era tolerabil; rugăciunea, care încânta inima, nu permitea să se audă nimic.

După patru verste, am întâlnit-o pe mama fetei, care se îndrepta de la piață cu cumpărături. Ea, văzându-mă, mi-a spus: mirele nostru a refuzat; vezi supărat pe Akulka, care a fugit de el. Apoi mi-a dat pâine și prăjitură și am continuat.

Vremea era uscată și nu voiam să petrec noaptea în vreun sat; și văzând seara doi căpi de fân îngrădiți în pădure, a tăbărât sub ei pentru noapte. Când am adormit, am văzut în vis că merg pe drum și citeam capeteAntonie cel MarecuBunătate. Deodată bătrânul m-a ajuns din urmă și mi-a spus: nu citești aici, citește aici, și a arătat spre capitolul 35 al lui Ioan Carpatia, în care este scris următoarele: uneori cel ce învață este dezonorat și suferă ispite pentru cei care au beneficiat duhovnicește de el. Și a mai arătat și capitolul 41 al acestuia, unde se spune: cei care folosesc rugăciunea mai liber, sunt captivi ai ispitelor cumplite și înverșunate.

            Apoi a început să spună: ai grijă de spiritul tău și nu fi trist! Amintiți-vă ce a spus Apostolul:Mai mare este ceea ce este în tine decât în ​​lume.. Acum ai învățat prin experiență că nicio ispită nu este permisă mai presus de puterea unei persoane; darcu ispită Dumnezeu creează și sosire rapidă. Nădejdea acestui ajutor de la Dumnezeu a întărit și a călăuzit râvna și sârguința sfinților oameni de rugăciune, care nu numai că și-au petrecut ei înșiși viața în rugăciune neîncetată, ci din dragoste au învățat și au descoperit-o și altora, când a fost prilejul și vremea. Despre aceasta spune Sfântul Grigorie Tesalonic: – nu este numai pentru noi să ne rugăm neîncetat, în numele lui Hristos, după porunca lui Dumnezeu, ci este necesar să învățăm și să descoperim și altora, tuturor călugărilor, mirenilor, înțelepților, simplilor, bărbaților, femeilor și copiilor, și să călcăm cu toată sârguința. În mod asemănător, călugărul Calist Antilykus spune: – că nici acțiunea mintală despre Domnul (adică rugăciunea interioară), nici cunoașterea contemplativă, nici căile de a ajunge la durerea sufletească, nu trebuie păstrate numai în minte, ci să fie scrise, să trădeze scrierile și expunerea, de dragul comunității. Iar Cuvântul lui Dumnezeu spune despre aceasta căfrate din frate ajutam, ca grindina e tare si mare.

Numai în acest caz ar trebui să se facă tot posibilul pentru a fugi de deșertăciune și a se păzi de a nu semăna în vânt semințele învățăturii divine. Când m-am trezit, am simțit o mare bucurie în inimă și putere în suflet și mi-am continuat drumul.

După aceea, după mult timp, a mai avut loc un incident; poate o voi spune: odată, tocmai în 24 martie, am simțit o dorință irezistibilă de a mă împărtăși mâine cu sfintele taine ale lui Hristos, adică în ziua închinată Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, în amintirea Dumnezeieștii Sale Vestiri. A întrebat dacă biserica este departe; au spus 30 de verste. Așa că am mers tot restul zilei și toată noaptea pentru a ajunge dimineața. Vremea a fost cea mai rea, uneori a nins, apoi a plouat, pe lângă vânt puternic și frig. Pe drum, a trebuit să trec un mic pârâu, iar de îndată ce am intrat în mijlocul lui, gheața mi s-a spart sub picioare și m-am scufundat în apă până la brâu. Înmuiat în felul acesta, am venit la dimineață; a apărat-o pe ea și sufrageria, la care Dumnezeu mi-a plăcut să iau parte.

            Pentru a petrece această zi în liniște, fără obstacole în calea bucuriei spirituale, l-am implorat pe parohul bisericii să rămână în camera de discuție până mâine. Toată ziua aceea am fost într-o bucurie inexprimată și o dulceață a inimii; stătea întins pe paznicii din această casă de pază neîncălzită, ca și cum ar fi odihnit pe sânul lui Avraam: rugăciunea a avut un efect puternic. Dragostea pentru Iisus Hristos și Maica Domnului, ca niște valuri dulci, se învârteau în inimă și părea să cufunde sufletul într-o răpire mângâietoare. La căderea nopții, am simțit brusc o crampe puternică în picioare și mi-am amintit că erau ude. Neglijând acest lucru, am început să-mi ascult inima cu rugăciune cu mai multă sârguință și nu am simțit durere. Dimineața am vrut să mă trezesc, dar văd că nici nu-mi pot mișca picioarele; complet retras și relaxat ca biciurile; paznicul m-a tras cu greu în jos. Așa că am stat nemișcat două zile. În a treia zi, gardianul a început să mă dea afară din discuție, spunând: dacă mori aici, atunci urmează-te. De îndată ce m-am târât pe brațe, m-am întins pe pridvorul bisericii.

Așa că a stat acolo două zile. Oamenii care au trecut pe acolo nu mi-au acordat nicio atenție și nici cererilor mele.

În cele din urmă, un bărbat a venit la mine, s-a așezat și a vorbit. Apropo, el a spus: Ce vei da? te voi vindeca. La mine a fost exact la fel; Știu din această poțiune. Nu am ce să-ți dau, i-am răspuns. Ce ai în geanta ta? Niște biscuiți și cărți. Ei bine, îmi vei face măcar o vară dacă te vindec? Și nu pot face nimic; vezi că am doar o mână, iar cealaltă este aproape complet uscată. Deci ce poți face? Nimic, cu excepția faptului că știu să citesc și să scriu. Și scrie! Păi, învață-l pe băiat să scrie, fiule, nu știe să citească mult, dar eu vreau să scrie. Dar maeștrii cer scump, 20 de ruble pe antrenament. Am fost de acord, iar ei și paznicul m-au târât și m-au pus în curtea din spate a acestui bărbat, într-o baie veche și goală.

            Așa a început să mă trateze, a strâns de pe câmpuri, din curți și din gropile de spălătorie un cvartet întreg de felurite oase putrezite, și de vite și de pasăre, și de tot felul: le-a spălat, apoi le-a rupt în bucăți mai mici cu o piatră și le-a pus într-un buștean mare; a acoperit fântâna cu un capac și a aruncat-o într-o oală goală săpată în pământ, iar deasupra bușteanului, a acoperit-o gros cu lut și, după ce a acoperit focul cu lemne, a ars-o mai mult de o zi și, așezând lemnele, a zis: acesta va fi gudron din oase. În a doua zi, a săpat din pământ o oală, în care printr-o fântână curgea dintr-un lemn plutitor un lichid gros, roșcat, uleios și mirosind a carne crudă; iar oasele care erau în buștean au devenit negre și putrezite, atât de albe, curate, transparente, ca sideful sau perlele. Mi-am frecat picioarele cu acest lichid de cinci ori pe zi. Și ce? A doua zi am simțit că îmi pot mișca degetele; a treia putea să-și îndoaie și să-și desfacă picioarele, iar în a cincea zi s-a ridicat pe ele și a umblat prin curte cu un baston. Într-un cuvânt, după o săptămână, picioarele mi-au fost complet întărite, ca înainte. I-am mulțumit acestui Dumnezeu și m-am gândit în sinea mea: ce înțelepciune are Dumnezeu în făpturi! Oasele uscate care au putrezit, s-au predat aproape complet pământului, își păstrează forța vitală, culoarea, mirosul și efectul asupra corpurilor vii și par să comunice viața corpurilor moarte. Aceasta este o garanție a viitoarei învieri a trupurilor. Aș vrea să-i arăt polițistului cu care am locuit, când se îndoiește de învierea generală!

După ce mi-am revenit în acest fel, am început să-l învăț pe băiat, am scris rugăciunea lui Isus în loc de o rețetă; l-a făcut să scrie, arătându-i cum să scrie bine cuvintele. Mi-a fost ușor să-l învăț, pentru că îl slujea pe manager în timpul zilei și venea să învețe cu mine doar când domea managerul, adică din zori până la cinele târzii. Băiatul era atent și în curând a început să scrie ceva. Când directorul a văzut ce scrie, l-a întrebat: Cine te învață? Băiatul a spus că există un călător fără brațe care locuiește în vechea noastră baie. Un manager interesant din polonezi a venit să mă vadă și m-a găsit citindBunătate. După ce a vorbit cu mine, m-a întrebat: ce citești? I-am arătat cartea. – Ah! aceasta este bunăvoința, spuse el. Am văzut această carte cu preotul nostru când locuiam la Vilnius; dar am auzit de ea, că conține niște farmece ciudate și arte ale rugăciunii, scrise de călugării greci, așa cum în India și Bokaria fanaticii stau și se umflă, încercând să le gâdile inimile și să cinstească cu prostie acel sentiment firesc. Trebuie să ne rugăm pur și simplu în scopul de a ne îndeplini datoria față de Dumnezeu; s-a ridicat și a cititTatăl nostru, după cum a învăţat Hristos; aici, toată ziua, are dreptate, în loc să se înțeleagă continuu cu același lucru; așa că probabil că vei înnebuni și îți vei rupe inima.

Nu te gândi așa la această carte sfântă, părinte. A fost scrisă nu de simpli călugări greci, ci de oameni străvechi mari și sfinți pe care și biserica voastră îi cinstește, cumvaAntonie cel Mare, Macarie cel Mare, Marcu ascetul, Ioan Gură de Aur și alții. Iar călugării indieni și Bukhara au adoptat de la ei metoda inimii pentru rugăciunea interioară, dar doar au corupt-o și au denaturat ei înșiși, așa cum mi-a spus bătrânul meu. Și în Dobrotolyubia, toate instrucțiunile despre acțiunea de rugăciune sinceră sunt luate din Cuvântul lui Dumnezeu, din Sfânta Biblie, în care același Iisus Hristos care a poruncit să citească:Tatăl nostru, a lăsat și el neîncetat rugăciune din inimă, spunând:iubește pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din toată mintea ta; postește, veghează și roagă-te; Rămâneți în Mine și Eu în voi. Și sfinții părinți, citând mărturia Sfântului împăratului David din Psalmi:gustati si vedeti ce bun Domnul, interpretează-l în așa fel încât un creștin ar trebui prin toate mijloacele să caute și să obțină dulceața în rugăciune și să caute constant mângâiere în ea, și nu pur și simplu, doar o dată pe zi, citeșteTatăl nostru. Aici vă voi citi cum acești sfinți îi condamnă pe cei care nu încearcă să dobândească și să studieze rugăciunea dulce din inimă. Ei scriu că astfel de oameni păcătuiesc în următoarele: 1) că sunt în contradicție cu scripturile inspirate de Dumnezeu, 2) că nu își asumă starea cea mai înaltă și cea mai desăvârșită a sufletului, ci fiind mulțumiți numai de virtuțile exterioare, nu pot avea lăcomie și sete de adevăr și, prin urmare, sunt lipsiți de fericirea și bucuria Domnului, sau se mândresc deseori astfel cu virtuțile deviate, sau se mândresc adesea cu virtuțile devia. Citiți ceva sus, spuse managerul; unde suntem noi oameni lumești urmăriți după asta! Aici vă voi citi într-un mod mai simplu despre cum, chiar și în viața lumească, oamenii buni au învățat să se roage continuu. Am găsit cuvântulîn Dobrotolyubiya Simeon Noul Teologdespre tânărul George și a început să citească.

Managerului i-a plăcut și mi-a spus: lasă-mă să citesc această carte, în timpul liber, când o consider. Probabil că o voi da pentru o zi, dar nu mai pot, pentru că o citesc în fiecare zi, și nu pot să rămân fără. Dar măcar scrie-mi ce ai citit acum; te voi plăti Nu am nevoie de plata ta, dar o voi scrie cu dragoste pentru ca Dumnezeu să-ți dea sârguință în rugăciune. Am rescris imediat cuvântul pe care l-am citit cu plăcere. I-a citit-o soției sale și amândurora le-a plăcut. Uneori au început să trimită după mine. M-am dus la ei cu Binevoință; citeau acolo, iar ei, stând la ceai, ascultau. Odată m-au lăsat să iau cina. Soția managerului, o bătrână bună, a stat cu noi și a mâncat pește prăjit. Cumva, din nepăsare, s-a înecat cu un os; care nu a ajutat-o, nu a putut să o ușureze în niciun fel, a simțit o durere puternică în gât și două ore mai târziu s-a întins. Au trimis un doctor la 30 de verste distanță, iar eu am regretat și am plecat acasă deja seara.

            Noaptea, într-un vis subtil, aud vocea bătrânului meu, dar nu văd pe nimeni; o voce mi-a spus: stăpânul tău te-a vindecat, de ce nu o ajuți pe manager? Dumnezeu a poruncit să aibă milă de aproapele. As fi bucuros sa ajut si cu ce? Nu cunosc niciun mijloc. Și iată ce faci: de la începutul vieții ei, ea are o aversiune față de uleiul de lemn și nu numai că nu-l poate folosi, ci și mirosul lui fără greață; și de aceea dă-i să bea o lingură de ulei de lemn, ea se va sfâșia, osul va erupe și se va aplica ulei pe rana din gât pe care a zgâriat-o osul și se va vindeca. Da, cum pot să dau când este dezgustată – nu va bea? L-ai condus pe manager să-i țină capul, dar brusc, deși cu forță, i-ai turnat în gură. Când m-am trezit, m-am dus imediat la manager și i-am povestit în detaliu despre asta. El spune că acum îți va face uleiul? Deja șuieră și delirează, iar gâtul ei este umflat. Cu toate acestea, probabil că o vom încerca; medicamentul cu ulei este inofensiv, deși nu va ajuta. A turnat ulei de lemn într-un pahar și am lăsat-o să-l înghită ici și colo. Imediat, au început vărsături puternice și în curând osul a țâșnit cu sânge; s-a simțit mai bine și a adormit adânc.

Dimineața, am venit în vizită și am văzut că stătea liniștită și bea ceai și, împreună cu soțul ei, erau uimiți de leac, și mai mult, după cum mi s-a spus în vis, că nu-i place uleiul de lemn, pentru că nimeni, în afară de ei, nu știa asta. Apoi a venit doctorul, managerul a povestit ce s-a întâmplat cu ea, iar eu i-am spus; cum un bărbat mi-a vindecat picioarele. Doctorul, după ce a ascultat, a spus: nici acesta, nici celălalt caz nu este ciudat; însăși puterea naturii era la lucru în ambele, dar de dragul memoriei o voi scrie; a scos un creion și a scris într-o carte de amintiri.

La scurt timp după aceea, un zvon s-a răspândit prin cartier că eram un văzător, un medic și un vindecător; din toate părțile au început să vină la mine continuu cu diversele lor cazuri și cazuri, mi-au adus daruri și au început să mă citească și să mă roage. Timp de o săptămână m-am uitat la ea și, temându-mă să nu cad în deșertăciune și să fiu stricat de distragere, am plecat de acolo pe ascuns noaptea.

Așa că din nou am mers pe drumul meu separat și am simțit o asemenea ușurință, de parcă un munte ar fi căzut de pe umeri. Rugăciunea mă mângâia din ce în ce mai mult, încât uneori inima îmi fierbea de iubire nemăsurată pentru Iisus Hristos, iar din această fierbere dulce, parcă mi se revărsa pâraie mângâietoare peste toate încheieturile. Amintirea lui Iisus Hristos era atât de întipărită în mintea mea, încât când mă gândeam la evenimentele Evangheliei, mi se părea că le văd în fața ochilor mei, eram mișcat și plângeam de bucurie, uneori simțeam în inimă o bucurie pe care nici nu o pot spune. Se întâmpla ca uneori să nu intru trei zile în satele oamenilor și să mă simțeam încântat, de parcă aș fi singurul de pe pământ, un păcătos nenorocit în fața unui Dumnezeu milostiv și filantropic. Această singurătate m-a mângâiat, iar bucuria de a mă ruga pentru el era mult mai palpabilă decât în ​​oameni.

            Am ajuns în sfârșit la Irkutsk. După ce s-a închinat Sfântului în fața moaștelor Sfântului Inocențiu, a început să se gândească în sinea lui: unde să mă duc acum? Și nu am vrut să locuiesc aici de mult timp, pentru că orașul este aglomerat. Am mers gânditor pe stradă; atunci m-a întâlnit un negustor local, m-a oprit și a început să-mi spună: ești călător? De ce nu vii la mine? Am venit cu el în casa lui bogată. M-a întrebat ce fel de persoană sunt și i-am spus trecutul meu. După ce a ascultat, a început să-mi spună: aici te vei duce în vechiul Ierusalim. Există un altar ca nimeni altul! M-as duce cu placere, i-am raspuns, dar nu am mijloace sa fac asta; Pot merge pe jos până la mare, dar nu există nimic de plătit pentru trecerea mării, ai nevoie de mulți bani. Doriți, spuse negustorul, vă voi oferi un remediu; anul trecut am trimis deja pe unul dintre orășenii noștri acolo. Am căzut la picioarele lui și a început să vorbească: Ascultă, o să-ți dau o scrisoare fiului meu natal din Odesa; locuiește acolo și are relații comerciale cu Constantinopolul; are corăbii și te va duce cu plăcere la Constantinopol și acolo poruncește slujilor săi să-ți angajeze un loc pe o corabie la Ierusalim și să plătească banii. La urma urmei, nu este foarte scump. Auzind acestea, m-am bucurat, i-am mulțumit mult binefăcătorului meu pentru milostivirea lui și i-am mulțumit mai mult lui Dumnezeu că îmi arată atâta dragoste și grija părintească față de mine ca un nenorocit păcătos care nu face nici un bine, nici lui, nici oamenilor, și unui ton care mănâncă pâinea altora în lene. Și așa am stat trei zile cu acest negustor caritabil. Mi-a scris, conform promisiunii sale, o scrisoare către fiul său despre mine; iar acum mă duc la Odesa cu intenţia de a ajunge la Sfântul cetatea Ierusalimului: dar nu ştiu dacă Domnul va îngădui să se închine sicriul Său purtător de viaţă.

A treia poveste

Înainte de a pleca din Irkutsk, m-am dus la părintele duhovnic, cu care am avut discuții, și i-am spus: Sunt deja în drum spre Ierusalim; venit să-mi iau rămas-bun și să-ți mulțumesc pentru dragostea ta creștină pentru mine, un călător nedemn. El mi-a spus: Dumnezeu să-ți binecuvânteze calea. Dar de ce nu mi-ai spus nimic despre tine, cine ești și de unde ești? Am auzit multe de la tine despre călătoriile tale; ar fi interesant să înveți despre trecutul și viața ta înainte de a călători.

Bine, am spus, voi fi bucuros să-ți spun și asta. Aceasta nu este o poveste lungă.

Biografia unui preot și fosta lui viață lumească

M-am născut într-un sat din provincia Oryol. După tatăl și mama mea, am rămas doi, eu și fratele meu mai mare. El avea zece ani, iar eu doi ani – al treilea. Așa că bunicul meu ne-a dus la el acasă pentru hrănire; era un bătrân bogat și cinstit, ținea un han pe drumul principal și, datorită bunăvoinței sale, mulți vizitatori stăteau la el. Am început să trăim în ea; fratele meu era plin de viață și alerga mereu prin sat, în timp ce eu am stat mai mult pe lângă bunicul meu. De sărbători mergeam cu el la biserică, iar acasă citea des Biblia, aceeași pe care o am și eu. Fratele meu a crescut și a devenit răsfățat – s-a obișnuit să bea. Aveam deja șapte ani; Odată am stat întins pe aragaz cu fratele meu, iar el m-a împins de acolo și m-a rănit la brațul stâng. De atunci și până acum, nu-l dețin – totul s-a uscat.

            Bunicul meu, văzând că nu voi fi capabil de muncă la fermă, a început să mă învețe să citesc și să scriu și, pentru că nu aveam alfabet, m-a învățat din aceeași Biblie, într-un fel: arătând elementele de bază, forțându-mă să formez cuvinte și să notez litere. Nici nu înțeleg cum, urmându-l, am învățat de-a lungul timpului să citesc. Și în cele din urmă, când bunicul meu a început să vadă prost, mă forța adesea să citesc Biblia, iar el însuși m-a ascultat și m-a corectat. Aveam adesea un scrib zemstvo care scria frumos, mă uitam și îmi plăcea felul în care scria. Aici eu însumi, urmând exemplul lui, am început să scot cuvinte, el mi-a arătat, mi-a dat hârtii și cerneală și mi-a fixat penele. Așa am învățat să scriu. Bunicul meu s-a bucurat de acest lucru și m-a instruit după cum urmează: acum Dumnezeu ți-a deschis o scrisoare, vei fi bărbat, așa că mulțumește Domnului pentru asta și roagă-te mai des. De aceea, înainte de toate slujbele mergeam la biserică, iar acasă ne rugam foarte des; Am fost obligat să citesc:Miluiește-mă Doamne, iar bunicul și bunica s-au plecat sau au stat în genunchi. În cele din urmă, aveam deja șaptesprezece ani și bunica a murit. Bunicul meu a început să-mi spună: nu avem amantă în casă, dar dacă nu avem bunica? Fratele tău mai mare este confuz, vreau să mă căsătoresc cu tine. Am apărut, imaginându-mi handicapul, dar bunicul meu a insistat, și s-au căsătorit cu mine, au ales o fată bogată și bună, de douăzeci de ani. A trecut un an, iar bunicul meu a ajuns la o boală terminală. După ce m-a chemat, a început să-și ia rămas bun și a spus: Iată casa ta și toată moștenirea, trăiește după conștiința ta, nu înșela pe nimeni, ci roagă-te mai ales lui Dumnezeu, totul este de la El. Nu nădăjduiți în nimic în afară de Dumnezeu, mergeți la biserică, citiți Biblia și amintiți-vă de mine și de bătrână. Iată banii tăi, o mie de ruble, ai grijă, nu-i cheltui degeaba, dar nici nu fii zgârcit, dă-i la cerșetori și la bisericile lui Dumnezeu.

Așa că a murit și l-am îngropat. Fratele a devenit invidios că curtea și moșia mi-au fost date numai mie; a început să fie supărat pe mine și, mai mult, dușmanul l-a ajutat în asta și chiar a intenționat să mă omoare. În fine, așa a făcut noaptea, când noi dormeam și nu erau musafiri: a intrat în dulapul în care erau ținuți banii, a scos-o din ladă și a dat foc dulapului. Am auzit deja când toată casa și curtea au luat foc și abia am sărit pe fereastră, doar în ce dormim.

Biblia zăcea sub capete și am luat-o cu noi. Privind casa noastră ardend, ne-am spus: mulțumesc lui Dumnezeu! deși Biblia a supraviețuit, deși există ceva care să ne mângâie în durere. Deci, toată proprietatea noastră a fost arsă, iar fratele nostru a dispărut. Au aflat mai târziu când a început să bea și să se laude că a luat banii și a dat foc în curte.

            Am rămas goi și desculți, complet săraci, am împrumutat cumva o colibă ​​mică și am început să trăim în sărăcie. Soția mea era meșteșugărească: țesea, toarse, coasea, lua slujbe de la oameni, lucra zi și noapte și mă hrănea. Din cauza lipsei de brațe, nici măcar nu puteam țese papuci. Ea o vizita sau se învârtea, iar eu stăteam lângă ea și citeam Biblia, iar ea asculta și uneori plângea. Când întreb: pentru ce plângi? La urma urmei, slavă Domnului, trăim. Atunci ea va răspunde: pentru mine este emoționant că este scris foarte bine în Biblie. Și-au amintit și de porunca bunicului lor – posteau des, citeau acatistul Maicii Domnului în fiecare dimineață și făceau o mie de plecăciuni noaptea ca să nu fie ispitiți. Așa că am trăit în liniște doi ani. Dar iată ce este ciudat, că, deși nu aveam habar despre rugăciunea interioară, care este creată în inimă, și nu auzisem niciodată de ea, ci pur și simplu ne-am rugat doar cu limba noastră, ne-am plecat fără rost, în timp ce proștii cădeau unii peste alții și a fost o vânătoare de rugăciune, iar rugăciunea lungă exterioară și fără concept nu părea dificilă. Aparent, un profesor mi-a spus adevărul, că există o rugăciune secretă în interiorul unei persoane, despre care el însuși nu știe, cum se face necunoscută în suflet și trezește la rugăciune, cine știe ce și cum știe cum.

După doi ani din viața noastră așa, deodată soția mea s-a îmbolnăvit de o febră puternică și, după ce s-a împărtășit, a murit în ziua a noua. Am rămas singur, incapabil să fac nimic; A trebuit să mă plimb prin lume și era păcat să cer de pomană; în plus, eram atât de tristă pentru soția mea încât nu știam unde să mă întorc. Când intram în coliba mea și îi vedeam hainele sau un fel de batistă, urlăm și cădeam fără să-mi amintesc. Prin urmare, nu mi-am putut suporta dorințele, trăind acasă, așa că mi-am vândut coliba cu 20 de ruble și ce haine aveam eu și soția mea, le-am dat pe toate cerșetorilor. Mi s-a dat un pașaport de eliberare veșnică conform numărului meu și mi-am luat imediat Biblia iubită și am mers oriunde vedeau ochii mei. După ce am plecat, m-am gândit, unde să merg acum? În primul rând, voi merge la Kiev, mă voi închina sfinților lui Dumnezeu și voi cere ajutorul lor în durerea mea. Când am îndrăznit să fac asta, m-am simțit mai bine și am ajuns cu bucurie la Kiev. De atunci, de 13 ani încoace, călătoresc constant în diferite locuri; Am vizitat multe biserici și mănăstiri, iar acum rătăcesc tot mai mult prin stepe și câmpii. Nu știu dacă Domnul vrea să ajungă la sfântul Ierusalim. Ar fi timp, când este voia lui Dumnezeu, să îngropam chiar și oasele păcătoase.

Câți ani ai? – Treizeci şi trei de ani.

Epoca lui Hristos!

Povestea a patra

      Îmi este bine să mă agăț de Dumnezeu, să mă gândesc la nădejdea mântuirii mele în Domnul.

            Un proverb rusesc corect: o persoană presupune, iar Dumnezeu, am spus, au venit la părintele meu spiritual. M-am gândit că astăzi voi merge și voi merge pe drumul spre cetatea sfântă a Ierusalimului, dar altfel a ieșit; un incident cu totul neașteptat m-a lăsat în același loc pentru încă trei zile. Și nu puteam suporta să nu vin la tine să te informez despre asta și să iau sfaturi în hotărârea mea în acest caz, care s-a întâlnit cu totul pe neașteptate în acest fel.

După ce mi-am luat rămas bun de la toți, am plecat cu ajutorul lui Dumnezeu și tocmai era să ies pe cauțiune, când la poarta ultimei case am văzut o persoană cunoscută, care era cândva aceeași cu mine, călătorul, și pe care nu o mai văzusem de trei ani. După ce mi-a salutat, a întrebat unde mă duc? I-am răspuns: Vreau, dacă vrea Dumnezeu, la vechiul Ierusalim. Slavă domnului! a ridicat; aici ai un bun tovarăș. Dumnezeu să fie cu tine și cu el, am spus, nu știi că, după firea mea, nu merg niciodată cu tovarăși, ci obișnuiesc să călătoresc mereu singur? Dar ascultă: știu că îți va plăcea acest tovarăș de călătorie; cum este el cu tine, așa vei fi bine cu el. Vedeți, părintele stăpânului acestei case, în care sunt angajat ca muncitor, merge și el la vechiul Ierusalim conform unei promisiuni și vă veți petrece bine cu el. El este un burghez local; bătrânul este bun și, în plus, complet surd, așa că dacă nu strigă, nu aude nimic; dacă îl întrebi despre ceva, trebuie să-i scrii pe o foaie de hârtie, iar apoi el va răspunde; și de aceea nu te va plictisi pe drum, nu te va vorbi, e din ce în ce mai tăcut acasă; iar pentru el vei fi necesar pe drum. Fiul său îi dă un cal și o viză la Odesa pentru a-l vinde acolo. Deși bătrânul vrea să meargă pe jos, va merge cu el un cal pentru bagajele lui și niște pachete la mormântul Domnului; aici îți poți pune geanta imediat. Acum gândiți-vă, cum poate un om bătrân și surd să fie trimis singur cu un cal într-o călătorie atât de lungă? Au căutat și au căutat un ghid, dar toată lumea întreabă că este foarte scump și periculos să-l lași să plece cu o persoană necunoscută, pentru că are bani și lucruri cu el. De acord, frate, dreptul va fi bun; concentrează-te pe slava lui Dumnezeu și spre iubirea aproapelui tău. Și voi asigura gazdele despre tine și vor fi nespus de bucuroși de asta; sunt oameni buni si ma iubesc foarte mult; Sunt angajat la ei de doi ani acum. După ce a vorbit astfel la poartă, m-a adus în casa stăpânului, iar eu, văzând că familia trebuie să fie sinceră, am fost de acord cu propunerea lor. Iată-ne acum așezați în a treia zi a sărbătorii de Crăciun, dacă Dumnezeu binecuvântează, după ascultarea dumnezeieștii liturghii, vom porni pe drum.

            Așa se întâmplă întâmplări aleatorii pe modul de viață! Și tot Dumnezeu și sfânta Sa providență ne guvernează faptele și intențiile, precum este scris:si ce sa vrei si ce sunt copiii lui Dumnezeu. După ce a auzit aceasta, părintele meu duhovnic a spus: Mă bucur din suflet, dragă frate, că Domnul a aranjat pe neașteptate să te vadă după puțin timp. Și de vreme ce acum ești liber, te voi ține mai mult cu dragoste și îmi vei spune și mai multe despre întâlnirile tale instructive, care au fost în lunga ta călătorie. De asemenea, am ascultat cu plăcere și atenție toate poveștile tale anterioare. Sunt fericit să fac asta, am răspuns și am început să vorbesc.

Era mult de toate, bune și rele; nu spune totul de multă vreme, dar multe au ieșit deja din memorie, pentru că am încercat să-mi amintesc mai ales doar ceea ce mi-a călăuzit și emoționat sufletul leneș la rugăciune, și rar mi-am amintit de orice altceva, sau mai bine să spun, am încercat să uit trecutul, după instrucțiunile Sfântului Apostol Pavel, care spunea:Aspir la onoarea celui mai înalt grad, uitând spatele și întinzând mâna spre față. Da, răposatul meu bătrân a spus că obstacole în calea rugăciunii atacului de cord din două părți, cu shuaia și gingii, adică dacă inamicul nu are timp să se îndepărteze de la rugăciune cu gânduri deșarte și planuri păcătoase, atunci el restaurează amintiri instructive în memoria lui sau îi sugerează o rugăciune care este intolerabilă pentru el. Și aceasta se numește furt clar, în care sufletul, neglijând conversația cu Dumnezeu, se îndreaptă către o conversație mulțumită cu sine sau cu făpturile. Și de aceea m-a învățat să nu accept nici cel mai frumos gând duhovnicesc în timpul rugăciunii, și chiar și după zi, dacă s-a întâmplat să văd că timpul se petrecea mai mult în reflecție și conversație instructivă decât în ​​rugăciunea esențială invizibilă a inimii, atunci și aceasta ar trebui considerată necumpătare, sau benefică pentru cei nevoiași, pentru lăcomia spirituală. în rugăciune, predomina în mare parte în număr mare înainte de timpul petrecut în alte lucrări de evlavie. Dar nu poți uita totul. Un altul, desigur, mi-a fost gravat atât de adânc în memorie, încât nu mi-am mai amintit de multă vreme, îmi amintesc, de exemplu, de o familie evlavioasă, alături de care Dumnezeu m-a cinstit să rămân câteva zile din cazul următor.

Întâlnire cu familia evlavioasă a moșierului

În timpul călătoriilor mele în provincia Tobolsk, a trebuit să trec prin vreun oraș de raion. Mai aveam foarte puțin pesmet, așa că am intrat într-o casă să cerșesc pâine pentru călătorie. Proprietarul mi-a spus: slavă Domnului, ai venit la timp, soția mea tocmai a scos pâinea din cuptor, iată un covor cald pentru tine, roagă-te pentru noi la Dumnezeu. După ce ți-am mulțumit, am început să pun pâinea în pungă, iar gazda, văzând-o, a spus: o pungă este subțire, toată uzată, o voi schimba și mi-a dat o geantă drăguță și tare. Mulțumindu-le din suflet, am continuat. La ieșire, într-un mic magazin, am cerut niște sare, iar negustorul mi-a turnat o pungă mică. M-am bucurat în duh și i-am mulțumit lui Dumnezeu că mă arată nevrednic de oameni atât de buni. Iată, m-am gândit, acum o săptămână fără să-mi fac griji de mâncare, voi dormi și voi fi mulțumit. Binecuvântează sufletul meu, Doamne!

Ieșind din acest oraș cinci verste, am văzut pe drum un satuc și o bisericuță de lemn, dar bine împodobită la exterior și pictată. Trecând pe acolo, am vrut să aduc omagiu templului lui Dumnezeu și, intrând în pridvorul bisericii, m-am rugat. Pe marginea bisericii, doi copii mici, de cinci-șase ani, se jucau pe gazon. Credeam că sunt copiii preotului, deși erau foarte bine îmbrăcați. Deci, rugându-se, a continuat. Nu am avut timp să fac zece pași de la biserică când am auzit un strigăt în spatele meu: cerșetoare! un cersetor! Stop! Copiii pe care i-am văzut țipau și alergau spre mine – un băiat și o fată; M-am oprit, iar ei au alergat și m-au prins de mână: să mergem la mama, ea iubește cerșetorii. Eu nu sunt un cerșetor, le spun, ci un trecător. Ce zici de geanta ta? Aceasta este pâinea mea preferată. Nu, cu siguranță vom merge, mama îți va da bani pentru călătorie. Dar unde este mama ta, am întrebat-o. El este în spatele bisericii, în spatele acestei nuci.

M-au condus într-o grădină frumoasă, în mijlocul căreia am văzut un conac mare; am intrat chiar in camere, ce curatenie si decor! Așa că doamna a fugit la noi. Îmi cer milă! Vă rog! de unde te-a trimis Dumnezeu la noi? stai jos, stai jos, draga! Ea însăși a luat geanta de pe mine, a pus-o pe masă și m-a așezat pe un scaun moale; nu vrei să mănânci sau un pescăruș? si nu ai nevoie? Îți mulțumesc foarte mult, i-am răspuns, am o pungă întreagă de mâncare, beau ceai, dar nu sunt obișnuit cu asta în viața noastră țărănească, sârguința și tratamentul tău amabil îmi sunt mai de preț decât un răsfăț; Îl voi ruga pe Dumnezeu să te binecuvânteze pentru o asemenea minune evanghelică. În timp ce spuneam asta, am simțit un impuls puternic să mă întorc înăuntru. Rugăciunea îmi fierbea în inimă și aveam nevoie de liniște și liniște pentru a da spațiu acestei flacări spontane de rugăciune, pentru a ascunde de oameni semnele exterioare ale rugăciunii, precum: lacrimi, suspine și mișcări neobișnuite ale feței și buzelor.

            Și de aceea m-am ridicat și am zis: Îmi pare rău, mamă, e timpul să plec; Domnul Isus Hristos să fie cu voi și cu dragii voștri copii. Ah, nu! Doamne să te ferească să pleci, nu te voi lăsa să pleci. În această seară, soțul meu va veni din oraș, este judecător la judecătoria. Cât de fericit va fi să te vadă! El consideră că fiecare călător este un mesager al lui Dumnezeu. Și dacă te duci, va fi foarte trist să nu te vadă: de altfel, mâine e duminică, te vei ruga cu noi în sufragerie, și orice a trimis Dumnezeu, vom mânca împreună; avem până la treizeci de cerșetori ai fraților lui Hristos ca oaspeți în fiecare sărbătoare. Dar de ce nu mi-ai spus nimic despre tine, de unde ești și unde mergi? Vorbește cu mine, îmi place să ascult conversațiile spirituale ale oamenilor care îi plac lui Dumnezeu. Copii, copii! ia geanta calatorului si o duce in camera imaginara, unde va petrece noaptea. Ascultând cuvintele ei, am fost surprins și m-am gândit: vorbesc cu o persoană sau ce fel de fantomă sunt?

Așa că am rămas să-l aștept pe domnul I-am povestit pe scurt despre călătoria mea și că voi merge la Irkutsk. Și apropo, spuse doamna, cu siguranță vei trece prin Tobolsk și am acolo o mamă care este călugăriță într-o mănăstire de călugărițe, iar acum și depozitar; iti vom da o scrisoare, ea te va accepta. Mulți vin la ea pentru sfaturi spirituale; si apropo, ii vei lua si cartea lui Ioann Listvychnik, pe care am scris-o pentru ea de la Moscova, la comanda ei. Cum vor fi toate acestea în regulă! În sfârșit, a venit timpul pentru cină și ne-am așezat la masă. Au mai venit patru doamne și au început să mănânce cu noi. După ce a terminat primul fel de mâncare, una dintre doamnele care au venit s-a ridicat, s-a închinat la chip, apoi s-a înclinat înaintea noastră, s-a dus și a adus un alt fel de mâncare și s-a așezat din nou; apoi cealaltă doamnă a urmat exemplul pentru al treilea fel. Văzând asta, am început să-i spun gazdei: Îndrăznesc, mamă, să întreb, aceste doamne sunt rude ale tale, sau ce? Da, sunt surorile mele: asta-i bucatareasa, asta-i nevasta bigudiului, asta-i menajera, asta-i slujnica mea, si toate sunt casatorite, n-am nici o fata in toata casa. Auzind și văzând aceasta, am fost și mai surprins, i-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a arătat astfel de oameni plăcuti lui Dumnezeu și am simțit un efect puternic al rugăciunii în inima mea; şi de aceea, ca să mă retrag cât mai repede şi să nu tulbur rugăciunea, ridicându-mă de la masă, i-am spus doamnei: trebuie să te odihneşti după masă, iar eu, după obiceiul meu de a merge, voi merge la plimbare prin grădină. Nu, nu mă odihnesc, spuse doamna; iar eu voi merge cu tine in gradina si imi vei spune ceva instructiv. Și dacă mergi singur, copiii nu-ți vor da pace; când te vor vedea, nu te vor părăsi nici un minut, așa că iubesc cerșetorii, frații și călătorii lui Hristos.

            Nu era nimic de făcut, așa că am plecat. Intrând în grădină, ca să-mi fie mai convenabil să tac și să nu vorbesc, m-am închinat la picioarele doamnei și i-am spus: Te rog, maică, în numele lui Dumnezeu, spune-mi de cât timp duci o viață atât de plăcută lui Dumnezeu și cum ai realizat această evlavie? Presupun că o să-ți spun totul. Vedeți, mama mea este strănepoata Sfântului Ioasaf, ale cărui moaște sunt îngropate la Belgorod. Aveam o casă mare în oraș, a cărei aripă era închiriată de un biet nobil. În cele din urmă, el a murit, iar soția lui a rămas însărcinată, a născut și ea însăși a murit după ce a născut. Born a rămas un biet orfan rotund; din milă, mama l-a luat să-l crească, iar un an mai târziu m-am născut. Am crescut împreună și am studiat împreună sub aceiași profesori și ne-am obișnuit ca și cum am fi fost frate și soră. După ceva timp, a murit și tatăl meu, iar mama, părăsind viața orașului, s-a mutat cu noi în acest sat al ei pe viață. Când am ajuns la majoritate, mama m-a căsătorit ca elev al ei, ne-a dat acest sat al ei și ea însăși, după ce și-a construit o chilie, a decis să intre într-o mănăstire. După ce ne-a dat binecuvântarea ei părintească, ea ne-a făcut un asemenea testament că trebuie să trăim o viață creștină, să ne rugăm lui Dumnezeu cu sârguință și să încercăm tot posibilul să împlinim cea mai importantă poruncă a lui Dumnezeu, adică iubirea față de aproapele nostru, să hrănim și să ajutăm pe cerșetorii fraților lui Hristos, în simplitate și smerenie, să creștem copii. Așa trăim aici singuri de zece ani, încercând pe cât posibil să împlinim voința mamei noastre. Avem și o casă de cerșetor, în care locuiesc și acum mai mult de zece infirmi și bolnavi; Presupun că vom merge la ei mâine.

După această poveste, am întrebat: unde este cartea Ioanei Listvychnik pe care vrei să o trimiți în patria ta? Hai să mergem în cameră, o voi găsi pentru tine. De îndată ce ne-am așezat să citim, domnul Văzându-mă, m-a îmbrățișat cu bunăvoință, și ne-am sărutat frățesc, creștinesc, m-a condus în camera lui și am zis: să mergem, dragă frate, la biroul meu, binecuvântează-mi chilia. Cred că ea (arătând spre doamnă) s-a săturat de tine. Dacă vede un călător sau un călător, sau vreun bolnav, se bucură să nu-i părăsească zi și noapte; acest obicei este în vigoare în întreaga ei familie de mult timp. Am intrat în birou. Multe cărți, icoane frumoase, o cruce dătătoare de viață pentru toată înălțimea și lângă ea este pusă Evanghelia; M-am rugat, și spun: cu tine, părinte, iată paradisul lui Dumnezeu. Iată însuși Domnul Iisus Hristos, Mama Sa Preacurată și sfinții Săi devotați, iar aceștia (arătând către cărți) sunt cuvintele și instrucțiunile lor divine, vii și ireprimabile; Cred că adesea îți place conversația cerească cu ei. Da, mărturisesc, răspunse domnul, sunt un vânător de citit. Ce cărți ai aici, am întrebat. Am multe duhovnicești, răspunse domnul; aici este un întreg cerc anual de discuții, lucrări ale lui Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, multe lucrări teologice și filozofice, precum și multe predici ale unor noi predicatori celebri. Biblioteca mea mă costă o mie cinci ruble.

            Nu ai, am întrebat, vreun scriitor despre rugăciune? Îmi place foarte mult să citesc despre rugăciune. Există o nouă carte despre rugăciune, opera unui preot din Sankt Petersburg. Baryn a primit interpretarea rugăciunii Domnului:tatăl nostru și am început-o cu plăcere. Puțin mai târziu, a venit și doamna la noi, a adus ceai, iar puștii au adus un coș întreg, tot de argint, un fel de uscat, ca plăcinte, pe care nu le-am mâncat niciodată. Domnul mi-a luat cartea, i-a întins-o doamnei și a spus: iată-o vom face să citească, citește perfect și ne vom întări. Doamna a început să citească și noi am început să ascultăm. Eu, ascultând lectura, am ascultat și rugăciunea care se ținea în inima mea; cu cât lectura mergea mai departe, cu atât rugăciunea s-a dezvoltat și mi-a plăcut. Deodată, am văzut pe cineva fulgerând repede în fața ochilor mei, parcă în aer, de parcă ar fi fost bătrânul meu răposat. Am tresărit, dar pentru a-l acoperi, i-am spus scuze, am tras un pui de somn. Aici am simțit că duhul bătrânului mi-a pătruns în duhul meu, sau l-a luminat, am simțit un fel de lumină în mintea mea și multe gânduri de rugăciune. Tocmai ce mi-a trecut prin minte și am vrut să alung aceste gânduri, doamna a citit toată cartea, domnul întreabă: mi-a plăcut această lucrare? – Și am început să vorbim. – Îmi place foarte mult, i-am răspuns, și rugăciunea Domnului. Tatăl nostru„este mai mare și mai prețioasă decât toate rugăciunile scrise pe care noi, creștinii, le avem; pentru că este învățată de Însuși Domnul Iisus Hristos, iar interpretarea citită de ea este foarte bună, doar că totul este îndreptat în mare parte către activitatea creștină, și a trebuit să citesc din sfinții părinți și o explicație imaginară, misterioasă, prin aceasta.

            In care ai citit-o? Dar aici, de exemplu, în Maxim Mărturisitorul și în Dobrotolyubia de Petru Damaschin. Vă rog, dacă nu vă amintiți ce, spuneți-ne! Fii amabil. Începutul rugăciunii:„Tatăl nostru, care ești în ceruri”; în cartea citită, se interpretează că sub aceste cuvinte ar trebui să se înțeleagă sugestia iubirii frățești pentru aproapele, ca fii ai unui tată singur. Acest lucru este foarte corect, dar la Sfinții părinți mai departe și mai duhovnicește acest lucru se explică, tocmai – ei spun că în această afirmație ar trebui să se ridice mintea la cer, la Tatăl ceresc, și să ne amintim de datoria noastră în fiecare minut de a ne prezenta în prezența lui Dumnezeu și de a merge înaintea lui Dumnezeu. Cuvinte:să fie sfințit numele Tău, explică cu atenție cartea, pentru a nu rosti numele lui Dumnezeu fără evlavie, sau într-un jurământ nedrept, cu alte cuvinte, să rostești sfântul nume al lui Dumnezeu și să nu-l folosești în zadar; iar interpreții misterioși văd aici o cerere directă pentru rugăciunea inimii interioare, adică pentru ca numele preasfânt al lui Dumnezeu să fie întipărit în inimă și prin rugăciune spontană să sfințească și să sfințească toate sentimentele și puterile mintale. Cuvinte: lasăvine împărăția tainterpreți misterioși explică astfel: lăsați pacea interioară, pacea și bucuria spirituală să vină în inimile noastre. Cartea explică că sub cuvintele: pâinea noastrădiurnă pentru noi astăzitrebuie să înțeleagă cererea pentru nevoile necesare vieții fizice, nu de prisos, ci doar necesare și suficiente pentru a-i ajuta pe ceilalți. Iar Maxim Mărturisitorul, sub denumirea de pâine de toate zilele, înțelege hrana sufletului cu pâinea cerească, adică Cu Cuvântul lui Dumnezeu, și unirea sufletului cu Dumnezeu, gânditoare de Dumnezeu și rugăciunea interioară neîncetată a inimii.

Oh! aceasta este o chestiune mare, şi aproape imposibil pentru locuitorii lumii să ajungă la rugăciunea interioară, a exclamat maestrul; măcar cea exterioară l-a ajutat pe Domnul să trimită fără lene. Nu crede, tată, da. Dacă ar fi fost imposibil și netrecut de greu, atunci Dumnezeu nu ar fi ordonat-o pentru toată lumea. Puterea lui apare chiar și în slăbiciune; iar Sfinții părinți experimentați sugerează metode care facilitează calea de a ajunge la rugăciunea inimii. Desigur, pentru pustnicii lumii, ei indică mijloace speciale și mai înalte, dar și pentru mireni prescriu și mijloace convenabile și conducătoare pentru realizarea rugăciunii interioare. Nicăieri nu s-a întâmplat să citesc despre asta în detaliu, a spus domnul Vă rog, vă rog, vă citesc în carteBunătate. Mi-am adus Caritatea, am găsit articolul lui Petru Damaschin în partea a 3-a la pagina 48 și am început să citesc următoarele: „trebuie să înveți să invoci numele lui Dumnezeu mai mult decât suflarea, în orice timp și loc și în orice materie. Apostolul spune:roagă-te fără încetare, adică El învață să ai, să ai. și slăvind pe Dumnezeu, și iată că te rogi neîncetat, sufletul tău se va bucura mereu de aceasta”. Aici, vă rugăm să vedeți cât de convenabilă, ușoară și accesibilă este această metodă de rugăciune continuă pentru oricine are sentimente umane.

Le-a plăcut foarte mult. Domnul m-a îmbrățișat cu entuziasm, mi-a mulțumit, s-a uitat laBunătate, și spune: Cu siguranță voi cumpăra o astfel de carte; O să-l iau în curând de la Petersburg; iar acum, de dragul memoriei, voi scrie acest articol pe care l-ați citit – spuneți-mi. Și apoi a rescris-o repede, frumos. Apoi a exclamat: Doamne! la urma urmei, am și o icoană a Sfântului Damaschin (aceasta era probabil icoana lui Ioan Damaschin). A luat rama, a introdus scrisoarea scrisă sub sticlă și a atârnat-o sub icoană, spunând: iată cuvântul viu al sfântului lui Dumnezeu sub chipul său îmi va aminti adesea să împlinesc acest sfat mântuitor în lucrarea sa.

După aceea am mers la cină. La masă, ca și înainte, toți oamenii – bărbați și femei – s-au așezat cu noi. Ce tăcere reverențioasă și tăcere a fost în timpul mesei! După ce am luat cu toții cina, oamenii și copiii s-au rugat mult timp. Am fost forțat să citesc un acatist lui Iisus cel mai dulce.

După ce au terminat, însoțitorii lor s-au dus să se odihnească, iar noi trei am rămas în cameră. Aici doamna mi-a adus o cămașă albă și ciorapi – m-am înclinat în picioare și i-am spus: Nu voi lua ciorapi, mamă, nu-i coas de la familie, suntem obișnuiți să mergem mereu în nepoții mei. A alergat iarăși și a adus caftanul ei vechi, o pânză subțire și galbenă, și l-a tăiat în două bucăți, iar stăpânul, zicând: are un sărac și picioarele aproape că se despart, și-a adus cizmele lui noi, mari, pe care le pune peste bocanci și apoi îmi zice: du-te în camera aceea. Am plecat, mi-am schimbat hainele și am ieșit din nou la ei. M-au pus pe un scaun și au început să pun pantofi, domnul a început să-mi înfășoare picioarele cu nepoții, iar doamna a început să se încalțe. La început nu am cedat, dar mi-au poruncit să stau și mi-au zis: stai și taci, Hristos spăla picioarele ucenicilor. Nu aveam ce face și am început să plâng și ei au plâns.

            După aceea, doamna a rămas în cameră să înnopteze cu copiii, iar eu și domnul am mers în grădină în foișor. Nu am dormit multă vreme, eram întinși și vorbim cu domnul Așa că a început să se apropie de mine: spune-mi, pentru Dumnezeu, după adevăr și după conștiință, cine ești? Probabil că ești dintr-o familie bună și te prefaci doar că ești prost. Citiți și scrieți bine, vorbiți și raționați corect; acest lucru nu poate fi în creșterea bărbaților. Ți-am spus adevărul și sincer, atât ție, cât și doamnei tale, trecutul meu nu m-am gândit niciodată să te mint sau să te înșel. Dar ce este pentru mine? Iar ceea ce spun, nu spun al meu, ci ceea ce am auzit de la răposatul evlavios și înțelept bătrân al meu și am citit cu atenție în sfinții părinți; mai presus de toate, rugăciunea lăuntrică care luminează ignoranța mea, pe care nu am dobândit-o eu însumi, dar mila lui Dumnezeu și învățătura veche mi-au așezat-o în inima. La urma urmei, este posibil pentru fiecare persoană; este necesar doar să pătrundem în tăcere adânc în inima cuiva și să invoci cât mai mult cu putință numele iluminator al lui Iisus Hristos, atunci imediat toată lumea va simți lumina interioară și totul va fi clar pentru el, chiar și el va vedea unele secrete ale Împărăției lui Dumnezeu în această lumină. Dar acesta este deja un secret educativ profund, atunci când o persoană învață despre această capacitate de a se aprofunda, de a se vedea în interior, de a se bucura de conștiința de sine, de a fi mișcat și de a plânge dulce despre căderea și voința stricat. A raționa cu înțelepciune și a vorbi cu oamenii nu este foarte dificil și posibil, deoarece mintea și inima s-au întâmplat mai devreme decât învățarea și înțelepciunea umană. Când există o minte, aceasta poate fi procesată, fie prin știință, fie prin experiență; iar dacă nu există inteligență, atunci nicio educație nu va ajuta. Faptul este că suntem departe de noi înșine și avem puțină dorință de a ne apropia de noi înșine și fugim cu toții pentru a nu ne întâlni și a schimba adevărul cu fleacuri și ne gândim: ne-am dori să ne angajăm în lucrare spirituală sau în rugăciune, dar niciodată nu dăm probleme și ne pasă de viață. Și ce este mai important și mai necesar – viața veșnică mântuitoare a sufletului sau viața trecătoare a trupului, pentru care ne străduim atât de mult? Asta am spus și îi conduce pe oameni fie la minte, fie la prostie.

Povestea convertirii și viața moșierului

Iartă-mă, dragă frate, te-am întrebat nu numai din curiozitate, ci din bunătate și din participarea creștină la tine, dar și pentru că în urmă cu doi ani, am văzut un exemplu din care s-a format întrebarea mea către tine. Vezi tu, un cerșetor a venit la noi cu pașaportul unui soldat pensionar, bătrân, bătrân și atât de sărac încât era aproape gol și desculț, vorbea puțin și atât de simplu, ca un țăran de stepă. L-am dus in casa saraca; cinci zile mai târziu, s-a îmbolnăvit foarte tare, așa că l-am mutat în acest foișor, l-am liniștit și am început să mergem după el și să ne tratăm cu soția mea. În cele din urmă, trebuie să fi fost aproape de moarte; l-am pregătit, chemându-l pe preotul nostru să se spovedească, să adauge și să adaptăm. În ajunul morții, s-a ridicat, mi-a cerut o hârtie și un pix, mi-a cerut să încui ușa și să nu las pe nimeni să intre până când nu i-a scris fiului său un testament, pe care a cerut să fie trimis la Sankt Petersburg după moartea sa. Am fost surprins când am văzut cum a scris nu numai într-o scriere de mână frumoasă și educată, dar și compoziția sa a fost minunată, corectă și foarte blândă. Aici vă voi citi mâine testamentul lui; Am o copie a ei.

Toate acestea m-au surprins și m-au stârnit curiozitatea să-l întreb despre originea și viața lui. El, obligându-mă cu un jurământ să nu dezvălui asta nimănui până la moartea lui, mi-a spus despre viața lui pentru slava lui Dumnezeu. Eram un prinț care avea o avere foarte bogată și ducea cea mai magnifică, luxoasă și lipsită de minte. Soția mea a murit, iar eu am locuit cu fiul meu, care a servit fericit ca căpitan în Gardă. Într-o zi, în drum spre un bal pentru un personaj important, m-am supărat pe valetul meu; Nu mi-am suportat entuziasmul, l-am lovit puternic în cap și am poruncit să fie trimis în sat. Era seara, iar a doua zi dimineața valetul a murit din cauza inflamației la cap. Dar mi-a scăpat de sub control, iar eu, regretând neatenția mea, am uitat curând. Au trecut șase săptămâni și acel valet mort a început să-mi apară, în primul rând în visele mele; deranjat și reproșat în fiecare noapte, repetând neîncetat: fără scrupule, ești ucigașul meu! Apoi am început să-l văd în realitate, în timp ce eram treaz. De atunci a început să-mi apară mai des, apoi m-a deranjat aproape fără oprire. În cele din urmă, împreună cu el, am început să văd alți bărbați morți pe care i-am abuzat cu brutalitate și femei pe care le-am sedus. Toți mi-au reproșat necontenit și nu mi-au dat pace până în punctul în care nu puteam nici să dorm, nici să mănânc, nici să fac nimic; Eram complet epuizată, iar pielea mi s-a lipit de oase. Toate eforturile medicilor pricepuți nu au ajutat cu nimic. Am fost în străinătate pentru tratament, dar acolo am fost tratat timp de șase luni, nu am primit nicio ușurare și viziunile dureroase s-au tot înmulțit cu cruzime. Am fost adus de acolo abia în viață; și am trăit pe deplin ororile chinurilor infernale ale sufletului, mai ales despărțirea lui de trup. Apoi m-am convins că există un iad și am învățat ce înseamnă.

            Fiind într-o stare atât de dureroasă, mi-am dat seama de nelegiuirile mele, m-am pocăit, m-am mărturisit, am dat libertate tuturor oamenilor care au slujit cu mine, mi-am jurat pentru tot restul vieții să mă chinuiesc cu tot felul de muncă și să mă ascund într-o imagine săracă, pentru ca pentru nelegiuirile mele să fiu ultimul slujitor al oamenilor din clasa de jos. De îndată ce m-am hotărât ferm asupra acestui lucru, viziunile care mă tulburau imediat s-au încheiat. Am simțit o astfel de mângâiere și plăcere de la împăcarea cu Dumnezeu, încât nu pot să o descriu pe deplin. Aici am învățat și prin experiență ce înseamnă cerul și cum este revelată Împărăția lui Dumnezeu în inimile noastre. Curând mi-am revenit, mi-am îndeplinit intențiile și am plecat în secret cu pașaportul de soldat pensionar: din patria mea. Și au trecut 15 ani de când am rătăcit prin toată Siberia. Uneori era angajat de țărani pentru a face curier, alteori se hrănea în numele lui Hristos. Oh! cu toate aceste rătăciri, ce fericire, fericire și pace de conștiință am mâncat! Acest lucru poate fi experimentat doar de cineva care a fost transferat din iadul dureros în paradisul lui Dumnezeu prin mila Mijlocitorului. Acestea fiind spuse, mi-a dat testamentul pe care să-l trimit fiului său, iar a doua zi a murit. Dar acum am o copie a testamentului lui în geantă, plasată în Biblie. Dacă vrei să o citești, o voi primi acum. Aici, fii amabil!

Am desfășurat și am citit: În numele lui Dumnezeu în Treimea Tatălui și Fiului slăvit și a Sfântului Duh.

Fiul meu drag!

Nu ți-ai mai văzut tatăl de 15 ani, dar în obscuritatea lui, informându-se ocazional despre tine, a prețuit o dragoste paternă pentru tine, care îl obligă să-ți trimită aceste replici pe moarte, astfel încât să fie o lecție pentru tine în viață.

Știți cum am suferit pentru nepăsarea și viața mea neatentă; dar nu știi cum m-am bucurat de călătoria mea necunoscută, bucurându-mă de roadele pocăinței.

Mor liniștit în binele meu și împreună în binefăcătorul tău, căci binefacerile revărsate asupra tatălui trebuie să-l privească pe fiul sensibil. Dă-i mulțumirile mele în orice fel poți.

Lăsându-vă binecuvântarea tatălui meu, vă conjur să vă amintiți de Dumnezeu, să vă păstrați conștiința, să fiți atent, bun și blând, să tratați subalternii cât mai bine și cât mai binevoitor, să nu disprețuiți cerșetorii și străinii, amintindu-vă că până și tatăl vostru muribund a suferit în sărăcia și sărăcia sufletului său.

Chemându-vă harul lui Dumnezeu, închid ochii în liniște în nădejdea vieții veșnice, prin mila omului care umblă Iisus Hristos.

tatăl tău

            Așa că omul bun și cu mine am stat și am vorbit. Așa că l-am întrebat: cred, părinte, că nu ești lipsit de probleme și neliniște cu receptorul ciudat? La urma urmei, mulți dintre tovarășii noștri de călătorie umblă și ei cu lene, sau din lene, și leneși pe drum, așa cum am văzut. Au fost puține astfel de cazuri, călătorii adevărați erau din ce în ce mai mulți, a răspuns domnul Așa că ne răsfățăm și mai mult și ținem în viață astfel de ticăloși. După ce au trăit printre cerșetorii noștri buni, frații lui Hristos, ei adesea se corectează și ies din sărăcie ca oameni smeriți și blânzi. Iată un exemplu în acest sens recent. Un burghez local a devenit atât de depravat încât toată lumea l-a alungat hotărât de la poartă cu bețe și nimeni nu i-a dat nici măcar o bucată de pâine. Era beat, răvășit și o persoană groaznică și a furat și el. El a venit la noi în această stare și flămând; a cerut pâine și vin, dintre care era un vânător extraordinar. Noi, primindu-l cu bunăvoință, i-am spus: trăiește cu noi, îți vom da cât de mult vin vrei, dar numai cu convingerea că te îmbăta și te culci acum, dacă te răzvrăti chiar și puțin și faci gălăgie, nu numai că te vom alunga și nu te vom primi niciodată, dar și eu te voi trata ca pe un ghid sau un grădinar, un vagabond. Fiind de acord cu asta, a rămas cu noi. Timp de o săptămână sau mai mult am băut cu adevărat cât am vrut; dar întotdeauna după promisiunea lui și atașamentul pentru vin (ca să nu-l piardă) se culca, sau ieșea în grădină, zăcea acolo și tăcea. Când s-a trezit, frații cerșetori l-au convins și i-au dat sfaturi să se abțină, deși puțin la început. Așa că, treptat, a început să bea mai puțin și, în cele din urmă, după trei luni, a devenit o persoană reținută și acum este angajat pe undeva, și nu mănâncă pâinea altcuiva în ton. A treia zi a venit la mine cu mulțumiri. Ce înțelepciune se face sub îndrumarea iubirii! M-am gândit și am exclamat: Binecuvântat este Dumnezeu care-și arată mila în gardul gardului tău!

După aceste discuții, domnul și cu mine, după ce am dormit o oră sau o oră și jumătate, am auzit Evanghelia până dimineața, ne-am adunat și am plecat și tocmai am intrat în biserică, iar doamna este deja aici cu copiii ei de mult timp. Au ascultat dimineața; iar după ea, la scurt timp a început dumnezeiasca liturghie. Domnul și cu mine am stat la altar cu un copil, iar doamna și domnișoara am stat la fereastra altarului pentru a vedea înălțarea Sf. daruri Doamne! Cum s-au rugat în genunchi și au vărsat lacrimi de bucurie! Cât de luminate au devenit fețele lor, încât am plâns de multă vreme uitându-mă la ei.

După terminarea slujbei Domnului, preotul, slujitorii și toți cerșetorii s-au dus împreună la masă și erau vreo patruzeci de cerșetori; aici sunt infirmi, și cu bolnavi și băieți. Toți s-au așezat la masă. Ce a fost tăcerea și tăcerea! Eu, făcând curaj, i-am spus ușor maestrului: în mănăstiri se citesc viețile sfinților în timpul mesei; ar fi la fel și pentru tine și ai un cerc de chat-mine. Domnul, întorcându-se către doamnă, spune: într-adevăr, Masha, să stabilim o asemenea ordine. Va fi lipsit de respect. Aici, la primul prânz, am să citesc, apoi pe tine, și acolo este Părintele, iar mai târziu frații, unul câte unul, care pot. Preotul, după ce a mâncat, a început să vorbească: îmi place să ascult, dar să citesc, smerite slujitoare, nu am timp liber. Când fugi acasă, nu știi cum să te întorci la toate necazurile și grijile; atât acesta este necesar, cât și celălalt este necesar; o mulțime de băieți, și vite după pofta inimii, toată ziua în agitație, nu pentru citit sau învățat. Ceea ce am învățat la seminar, am uitat de mult. Auzind acestea, m-am înfiorat, iar doamna, stând lângă mine, m-a apucat de mână și a început să spună: părinte zice asta din smerenie, se umilește mereu așa, și este viața cea mai bună și mai plăcută lui Dumnezeu; este văduvă de 20 de ani și crește o întreagă familie de nepoți și, în plus, slujește des. Cu aceste cuvinte, următoarea zicalămi-a venit în minte NikitStifata în Dobrotolyubiya: natura lucrurilor este măsurată prin starea interioară a sufletului, adică cine însuși este ceea ce face din ceilalți; și mai departe spune: Cel ce a dobândit adevărata rugăciune și iubire nu face deosebire între lucruri, nu deosebește pe cel drept de cel păcătos, ci iubește pe toți în mod egal și nu condamnă, la fel ca Dumnezeu; precum soarele strălucește și plouă asupra celor drepți și a celor nedrepți.

Tăcerea a început din nou; vizavi de mine stătea un cerșetor complet orb din casa unui cerșetor. Stăpânul l-a hrănit, a tăiat peștele, i-a servit o lingură și i-a turnat supă. Privind atent, am observat că gura acestui cerșetor era complet deschisă, iar limba lui se mișca constant și părea să tremure; M-am întrebat dacă era un om al rugăciunii și am început să observ mai multe. La sfârșitul mesei, unei bătrâne i s-a făcut rău, a fost strâns strâns și a gemut. Domnul și doamna au dus-o în dormitorul lor și au întins-o pe pat; doamna a rămas să o urmeze; preotul pentru orice eventualitate s-a dus să cruţe darurile Sf.; iar stăpânul a poruncit să fie înhămată o trăsură și să galopeze după doctor spre oraș. Toată lumea a plecat.

            Am simțit o foame ca de rugăciune, era o nevoie puternică de revărsări de rugăciune și nu mai era izolare și liniște pentru o altă zi. Am simțit în inima mea ca și cum un fel de potop încerca să pătrundă și să se reverse în toți membrii, dar pe măsură ce l-am îndurat, mi-a apărut o durere puternică în inimă – totuși, un fel de mângâiere, care necesită liniște tăcută și saturație cu rugăciune. Aici mi s-a dezvăluit de ce adevărații creatori ai rugăciunii, care acționa de la sine în ei, au fugit de oameni și s-au ascuns în întuneric și am înțeles și de ce Sfântul Isihie numește până și cea mai duhovnicească și mai folositoare conversație, dar vorbire excesivă, degeaba, așa cum spune Sfântul Efrem Sirul: cuvântul bun este argint curat, iar tăcerea este aur curat. Având în vedere toate acestea, m-am dus la pomana; toată lumea se odihnea acolo după-amiaza. M-am urcat în pod, m-am liniştit, m-am odihnit, m-am rugat. Când s-au ridicat cerșetorii, l-am găsit pe orb și l-am scos din grădină; ne-am așezat singuri și am început să vorbim.

O conversație cu un pelerin orb și modul lui de rugăciune

Spune-mi, pentru numele lui Dumnezeu, pentru folosul sufletului, faci rugăciunea lui Isus? O creez continuu de mult timp. Cum te simți în legătură cu asta? Doar că nu pot fi nici ziua, nici noaptea fără rugăciune. Cum ți-a dezvăluit Dumnezeu această activitate? Spune-mi, dragă frate, în detaliu. Vedeți, sunt un negustor local, mi-am câștigat existența ca croitor, am călătorit în alte provincii și sate și am cusut haine țărănești.

Într-un sat a trebuit să locuiesc mult timp cu un bărbat pentru a-și întreține familia. Într-o zi de sărbătoare, am citit trei cărți la biserică și întreb: cine citește la tine? Nimeni nu mi-a răspuns. Aceste cărți sunt după unchiul nostru: era savant. Am luat o carte, am răspândit-o oriunde și am citit, după cum îmi amintesc acum, următoarele cuvinte: rugăciunea este neîncetată, ca numele lui Dumnezeu să fie mereu invocat, fie că cineva vorbește, stă, umblă, face, mănâncă sau face altceva, în orice loc și în orice moment.

După ce am citit asta, am început să cred că este foarte convenabil pentru mine și am început să creez o rugăciune șoaptă în spatele lucrării mele de cusut și mi-a plăcut. Cei care locuiau cu mine în casă au observat acest lucru și au început să râdă de mine; ești vrăjitor sau șoptești tot timpul? sau ce comanzi? Pentru a-l ascunde, am încetat să-mi mișc buzele și am început să fac doar o rugăciune într-o singură limbă. În cele din urmă, m-am obișnuit atât de mult cu rugăciunea, încât limba însăși o rostește zi și noapte și îmi face plăcere.

            Am mers așa mult timp, apoi deodată am orbit complet. În familia noastră, aproape toată lumea are apă întunecată în ochi. Aici este societatea noastră, din cauza sărăciei mele, am fost repartizat într-o casă de săraci, care se află în orașul nostru de provincie Tobolsk. Mă duc acum acolo, domnii m-au oprit pentru că vor să-mi dea drum spre Tobolsk.

Cum se numea sau nu cartea pe care o citeaiBunătate? Nu știu adevărul, nici măcar nu m-am uitat la litera mare. Mi-am adus Bunătatea, găsită în 4 părți înCallistapatriarhul cuvintele pe care mi le-a spus în amintire și a început să-i citească. Asta este, strigă orbul. Citește, frate, cât de bine este. Când am ajuns la linia unde se spune: trebuie să ne rugăm cu inima, a început să se apropie de mine: ce înseamnă asta? – Și cum se face? I-am spus că toată învățătura despre rugăciunea inimii este explicată în detaliu în aceeași carte, în Bunătate – și m-a rugat cu nerăbdare să i-o citesc.

Așa vom face, am spus. Când intenționați să mergeți la Tobolsk? Cel puțin acum, a răspuns el. Așa că gata, mâine mă gândesc să plec la drum, și vom merge împreună cu tine și îți voi citi totul despre rugăciunea inimii și îți voi arăta o cale prin care să găsești locul inimii și să intri în el. Dar ce zici de un truc? întrebă el. Păi, ce scuză ai, de parcă vistieria e până la Tobolsk, doar o verstă și jumătate, hai să mergem în liniște, și știi să mergi singur cu doi oameni; și este mai convenabil să vorbiți și să citiți despre rugăciune în timp ce mergeți.

Așa că am fost de acord; seara, însuși stăpânul a venit să ne cheme pe toți la cină, după cină am anunțat că mergem cu orbul la drum și că nu avem nevoie de lift; pentru a facilita citireaBunătate. În același timp, domnul a început să vorbească: și mi-a plăcut mult Bunătatea; Am scris deja o scrisoare și am pregătit bani pentru a trimite la Petersburg mâine, când voi merge la tribunal, ca să-mi trimită Bunăvoință cu prima poștă. Așa că, dimineața în care am pornit, le-am mulțumit mult acestor domni pentru dragostea și mila lor exemplară; și amândoi ne-au escortat departe de casele lor. Așa că ne-am luat la revedere.

Mergeam cu orbul și mergeam puțin câte puțin, zece și cincisprezece verste pe zi, iar în restul timpului stăteam în locuri izolate și citeamBunătate. I-am citit totul despre rugăciunea inimii după rânduiala pe care mi-a indicat-o răposatul meu bătrân, adică începând cu carteaNicephoruscălugăr, Grigory Sinait și așa mai departe. Cu ce ​​nerăbdare și atenție a ascultat toate acestea și cât de mult i-au plăcut și s-au bucurat de toate! Apoi a început să-mi pună astfel de întrebări despre rugăciune, încât nici măcar mintea mea nu era suficient de puternică pentru a le rezolva.

După citirea necesarului cuBunătate, a început să-mi ceară cu sârguință să-i arăt în mod activ calea de a găsi inima cu mintea și cum să intru în ea numele divin al lui Isus Hristos și cum să mă rog în interior cu inima cu plăcere. Și am început să-i spun: aici nu vezi nimic, dar poți să-ți imaginezi și să-ți imaginezi cu mintea ceea ce ai văzut înainte, adică o persoană, sau ceva, sau vreun membru al tău, de exemplu, un braț sau un picior, poți să-ți imaginezi atât de viu, de parcă te-ai uita la el, și poți să-l direcționezi și să-l direcționezi chiar dacă ești orb? Pot, răspunse orbul. Așa că imaginează-ți inima în același mod, îndreaptă-ți ochii de parcă ai fi privit-o prin piept și imaginează-ți-o cât mai repede posibil și ascultă cu atenție cu urechile când bate și lovește iar și iar. Când te adaptezi la asta, atunci începe să adaptezi cuvintele de rugăciune la fiecare bătaie a inimii, uitându-te la el. Astfel, cu prima lovitură, spune sau gândeșteDomnul, cu al doileaIsus, cu al treileade Hristos, cu al patruleaai milăiar cu a cinceaeuși repetați-l de mai multe ori. Este convenabil pentru tine, pentru că ai deja începutul și pregătirea pentru rugăciunea inimii. Când te obișnuiești cu asta, începe să intri și să ieși din toată rugăciunea lui Iisus în inima ta împreună cu respirația, așa cum învață părinții, adică trăgând în aer, să zicem, imaginați-vă:Doamne Iisuse Hristoase, și pe baza dvs.:ai milă de mine! Fă asta mai des și mai mult și în curând vei simți o durere subtilă și plăcută în inima ta, apoi va fi caldă și încălzitoare. Da, cu ajutorul lui Dumnezeu, vei atinge încrederea în sine în rugăciunea interioară a inimii. Dar, în același timp, în orice fel, ferește-te de ideile din minte și de orice fel. Nu faceți presupuneri; pentru că Sf. Părinţii porunc ferm în timpul rugăciunii lăuntrice să-i ţină pe cei nevăzători, ca să nu cadă în frumuseţe.

Orbul, după ce a ascultat toate acestea cu atenție, a început să acționeze cu sârguință în maniera arătată, iar noaptea, când ne-am oprit la locuințe, s-a angajat mai mult în asta pentru o lungă perioadă de timp. După cinci zile, a început să simtă o căldură puternică și o plăcere de nedescris în inima lui și, în plus, o mare dorință de a se angaja constant în această rugăciune, care i-a deschis dragostea pentru Iisus Hristos. Uneori începea să vadă lumina, deși nu observa obiecte și lucruri în ea; uneori îşi închipuia, când intra în inimă, că parcă o flacără puternică a unei lumânări aprinse se aprindea dulce în interiorul inimii şi, fiind aruncată prin gât, o lumina; și cu această flacără putea vedea chiar și lucruri îndepărtate, așa cum sa întâmplat cândva.

            Ne-am plimbat prin pădure, iar el era în tăcere absorbit de rugăciune. Deodată mi-a spus: ce păcat! Biserica este deja în flăcări, iar clopotnița a căzut. I-am spus: Nu-ți mai imagina gol, aceasta este o ispită pentru tine, trebuie să renunți la toate visele cât mai curând posibil. Cum poți vedea ce se întâmplă în oraș? Suntem încă la 12 verste de el. S-a supus, a continuat să se roage și a tăcut. Spre seară am venit în oraș și chiar am văzut câteva case arse și o clopotniță căzută, care era construită pe grămezi de lemn, și oameni care se înghesuiau și se întrebau cum clopotnița căzută nu a zdrobit pe nimeni. După părerea mea, toată această nenorocire s-a petrecut în același timp când orbul mi-a spus despre asta. Așa că a început să-mi spună: ai spus că viziunea mea era goală și iată-o. Cum să nu mulțumești și cum să nu-L iubești pe Domnul Iisus Hristos, care își deschide harul păcătoșilor, orbilor și nebunii! Îți mulțumesc, de asemenea, că m-ai învățat despre acțiunea inimii.

I-am spus: iubește pe Isus Hristos, iubește și mulțumește; dar ferește-te de a accepta diverse viziuni ca revelații directe ale harului; pentru că se poate întâmpla adesea și, bineînțeles, după ordinea lucrurilor. Sufletul uman este relativ nelegat de loc și materie. Ea poate vedea atât în ​​întuneric, cât și foarte îndepărtat, ca ceea ce se întâmplă în apropiere. Numai că nu dăm putere și mișcare acestei abilități mentale și o suprimăm fie cu cătușele corpului nostru gras, fie cu confuzia gândurilor noastre și a gândurilor împrăștiate. Și când ne concentrăm asupra noastră, ne distragem atenția de la tot ce ne înconjoară și ne rafinăm mintea, atunci sufletul intră în scopul său și acționează în cea mai mare măsură, aceasta este o chestiune firească. Am auzit de la răposatul meu bătrân că nu oamenii rugăcitori, ci capabili sau durerosi, într-o cameră întunecată văd lumina, cum iese din toate lucrurile, disting obiectele, le simt dublul și pătrund în gândurile altuia. Iar ceea ce vine direct din harul lui Dumnezeu în rugăciunea inimii este atât de încântător încât nici un limbaj nu îl poate exprima și nu poate fi aplicat la nimic material sau asemănat cu nimic; totul senzual este scăzut în comparație cu senzațiile dulci ale grației din inimă. Orbul meu a ascultat aceasta cu sârguință și a devenit și mai smerit; rugăciunea din inima lui s-a dezvoltat din ce în ce mai mult și i-a plăcut mai mult. M-am bucurat de asta din adâncul inimii mele și i-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a plăcut să văd un astfel de slujitor al Său binecuvântat.

În sfârșit am ajuns la Tobolsk, l-am dus la pomana, l-am lăsat acolo și, după ce mi-am luat la revedere politicos, am mers mai departe.

Timp de o lună, am mers încet și am simțit profund cât de instructive și încurajatoare sunt exemplele bune de viață; citit adeseaBunătateși am crezut tot ce i-am spus orbului de rugăciune. Exemplul Său instructiv a aprins în mine gelozie, recunoștință și dragoste față de Domnul, rugăciunea inimii mele m-a încântat atât de mult încât nu credeam că pe pământ este cineva mai fericit decât mine și mă întrebam ce poate fi o plăcere mai mare și mai bună în împărăția cerurilor. Nu numai că am simțit-o în sufletul meu, dar totul și exteriorul mi s-au arătat într-o formă minunată și totul a dus la iubirea și recunoștința lui Dumnezeu; oameni, copaci, plante, animale, totul era ca al meu, pe orice am găsit imaginea numelui lui Isus Hristos. Uneori se simțea atât de ușor, de parcă nu ar avea corp și nu mergea, ci de parcă plutea bucuros în aer; uneori intra singur și vedea clar toate umpluturile mele, minunându-se de alcătuirea înțeleaptă a corpului omenesc; uneori simțeam o asemenea bucurie, de parcă aș fi fost făcut rege, și îmi doream toată astfel de mângâiere, dacă Dumnezeu m-ar lăsa să mor cât mai curând și să reverse mulțumiri la picioarele Lui în lumea spiritelor.

Încercări pe drum și povestea unui bătrân soldat

Este evident că mă bucuram excesiv de aceste sentimente, sau era deja așa, îngăduința voinței lui Dumnezeu, dar după un timp am simțit un fel de trepidare și teamă în inimă. M-am gândit că n-aș mai avea nicio problemă sau nenorocire, ca pentru fata aceea pe care am predat-o rugăciunea lui Isus în capelă. Gândurile se profilau peste mine ca un nor și mi-am amintit cuvintele profesorului. Ioan din Carpatia, care spune că cel care învață des este dezonorat și suferă nenorociri și ispite pentru cei care au beneficiat de el spiritual. Luptându-mă cu aceste gânduri, mi-am intensificat rugăciunea, care le-a alungat cu desăvârșire, și m-am înveselit și mi-am spus: Să se facă voia lui Dumnezeu! Sunt gata să suport tot ceea ce Isus Hristos nu-mi va trimite din cauza nefericirii și mândriei mele. Și chiar și cei cărora le-am dezvăluit recent secretul intrării inimii și al rugăciunii interioare au fost, mai presus de toate, întâlnirea mea cu ei pregătită prin învățătura secretă directă a lui Dumnezeu. Liniştit de aceasta, am mers din nou cu mângâiere şi rugăciune şi m-am bucurat de viaţa mea anterioară. Plouase de două zile, iar drumul era atât de noroiat, încât cu greu puteam să-mi trag picioarele din noroi, am mers de-a lungul stepei și nu am întâlnit un sat de o milă; în sfârşit, seara, am văzut o curte lângă drumul propriu-zis, m-am bucurat şi m-am gândit: aici voi cere să mă odihnesc şi să înnoptez, iar mâine dimineaţă, dacă vrea Dumnezeu: poate vremea va fi mai bună.

            Când m-am apropiat, am văzut un bătrân beat în haină de soldat stătea lângă o curte pe o verandă și m-am închinat în fața lui și i-am spus: este posibil să cer cuiva să petreacă noaptea aici? Cine poate da drumul în afară de mine? strigă bătrânul, eu sunt șeful aici! Acesta este un oficiu poștal, iar eu sunt îngrijitor. Deci, tată, lasă-mă să petrec noaptea cu tine! Ai pașaport? depuneți o carte de identitate legală. I-am dat pașaportul meu, iar el îl ține în mâini și întreabă din nou: unde este pașaportul? În mâinile tale, am răspuns. Ei bine, hai să mergem la casă. Îngrijitorul și-a pus ochelarii, a citit-o și a spus: parcă înfățișarea este legală, înnoptați; pentru că sunt o persoană bună; aici, îți aduc un pahar. Eu nu beau niciodată, i-am răspuns. Ei bine, strănută, măcar ia cina cu noi. S-au așezat la masă, el și bucătarul, și tânăra se săturase și m-au așezat cu ei. S-au înjurat și s-au certat între ei pe tot parcursul cinei, iar la final s-au luptat. Îngrijitoarea s-a culcat în fân, iar bucătăreasa a început să intre, să spele ceștile și lingurile și și-a certat bătrânul.

Așezându-mă, m-am gândit că nu se va liniști curând și i-am spus: unde, mamă, să adorm? Sunt obosit de la drum. Iată, ți-am făcut un pat, părinte, și, punând banca lângă banca lângă fereastra din față, am întins pâsla și am pus tăblia. M-am întins și am închis ochii de parcă aș fi dormit. Bucătarul a continuat să fermenteze mult timp; în cele din urmă m-am ridicat, am stins focul și a venit la mine. Deodată, toate ferestrele care se aflau în colțul din față, tocul, geamurile și fragmentele de stâlpi, împrăștiate într-un zgomot, au căzut cu un zgomot îngrozitor, întreaga casă s-a zguduit, iar în afara ferestrei s-a auzit un geamăt dureros, țipăt și batătură. Bunica a sărit speriată la mijlocul podelei și a căzut la podea. Am apucat fără amintire, gândindu-mă că pământul s-a deschis sub mine. Văd două gropi aduse în casa unui om plin de sânge, încât nici măcar fața lui nu i se vedea. Acest lucru m-a îngrozit și mai mult. A fost un feldieger care a venit să schimbe caii aici. Coșerul, neputând să-l întoarcă corect în poartă, a spart fereastra cu răsuflarea, iar în fața casei era un șanț, trăsura s-a răsturnat, iar feldiegerul, căzând, și-a tăiat adânc capul pe țărușul ascuțit, care era prins de sticlă. Feldieger a cerut apă și vin pentru a-și spăla rana, a înmuiat-o cu vin, a băut el însuși un pahar și a strigat: Cai! Am stat lângă el, zicând: cum te duci, părinte, cu atâta durere? Felddieger trebuie să fie bolnav, răspunse el și porni în galop. Coșerul a târât pe femeie la sobă într-un colț fără simțire, a acoperit-o cu un covor, spunând: parabola i s-a întâmplat de frică; ea se scarpina. Și îngrijitorul s-a îmbătat și s-a culcat din nou.

am ramas singur.

Curând, femeia s-a ridicat și a început să meargă din colț în colț în timp ce ieșea în frenezie din casă. După ce m-am rugat, m-am simțit relaxat și am adormit puțin înaintea luminii.

            Dimineața, după ce mi-am luat rămas bun de la îngrijitor, am pornit, am mers și am trimis rugăciunea mea cu credință, nădejde și mulțumiri Părintelui dăruirilor și al oricărei mângâieri, care m-a eliberat de necazul iminent.

La șase ani de la acest eveniment, trecând pe lângă o mănăstire de maici, am intrat în biserică să mă rog. Strania stareță m-a dus la ea acasă după cină și a comandat să se servească ceai. Deodată, la ea au venit oaspeți neaștepți; a ieșit la ei și m-a lăsat cu călugărițele, surorile ei. O călugăriță umilă care turna ceaiul mi-a stârnit curiozitatea să mă întreb: de cât timp ești tu, mamă, în această mănăstire? Cinci ani, răspunse ea; Am fost adus aici ca un nebun și Dumnezeu a avut milă aici. Maica stareță m-a lăsat la celula mea și m-a tuns. Ce te-a înnebunit? Am întrebat. Din frică. Am fost angajat la o astfel de stație, iar noaptea în timp ce dormeam, caii au spart geamul, m-am speriat și am luat-o razna. Un an întreg, rudele mele m-au dus în locuri sfinte, iar aici tocmai m-am vindecat. Când am auzit aceasta, m-am bucurat în sufletul meu și l-am slăvit pe Dumnezeu, toată înțelepciunea este spre folosul ziditorului.

Au fost multe ocazii diferite, întorcându-mă la tatăl meu, am spus. Dacă spui poveștile în ordine, nu vei putea vorbi despre toate în trei zile. Mai există o oportunitate de a povesti.

O întâlnire cu un preot din sat și o fată evlavioasă

Într-o zi senină de vară, am văzut un cimitir lângă drum, sau un așa-zis cimitir, adică o biserică, și niște case de cult. A fost o veste la masă; Și am mers acolo. Acolo mergeau și oamenii din jur; iar ceilalți, înainte de a ajunge la biserică, s-au așezat pe iarbă și, văzându-mă umblând în grabă, mi-au spus: nu te grăbi; veți insista în continuare după pofta inimii până la începerea slujbei; ei slujesc aici de foarte mult timp, preotul este bolnav și este atât de nenorocit. Într-adevăr, serviciul a durat foarte mult timp; preotul, tânăr, dar slăbit și palid, a acționat foarte încet, însă, foarte evlavios și cu simțire la sfârșitul prânzului a ținut o predică minunată și clară despre căile de dobândire a iubirii pentru Dumnezeu.

            Preotul m-a chemat la el acasă și m-a lăsat să iau cina. La masă, i-am zis: Cum tu, Părinte, cu evlavie slujești multă vreme! Da, a răspuns, deși enoriașilor nu le place și se plâng, dar nu e nimic de făcut; pentru că îmi place să mă gândesc mai întâi la fiecare cuvânt de rugăciune și să mă bucur de el, apoi să-l spun cu voce tare, altfel, fără simțire interioară și compasiune, fiecare cuvânt rostit va fi inutil atât pentru mine, cât și pentru ceilalți; totul tine de viata interioara si rugaciune atenta! Și cât de puțin, a spus el, sunt angajați în treburile interne! Acest lucru se datorează faptului că nu vor, nu le pasă de educație spirituală, internă, a spus preotul. Am întrebat din nou: cum să o realizez? Pare foarte greu. mult; pentru a deveni iluminat duhovnicesc și pentru a fi o persoană atentă și interioară, ar trebui să luați un text din Sfânta Scriptură și să păstrați toată atenția și gândul numai asupra lui cât mai mult timp posibil și lumina înțelegerii se va deschide. Ar trebui să faci asta și în timpul rugăciunii: dacă vrei să fie curată, corectă și mângâietoare, pentru aceasta să alegi o rugăciune scurtă, mică, dar puternică, care alcătuiește rugăciunea, și să o repete de mai multe ori și îndelung, și atunci vei simți gustul rugăciunii. Mi-a plăcut foarte mult această învățătură a preotului, cât de activă și simplă este, dar în același timp profundă și înțeleaptă! I-am mulțumit mental lui Dumnezeu că mi-a arătat un pastor atât de adevărat al bisericii Sale.

La sfârșitul mesei, preotul mi-a spus: te culci după cină, iar eu voi citi Cuvântul lui Dumnezeu și voi pregăti predica pentru mâine. Așa că am ieșit în bucătărie; nu era nimeni acolo, o bătrână stătea cocoșată într-un colț și tușea. M-am așezat sub fereastră, mi-am luatdin geanta mea Bunătate, și a început să citească în liniște despre sine; în cele din urmă a ascultat-o ​​pe bunica, care stătea în colț, șoptind neîncetat rugăciunea lui Iisus; M-am bucurat să aud numele preasfânt al Domnului, care se rostește des, și am început să-i spun: ce bine este, mamă, că te rogi mereu! Aceasta este cea mai creștină lucrare de mântuire. Da, părinte, răspunse ea, la bătrânețe nu este decât bucurie, că Dumnezeu să mă ierte! De cât timp ești obișnuit să te rogi așa? De mic, tată; deci nu pot lipsi, pentru că rugăciunea lui Isus m-a eliberat de moarte și de moarte. cum este Spune, te rog, pentru slava lui Dumnezeu și pentru glorificarea puterii dătătoare de har a rugăciunii lui Isus. Am pus Dobrotolyubstvo în geantă, m-am așezat mai aproape de ea și a început să spună:

            Eram o fată tânără și frumoasă; parintii mei au conspirat sa se casatoreasca cu mine: ca sa faca nunta maine, mirele mergea la noi, si deodata, inainte de a ajunge la zece pasi, a cazut si a murit, fara sa mai respire o singura data! Mi-a fost atât de frică de asta încât am refuzat complet căsătoria și am decis să trăiesc ca fecioară și să merg în locuri sfinte să mă rog lui Dumnezeu. Mi-a fost însă frică să merg singur pe drum, dacă nu m-aș fi certat în tinerețe de oameni răi. O bătrână pe care o cunoșteam m-a învățat că, oriunde aș merge pe drum, ar trebui să spun neîncetat rugăciunea lui Isus și m-a asigurat ferm că cu această rugăciune nu se poate întâmpla nicio nenorocire pe drum. Am crezut asta și, cu siguranță, am mers în siguranță, chiar și în locuri sfinte îndepărtate; parintii mi-au dat bani pentru asta.

La bătrânețe m-am îmbolnăvit, iar părintele locului, din mila lui, mă ține și mă hrănește.

Ascultând aceasta cu plăcere, nu am știut să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru această zi, care mi-a dezvăluit astfel de exemple edificatoare. Apoi, după ce am cerut binecuvântarea bunului și cuviosului preot, am plecat bucurându-mă pe drum.

Povestea convertirii unui vechi oficial kazan

Dar nu cu mult timp în urmă, când mergeam aici prin provincia Kazan, mai trebuia să învăț cum puterea rugăciunii în numele lui Isus Hristos este revelată clar și viu și oamenii se angajează inconștient în ea și cum frecvența și durata rugăciunii este calea cea mai sigură și cea mai scurtă pentru a obține lucruri bune. Odată a trebuit să petrec noaptea într-un sat tătar. Când am intrat în el, am văzut sub fereastra unei case o căruță și un cocher rus; caii se hrăneau lângă căruță. Bucurându-mă de aceasta, m-am hotărât să cer imediat cazare, gândindu-mă că măcar voi petrece noaptea la creștini. S-a apropiat și l-a întrebat pe cocher, cine se duce? El a răspuns că călătorește din Kazan în Crimeea. Când stam de vorbă cu coșul, domnul, întorcându-și pielea, s-a uitat din căruță, s-a uitat la mine și a spus: Eu însumi înnoptez aici, dar nu m-am dus la casă, căci tătarii sunt foarte bolnavi și am îndrăznit să stau peste noapte în căruță. Apoi domnul a ieșit la plimbare – seara a fost bună – și am stat de vorbă.

Între multe întrebări, mi-a spus și asta despre el însuși: până la vârsta de șaizeci și cinci de ani, am slujit în marină ca căpitan de prim rang; la bătrânețe am fost atacat de o boală incurabilă – guta, iar eu, fiind pensionar, am locuit în Crimeea la ferma soției mele, aproape constant bolnav. Soția mea era capricioasă, absentă și o mare alegere de cărți. A devenit plictisitor pentru ea să trăiască cu mine când eram bolnav; iar ea, abandonându-mă, s-a dus la Kazan la fiica noastră, care a fost confundată acolo cu un angajat; m-a înconjurat, a luat chiar și curtenii cu ea și a lăsat cu mine doar un băiețel de opt ani, nașul meu.

            Așa am trăit un an din trei. Băiatul care m-a servit a fost iute și mi-a reparat toate treburile casnice, a făcut curat în cameră, a gătit aragazul, a gătit terci pentru mine, a încălzit samovarul. Dar, în același timp, era un fars extrem de vioi și nereținut, alerga, batea, țipa, făcea farse, și de aceea mă deranja foarte mult; iar eu, din cauza bolii și a plictiselii, mi-a plăcut mereu să citesc lucruri spirituale. Am avut o carte minunată a lui Grigoriy Palamas despre rugăciunea lui Iisus: am citit-o aproape continuu, iar încetul cu încetul am compus și o rugăciune. Băiatul meu mă deranja și nicio cantitate de amenințări și pedepse nu l-a împiedicat să facă farse. Așa că am venit cu un astfel de mijloc: am început să-l așez în cameră pe o bancă, poruncindu-i să spună fără încetare rugăciunea lui Isus. La început nu i-a plăcut foarte mult și a evitat-o ​​în toate felurile posibile și a tăcut adesea.

Eu, pentru a-l obliga să-mi respecte ordinul, am pus lângă mine un cuțit ascuțit. Când spunea o rugăciune, citeam în liniște o carte sau îl ascultam pronunțând; dar de îndată ce tace, îi arăt una ascuțită, iar el, înspăimântat, a început să se roage iar; iar asta m-a liniştit foarte mult, pentru că a început liniştea din casa mea. După ceva timp, am observat că nu era nevoie să fiu aspru, băiatul a început să se supună ordinului meu mai binevoitor și mai sârguincios; apoi am văzut o schimbare perfectă în caracterul său plin de viață, a devenit tăcut și taciturn și și-a făcut treburile casnice cu mai mult succes. Acest lucru m-a mângâiat și am început să-i dau mai multă libertate. La urma urmei, ce sa întâmplat? Era atât de obișnuit cu rugăciunea încât aproape întotdeauna și în toate cazurile o făcea fără nicio constrângere din partea mea. Când l-am întrebat despre asta, mi-a răspuns că are o dorință irezistibilă de a se ruga mereu. Ce simti in acelasi timp? Nimic, doar că simt că mă simt bine când spun o rugăciune. Deci ce, bine? nu stiu cum sa spun. Este distractiv sau ce? Da, distracție.

            Avea deja 12 ani când a început războiul în Crimeea, m-am dus să-mi văd fiica la Kazan și l-am luat cu mine. Aici l-au băgat în bucătărie cu alți oameni, și din această cauză era foarte trist și mi s-a plâns că oamenii, jucându-se și prostesc între ei, veneau la el și râdeau de el și astfel îl împiedicau să se roage. În cele din urmă, după trei luni, a venit la mine și mi-a spus: Mă duc acasă; Sunt insuportabil de plictisit aici, sunt zgomotos. I-am spus: Cum poti sa mergi singur la o asemenea distanta si iarna? Așteaptă să vin să te iau. A doua zi băiatul meu a dispărut. Au trimis peste tot să-l caute, dar nu a fost găsit nicăieri. În cele din urmă, primesc o scrisoare din Crimeea de la oamenii care au rămas în ferma noastră că băiatul lui a fost găsit mort în casa mea goală pe 4 aprilie, a doua zi de Paște. Stătea întins pe podea în camera mea, cu mâinile încrucișate pe piept, o șapcă sub cap și în aceeași haină rece în care a venit la mine și a plecat. Așa că l-au îngropat în grădina mea. După ce am primit această veste, am fost foarte surprins de cum a ajuns băiatul atât de repede la fermă. A plecat pe 26 februarie, și a fost găsit pe 4 aprilie. Să treacă vreo trei mii de verste într-o lună, Doamne ferește, și pe cai. La urma urmei, va trebui să acoperi o sută de verste pe zi. Și în plus, în haine reci, fără pașaport și fără un ban de bani. Să presupunem că poate cineva i-a dat un lift pe drum, dar toate acestea nu au fost lipsite de providența și grija specială a lui Dumnezeu pentru el. Băiatul meu, a spus în cele din urmă maestrul, a gustat din rodul rugăciunii, iar eu, nici la bătrânețe, nu am ajuns încă la măsura lui.

După aceea, am început să-i spun domnului: Părinte, este frumoasă cartea Sfântului Grigorie Palama pe care ai vrut să o citești, o știu. Dar în ea se discută din ce în ce mai mult despre rugăciunea orală numai a lui Isus și ar trebui să citiți cartea numităBunătate; acolo vei găsi o știință completă și desăvârșită, cum să realizezi rugăciunea spirituală a lui Isus în minte și inimă și să gusti cel mai dulce rod al ei; în acelaşi timp i-am arătat Bunătatea mea. El, am observat, a acceptat cu bucurie sfatul meu și a promis că își va lua o astfel de carte.

Doamne, mă gândeam în sinea mea, ce fenomene ciudate ale puterii lui Dumnezeu nu apar din această rugăciune! Și cât de înțelept și de instructiv este acest eveniment; Ea l-a învățat pe băiat cum să se roage și a servit și ca mijloc de mângâiere! Oare necazurile și necazurile noastre care se întâlnesc pe calea rugăciunii nu sunt aceleași ascuțite ale lui Dumnezeu? Și de aceea, de ce ne temem și ne încurcăm când mâna lor ne arată pe Tatăl nostru ceresc, plin de iubire nemărginită, și când acești ascuțiți ne învață să studiem cu mai multă sârguință rugăciunea și ne conduc la o mângâiere nespusă?

Terminând aceste povestiri, i-am spus părintelui meu duhovnic: Iartă-mă, pentru numele lui Dumnezeu, am vorbit deja mult, iar sfinții părinți numesc vorbă, deși duhovnicească, dar excesivă, vorbă degeaba. Este timpul să merg să-mi vizitez tovarășul din Ierusalim. Roagă-te pentru mine, nenorocit păcătos, ca Domnul, din marea Sa milă, să-mi aranjeze calea spre bine.

            Imi doresc din toata inima, draga frate al Domnului, i-a raspuns el, ca harul iubitor al lui Dumnezeu sa-ti lumineze calea si sa te insoteasca, ca ingerul Rafael cu Tovia!

Trei chei pentru vistieria interioară a rugăciunii

Găsit în bogățiile duhovnicești ale Sfinților Părinți

      În inima mea ascunde cuvântul Tău(Ps. 119, 11).

      Mintea încearcă să folosească tot felul de trucuri pentru a răspândi durerea(Kataphigiota cap. 19).

Dacă fiecare are propriile proprietăți, înclinații și abilități speciale, atunci atingerea aceluiași scop are loc în direcții diferite, în moduri diferite, conducând la acesta. Astfel, atingerea scopului acțiunilor de rugăciune interioară se poate realiza cu ajutorul mai multor căi, după cum citim în observațiile sfinților părinți.

Unele dintre aceste metode sunt comune, atât pentru succesul în rugăciune, cât și pentru succesul în viața creștină, cumva:supunere necondiționată, precum spune Simeon Noul Teolog; – lucrări de bunăvoinţă şi asceză, precum le proclamă biserica în imnurile ei: fapte ai găsit, inspirate de Dumnezeu, în vedeniile răsăritului (Trop. sfânt mucenic);rugăciune exterioară despre rugăciunea interioară: Doamne, învață-ne să ne rugăm ; influențe deosebite de bun augur, de exemplu: Kapso Kalivit s-a aplicat odată la icoana Maicii Domnului, după doi ani în care a chinuit-o în rugăciune, ea a simțit deodată dulceața și căldura care i-a căzut în inimă; tânărul George a văzut deodată o lumină interioară în timpul unei simple rugăciuni și a început să se roage neîncetat automat etc.

Există și alte moduri semnificative de rugăciune interioară care par să aparțină direct acesteia. Sunt trei astfel cum le găsim la sfinții părinți.

            1) Parteachemând numele lui Isus Hristos;

            2) Mindfulnessla această vocație; și

            3) Intrarea înăuntruînsuși sau, după cum au spus părinții bisericii, intrarea minții în inimă.

            Deoarece aceste metode deschid în mare parte Împărăția lui Dumnezeu în noi într-un mod rapid și convenabil și dezvăluie comoara rugăciunii spirituale interioare din inima noastră, este foarte potrivit să le numim cheile acestui chivot secret.

Prima cheie: Invocarea numelui lui Isus Hristos

Dacă cantitatea duce la calitate, atunci chemarea frecventă, aproape continuă a numelui lui Iisus Hristos, deși împrăștiată la început, poate duce la atenție și căldură a inimii; întrucât natura umană este capabilă să dobândească o stare de spirit cunoscută prin folosire și obișnuință frecventă. Ca să înveți să faci ceva bine, trebuie să faci mult mai des, a spus un scriitor spiritual; iar Sfântul Isihie spune că frecvența dă naștere priceperii și face apel la natură (cap. 7). Aceasta, după cum se vede din observațiile oamenilor cu experiență, se întâmplă în legătură cu rugăciunea interioară în felul următor: o persoană care dorește să realizeze rugăciunea interioară decide să cheme numele lui Dumnezeu des, aproape continuu, adică să rostească rugăciunea lui Iisus verbal: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul; uneori scurtat, adică Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă, precum învață Sfântul. Grigory Sinait. De asemenea, adaugă că invocarea prescurtată este mai convenabilă pentru cea inițială, totuși nu se opune la ambele, sfătuind doar să nu schimbe des verbele de rugăciune pentru a te obișnui mai comod cu invocarea. Și pentru a fi și mai entuziasmat de crearea continuă a rugăciunii, elevul se consideră o regulă, privind vremea, să cheme un număr cunoscut de ori, adică să spună tot atâtea sute sau mii de rugăciuni sub perii zi și noapte, nu în grabă, ci vorbind, încordând limba și buzele. După un timp, gura și vorbirea adeptului dobândesc o astfel de abilitate ca mișcarea de sine, încât fără prea mult efort se vor mișca singuri cu rostirea numelui lui Dumnezeu, chiar și fără glas. Mai mult, mintea va asculta această mișcare de vorbire și, treptat, este curățată de distrageri și intră în atenția rugăciunii. În fine, poate urma și sărăcia minții din inimă, așa cum spun părinții, adică mintea, revenind la inimă, va fi încălzită de căldura iubirii divine, iar inima însăși va fi liberă, fără constrângere, cu desfătare de nedescris să cheme numele lui Iisus Hristos și să reverse cu rugăminte, inima mea priveste. Felicitarea frecventei chemări inteligente a numelui lui Iisus Hristos a fost excelent exprimată de Sfântul Isihie: precum ploaia care se înmulțește coboară pe pământ, tot ea înmoaie pământul, așa și pământul inimii noastre, numele lui Hristos este invocat de noi, cu bucurie creează și se bucură, de câte ori este invocată.

            Deși metoda bazată pe experimente și observații ale Sfinților părinți, și suficientă pentru îndrumarea convenabilă pentru atingerea scopului dorit al rugăciunii interioare, există totuși metode mai înalte, cumva: atenția și introducerea minții în inimă. Această primă metodă aparține în principal celor care nu s-au obișnuit încă cu atenția și nu sunt încă capabili să lucreze cu succes asupra inimii sau poate fi o introducere și presupunere a următoarelor metode. Cu toate acestea, în funcție de diferența de proprietăți și abilități, el alege ceea ce este mai convenabil pentru el, așa cum spune călugărul Nicefor.

A doua cheie: Atenția minții în inimă

Atenția este respectarea (păstrarea) minții, așa cum spunea călugărul Nicefor, sau atenția este adunarea minții asupra ei înșiși și adâncirea ei într-unul sau altul obiect, lăsând în același timp toate gândurile și imaginațiile străine. Sfinții Calist și Ignatie ne asigură că este necesar atunci când sunt angajați în rugăciune, citând cuvintele Apoc.Nila, că rugăciunea care caută atenția o va atrage cu siguranță; pentru că rugăciunea imită mult mai mult decât orice altceva și este bine să fii atent la ea (Binență, Partea 2, cap. 24). Sf. scrie asemanator cu aceasta. Isihie: asculta cu atentie gandurile, te vei ruga lui Iisus cu dorinta (cap. 90); și, de asemenea: aerul de bucurie și tăcere a inimii este umplut de o atenție extremă (cap. 91), care este „la fel de necesar pentru rugăciune ca o lampă pentru lumina unei lămpi” (cap. 102). De asemenea, călugărul Nicefor, după ce a explicat doctrina rugăciunii interioare, ajunge în cele din urmă la concluzia că, dacă nu este convenabil, după modelul arătat, să pătrundă în inimă, atunci ar trebui să se acorde tot felul de atenție în timpul rugăciunii, care, fără nicio îndoială, va deschide intrarea în inimă și va dezvolta rugăciunea interioară, care, la fel ca în Sfânta Scriptură, nu poate conecta cu acel adevăr fără a spune atenția:anulați și înțelegeți că eu sunt Dumnezeu .

            Prin urmare, o persoană care dorește să obțină rugăciunea interioară cu ajutorul atenției ar trebui să se păstreze cât mai mult posibil în singurătate, să evite conversațiile cu oamenii, să facă o rugăciune nu în grabă și nu prea mult dintr-o dată, ci cu un anumit aranjament, să adâncească mintea în verbele de rugăciune, așa cum se întâmplă atunci când citește cu atenție o carte, dacă este posibil chemări, și mijlocirea lui, pe care, uneori, așteaptă o rugăciune: pentru răspunsul lui Dumnezeu, încercați să mențineți atenția chiar și în cazul distragerii atenției și amintiți-vă întotdeauna că ați îndrăznit ca Domnul să fie în focalizarea constantă a rugăciunii, în timp ce vă curățați mintea de gânduri.

A treia cheie: Respirație calmă și ritm

A treia cheie este să mergi în interiorul tău sau în inimă. Fără a extinde acest lucru cu raționamentul nostru, vom prezenta imaginea și învățăturile Sfinților părinți despre adâncirea de sine și pătrunderea în inimă, după metodele testate de aceștia, ca îndrumători credincioși către adevărata rugăciune duhovnicească interioară. Instrucțiunile despre acest Sf. părinți vor fi prezentate aici în propriile lor cuvinte, împărțindu-le pentru comoditate în trei rânduri și așezându-le în următoarea ordine:

Primul rând va fi compus din părinții care ne-au lăsat o instrucțiune completă despre rugăciunea lui Isus, precum: 1)Simeon Noul Teolog, 2) Grigorie Sinaitul, 3) Nicefor monahul și 4) monahii Calist și Ignatie Xanthopula.

Al doilea rând – părinții care au lăsat scurte declarații despre rugăciunea interioară, care:

1) Isihie preotul Ierusalimului, 2) Filofeu din Sinai, 3)Feoliptmitropolit şi 4) Varsonofius şi Ioan.

Pe al treilea loc, să punem povestea salvatoare despre avva Filimon. El ne aduce în minte întreaga cale a ascezei.

Instrucțiunile Sfântului Părinte despre rugăciunea interioară din suflet

Primul grup de instrucțiuni

1) Instrucțiunile SfântuluiSimeon Noul Teolog

Sf.Simeon Noul Teologexplică metoda de intrare în inimă în înfățișarea celei de-a treia forme de rugăciune, în al 68-lea cuvânt (p. 163, traducere rusă, ediția a doua):

A treia formă de rugăciune este cu adevărat uimitoare și de nedescris, iar pentru cei care nu o cunosc din experiență, nu este doar incomodă, ci chiar pare incredibilă. Și într-adevăr, în vremurile noastre, această formă de rugăciune se găsește la puțini, în timp ce ei sunt distruși de șmecherii și șmecherii pe care le folosesc demonii pentru a abate mintea către gândurile multora și ale diverșilor. Căci atunci mintea, slobozită de toate, are vremea bună, fără nicio piedică, să cerceteze gândurile care sunt aduse de demoni, și cu mare comoditate să le alunge și cu inima curată să-și aducă rugăciunile lui Dumnezeu.

După ce a pus apoi condițiile succesului în această formă de rugăciune, și anume: ascultarea desăvârșită și păstrarea conștiinței curate, atât în ​​raport cu Dumnezeu, cât și în raport cu oamenii, și în raport cu lucrurile, și îndemnat să faci totul ca și cum ai fi înaintea lui Dumnezeu, el continuă:

            Acționând în acest fel, vei face o cale adevărată și infailibilă către cea de-a treia formă de rugăciune, care este următoarea: mintea să păzească inima în timp ce se roagă și să se întoarcă spre ea în interior și de acolo să trimită rugăciuni către Dumnezeu din adâncul inimii.

Asta-i tot: lucrează așa până când vei gusta din Domnul. Când, în sfârșit, mintea de acolo, în interiorul inimii, va gusta și va simți cu inima că Domnul este bun; atunci nu va dori să se îndepărteze de locul inimii sale; atunci va zice, precum Sfântul Petru: E bine să fim aici, și ne vom uita mereu în inimă și ne vom întoarce acolo continuu, alungând toate gândurile pe care diavolul le-a însuflețit.

Pentru cei care nu au habar despre această afacere și nu o știu, pare în mare parte grea și apăsătoare. Dar cei care au gustat dulceața pe care o are și s-au bucurat de ea în adâncul inimii, aceștia strigă de la Sfântul Pavel și spun:care acum se va despărți de dragostea lui Hristosetc. De ce Sf. Parintii nostri, auzind pe Domnul, care zice ca cugânduri de rău, crimă, adulter, curvie, adulter, sperjur, blasfemie și că această esență este o întinare a unei persoane venite din inimă, auzind de asemenea că în alt loc Evanghelia ne poruncește să purificăminteriorul paharului, să fie curat exteriorul lui, a părăsit toate celelalte lucrări spirituale și au început să se străduiască cu totul în această singură lucrare, adică în păzirea inimii, fiind siguri că împreună cu această lucrare vor aduna convenabil fiecare virtute și fără ea nu pot reuși nici una. Mai ales au exersat în ea și au scris despre asta. Cine vrea, să le citească scrierile, să citească ce a scris Mark ascetul despre asta, ce a spus Ivan Listvychnyk, profesorul. Isihie, Filofeus din Sinai, avva Isaia, Varsonofie cel Mare și alții.

Dacă vrei să înveți cum să faci asta (adică să intri în inimă și să fii acolo), îți voi spune despre asta.

            Trei lucruri pe care trebuie să le urmărești mai presus de toate: grija de toate, chiar și de fericiți, și nu numai de nefericiți și de zadarnicii, sau altfel mortificarea față de toate, o conștiință curată în toate, ca să nu te expună în nimic, și desăvârșită nepătimire, pentru ca gândul tău să nu se încline spre nimic. Apoi stai singur într-un loc special și tăcut, închide ușa, întoarce-ți mintea departe de toate lucrurile temporare și zadarnice, plecă-ți capul la piept și, în acest fel, stai cu atenție în tine (nu în cap, ci în inimă), întorcându-ți mintea și ochii tăi senzuali și ținându-le. Avându-ți mintea acolo, încercând în toate felurile să o găsești, unde este inima, astfel încât, găsind-o, mintea ta să fie complet acolo. La început vei găsi un fel de întuneric acolo, și duritate; dar apoi, dacă vei continua această chestiune de atenție zi și noapte neîncetat, vei dobândi un fel de bucurie neîncetată. Mintea, mișcându-se în aceasta, va lovi locul inimii și apoi imediat va vedea acolo lucruri pe care nu le-a văzut sau cunoscut niciodată. Din acest moment, indiferent din ce parte apare sau apare vreun gând, înainte ca el să intre înăuntru și să gândească, sau să-și imagineze, mintea îl va izgoni imediat și îl va distruge în numele lui Isus, adică Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine; din acest moment, mintea va începe să aibă mânie împotriva demonilor, îi va alunga și îi va lovi. Un alt lucru care urmează de obicei acestei acțiuni, cu ajutorul lui Dumnezeu, vei învăța tu din experiență, păstrându-ți atenția și ținându-ți pe Isus, adică rugăciunea Lui: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!

2) Instrucțiunile SfântuluiGrigory Sinait

Sf.Grigoriy Sinaitînvață doctrina rugăciunii interioare în inimă și metoda de a o stăpâni în cele trei articole ale sale despre tăcere și rugăciune, publicate în Dobrotolyubiya, partea 1, p. 112-119. Iată un extras prescurtat din ele:

Ar trebui, după ce am primit duhul vieții despre Hristos Isus, cu o rugăciune curată în inimile noastre, să vorbim Domnului ca un heruvim; dar noi, neînțelegând măreția, cinstea și slava harului regenerării și neavând grijă să creștem duhovnicește prin împlinirea poruncilor, și ne pricepem la starea de contemplare inteligentă, recurgem la nepăsare, din cauza căreia cădem în pricepere pătimașe și suntem aruncați în abisul nesimțirii și al întunericului. De asemenea, se întâmplă să nu ne amintim prea multe, dacă există un Dumnezeu, și ce ar trebui să fim noi ca copii ai lui Dumnezeu prin har, nu știm deloc despre asta. Credem, dar cu o credință care nu este eficientă și, după ce am fost restaurați de spiritul în botez, nu încetăm să trăim carnal. Dacă uneori, după pocăință, începem să împlinim poruncile, atunci le împlinim doar exterior, nu spiritual și suntem atât de înțărcați de viața spirituală, încât manifestările ei la alții ni se par greșeli și greșeli. Astfel, până la moarte, suntem morți în duh, trăim și acționăm nu pentru Hristos și ne îndeplinim definiția că ceea ce se naște din spirit trebuie să fie spiritual.

            Între timp, ceea ce am primit în sfântul botez despre Hristos Isus nu este distrus, ci doar îngropat ca o comoară în pământ. Iar prudența și recunoștința necesită grijă să o deschideți și să o aduceți la claritate. cum este

Următoarele două căi duc la aceasta: în primul rând, acest dar se dezvăluie prin împlinirea grea a poruncilor, astfel încât atunci când împlinim poruncile, acest dar își dezvăluie strălucirea și strălucirea; în al doilea rând, ea ia fiinţă şi se descoperă prin chemarea neîncetată a Domnului Isus sau, ceea ce este la fel, prin pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu. Iar primul remediu este puternic; dar cel de-al doilea este mai puternic, astfel încât primul își primește și puterea deplină de la el. Prin urmare, dacă dorim sincer să dezvăluim sămânța binecuvântată ascunsă în noi, atunci ne grăbim să ne obișnuim repede cu acest ultim exercițiu al inimii și să avem în inimile noastre acest singur act de rugăciune, invizibil, de neînchipuit, până când ne încălzește inima și o înflăcărează la o iubire de nedescris pentru Domnul.

Efectul acestei rugăciuni în inimă este dublu; uneori mintea precede, lipindu-se de Domnul în inimă cu amintire neîncetată, alteori acțiunea rugăciunii, ea însăși mișcată mai înainte de focul bucuriei, atrage mintea la inimă și o leagă de chemarea Domnului Isus și de prezența evlavioasă dinaintea Lui. În primul caz începe să se desfășoare acțiunea rugăciunii, diminuând patimile prin împlinirea poruncilor, căldura inimii, ca urmare a chemării întărite a Domnului Isus; în al doilea, spiritul atrage mintea la inimă și o plasează acolo în adâncuri, ferind-o de la rătăcirea obișnuită. Din aceste două tipuri de rugăciune, mintea este fie activă, fie contemplativă: prin acțiune, cu ajutorul lui Dumnezeu, învinge patimile, iar prin contemplare, îl vede pe Dumnezeu, atât cât este la îndemâna unei persoane.

O rugăciune eficientă a inimii mintale se face astfel: așează-te pe un scaun până la un cot înălțime, lasă-ți mintea de la cap la inimă și ține-o acolo: și de acolo strigă cu inima mintală: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”! În același timp, ține-ți respirația ca să nu respiri sfidător, pentru că asta îți poate distrage atenția gândurilor. Dacă vezi că apar gânduri, nu le asculta, chiar dacă sunt simple și bune, și nu doar zadarnice și impure. Punându-ți mintea în inimă și chemându-l pe Domnul Isus des și cu răbdare, în curând vei distruge astfel de gânduri și le vei distruge, lovind în mod invizibil cu Numele Divin. Sfântul Lstvichnyk spune: În numele lui Isus, luptați cu războinicii; nu există altă armă mai puternică decât aceasta, nici în cer, nici pe pământ.

Când mintea este epuizată într-o astfel de lucrare, iar trupul și inima se îmbolnăvesc din cauza efortului de a deveni o chemare frecventă la Domnul Isus, atunci ridică-te și cântă, sau exersează-te în gândirea la un loc al Scripturii, sau în amintirea morții, sau angajați-vă în citire, lucrare de ac sau altceva.

Când îți asumi această sarcină de rugăciune, atunci se cuvine să citești doar astfel de cărți care învață despre viața interioară, despre sobrietate și rugăciune, și anume Scara, cuvintele lui Isaac Syrianin, cărțile ascetice ale lui Maxim Mărturisitorul,Simeon Noul Teolog, Hesychia, Philofeus din Sinai și alții. Lasă la vreme toate scrierile de alt fel, nu pentru că ar fi rele, ci pentru că ar trebui să fii ocupat cu ele, cu adevărata ta dispoziție și dorință: ele îți pot abate mintea de la rugăciune. Citiți puțin, dar cu aprofundare și asimilare.

Nu lăsa rugăciunile. Alții păstrează o regulă mare de rugăciune, alții părăsesc cartea de rugăciuni cu totul, rugându-se Domnului cu o singură rugăciune rezonabilă. Tu alegi mijlocul: nu aduna multe rugăciuni, pentru că de aici vine confuzia, dar nici nu le lăsa, în caz de slăbiciune și relaxare. Dacă vezi că rugăciunea lucrează în tine și nu încetează să se miște în inima ta de la sine, nu o părăsi și nu lua cartea de rugăciuni. Aceasta ar însemna să-L lăsăm pe Dumnezeu înăuntru, să ieșim de acolo și să extinzi o conversație cu el din exterior. Cei care nu au încă acțiunea rugăciunii ar trebui să se roage mult. și chiar fără măsură, să fie neîncetat în aceste multe rugăciuni și felurite rugăciuni, până când atât de dureroasă muncă a celui rugător îi încălzește inima și începe acțiunea rugăciunii în el. Oricine va gusta în cele din urmă acest har, de aceea, trebuie să se roage cu moderație, și mai degrabă să fie în rugăciune inteligentă, așa cum au poruncit părinții. În cazul relaxării interioare, ar trebui să spuneți o rugăciune sau să citiți scripturile părinților. Folosirea vâslelor este inutilă când vântul a suflat pânzele: sunt necesare când vântul scade și barca se oprește.

O mare armă împotriva dușmanilor este cel care în rugăciune își ține lacrimile zdrobite, pentru a nu cădea în trufie din trădarea oferită de rugăciune. Cel care păstrează o asemenea bucurie va evita orice rău. Adevărata rugăciune interioară non-magică este aceea în care căldura, venită din rugăciunea lui Iisus, pune foc în pământul inimii și aprinde patimile ca un spin. Iluminează sufletul cu bucurie și lumină și nu vine din ochii sau shuiya țării, nici măcar de sus, ci izbucnește din inimă, ca un izvor de apă, din Spiritul dătător de viață. Iubește-l pe acesta și întoarce-te să-l câștigi în inima ta, păstrându-ți mintea mereu nu visătoare. Nu-ți fie frică de nimic cu ea; Căci Cel ce a zis: Râzi, nu mă tem, El Însuși este cu noi.

3) InstrucțiuniNicephorusCălugăr

Călugărul Nikifor explică învățătura sa despre intrarea în inimă în articolul său despre trezirea și păzirea inimii (Dobrot. partea 2, p. 36-43).

            Voi care vreți să percepeți focul inimii cerești în simțire și să știți prin experiență că împărăția cerurilor există în voi, veniți și vă voi spune știința vieții cerești, sau mai bine artă, care fără muncă și sudoare își conduce creatorul la adăpostul nepasiunii. Din cauza căderii, eram afară; Să ne întoarcem la noi înșine, depărtându-ne de exterior. Împăcarea și înrudirea cu Dumnezeu este imposibilă pentru noi dacă nu ne întoarcem mai întâi în noi înșine și nu intrăm înăuntru. Doar viața interioară este o adevărată viață creștină. Toți părinții mărturisesc acest lucru.

Așa că fratele l-a întrebat pe avva Agaton: ce este mai important, munca fizică sau paza inimii? Bătrânul a răspuns: omul este ca un copac; munca trupească este frunzele, iar păstrarea inimii este rodul. Întrucât, după Scripturi, fiecare pom care nu dă roade bune este tăiat și aruncat în foc, este evident că trebuie să vă îndreptați toată grija către rod, adică spre păstrarea inimii. Totuși, avem nevoie și de îmbrăcăminte cu frunze, adică de muncă fizică.

Sf. Pliant spune: închideți ușa chiliei pentru trup, ușa gurii pentru limbă și ușa interioară pentru duhurile rele. Stând pe înălțime (adică având atenție fixată asupra inimii), observă, dacă ești priceput, care și în ce număr sunt potrivite papaya pentru a intra în via inimii tale și a fura strugurii. După ce a muncit din greu, supraveghetorul (adică ascultă inima), se ridică și se roagă, apoi se așează din nou și își asumă cu curaj aceeași sarcină (adică atenție la inimă și rugăciune).

Sfântul Macarie cel Mare învață: sarcina principală a unui ascet este să intre în inima lui, să creeze acolo o luptă cu Satana și să se opună gândurilor sale, să lupte împotriva lui.

Sfântul Isaac Siriyanyan scrie: Intră în vistieria ta interioară și vei vedea comoara cerească. Scara către împărăția cerurilor este ascunsă în tine, adică în inima ta. De aceea, spală-te de păcat și adună-te în inima ta: acolo vei dobândi treptele cu care poți urca pe munte.

Iată zicala lui Carpaphius: este nevoie de mult efort și muncă în rugăciuni pentru a găsi o stare de gânduri nedistrasă – acesta este un alt rai al inimii, unde trăiește Hristos, precum spune Apostolul:nu știi că Hristos trăiește în tine.

Iată cuvintele Sf.Simeon Noul Teolog: de pe vremea când omul a fost alungat din paradis și s-a îndepărtat de Dumnezeu, diavolului și demonilor lui li s-a dat libertate zi și noapte pentru a influența în mod invizibil puterea imaginară a fiecărui om. Nu există altă modalitate de a te proteja de această minte decât amintindu-ți mereu de Dumnezeu. Cel care este impresionat de amintirea lui Dumnezeu își poate împiedica puterea mintală să rătăcească.

            Aceasta este ceea ce învață toți sfinții părinți. Este cea mai mare dintre toate locurile de muncă care este aproape preluată de la alții prin formare. Foarte rar needucați au primit și au primit-o direct de la Dumnezeu, căldură de dragul credinței lor. Deci, trebuie să cauți un mentor care cunoaște afacerea. Dacă nu există un astfel de mentor, atunci, chemându-l pe Dumnezeu pentru ajutor în durere și lacrimi, fă ceea ce îți spun.

Se știe că respirația cu care respirăm conduce aerul prin plămâni către inimă. Așezați-vă așadar și, după ce v-ați adunat mintea, aduceți-o prin acest mod de a respira, forțați-o, împreună cu acest aer care este inhalat, să coboare chiar în inimă și păstrați-o acolo, fără a-i da libertatea de a ieși după bunul plac. Ținându-l acolo, nu-l lăsa gol, ci dă-i aceste cuvinte sfinte: Doamne, Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă! Și să le repete ziua și noaptea. Ai grijă să te obișnuiești cu această ședere înăuntru cu o anumită rugăciune și mese, pentru ca mintea ta să nu plece curând de acolo, pentru că la început va fi foarte trist de la o închidere atât de timidă în interior. În schimb, când se va obișnui, acolo se va distra și se va bucura, iar el însuși va dori să rămână acolo. Ca un om care s-a întors dintr-o țară străină în casa sa, nu își amintește de bucurie, revăzându-și soția și copiii: așa mintea, atunci când este unită cu inima, este plină de bucurie și veselie de nedescris.

Dacă ai timp să intri în inimă pe calea pe care ți l-am arătat, mulțumește-i lui Dumnezeu și rămâi mereu la această lucrare: ea te va învăța lucruri la care nici nu te-ai gândit. Dacă, chiar și după multă muncă, nu poți intra pe pământurile inimii în felul pe care ți l-am arătat eu; atunci fă ce-ți spun și cu ajutorul lui Dumnezeu vei găsi ceea ce cauți. Se știe că verbalitatea unei persoane (cuvântul interior, cuvântul cu care vorbește singur) este la perși: pentru că acolo, în interiorul perșilor, când gura tace, vorbim singuri și ne consultăm, acolo facem rugăciuni (când le memorăm în gânduri), iar psalmiții de acolo avem o altă conversație cu noi înșine. Acest verbalism, luând din el orice gând și lăsați-l să vorbească neîncetat: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă și silește-te, în loc de orice altă limbă, să strigi acest lucru înlăuntru. Aveți răbdare în această chestiune pentru doar câteva clipe, iar intrarea în inimă vă va fi deschisă fără nicio îndoială, așa cum am învățat noi înșine din experiență.

Împreună cu un sentiment atât de mult așteptat și vesel în inimă și atenția care o păzește, și toată fața virtuților va veni la tine: iubire, bucurie, pace, îndelungă răbdare, blândețe și altele.

4) InstrucțiuniCallistaiar IgnatieXanthopuliv

            Călugării Calist și Ignatius Xanthopoulos își descriu lecțiile despre lucrările interioare ale inimii în până la o sută de capitole conținute în Caritate (partea 2, pp. 56-131). Iată principalele de care avem nevoie:

Începutul vieții după Dumnezeu este gelozia și tot efortul sârguincios de a trăi conform poruncilor mântuitoare ale lui Hristos; sfârşitul este manifestarea perfectă a ceea ce este închipuit în noi prin harul divin în botez, sau ceea ce este la fel,da deoparte pe omul batran cu faptele si pofta lui si imbraca-te cu noul duhovnicesc, adică În Domnul Iisus Hristos, precum spune dumnezeiescul Pavel:copiii mei, cu ei până când boala va apărea în tine Hristoase.

Când suntem botezați, spune Sfântul Bucle de Aur, atunci sufletul nostru strălucește mai mult ca soarele, este purificat de Duhul Sfânt. Ca argintul pur, care se întinde împotriva razelor soarelui, iar razele înseși radiază; nu prin natura sa, ci prin iluminarea sa de către soare; astfel sufletul, care este purificat prin botez, primește razele slavei Duhului și este el însuși glorios în interior. Dar, vai! această glorie, nespusă și cumplită, nu stă la noi decât una sau două zile, apoi o stingem, stârnind o furtună de griji ale vieții și treburi pătimașe.

În paturile dumnezeiești, adică în Sf. izvor, în cadă primim harul dumnezeiesc desăvârșit. Dacă după aceea o ascundem sub întunericul grijilor și patimilor vieții, atunci o putem restaura din nou și o putem curăța cu pocăință și împlinire a poruncilor divine și să-i vedem strălucirea naturală. Aceasta se întâmplă după credința și râvna fiecăruia de a trăi conform credinței, mai ales cu binecuvântarea Domnului Isus Hristos. Sfântul Marcu spune: Hristos, acest Dumnezeu desăvârșit, a dat desăvârșit celor ce au fost botezați, harul Duhului Sfânt, care nu cere nici un program de la noi; se deschide în noi și este creat în mod clar pe măsură ce poruncile sunt împlinite, până când ajungem la împlinirea lui Hristos în măsura vârstei.

De aceea, din moment ce începutul și rădăcina acțiunii mântuitoare este a trăi după poruncile Domnului, iar sfârșitul și rodul – a restabili harul desăvârșit al Duhului, care ne-a fost dat mai întâi prin botez, care este în noi, dar este îngropat de patimi și este descoperit din nou prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu: se cuvine să vestim acest dar. curata si vezi mai clar. Pieptarul Domnului, Ioan, spune că cel ce păzește cu Domnul poruncile Domnului, Domnul este cu el. Domnul însuși explică acest lucru și mai pe deplin, spunând:Având poruncile Mele și păzindu-le, Mă iubești; și dacă Mă iubiți, cel preaiubit va fi Tatăl Meu, și Eu îl iubesc și Îmi voi arăta Eu Însumi. Când cineva Mă iubește, cuvântul Meu va fi ținut, și Tatăl Meu îl va iubi și noi vom veni la el și i se va face sălaș. .

            Această împlinire exactă a poruncilor mântuitoare este imposibilă pentru noi fără Domnul Isus Hristos, după cum El Însuși spune:fără Mine nu poți crea nimic, și după cum Apostolul a mărturisit cănu există altă mântuire. El este calea, adevărul și viața pentru noi. De aceea, slăviții noștri mentori și învățători, cu Duhul atotsfânt viu în ei, ne învață cu înțelepciune, mai presus de toate celelalte lucruri, să ne rugăm Domnului și să cerem milă de la El fără îndoială și să avem și să purtăm neîncetat numele Său cel preasfânt și cel mai dulce mereu în inimă, și în minte și în minte, și să nu dormim, să umblăm, să mâncăm și să bem. Căci precum în vremea când nu avem o astfel de chemare, tot ce este rău și rău se revarsă în noi: tot așa și în vremea când este în noi, tot ce este contrar este alungat, nimic bun nu se sărăcește și nimic nu se întâmplă ce să nu putem împlini, precum Domnul Însuși a spus:ceea ce va fi în Mine și Eu în el, el va crea.

Prin urmare, după ce ne-am dat seama de slăbiciunea noastră și ne-am pus toată nădejdea în Domnul și am iubit poruncile până la punctul de a fi pregătiți, mai devreme ne-am apleca stomacul decât să le încălcăm pe oricare dintre ele, să ne îndreptăm toate eforturile spre a ne obișnui și a ne stabili în această chemare neîncetată a numelui mântuitor al Domnului, distrugător de tot răul și necaz. Pentru a adapta această lucrare, Sfinții părinți au indicat un gen special de acțiune, numind-o artă și chiar artă a artelor. Oferim aici un excelentNicephorusarta naturală de a pătrunde în interiorul inimii prin respirație, ceea ce facilitează foarte mult culegerea gândurilor.

Regula lui este următoarea: stai într-un loc retras și, după ce ai adunat mintea, adu-o în inimă prin respirație și, oprindu-te acolo cu atenție, strigă neîncetat: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă! Fă asta până când acest apel este înrădăcinat în inima ta și devine continuu.

Așa a predat toți Sf. părinţi. Zice Sfântul Gură de Aur: Vă rog, fraților, să nu încetați să respectați regula acestei rugăciuni. În alt loc: oricine, fie că mănâncă, fie că bea, stă, slujește, călătorește sau face orice altceva, să strige neîncetat: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă, iar numele Domnului Iisus Hristos, coborând în adâncul inimii, va potoli duhurile. Nu mai invocați neîncetat numele Domnului Isus, pentru ca inima să absoarbă pe Domnul și Domnul inima, iar acești doi să devină una. Și de asemenea: nu vă despărțiți inima de Dumnezeu, ci păstrați mereu în ea amintirea Domnului nostru Iisus Hristos, atâta timp cât numele Domnului este pus în inimă și nu vă gândiți la altceva decât că Hristos este mărit în voi. Sfântul Listvychnik spune: Fie ca amintirea lui Isus să fie unită cu respirația ta. Iar Sfântul Isihie scrie: dacă vrei să acoperi cu rușine gândurile altora și să-ți trezești neîncetat inima, rugăciunea către Domnul Isus să ți se lipească de suflare și în câteva zile îți vei vedea împlinită dorința.

            Să se știe că dacă ne învățăm mintea să coboare împreună cu suflarea în inimă, atunci vom observa și că atunci când coboară acolo, este singură și goală, ținându-se doar de amintirea și chemarea Domnului nostru Iisus Hristos; dimpotrivă, părăsindu-l și ajungând la obiecte exterioare, se împarte fără tragere de inimă în multe idei și amintiri. Pentru a păstra această simplitate și singurătate a minții, s-a lăsat moștenire de către părinți experimentați în această chestiune, ca cel care era zelos să dobândească priceperea de a-și trezi mintea în inima sa, să stea într-un loc tăcut și neluminat, mai ales la începutul acestei bune ispravă. Pentru că vederea obiectelor externe provoacă în mod natural distracția gândurilor. Când templul tăcut și întunecat ne ascunde exteriorul, gândul încetează să se mai distreze și se adună mai confortabil în sine, așa cum spune Vasile cel Mare: mintea, care nu-și răspândește sentimentele în lume, se întoarce la sine.

Observați cu atenție că esența acestei isprăvi constă într-o chemare unică, sinceră, curată și nu largă, cu credința Domnului nostru Iisus Hristos, și nu în aceasta urcarea la inimă prin respirație și așezarea într-un loc tăcut și întunecat. Toate acestea și altele asemenea au fost inventate de părinți fără alt motiv decât că au văzut în el un fel de ghid pentru a aduna gândurile și a le întoarce la ei înșiși din rătăcirea obișnuită. Din priceperea de a fi adunat și de a te asculta pe sine se naște priceperea de a te ruga curat și nu cu ardoare cu mintea în inimă.

Să știți, de asemenea, că toate astfel de poziții adaptative ale corpului sunt ordonate, determinate de reguli detaliate și considerate necesare, până când plasa dispare și rugăciunea nu se avântă în inimă. Când, prin favoarea și harul Domnului nostru Iisus Hristos, vei realiza acest lucru, atunci, lăsând în urmă multe și diverse acțiuni, vei fi mai cuprinzător în legătură cu singurul Domn al rugăciunii inimii curate și nevaporante, fără a avea nevoie de acele dispozitive.

De aceea, dacă vrei să faci pe plac vieții lui Hristos Iisus, încearcă să obții asta în orice moment și în orice ceas și în orice caz, roagă-te Domnului cu pur și nu cu ardoare în inima ta, pentru ca astfel de la vârsta pruncului să poți realiza însoțul este desăvârșit, după vârsta împlinirii a lui HristosNu uita, totuși, că atunci când o rugăciune pură de sine stătătoare vine la tine uneori, în niciun caz nu ar trebui să o strici cu regulile tale de rugăciune-cuvânt. Acesta este ceea ce ne învață Filimon: fie noaptea, fie ziua, Domnul îți va permite să simți o rugăciune curată și nepereche, apoi părăsește-ți regulile și te agăța de Domnul Dumnezeu cât poți de mult, iar El îți va lumina inima în lucrarea spirituală.

            Când ești mulțumit de prezența neîncetată a rugăciunii în inimă, atunci, așa cum spune Isaac Sirul, ai ajuns la capătul tuturor virtuților și ai devenit sălașul Duhului Sfânt; atunci rugăciunea nu se va opri indiferent dacă stai, mergi, mănânci, bei sau faci orice altceva; chiar și într-un somn adânc, tămâia de rugăciune va veni ușor din inimă; chiar dacă tăce în somn, dar în interior va îndeplini întotdeauna ritualul în secret, fără întrerupere.

Al doilea grup de instrucțiuni

1) ExpresiiIsihiePresbiter

1) Atenția este tăcerea inimii, neîntreruptă de la orice gând, în care este Hristos Iisus, Fiul lui Dumnezeu și al lui Dumnezeu, și numai El, mereu și continuu respiră, Îl cheamă, luptă cu curaj cu el împotriva vrăjmașilor și are puterea să-și lase păcatele (mărturisește păcatele).

2) Sobrietatea este o stabilire fermă și o poziție a minții la ușa inimii; ca să vadă cum se apropie gândurile altora, acești hoți-răpitori, aude ce spun și fac acești distrugători și ce demoni desenează și înconjoară imaginea, încercând să prindă mintea prin ea în vis și să o seducă. Dacă trecem cu greu printr-o astfel de acțiune, ea ne va arăta clar arta blestemului mintal (cap. 6).

3) Imagini de sobrietate: prima este să arăți irezistibil prin visare, sau prin exemplu; al doilea – să ai mereu o inimă profund tăcută și fără cuvinte de la fiecare gând și să te rogi; a treia este să ceri în mod constant ajutorul Domnului Isus Hristos în smerenie; al patrulea – să aibă o amintire neîncetată a morții în suflet; a cincea cea mai eficientă dintre toate – să privești numai spre cer, fără a acuza pământul de nimic (Cap. 14-18).

4) Cel care lucrează în interior ar trebui să aibă următoarele patru acțiuni în fiecare moment:smerenie, atenție extremă, contradicție de gânduri și rugăciune. Smerenie– pentru ca, de vreme ce este insultat de rivali si de demoni mandri, sa ai mereu ajutorul lui Hristos in mana inimii; căci Domnul urăşte pe cei mândri.Atenție, să-și păstreze mereu inima habar nu are, chiar dacă părea amabil.Contradicție, – pentru ca de îndată ce vedenia ascuțită a minții înțelege cine a venit, îndată contrazice-l cu mânie pe cel rău, precum se spune:iar eu îmi răspund răul, – nu va asculta sufletul meu de Dumnezeu. Rugăciunea,- ca după contradicție, să strigi îndată lui Hristos din adâncul inimii cu un oftat de nedescris. Și atunci el însuși va vedea cum, închinându-se numelui lui Iisus, dușmanul cu visele sale se va împrăștia ca praful în vânt, sau va dispărea ca fumul (cap. 20).

            5) Cine nu are o rugăciune curată de gânduri, nu are armă să blesteme, o rugăciune, zic eu, cea care să lucreze continuu în tainele lăuntrice ale sufletului și cu chemarea Domnului Iisus Hristos să biciuie și să încingă vrăjmașul care mântuiește pe ascuns (cap. 21).

6) Este de datoria ta să privești înăuntru cu un ochi ascuțit și intens al minții pentru a cunoaște ce vine. De îndată ce afli, imediat contradicția juriului este capul șarpelui și, în același timp, cu un oftat, strigi către Hristos. Și atunci vei obține experiența patronajului divin invizibil (cap. 22).

7) Dacă rămâi mereu în inima ta cu meditație smerită, amintire a morții, reproș de sine, gânduri contrazice și chemarea lui Iisus Hristos și cu aceste unelte mergi în fiecare zi pe un drum închipuit – îngust, dar vesel și dulce, atunci vei intra în sfânta contemplare a sfinților,iar esența tuturor comorilor de înțelepciune și inteligență este ascunsă în el. Pentru că despre Hristos Isus, vei simți că Duhul Sfânt a coborât în ​​sufletul tău, prin care o persoană este luminată cu fața deschisă pentru a vedea slava Domnului (cap. 29).

            8) Diavolul umblă ca un leu care răcneștecu hoardele luiprocesul căruia să absoarbă. Să nu încetăm să fim atenți la inimă, sobrietate, să vorbim gânduri și să ne rugăm lui Hristos Isus, Dumnezeul nostru. Pentru că nu vei găsi un ajutor mai bun decât al lui Isus pentru tot restul vieții tale, pentru că numai El singur, Domnul, ca Dumnezeu, cunoaște șmecherii, șmecherii și șmecherii diavolului (cap. 39).

9) Așa cum sarea senzuală gustă pâinea și toate alimentele, protejează carnea de putrezire și o păstrează intactă pentru o lungă perioadă de timp, așadar înțelegeți și despre stocarea inteligentă a plăcerii imaginare și a acțiunii miraculoase în inimă. Pentru că, de asemenea, încântă divin atât pe omul interior, cât și pe cel exterior, alungă duhoarea gândurilor rele și ne ține constant în bunătate (cap. 87).

10) Cu cât asculți mai atent rațiunea, cu atât te vei ruga lui Isus cu o dorință caldă; și iarăși, cu cât îți neglijezi mai mult mintea, cu atât vei fi mai departe de Isus. Și așa cum prima luminează foarte mult aerul minții, tot așa și cea din urmă, adică sustragerea de sobrietate și dulcea chemare a lui Isus, îl întunecă de obicei complet (cap. 90).

11) Continuă, cu un fel de dorință caldă, plină de dulceață și bucurie, invocarea lui Isus face ca aerul inimii să se umple de liniște mângâietoare de la o atenție extremă. De asemenea, pentru ca inima să fie complet curățată, vinovat este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu, Cauzatorul și Creatorul tuturor lucrurilor bune. Căci El Însuși spune:Eu sunt Dumnezeu care creează lumea(Cap. 91).

            12) O stare dumnezeiască se naște din pomenirea și chemarea neîncetată a Domnului nostru Iisus Hristos, dacă nu neglijezi rugăciunea constantă către El în mintea ta și sobrietatea continuă, ca singurul lucru de care este nevoie urgent. Și cu adevărat, trebuie să ne ocupăm întotdeauna de unul și același lucru – chemarea lui Isus Hristos, Domnul nostru; strigând către El cu inimă fierbinte, să ne dea împărtășirea și să gustăm numele Lui. Căci frecvența este mama priceperii, atât virtuții, cât și viciului; iar îndemânarea domină atunci, la fel ca natura. Ajunsă într-o asemenea stare, mintea își caută deja adversarii, ca un câine feroce de iepure în tufișuri; dar acesta caută pentru a devora, iar celălalt pentru a impresiona și împrăștia (cap. 97).

13) Experimentat în fapte, marele David spune Domnului:Îmi voi salva starea pentru Tine. La fel, păstrarea în noi a stării inimii și a tăcerii mintale, din care se nasc toate virtuțile, depinde de asistența Domnului, care ne-a dat porunci, și alungă de la noi, atunci când Îl chemăm neîncetat, uitarea inutilă, care de cele mai multe ori distruge tăcerea inimii, ca apa și focul. Prin urmare, nu adormi din cauza neatenției față de propria ta distrugere, ci, în numele lui Isus, biciuiește-ți adversarii. Acesta este cel mai dulce nume și se va ține de respirația ta; și atunci vei recunoaște beneficiul tăcerii (cap. 100).

14) Când suntem nevrednici să ne împărtășim cu frică și trepidare la dumnezeieștile Preacurate Taine ale lui Hristos, Dumnezeul și Regele nostru, atunci vom arăta mai ales sobrietate, păstrare a rațiunii și atenție strictă, iar acest foc divin, adică trupul și sângele Domnului nostru Iisus Hristos, are nevoie de păcate peste păcate. Pentru că, intrând în noi, El alungă imediat duhurile rele ale răutăţii din inimile noastre şi ne iartă păcatele trecute; iar mintea noastră rămâne atunci eliberată de sâcâiala neliniștită a gândurilor răutăcioase. Dacă după aceea, stând la ușa inimii, îți vei păzi cu grijă mintea, atunci când te vei conforma din nou Sf. Taină, trupul divin ne va lumina tot mai mult mintea și o va face să strălucească ca o stea (cap. 101).

15) Ar trebui să aibă grijă din toată inima de păstrarea a ceea ce este prețios; în adevăr, doar ceea ce ne ferește de orice rău, atât senzual, cât și imaginar, este prețios pentru noi. Aceasta este păstrarea minții cu chemarea lui Iisus Hristos – să privească mereu în adâncul inimii și să tacă neîncetat despre gânduri, chiar și așa voi spune – și din gândurile care par corecte, să încerce să fie goale, și din toate gândurile în general, ca să nu se ascundă tații sub ele (cap. 103).

            16) Numele lui Isus Hristos ar trebui să fie rotit întotdeauna în spațiul inimii noastre, așa cum fulgerul se rotește în spațiul aerian înainte de a ploua. Cei care au experiență spirituală în lupta interioară știu bine acest lucru. Acest război intern ar trebui purtat în același mod în care este purtat un război convențional. În primul rând, atenția; apoi, când vom observa că s-a apropiat un gând ostil, îi vom arunca cu furie cuvinte de jurământ din inimă; al treilea lucru este atunci să te rogi împotriva lui, întorcând inima către chemarea lui Iisus Hristos, să se împrăștie imediat această apariție demonică, pentru ca altfel mintea să nu calce pe urmele acestui vis, ca un copil care este ispitit de vreun maestru magician (cap. 105).

17) Acesta este un fruct uimitor pentru minte din tăcere, că în ea păcatele care bat mai întâi în mintea doar cu gândurile, astfel încât, dacă sunt acceptate de inimă, apoi devin păcate senzuale grosolane, toate sunt tăiate de virtutea imaginară a sobrietății în persoana noastră interioară, care nu le permite să intre înăuntru și să intre înăuntru și să intre înăuntru și Iisus Hristos (cap.

18) Precum văile produc din belșug grâu, tot așa rugăciunea lui Isus va produce din belșug tot binele în inima ta; sau mai bine zis, însuși Domnul nostru Iisus Hristos ți-o va da, fără de care nu putem face nimic. Și mai întâi îl vei găsi ca o scară, apoi ca o carte în care vei citi, în cele din urmă, crescând din ce în ce mai prosper, îl vei găsi ca Ierusalimul ceresc, cetatea Împăratului Puterilor cu Tatăl Său Unic și Sfântului Duh închinat (cap. 117).

19) Sufletul, înălţându-se după moarte în văzduh, la porţile raiului, şi nu se va ruşina de vrăjmaşii săi, avându-l pe Hristos cu sine; dar și atunci, ca și acum, le-a strigat sfidătorîn poartă. Numai până la capăt, să nu se plictisească zi și noapte strigând către Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; iar El se va răzbuna asupra ei în scurt timp din cauza promisiunii divine false pe care a făcut-o în pilda judecătorului nedrept:ea, vă spun, se va răzbuna în curând, atât în ​​viața reală, cât și după ieșirea ei din corp (cap. 149).

20) Dacă, după ce am început să locuim în atenția minții, îmbinăm smerenia cu sobrietatea și combinăm rugăciunea cu conversația, atunci vom umbla bine în gândire cu numele închinat și sfânt al lui Isus Hristos, ca cu o lampă de lumină. Dacă ne bazăm pe propria noastră sobrietate sau atenție, atunci în curând vom cădea sub atacul dușmanilor, fiind răsturnați. Și atunci acești hoți insidioși vor începe să ne biruie în toate și vom începe să fim din ce în ce mai încurși în dorințe rele, ca niște mrejele, sau vom ceda convenabil măcelării desăvârșite din partea lor, neavând în noi sabia biruitoare, în numele lui Iisus Hristos. Pentru că numai această sabie sfințită, fiind întoarsă neîncetat într-o inimă ștearsă de orice chip, știe să le întoarcă și să taie, să încălzească și să mănânce ca focul de paie (cap. 152).

            21) Cauza sobrietății neîncetate este benefică sufletului și roditoare, este să vezi imediat gândurile de vis care se formează în minte. Scopul negocierii este de a expune și de a expune rușinii gândul care a încercat să intre în aerul minții noastre cu ajutorul reprezentării unui obiect senzual. Același lucru care stinge și împrăștie imediat orice intenție a adversarilor, fiecare cuvânt, fiecare vis, fiecare idol și fiecare stâlp de răutate, estechemarea Domnului. Și noi înșine vedem, în mintea noastră, cât de mult îi afectează Iisus, marele nostru Dumnezeu, și cum ne ocrotește pe noi cei smeriți, săraci și buni de nimic (cap. 153).

22) O corabie nu navigheaza multe mile fara apa; nu va obține succesul și păstrarea minții fără sobrietate cu smerenie și rugăciune constantă a lui Isus Hristos (cap. 168).

23) Din rugăciunea neîncetată gândită în noi, aerul este curat de norii posomorâți și vânturi de duhuri rele. Când aerul inimii este curat, atunci nimic nu împiedică lumina divină a lui Isus să strălucească în ea, decât dacă ne ridicăm cu deșertăciune și îndoială, nu ne grăbim spre ceea ce este de neatins și nu suntem lipsiți de ajutorul lui Isus pentru asta; pentru că Hristos urăște astfel, fiind un model de smerenie (cap. 175).

24) Așa cum literele nu trebuie scrise în aer, ci trebuie trase cu dalta pe vreun corp solid, pentru ca ele să fie păstrate mult timp, așa trebuie să îmbine rugăciunea lui Isus cu grea noastră sobrietate, pentru ca frumoasa virtute a sobrietății împreună cu El să fie întreagă în noi și prin El în El în El în El. 183).

25) Păstrarea minții cu ajutorul lui Dumnezeu și de dragul singurului Dumnezeu care acționează, stabilit în suflet, dă minții înțelepciunea de a face isprăvi pentru Dumnezeu; În nu mică măsură, ea îi oferă și complicelui ei capacitatea de a aranja treburile și cuvintele exterioare după Dumnezeu, cu un raționament impecabil (cap. 194).

26) Cu adevărat binecuvântat este cel a cărui minte este atât de lipită de rugăciunea lui Isus, strigând către El neîncetat în inima lui, precum aerul se lipește de trupurile noastre, sau o flacără se lipește de o lumânare. Soarele, trecând peste pământ, face ziuă, iar Numele sfânt și venerat al Domnului Isus, strălucind neîncetat în suflet, dă naștere la multe gânduri asemănătoare soarelui (cap. 196).

27) Când norii se împrăștie, aerul este curat; când soarele adevărului, Iisus Hristos, risipește visele pătimașe, atunci de obicei se nasc în inimă gânduri luminoase și înstelate datorită sfințirii aerului inimii de către Isus (cap. 197).

2) ExpresiiPhiloteadin Sinai

            1) Creatorul evlaviei aparține unui astfel de limbaj și să urmărească acel scop cu mintea, astfel încât, ca o anumită margarita sau o piatră prețioasă, amintirea lui Dumnezeu să fie perfect liniștită în inimă. Te va ajuta să părăsești totul, chiar și trupul, și să neglijezi viața reală, pentru a-L câștiga pe Dumnezeu singur în inima ta (cap. 1).

2) De dimineață, trebuie să stea la ușa inimii cu curaj și neînduplecat, cu o puternică amintire a lui Dumnezeu și cu rugăciunea neîncetată a lui Iisus Hristos în suflet și cu acest gând să ucizi pe toți păcătoșii pământului, adică să tăiem cu o amintire credincioasă, întărită și ispititoare a lui Dumnezeu (Cap. 2).

3) Sobrietatea se numește pe bună dreptateprin intermediul, pentru că duce la împărăție, și la ceea ce este în noi, și la viitor, – șide către creatorul inteligent(un atelier duhovnicesc), pentru că produce și albește (lustruiește) obiceiuri spirituale și îl transformă pe pasionat în nepasional. De asemenea, este asemănător cu o fereastră de lumină prin care Dumnezeu a căzut în minte (cap. 3).

4) Acolo unde există smerenie, pomenire a lui Dumnezeu cu sobrietate și atenție și adesea rugăciune îndreptată împotriva dușmanilor, acolo este locul lui Dumnezeu, sau raiul inimii, în care hoarda demonică se teme să stea din cauza faptului că Dumnezeu trăiește în acest loc (cap. 4).

5) Prima ușă care duce în Ierusalimul mental, în atenția minții, este tăcerea inteligentă a buzelor, deși mintea nu tace încă; al doilea – moderație măsurată în mâncare, băutură și somn; a treia – care curăță mintea și trupul, memoria neîncetată și gândirea la moarte (cap. 6).

6) Dulcea amintire a lui Dumnezeu, adică a lui Iisus Hristos, cu mânia inimii și vrăjmășia mântuitoare (față de tot ce este păcătos) distruge de obicei toate farmecele gândurilor, diverse sugestii, cuvinte și vise, închipuiri rușinoase și, pe scurt, tot ceea ce este ostil, ne devorează sufletele. Isus, fiind chemat, totul arde ușor. Căci în nimeni altul nu este mântuire decât în ​​Hristos Isus. Mântuitorul însuși a spus același lucru, zicând:fără Mine nu poți crea nimic(cap. 22).

7) În orice ceas și în orice clipă, să ne păzim inimile cu toată precauția împotriva gândurilor care întunecă oglinda sufletului, în care să fie întipărit și luminat numai de Iisus Hristos, care este înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu Tatăl. Vom căuta neîncetat împărăția cerurilor în interiorul inimii; și, desigur, vom găsi în mod misterios în noi înșine atât cereale, cât și mărgele, și kvas și orice altceva, dacă ne limpezăm ochii minții. Iată de ce Domnul nostru Iisus Hristos a spus:Împărăția lui Dumnezeu este în tine, înțelegând prin acea Zeitate care locuiește în inimă (cap. 23).

            8) În desfășurarea blestemului intern, faceți după cum urmează: combinați rugăciunea cu sobrietatea, iar sobrietatea va întări rugăciunea, iar rugăciunea va întări sobrietatea. Sobrietatea, veghând constant asupra a tot ce este înăuntru, observă cum dușmanii încearcă să intre acolo și, împiedicându-le intrarea cu puterea ei, cheamă în același timp ajutorul Domnului Isus Hristos, pentru ca El să-i alunge pe acești ostași răi. În aceasta, atenția este amenințată de o intrare sub forma unei contradicții; iar Isus, care este invocat, alungă demonii cu visele lor (cap. 25).

9) Păzește-ți mintea cu o atenție extremă. De îndată ce observi un gând ostil, nega-l imediat, dar în același timp grăbește-te să chemi pe Hristos Domnul pentru răzbunare. Cel mai dulce Isus, când vei vorbi, va spune: Iată-mă cu tine să mijlocesc pentru tine. Dar tu, chiar și după ce toți acești dușmani vor fi supuși de rugăciunea ta, continuă să asculți cu sârguință rațiunea. Iată iarăși valurile de gânduri care le-au înmulțit pe cele dintâi, unul după altul, se vor năpusti asupra ta, astfel încât din ele sufletul pare că deja se scufundă în abis și gata să piară. Dar Isus, entuziasmat de ucenici, iarăși, ca Dumnezeu, interzice vânturile rele ale gândurilor și ele se potolesc. Tu, după ce ai atins libertatea de atacurile dușmanului, pentru o oră sau un minut, slăviți pe Cel care vă va mântui și adânciți în gândurile morții (cap. 26).

10) Cu toată atenția din inimă în sentimentul spiritual, îți vei duce drumul. Atenția și rugăciunea, fiind zilnic combinate împreună, fac ceva asemănător cu carul Illian de foc, ridicând la înălțimi cerești pe cel care este implicat în ele. Și ce spun? Pentru cel care s-a stabilit în sobrietate, inima curată devine un cer imaginar, cu soarele, luna și stelele ei și este receptacolul nemăsurabilului Dumnezeu prin viziune și înălțare misterioasă (răpirea minții) (cap. 27).

3) ExpresiiTheolipta, Mitropolitul Filadelfiei

1) Apusul face noaptea; iar când Hristos se îndepărtează de suflet, atunci întunecarea patimilor îl îmbrățișează și fiarele mintale încep să-l chinuie. Soarele senzual a răsărit, iar animalele se ascund în peșterile lor. Hristos strălucește pe firmamentul minții rugătoare; şi fiecare lume a acestui obicei pleacă, iar mintea se duce la treburile ei, adică la învăţătura divină până seara (nov. 45 obr.).

2) Abțineți-vă de la conversațiile exterioare și luptați cu gândurile interioare până când găsiți un loc de rugăciune curată – și un cămin în care trăiește Hristos, care vă luminează și vă încântă cu cunoștințele și vizitele sale (ibid.).

3) O amprentă pe zăpadă, sau de la soarele care strălucește, se topește sau apa care s-a infiltrat, este distrusă; iar amintirile întipărite în minte de faptele voluptuoase sunt distruse de Hristos, care a strălucit în inimă cu rugăciunea și ploaia lacrimilor înțelepților (46 noiembrie).

            4) Rugăciunile frecvente, care sunt săvârșite psihic cu o emoție arzătoare, netezesc amintirea treburilor trecute. Iluminarea sufletului prin amintirea lui Dumnezeu, cu credința și dezamăgirea inimii, precum briciul mănâncă amintirile rele (ibid.).

5) După ce te-ai retras din afară, încearcă să intri mai departe în adăpostul interior (turnul de veghe) al sufletului, care este casa lui Hristos, unde pacea, bucuria și liniștea sunt întotdeauna inerente. Soarele mental al lui Hristos dă aceste daruri, așa cum unele raze iradiază din Sine și ca un fel de răsplată este dată sufletului care Îl acceptă cu credință și bunătate (Scrisoarea 46 obr.).

6) Stând în singurătate, adu-ți aminte de Dumnezeu, aturându-ți mintea de la toate și îndreptându-l către singurul Dumnezeu; revarsă înaintea Lui toată afecțiunea inimii și agăță-te de El cu dragoste. Amintirea lui Dumnezeu este viziunea inteligentă a lui Dumnezeu, care atrage vederea și dorința minții și o luminează cu lumină din sine. Mintea, întorcându-se către Dumnezeu, după ce toate reprezentările figurative ale lucrurilor existente încetează în ea, îl vede pe Dumnezeu invizibil (ibid.).

7) Rugăciunea este o conversație imaginară cu Domnul, care rostește verbe de rugăciune cu o aspirație modernă a minții către Dumnezeu. Când mintea rostește adesea numele Domnului, iar mintea ascultă limpede invocarea numelui divin, atunci lumina Teologiei, ca un chip strălucitor, luminează întregul suflet (ibid.).

8) Crede-mă, adevăr îți spun, că dacă vei fi nedespărțit de tine în toate acțiunile tale, mama tuturor binelui – rugăciunea; atunci ea nu va adormi până când nu vă va arăta împrejurimile, nu vă va conduce înăuntrul ei și nu va împlini slava și bucuria nespusă. Ea, după ce a îndepărtat toate obstacolele, netezește calea virtuții și o face convenabilă pentru căutător (nov. 48).

9) În timp ce mergi cu mintea, citește verbele rugăciunii și vorbește cu Domnul, strigând neîncetat și nu fii trist; rugându-se neîncetat, imitând obrăznicia acestei văduve care îl implora pe judecătorul neînfrânat. Atunci (asta va însemna că) umbli în duh, nu asculți dorințele cărnii și nu oprești continuitatea rugăciunii cu gânduri lumești, ci ești un templu al lui Dumnezeu, în care Dumnezeu este lăudat în tăcere. Rugandu-te asa in mintea ta, vei putea in sfarsit sa realizezi necontenita amintire a lui Dumnezeu, sa patrunzi in tainele inaccesibile ale mintii, sa vezi invizibilul in contemplatii tainice, slujindu-I pe Dumnezeu unul cate unul, unul cate unul, tu singur vei revarsa iubire in cei inteligenti (scrisoarea 48 obr.).

4) Zicerile lui Varsonofius cel Mare și Ioan Profetul

1) Dușmanii sunt slăbiți prin chemarea numelui lui Dumnezeu. Știind acest lucru, nu vom înceta să chem numele lui Dumnezeu pentru ajutor. Este o rugăciune, iar scriptura spune:roagă-te fără încetare(răspunsul 422).

            2) Amintește-ți că Dumnezeu cunoaște inima, se uită la inima și cheamă-L în inima ta. Iată ce se spune în Scripturi:închide-ți ușa și roagă-te Tatălui tău care pe ascuns. Să închidem gura și să ne rugăm Lui în inimile noastre; căci oricine îşi închide gura şi cheamă pe Dumnezeu sau Îi roagă în inima lui, împlineşte porunca menţionată (răspuns. 427).

3) Lucrarea inimii tale ar trebui să constea în a te ruga neîncetat lui Dumnezeu. Dacă vrei să reușești în acest lucru, începe și nu te uita leneș, sperând că Dumnezeu te va binecuvânta cu succes (răspunsul 26).

4) Invocarea continuă a numelui lui Dumnezeu este un medicament care ucide nu numai patimile, ci și însăși acțiunea lor. Așa cum un medic găsește un tratament potrivit sau o ghips pentru rana unei persoane care suferă, și ele funcționează, iar pacientul nu știe cum se face: așa exact numele lui Dumnezeu, fiind invocat, ucide toate patimile, deși nu știm cum se întâmplă (răspunsul 421).

5) Domnul a spus:cere și vei primi. Roagă-te Atotputernicului Dumnezeu, să-ți trimită Duhul Sfânt, Mângâietorul, iar Cel care a venit să te învețe totul și să-ți dezvăluie toate riturile. Găsiți-l în ghidul dvs.; Nu va permite distragerile sau distragerile în inima lui, nu va permite să-i pătrundă în minte nepăsarea, lenea sau somnul; va lumina ochii, va întări inima, va ridica mintea. Rămâneți de el, credeți-l, iubiți-l (răspunsul 136).

6) Când vezi că combinația vrăjmașului te împiedică să te rogi, atunci nu intra într-o dezbatere cu el, ci încearcă să invoci numele lui Dumnezeu, iar Dumnezeu te va ajuta și va anula șmecherile dușmanilor (răspunsul 424).

7) O rugăciune perfectă constă în a vorbi cu Dumnezeu fără a-ți risipi gândurile, adunându-ți toate gândurile și sentimentele. O persoană intră într-o astfel de stare atunci când moare pentru toți oamenii, lumea și tot ce este în ea. O astfel de persoană nu are nimic în minte în timpul rugăciunii, cu excepția faptului că îl așteaptă pe Dumnezeu și vorbește cu el (răspunsul 79).

Un cuvânt util despre AbbaFilemon

            1) Se spunea despre avva Filemon pustnic că s-a ascuns într-o peșteră nu departe de Lavra numită Romieva și s-a predat luptelor ascetice, repetându-și mintal același lucru despre care se spune că și-ar fi spus Arsen cel Mare: Filemon, pentru tine? M-am distrat bine în această peșteră. Treaba lui era să răsucească frânghii și să țese coșuri, pe care le dădea economiei, iar de la el primea pâini mici, cu care se hrănea. Nu mânca decât pâine făcută din sare și chiar și atunci nu în fiecare zi. Probabil că nu-i păsa deloc de trup, dar, practicând contemplația, era în iluminarea divină și, bucurându-se de misterul de nedescris de acolo, era în educație spirituală. Mergând sâmbăta și duminica la biserică, mergea mereu singur în sinea lui, nepermițând nimănui să se apropie de el, pentru ca mintea să nu-i fie distrasă de la munca lui. În biserică, stând într-un colț cu fața aplecată, a scos fântâni de lacrimi, plângând necontenit și învârtindu-și în minte amintirea inimii și chipul Sfinților părinți, mai ales Arsenii cel Mare, pe urmele căruia a încercat în toate felurile să-i urmeze.

2) Când au apărut minciunile în Alexandria și împrejurimile ei, a plecat de acolo și s-a dus la Lavra Nikanorov. După ce l-a acceptat, Păunul iubitor de Dumnezeu i-a oferit locul său retras și i-a aranjat liniștea. Un an întreg nu a lăsat pe nimeni să-l vadă, iar el însuși nu l-a deranjat deloc, decât în ​​momentul în care a servit pâinea necesară. Sfânta Înviere a lui Hristos a venit; când, văzându-se, a început o conversație între ei, iar limbajul a atins viața unui pustnic; atunci Filimon și-a dat seama că acest evlavios frate Peavych nutrește și o intenție frumoasă (de a trăi ca un pustnic), îi insuflă multe cuvinte ascetice, scrise și nescrise, arătând tuturor că fără izolare desăvârșită este imposibil să-i placă lui Dumnezeu, așa cum Moise nu face nicăieri o ispravă, iar o ispravă naște plânsul, plânsul – smerenia, dragostea, smerenia – în frica, smerenia și frica – în umilință. sufletul sănătos și lipsit de pasiune și atunci o persoană știe că nu este departe de Dumnezeu.

            3) El (Filemon) i-a spus: ține de tine să curăți complet mintea cu ajutorul tăcerii și să-i dai acțiune spirituală neîncetată. Așa cum ochiul, întorcându-se către senzual, se minunează de vizibil, tot așa mintea pură, întorcându-se spre gândire, este fascinată de contemplarea spirituală, astfel încât să nu o poți îndepărta de ea. Și în măsura în care cu ajutorul tăcerii este dezbrăcat de patimi și purificat, atât de mult îi va plăcea să conducă (spiritul lucrurilor spirituale). Mintea este perfectă atunci când gustă cunoștințele esențiale și se conectează cu Dumnezeu. Atunci el, având demnitatea de rege, nu mai simte sărăcia și nu se lasă purtat de dorințe josnice, chiar dacă îi oferi toate împărățiile. De aceea, dacă vrei să obții asemenea virtuți, fugi de lume și urmezi cu sârguință calea sfinților, renunță să-ți mai pese de înfățișarea ta, poartă haine sărace și podoabe smerite. Păstrează-ți purtarea simplă, vorbirea simplă, pasul rău, vocea nestăpânită. Iubește să trăiești în sărăcie și să fii neglijent cu toată lumea. Ai grijă mai ales să-ți păstrezi mintea și sobrietatea, fii răbdător în tot felul de greutăți și, în orice mod posibil, păstrează nedeteriorate și imobile bunurile spirituale deja dobândite. Ai grijă de tine și nu accepta niciuna dintre pasiunile care se strecoară în secret. Căci, deși tăcerea înfrânează patimile sufletului, totuși, dacă li se permite să se aprindă și să se înfierbânte, de obicei se înfurie mai mult, iar cei care le permit să facă acest lucru provoacă păcatul cu și mai multă forță. La fel, rănile corporale, care sunt frecate și rupte, sunt incurabile. Un singur cuvânt poate îndepărta mintea de la amintirea lui Dumnezeu, atunci când demonii insistă asupra lui, iar simțurile sunt de acord cu ele. O mare ispravă și teamă este de a salva sufletul. Prin urmare, trebuie să te retragi complet din lume și, retrăgându-ți sufletul de la orice simpatie a trupului, să devii fără adăpost, fără adăpost, fără stăpân, fără bani, fără interes, fără grijă, fără companie, ignorant în treburile omenești, umil, milostiv, bun, blând, blând, liniștit, liniștit. imprimarea în inimă. Pentru că este imposibil să scrii pe ceară fără a netezi mai întâi literele desenate pe ea, așa cum ne învață Vasile cel Mare. Așa era chipul sfinților, care, depărtându-se cu totul de toate obiceiurile lumești și păstrând în ei înțelepciunea cerească, au fost luminați de legile dumnezeiești și au strălucit cu fapte și cuvinte evlavioase,după ce a ucis membrele ariciului pe pământreținere, frică de Dumnezeu și iubire. Pentru că prin rugăciune neîncetată și învățătură în scripturile divine, ochii inimii inteligente se deschid și îl văd pe Regele forțelor și este mare bucurie și o dorință divină nestăpânită se aprinde puternic în suflet, în timp ce trupul este păstrat și acolo, prin acțiunea Duhului, și întreaga persoană devine spirituală. Așa se aseamănă creatorii tăcerii fericite și ai celei mai intime vieți ascetice, care, îndepărtându-se de orice mângâiere omenească, singuri cu singurul Domn care există în ceruri, vorbesc neîncetat.

            4) După ce a auzit aceasta, acel frate iubitor de Dumnezeu, și izbit de dragoste dumnezeiască în suflet, își părăsește locul și împreună cu acesta (Filemon) ajunge la schit, unde cei mai mari dintre părinți au încheiat calea evlaviei. S-au stabilit în Lavra Sfintei Ioanna Kolova, îngrijindu-se de economia Lavrei, pentru că voiau să fie în tăcere. Și stăteau aici prin harul lui Dumnezeu în tăcere deplină, sâmbăta și duminica mergând la adunările generale ale bisericii, iar restul zilelor rămânând în sine; și toți au făcut rugăciune și slujire în special.

5) Sfântul bătrân (Filimon) avea următoarele reguli de slujire: noaptea cânta întregul Psaltire și cântările (9 care sunt cuprinse în psaltire), își făcea timp, fără bătaie de cap, citi un început al Evangheliei, apoi se așeza și se așeza, zicându-și:Doamne miluiește!cu toată atenția și destul de mult timp, până când nu a mai putut pronunța această adresă; și în cele din urmă s-a lăsat să adoarmă. Apoi, din nou în zori, a cântat primul ceas și, stând pe scaunul său cu fața spre răsărit, a cântat alternativ (psalmi) și a citit, de bunăvoie, din Apostol și Evanghelie. Așa a petrecut toată ziua cântând, rugându-se și bucurându-se necontenit de contemplarea cerului; mintea lui era adesea atât de absorbită de contemplare încât nu știa dacă se afla pe pământ.

6) Fratele, văzând că s-a închinat cu atâta toată inima slujbei de rugăciune și uneori cu totul schimbat de la gândurile dumnezeiești, i-a zis: Îți este greu, părinte, la o bătrânețe atât de mult să-ți morțiști și să-ți robi trupul în felul acesta? El i-a răspuns: „Crede-mă, Dumnezeu a investit în sufletul meu atâta sârguință și atâta dragoste pentru slujirea rugăciunii, încât nu sunt în stare să o satisfac pe deplin acelei dorințe; dar slăbiciunea trupului este biruită de iubirea pentru Dumnezeu și speranța unor binefaceri viitoare”. Așa că toată dorința lui a fost răsucită inteligent în ceruri, și asta chiar și în timpul meselor, și nu numai în alte momente.

7) Un frate cu el l-a întrebat odată, care sunt secretele contemplației? Iar el, văzându-i statornicia și faptul că caută cu sinceritate cunoașterea, i-a zis: Îți spun, copile, că celui a cărui minte s-a curățit cu totul, Dumnezeu îi dezvăluie vedenii ale celor mai servilnice forțe și rânduri (ale îngerilor).

8) L-a întrebat și despre următoarele: de ce, părinte, te bucuri de Psaltire mai mult decât de orice dumnezeiască Scriptură și de ce, cântând încet, îți închipui că vorbești cu cineva? La aceasta i-a zis: „Dumnezeu a adunat în sufletul meu puterea psalmilor, ca în însuși proorocul David și nu mă pot smulge de desfătarea tot felul de cugetări ascunse în ei, căci ele îmbrățișează toată dumnezeiasca Scriptura”. El a mărturisit aceasta cu mare smerenie, de dragul folosului, și după o cerere îndelungată și stăruitoare.

            9) Un frate, pe nume Ivan, năvălind de pe malul mării, a venit la acest sfânt și mare părinte Filimon și, îmbrățișându-i picioarele, i-a zis: Ce să fac, părinte, ca să mă mântuiesc? Pentru că mintea mea plutește și se avântă ici și colo unde n-ar trebui. Iar el, după ce a tăcut o vreme, a spus: această boală (psihică) este o proprietate a celor care sunt ființe exterioare și ea rezidă în ele. Și o ai, pentru că încă nu ai primit pe deplin dragostea față de Dumnezeu, căldura iubirii și cunoașterii Lui nu a venit încă la tine. Fratele lui îi spune: Ce să fac, părinte? El i-a spus: Du-te, ia în inima ta o învățătură secretă și ea va curăța mintea de aceasta. Fratele, nefiind inițiat în ceea ce era indicat prin aceasta, îi spune bătrânului: ce fel de învățătură secretă este aceasta, părinte? Iar el i-a zis: Du-te, treaz în inima ta, iar în mintea ta treaz de frică și cutremur spune: Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Așa îi învață pe începători fericitul Diadoh.

10) Fratele a plecat și, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu rugăciunile tatălui său, s-a liniștit, s-a bucurat puțin de astfel de învățătură. Dar atunci această plăcere l-a părăsit și nu a mai putut să facă cu sobru un asemenea act și să se roage. De ce s-a dus din nou la bătrân și i-a spus ce s-a întâmplat. Bătrânul îi spune: acum ai recunoscut deja calea tăcerii și a acțiunii inteligente și ai gustat din dulciurile care vin din ea. Să ai mereu asta în inimă – fie că mănânci, bei, vorbești cu cineva, fie că ești pe drum, fie că stai într-o chilie, nu înceta să te rogi această rugăciune cu mintea treaz și cu mintea nerătăcitoare, cântă și învață în rugăciuni și psalmi; chiar și atunci când îți corectezi nevoile cele mai necesare, nu-ți lăsa mintea goală, ci fă-o să studieze și să se roage în secret. Ca să poți înțelege adâncurile Scripturii divine și puterea ascunsă în ea și să dai minții tale acțiune neîncetată, să împlinești cuvântul apostolic care poruncește: «Roagă-te fără încetare„. Ai grijă de tine și păzește-ți inima să nu primești gânduri subțiri sau niște gânduri deșarte și inutile; dar mereu și când dormi, și când te trezești, și când mănânci și când bei și când ai o discuție, lasă-ți inima să gândească în ascuns, apoi învață în psalmi, apoi roagă-te: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-te și miluiește-mă când mă asculți! ca să nu spui un lucru cu gura și să te înalți cu mintea în altul.

            11) Fratele l-a întrebat din nou: Văd multe vise deşarte în timpul somnului. Bătrânul i-a zis: Nu fi leneș și nu te descuraja; dar înainte de a adormi, fă multe rugăciuni în inima ta și rezistă gândurilor și încercărilor diavolului de a te conduce după voia lui, Dumnezeu să te primească. Câtă putere ai, ai grijă să adormi cu psalmi în gură și cu învățătură inteligentă și să nu-ți lași mintea să ia gândurile altora din cauza nepăsării minții tale, ci cu orice gând te-ai rugat, în acele gânduri te sprijini pe pat, pentru ca și când dormi, ele să fie în tine și când sunt în tine și când sunt în tine. Spuneți și simbolul sfânt al credinței ortodoxe înainte de întemeiere, pentru că a vorbi Ortodoxia despre Dumnezeu este izvorul și ocrotirea tuturor lucrurilor bune.

12) A întrebat și fratele său: creează iubire, părinte, spune-mi, ce acțiune are mintea ta? Învață-mă ca și eu să fiu mântuit. El i-a spus: De ce îți pasă să știi asta? S-a ridicat, a îmbrățișat picioarele sfântului și, făcându-le lobby, l-a rugat să-i spună asta. După mult timp, bătrânul a spus: Încă nu suporti asta. Este caracteristic omului să ofere fiecărui sentiment o lucrare potrivită, care este un obicei să se învârtească în bunurile adevărului; și este imposibil ca acest dar să se potrivească cuiva care nu a devenit complet curat de gândurile deșarte ale lumii. Prin urmare, dacă îți dorești cu adevărat, păstrează învățătura secretă într-o inimă curată. Căci dacă rugăciunea şi învăţătura din Scripturi locuiesc în voi neîncetat; atunci ochii sufletului tău se vor deschide și va fi o mare bucurie în el și un fel de sentiment de nedescris și fierbinte, atunci când este încălzit de Duhul și carnea, astfel încât întreaga persoană să devină spirituală. De aceea, fie noaptea, fie ziua, Dumnezeu te demnează să te rogi fără distracție cu o minte curată, lasă-ți regula rugăciunii și, cu câtă putere ai, încearcă să te agăți de Dumnezeu. Și el vă va lumina inima în lucrarea spirituală pe care ați întreprins-o.

La aceasta a adăugat: a venit odată la mine un bătrân și, când l-am întrebat despre aranjarea minții lui, mi-a spus: doi ani am stat în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, din adâncul inimii L-am rugat cu sârguință, să-mi dea El ca rugăciunea mea să se întipărească în inima mea neîncetat și nedistras, ceea ce munca și răbdarea mea, mi-au supus o cerere.

            Și iată ce i-a mai spus: gândurile despre lucruri deșarte care apar în suflet sunt esența bolii unui suflet impecabil care s-a dat nepăsării; de ce ar trebui noi, după Scripturi, să ne păzim mintea cu toată grija, să cântăm inteligent, fără să ne distragem și să ne rugăm cu o minte curată. Deci, frate, Dumnezeu vrea să-I arătăm sârguința noastră, mai întâi prin fapte (asceză și caritate), apoi prin iubire și rugăciune neîncetată, iar El ne va arăta calea mântuirii. Este evident că nu există altă cale care să ducă la cer, în afară de îndepărtarea perfectă de tot răul, dobândirea de tot binele, iubirea desăvârșită pentru Dumnezeu și rămânerea cu El în evlavie și adevăr, pentru ca atunci când cineva are aceasta, să ajungă în curând la fața cerească. Dar, în același timp, toți cei care vor să urce la înălțime ar trebui să pună imediat la moarte legăturile care există pe pământ. Căci atunci când sufletul nostru se bucură de contemplarea adevăratului bine, nu se mai întoarce la nici una din patimile care sunt stârnite de dulcea păcătoșenie; dar s-a îndepărtat de orice poftă trupească, el percepe înfățișarea lui Dumnezeu cu un gând curat și neîntinat. De aceea, avem nevoie de multă autoconservare, multă muncă fizică și purificare a sufletului și să-l insuflem pe Dumnezeu în inimile noastre, astfel încât să putem împlini fără păcat poruncile Sale divine și ca El Însuși să ne învețe să ascultăm de legile Sale, radiind, ca o rază de soare, acțiunile Lui asupra noastră, investite în noi de harul Duhului. Prin fapte și ispite, trebuie să purificăm chipul după care am fost creați inteligenți și capabili să percepem toată înțelegerea și asemănarea cu Dumnezeu, purtând sentimente, curați de orice întinare datorată topirii lor în cuptorul ispitelor cuiva și întruchipați prin a fi în demnitatea regală. De asemenea, Dumnezeu a creat ființa umană ca părtaș la orice bine care poate contempla mental bucuriile îngerilor slavei, stăpânirii, puterii, începutului, puterii, luminii de neapropiat, slavei luminii supreme. Dar când îndrepti vreo virtute, vezi ca gândul tău să nu se ridice mai presus de fratele tău, pentru că ai îndreptat-o, iar el a urât; căci acesta este începutul mândriei. Când te lupți cu ceva pasiune, uite, nu fi trist și nu te descuraja de faptul că înjurăturile sunt persistente; dar, ridicându-te, întoarce-te înaintea lui Dumnezeu, vorbind cu inimă sinceră profetului:judecă, Doamne, care mă jignești, Pentru că nu sunt puternic împotriva lor. Iar El, văzându-ți smerenia, îți va trimite în curând ajutorul Său. Când mergi cu cineva pe drum, nu accepta o conversație deșartă, ci dă minții acțiunea spirituală pe care a avut-o, pentru ca această bună pricepere și uitarea dulciurilor lumești să rămână în el și să nu părăsească limanul nepătimii.

După ce și-a declarat fratele în aceste și multe alte cuvinte, bătrânul i-a dat drumul.

            13) Dar după puțin timp, a venit iar și, începând să vorbească, a întrebat: Ce să fac, părinte? În slujba mea de noapte, somnul mă împovărează și mă împiedică să mă rog sobru și să exagerez; și vreau să mă apuc de lucru când cânt. La aceasta a zis batranul: cand te poti ruga cu sobru, nu te atinge de acul; când îmbrățișarea va fi un pui de somn, apoi, mișcându-se puțin împotriva gândului, împotrivindu-i, atingeți acul. El a întrebat din nou: Tu însuți, părinte, nu ești împovărat de somn în timpul serviciului tău? Bătrânul a spus: nu este atât de ușor; totuși, când somnolența atacă uneori, mă mișc puțin, dar încep să citesc de la început Evanghelia de la Ioan, întorcându-mi ochii minții către Dumnezeu și dispare imediat. La fel fac și cu gândurile, când găsesc unul dintre ele, îl întâlnesc ca un foc cu lacrimi, și dispare. Nu te poți înarma așa împotriva lor încă; dar păstrează mai mult învățătura tainică și încearcă să săvârșești rugăciunile zilnice stabilite de sfinții părinți, cumva – ceasul: – a treia, a șasea, a noua și vecernia, precum și slujbele de noapte. Și încearcă cu toată puterea să nu faci nimic după interesele omenești și ferește-te de vrăjmășia cu unul dintre frații tăi, ca să nu te îndepărtezi de Dumnezeul tău. Încearcă, de asemenea, să-ți păstrezi mintea nedistrasă, care ascultă cu toată inima gândurile interioare. Când, fiind în biserică, intenționați să vă împărtășiți din Sfintele Taine ale lui Hristos, nu o părăsi până nu veți primi pacea desăvârșită. După ce ați stat într-un singur loc, nu vă retrageți de acolo până la vacanță în sine; gandeste-te in tine ca esti in rai, iar cu sfintii ingeri il astepti pe Dumnezeu, trebuind sa-L primesti in inima ta; pregăteşte-te pentru aceasta cu frică şi trepidare, ca să nu fii vrednic părtaş la sfintele puteri.

După ce l-a înarmat atât de bine pe fratele său și i-a dat Domnului și Duhului harul Său, bătrânul l-a lăsat să plece.

            14) Înainte de aceasta, fratele care locuia cu el a povestit și următoarele. Stând într-o zi lângă el, l-am întrebat dacă a fost tentat de calomnii demonice în timp ce locuia în deșert. El a spus: Îmi pare rău, frate, dacă Dumnezeu îngăduie să vină asupra ta ispite de la diavol, la care am fost supus, atunci nu cred că vei putea suporta amărăciunea lor. Am șaptezeci de ani, sau cu o alocație, am suferit multe ispite, trăind în diferite pustii în liniște desăvârșită; ceea ce am trăit și îndurat de la acești demoni, nu este de folos să povestesc despre amărăciunea ei celor care nu au fost încă ispititi de mut. În astfel de ispite, am făcut mereu următoarele: mi-am pus toată nădejdea în Dumnezeu, căruia i-am dat și jurăminte de lepădare, iar El m-a mântuit curând de orice nevoie. De ce, frate, acum nu mă mai gândesc la mine; dar știind că El are grijă de mine, suport foarte ușor ispitele care vin asupra mea. Și numai că aduc la El de la mine, ca să mă pot ruga fără încetare. Mai mult ajută și speranța în aceasta, că cu cât necazurile și necazurile atacă mai mari, cu atât pregătesc mai mari coroane pentru pacient: pentru că în Judecătorul drept, ei și ceilalți se echilibrează reciproc. Știind asta, frate, nu ceda lașității. Ai intrat în mijlocul luptei pentru a lupta, și te lupți, inspirat de faptul că cei care luptă pentru noi împotriva vrăjmașului lui Dumnezeu sunt foarte multe, mai multe hoarde de dușmani. Și cum ar fi posibil să îndrăznim să ne împotrivim unui adversar atât de teribil de felul nostru, dacă dreptul de stat al Dumnezeului Cuvântului nu ne-ar îmbrățișa, nu ne-ar îngrădi și nu ne-ar acoperi? Cum ar rezista o ființă umană calomniei sale? Căci, după cum spune Iov,cine va descoperi persoana care o poartă? Cine va veni la distrugerea perșilor? Din gura lui ies ca niște lumânări aprinse și vor fi ca niște scântei de foc. Din nările lui iese fumul unui cuptor de cărbune care arde cu foc. Sufletul lui este ca un cărbune și ca o flacără iese din gura lui. Puterea se așează pe gâtul lui, soarta curge înaintea lui. Inima lui este tare ca o piatră, stă nemișcată ca o nicovală. Aprinde abisul ca un cuptor de aramă, își imaginează marea ca pe un cazan liniștit, iar tartrul prăpastiei, ca un prizonier. Însuși regele vede totul sus peste toate lucrurile în ape. Pentru asta avem un blestem, frate! Așa și cât de mult a înfățișat cuvântul acestui tiran! Cu toate acestea, biruința asupra lui este convenabilă celor care, așa cum trebuie să fie, duc o viață solitare, din cauza absenței a ceva în ei înșiși care îi aparține, din cauza renunțării lor la lume; din cauza înaltelor lor virtuți și pentru că avem pe unul care ne cucerește. Căci cine, spune-mi, apropiindu-se de Domnul și ducându-I frica în minte, nu s-a întrupat în natură și nu s-a luminat cu legi și fapte dumnezeiești, nu și-a făcut sufletul strălucitor și în stare să strălucească cu înțelegerea și gândurile dumnezeiești? Dar nu-i permite niciodată să fie o sfântă, având în sine pe Dumnezeu, care excită mintea să tânjească nesățios după lumină. Iar sufletul este în mod continuu afectat în acest fel, spiritul nu-și permite să se complacă în patimi; dar ca un rege care, respirând mânie teribilă și armonie, îi taie fără milă. O astfel de persoană nu se întoarce niciodată înapoi, dar prin practică (virtute) cu influența mâinilor asupra cerului și rugăciunea inteligentă câștigă lupta.

            15) De asemenea, fratele a spus că, printre alte virtuți, avva Filemon avea următoarele: nu suporta să audă o vorbă goală, iar dacă cineva, uitând, spunea ceva care nu ține de folosul sufletului, atunci nu răspundea deloc. De asemenea, când mă duceam la vreo afacere, el nu întreba: de ce mergeam? Și când s-a întors, nu a spus: unde ai fost? sau ce si cum a facut? Așa că într-o zi am navigat spre Alexandria pentru o nevoie necesară și de acolo m-am dus la Tsargorod pe o chestiune bisericească, fără să-i anunț pe robul lui Dumnezeu despre asta; apoi, după ce a stat acolo ceva vreme, vizitând pe evlavioşii fraţi de acolo, s-a întors în sfârşit la schitul său. Văzându-mă, bătrânul s-a bucurat și cu salutul obișnuit, făcând o rugăciune, s-a așezat; dar nu m-a întrebat deloc despre nimic, ci era ocupat cu munca lui inteligentă obișnuită.

16) Odată, vrând să-l testez, nu i-am dat pâine să mănânce câteva zile. Nu a cerut nicio pâine și nu a spus nimic despre asta. Apoi, făcând o plecăciune, l-am întrebat: fă dragoste, părinte, și spune-mi dacă nu te-ai supărat că nu ți-am adus mâncare ca de obicei. El a spus: scuze frate! Dacă nu-mi dai să mănânc pâine pentru douăzeci de zile, nu ți-o voi cere; căci cât sufăr cu sufletul, sufăr și cu trupul. Așa că era ocupat să contemple adevăratul bine.

17) A zis: de când am venit la schit, nu mi-am lăsat gândurile să treacă dincolo de zidurile chiliei; dar nu am acceptat niciun alt gând în mintea mea, decât frica de Dumnezeu și judecățile veacului viitor, ținând cont de judecata care îi amenință pe păcătoși și focul întunericului etern și de nepătruns și cum trăiesc sufletele păcătoșilor și ale celor drepți, și ce lucruri bune sunt pregătite pentru cei drepți și cum fiecare își primește răsplata pentru trudă, nefericire și nefericire, nefericire și alții. pentru ascultare extremă, aceasta pentru călătorie. Conțin toate acestea în gând, nu las un alt gând să acționeze în mine și nu mai pot fi cu oamenii sau să-mi ocup mintea cu ei, pentru a nu mă îndepărta de gândurile divine.

            18) La aceasta a adăugat și o poveste despre un anume reclus, spunând că deja a atins nepătimirea și lua pâine pentru mâncare din mâna unui înger, dar din cauza lenei (slăbirii atenției) pierduse o asemenea cinste. Pentru că atunci când sufletul relaxează atenția distrasă și tensionată a minții, atunci noaptea îl depășește pe acel suflet. Acolo unde Dumnezeu nu strălucește, acolo totul se revarsă, ca în întuneric; și atunci sufletul nu poate privi la singurul Dumnezeu și nu se poate cutremura de cuvintele lui.Dumnezeu se apropie de Az, zice Domnul, șinu Dumnezeu de departe. Sau se ascunde cineva în ascuns și nu-l voi vedea? Nu umplu eu cerul și pământul cu mâncare?. Și despre multe altele, asemănătoare victimelor, și-a amintit. A adus și căderea lui Solomon, care, spune el, a dobândit atâta înțelepciune și așa, fiind slăvit tuturor, căci ca ziua care răsare dimineața, a luminat pe toți cu strălucirea înțelepciunii, pentru un mic har a pierdut așa slavă. Prin urmare, este groaznic să te răsfeți în lene; dar trebuie să ne rugăm neîncetat, pentru ca un alt gând să nu ne despartă de Dumnezeu, iar în locul Lui să nu ne vină în minte altceva. Numai o inimă curată, devenită recipientul Duhului Sfânt, vede clar în sine, ca într-o oglindă, pe însuși Dumnezeul tuturor.

19) Auzind aceasta, zice călugărul care locuia cu Avva Filimon, și privind treburile lui, am înțeles că patimile trupești încetaseră cu desăvârșire să acționeze în el și că era un iubitor sârguincios de orice desăvârșire, încât se vedea mereu transformat de Duhul dumnezeiesc și din slavă în slavă. celor care se înțeleg și se cântăresc (sau se mențin echilibrați, ca la cântar) și lucrează în toate privințele pentru ca tot ceea ce vine să nu-i tulbure puritatea minții și vreun lucru rău să nu-l afecteze în secret. Văzând, spune el, aceasta și gelozia pentru un astfel de mod de viață încântat, i-am adresat cu atenție o rugăminte, spunând: cum aș putea dobândi puritatea minții ca tine? Spunea: Du-te și muncește, pentru că asta necesită muncă și boli de inimă. Beneficiile spirituale, demne de căutare și muncă sârguincioasă, nu vor veni la noi dacă ne întindem pe paturi și dormim. Iar bunurile pământești nu vin ușor nimănui. Pentru cei care vor să obțină succes, este necesar în primul rând să renunțe la dorințe și să obțină plânsul neîncetat și nefericire, să nu asculte păcatele altora, și numai ale mele, și numai pentru ei plâng zi și noapte și să nu aibă prietenie deșartă cu niciunul dintre oameni: pentru că sufletul este afectat de amintirea păcatelor trecute, este mort, așa cum este lumea, patimilor și mașinii, atunci, pentru lumea și pentru lumea asta. sunt ineficiente (nu sunt supuse) acestor pasiuni. Mai mult, cel care s-a lepădat de lume și s-a unit cu Hristos, și în tăcere cel ce iubește pe Dumnezeu, își păstrează chipul și se îmbogățește prin asemănarea Lui; căci de sus primește milostenia Duhului și este casa lui Dumnezeu, nu a demonilor, și înfățișează lui Dumnezeu fapte drepte.

            În care, la începutul renunțării, nu sălășluiește în inimă plânsul, nici lacrimile duhovnicești, nici amintirea chinurilor nesfârșite, nici tăcerea adevărată, nici rugăciunea neîncetată, nici psalmii și învățătura în dumnezeiești Scripturi, în care aceasta nu s-a transformat într-o pricepere, încât, din cauza continuității, se datorează minții, neîncetatului și neîncetatului lui Dumnezeu: încă se bazează pe comuniunea cu lumea și nu poate avea o minte curată în rugăciune; căci numai evlavia și frica de Dumnezeu curăță sufletul de patimi și, făcând mintea liberă, îl introduc în contemplația ei firească și îi permit să atingă teologia, pe care o percepe după chipul fericirii (fericiți cei curați cu inima, pe care cei ce îl văd pe Dumnezeu), este pentru cei cărora le place, încă (constituție spirituală) de neclintit.

Așadar, cu toată puterea, ne îngrijim de acțiuni practice (virtuți și isprăvi), prin care suntem reduși la evlavie, care este puritatea imaginară, al cărei rod este contemplarea teologică, firească (a minții). Căci acțiunea este ascensiunea către contemplație, așa cum (spune) o minte perceptivă și teologică (Grigory Teologul). De ce, dacă urâm faptul că facem asta, atunci vom fi străini de toată înțelepciunea; căci chiar dacă cineva ajunge chiar în vârful virtuții, nu are nevoie decât de munca de asceză, care îmblânzește dorințele lene ale trupului și controlul strict al gândurilor. Și în felul acesta cu greu putem câștiga locuirea lui Hristos. Căci cu cât neprihănirea noastră crește mai mult, cu atât crește maturitatea noastră spirituală; și în cele din urmă, când mintea a ajuns la desăvârșire, este complet atașată de Dumnezeu și strălucește cu lumină divină – și i se dezvăluie mistere de nedescris. Atunci el va ști cu adevărat unde este înțelepciunea, unde este puterea, unde este inteligența pentru a cunoaște totul, unde este longevitatea și viața, unde este lumina ochilor și lumina. Căci în timp ce este ocupat să lupte cu patimile, nu are încă ocazia să se bucure de ele; deci virtuţile şi viciile fac mintea oarbă; acelea ca sa nu vada virtutile, iar acestea ca sa nu vada viciile. Dar când percepe pacea din insulte și este capabil să dobândească daruri spirituale, atunci, acționând constant cu har, întregul devine luminos și devine inseparabil de contemplarea lucrurilor spirituale. O astfel de persoană nu este atașată de nimic aici, ci a venit de la moarte în stomac.

            Cine acceptă o imitație vrednică a vieții și este zelos să se apropie de Dumnezeu, să aibă o inimă imaculată și gura curată, pentru ca cuvântul, ieșit din buzele curate ale celor curați, să poată cânta laude lui Dumnezeu într-un mod vrednic, pentru că sufletul care s-a lipit de Dumnezeu este într-o conversație continuă cu El. Să ne dorim, fraților, să ajungem la o asemenea înălțime de virtute și să nu ne mai târăm pe pământ, agățandu-ne de patimi. Cel ce se străduiește și s-a apropiat de Dumnezeu, se împărtășește cu lumina sa sfântă și este lovit de dragoste pentru El, se bucură de bucuria duhovnicească bună și de neînțeles a Domnului, precum spune dumnezeiescul psalm:Bucură-te de Domnul și El îți va ierta inima și El va aduce dreptatea ta ca lumină. Și ce fel de iubire este atât de puternică și de neoprit ca cea care curge de la Dumnezeu într-un suflet care a fost curățat de tot răul? Un astfel de suflet din adevărata dispoziție a inimii, spune:lovit de dragoste az. Nespuse și nespuse splendori ale frumuseții divine! Nu le pot descrie cuvântul, nici nu aud să-l conțină! Fie că arăți spre strălucirea zilei, fie spre strălucirea lunii, fie către lumina soarelui, toate acestea sunt nesemnificative în comparație cu slava lui și mai slabe în fața luminii adevărate decât noaptea adâncă sau ceața mohorâtă dinaintea prânzului senin. Asta ne-a spus Vasyl, care este ciudat printre profesori, după ce a învățat acest lucru din experiență și a învățat-o.

20. Aceasta și mai multe a spus fratele care locuia cu Avva. Dar cine nu ar fi surprins de următoarele ca dovadă a marii sale smerenii? Fiind cinstit cu presbiteriu cu multă vreme în urmă, și atins cu atâta sinceritate pe cerești atât cu viața, cât și cu mintea, s-a ferit de sacramentele dumnezeiești în toate felurile posibile, ca o povară, astfel încât, în mulți ani de asceză, foarte rar a acceptat să ia parte la sfânta masă (pentru taine). Însă nu s-a împărtășit la dumnezeieștile Taine, în ciuda vieții atât de periculoase, când s-a întâmplat să intre în comunicare și să stea de vorbă cu oamenii, deși în același timp nu le spunea nimic pământesc, ci ceva util celor care căutau o conversație cu el. Iar când a intenționat să se împărtășească cu dumnezeieștile Taine, mai înainte a chinuit multă vreme pe Dumnezeu, potolindu-L cu rugăciuni, psalmi și mărturisiri. A fost îngrozit de vocea preotului, pe care o rostește în timp ce spune:sărbători la sfinți. Pentru că în vremea aceasta, spunea el, toată biserica este plină de sfinți îngeri, iar însuși Regele Puterilor slujește pe ascuns, și transformând pâinea și vinul în trupul și sângele Său, prin Sfânta Împărtășanie sălășluiește în inimile noastre. De ce, a adăugat el, ea ne aparține numai necondiționat și pur și parcă fiind în afara trupului, fără nicio îndoială sau ezitare, îndrăznim să primim sfânta împărtășire a celor mai curate Taine ale lui Hristos, pentru a ne face părtași la luminarea care a venit din ele. Mulți din Sfinții părinți au văzut Sfinți îngeri care îi păzeau (împotriva oricăror de asemenea): – de ce ei înșiși s-au purtat în tăcere adâncă, nevorbind cu nimeni.

            21) Și așa a spus (fratele acela), că atunci când bătrânul avea nevoie să-și vândă el însuși lucrarea mâinilor, ca să nu fie minciună, nici bârfă, nici cuvânt în plus, nici alt fel de păcat, ca să vorbească și să facă comerț, stătea prefăcându-se prost; iar oricine voia să-i cumpere lucrarea de mână i-a luat-o și i-a dat pentru ce a vrut. Lucra coșuri mici; iar acest om înțelept a acceptat asta cu mulțumiri, fără să spună nimic.

Culegere de lecții paterne

În cele din urmă, oferim o colecție de lecții de părinte predate în această carte.

Iată ce ne-au indicat părinții ca mod de a conduce rugăciunea și condițiile succesului în ea:

      Partea, adică repetarea repetată a rugăciunii lui Isus.

      Atenție, sau scufundarea minții în Isus Hristos cu alungarea altor gânduri.

      Schimbarecuvinte de rugăciune, adică pronunția rugăciunii lui Isus este uneori completă, alteori prescurtată.

      Temporalitate, adică să te rogi, apoi să citești psalmi, apoi să stai, apoi să stai cu brațele întinse, apoi din nou rugăciunea lui Iisus și lectura de după-amiază a părinților.

      Mergând înaintea lui Dumnezeu, adică să simți mereu prezența lui Dumnezeu și să-ți amintești de Dumnezeu în orice acțiune.

      Respingerea lumii, la pomenirea morții și a plăcerii rugăciunii.

      Chemarea neîncetată a numelui lui Isus Hristosîn orice caz și timp, dacă singur, atunci cu voce tare și în fața oamenilor doar cu mintea.

      Adormipe stratul cu rugăciunea lui Iisus.

      Rugăciunea exterioarădespre rugăciunea interioară.

Prin urmare, sufletul care vrea să dobândească rugăciunea interioară și este însetat de legătura continuă și cea mai dulce comunicare cu Iisus Hristos, vino, cântărește-te și urmează instrucțiunile Sfinților părinți astfel:

1) Stai sau mai bine stai într-un colț întunecat și tăcut în poziție de rugăciune.

2) Înainte de a începe, faceți câteva plecăciuni și nu dispersați membrii.

3) Găsește în imaginația ta locul inimii sub mamelonul stâng și fixează-ți atenția acolo.

4) Ridică-ți mintea din cap la inimă și spune: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, în liniște, cu buzele, sau cu o singură minte, după cum ți se va conveni, vorbește încet, cu frică evlavioasă.

            5) În acest moment, încercați pe cât posibil să vă păstrați atenția și să nu țineți cont de niciun gând, nici rău, nici bun.

6) Ai răbdare calmă stând în picioare mult timp uitând totul.

7) Păstrați moderație moderată și plecăciune, faceți conform puterii

8) Taci.

9) După cină, citiți puțin câte puțin Evanghelia și acei părinți care se gândesc la munca interioară și rugăciune.

10) Dormi 5 sau 6 ore pe zi.

11) Uneori, cu o rugăciune exterioară, ceri acțiuni interne.

12) Nu atingeți obiectele de artizanat care se împrăștie.

13) Cel mai adesea credeți-vă experimentele din instrucțiunile părinților.

            ” Doamne! dă bunătate puterii mele“, a exclamat odată Sfântul Prooroc David. Strigă și sufletul meu: Doamne, adu în atenție hotărârea fermă a afecțiunii mele! Căci de la Tine este și ce să vreau și ce să acționez; lasă cu ajutorul și asistența Tău, cu ajutorul atenției, curățindu-mi mintea și inima, le voi pregăti pentru sălașul Tău, Treimea!

Povestea a cincea călătoare!

Trecuse deja un an de la ultima întâlnire cu călătorul, când în cele din urmă o bătaie blândă la uşă şi o voce rugătoare anunţau sosirea acestui binecuvântat om spre satisfacţia inimă care l-a întâlnit.

– Hai, frate drag! Să-i mulțumim împreună lui Dumnezeu pentru că ți-a binecuvântat călătoria și să ne întoarcem!

            – Slavă și mulțumiri Atotputernicului Părinte al generozității pentru tot ceea ce nu-i place după părerea Sa, – întotdeauna de folos nouă, călători și nou-veniți în „pământ străin”! Iată-mă, un păcătos, despărțindu-mă de tine anul trecut, din nou, prin harul lui Dumnezeu, îmi voi plăcea să văd și să aud salutul tău cald. Și, bineînțeles, așteptați de la mine o poveste detaliată despre cetatea sfântă a lui Dumnezeu – Ierusalim, unde mi-a fost atras sufletul și intenția mea incontestabilă s-a răspândit; dar ceea ce ne dorim nu este întotdeauna împlinit. Acest lucru s-a întâmplat și mie, și nu este de mirare, pentru că eu, un biet păcătos, ar trebui să fiu onorat să pun piciorul pe acel pământ sfințit, pe care au fost întipărite picioarele dumnezeiești ale Domnului Iisus Hristos?

Tu, părinte, amintește-ți că am plecat de aici anul trecut cu un prieten, un bătrân surd, cu o scrisoare de la un negustor din Irkutsk către fiul său din Odesa să mă trimită la Ierusalim. Așa că am ajuns în siguranță la Odesa în scurt timp. Prietenul meu a închiriat imediat un loc pe o corabie spre Constantinopol și a pornit, în timp ce eu, rămânând în urmă, am plecat să caut o scrisoare de la fiul unui negustor din Irkutsk. Găsindu-și curând apartamentul, eu, spre marea mea surprindere și regret, nu l-am găsit în viață pe acest binefăcător al meu: trecuseră deja trei săptămâni de când a murit după o scurtă boală și a fost îngropat. Deși asta m-a supărat foarte mult, am avut încredere în voia lui Dumnezeu. Toată lumea din familie avea necazuri, văduva defunctului, rămasă cu trei copii mici, era atât de tristă încât plângea necontenit, cădea de mai multe ori pe zi și suferea; părea că nici ea nu va mai avea mult de trăit dintr-o întristare atât de adâncă. Totuși, ea m-a primit cu amabilitate; neavând ocazia, din cauza împrejurărilor lor, să trimită la Ierusalim, m-a lăsat să stau cu ea o săptămână-două, până când tatăl răposatului, după promisiunea lui, va veni aici la Odesa pentru a gestiona, socoti și aranja treburile comerciale ale familiei orfane. Așa că am rămas.

Trăiesc o săptămână, o lună și încă una: dar în loc să vină, negustorul a trimis o scrisoare în care îi anunță că nu poate veni la ei din cauza împrejurărilor sale și îl sfătuiește să facă socoteală cu solii și toți să meargă imediat la el la Irkutsk. Au început întâlnirile și necazurile, iar când am observat că nu mai sunt interesați de mine, după ce le-am mulțumit pentru minunata primire și mi-am luat rămas bun de la ei, am plecat din nou să călătoresc prin Rusia…

M-am gândit, m-am gândit: unde să merg acum? Și, în cele din urmă, m-am bazat pe gândul că în primul rând voi merge la Kiev, unde nu mai fusesem de mulți ani. Deci a plecat…

Desigur, deși la început m-am plâns de faptul că dorința mea de a fi la Ierusalim nu s-a împlinit, nu a fost fără providența lui Dumnezeu, – am raționat, – și m-am liniștit cu speranța că Domnul filantropic va accepta intenția ca pe o faptă, și nu-mi va lăsa calea nenorocită fără urmă.

            Așa s-a dovedit, pentru că am întâlnit astfel de oameni care mi-au dezvăluit multe lucruri necunoscute pentru mine și mi-au luminat sufletul întunecat spre mântuire… Dacă n-aș fi fost îndrumat pe această cale prin necesitate, nu aș fi întâlnit acești binefăcători spirituali ai mei.

Așa că, în timpul zilei, mergeam cu o rugăciune, iar seara, oprindu-mă pentru noapte, mi-am citit „Dobrotolyubstvo” pentru a-mi întări și încânta sufletul în lupta împotriva dușmanilor nevăzuți ai mântuirii.

În cele din urmă, plecând din Odesa vreo 70 de verste, am întâlnit un eveniment minunat: conducea un vagon mare cu mărfuri – 30 de verste și i-am ajuns din urmă. Un conducător de car, ca un consilier, mergea cu calul său, în timp ce ceilalți, adunați în grămadă, mergeau la distanță. Era necesar să treacă pe lângă un iaz curgător în care gheața de izvor spartă se învârtea și plutea cu apa în cerc cu un zgomot teribil. Deodată, tânărul șofer principal și-a oprit calul și tot trenul a trebuit să se oprească în spatele lui. Toți șoferii au alergat spre el și au văzut că se dezbracă. A fost întrebat de ce se dezbracă. Și au primit răspunsul că își dorea foarte mult să înoate în iaz. Șoferii surprinși – unii au început să râdă de el, alții l-au certat, numindu-l nebun, iar fratele mai mare al șoferului, care se dezbraca, a început să-l împiedice și să-l împingă să conducă. S-a apărat și nu a vrut să se supună. În glumă, unii dintre tinerii șoferi au început să tragă apă din iaz cu găleți folosite pentru adăparea cailor și să o stropească pe cel care voia să se scalde – unii pe cap, alții de guler, spunând: „Aici te cumpărăm”. De îndată ce apa i-a atins trupul, a strigat: „Ah, ce bine!” și s-a așezat la pământ, era încă stropit; apoi în curând s-a culcat și a murit liniștit. Toată lumea era speriată, fără să înțeleagă de ce s-a întâmplat asta. Bătrânii au avut grijă și au vorbit despre faptul că ar trebui anunțat instanței, în timp ce alții au fost de acord că o astfel de moarte a fost scrisă în familia lui.

După ce am stat lângă ei timp de o oră, am continuat. După ce am făcut cinci verste, am văzut un sat pe drumul principal și, intrând în el, l-am întâlnit pe bunicul preotului care mergea pe stradă. Am fost tentat să-i povestesc despre evenimentul vizibil și să-l aud despre acest raționament. Preotul m-a dus la el, iar eu, după ce i-am spus ce am văzut, l-am rugat să-mi explice motivul pentru care s-a întâmplat acest eveniment…

            – Nu știu să-ți spun nimic despre asta, dragă frate, decât că sunt multe lucruri minunate și de neînțeles în natură. Aceasta, cred, este aranjată de Dumnezeu pentru a arăta omului mai clar domnia și providența lui Dumnezeu despre natură în schimbări nefirești și imediate ale legilor ei în cazuri cunoscute… Eu însumi a trebuit să asist odată la un eveniment asemănător: nu departe de satul nostru se află o râpă abruptă foarte adâncă, deși nu mult mai mare; este chiar înfricoșător să te uiți la fundul întunecat. Pentru pietoni, există un pod decent peste el. Un țăran al episcopiei mele, un familist și de bună purtare, a simțit dintr-o dată un impuls irezistibil de a se arunca de pe acel pod în acel șanț adânc. O săptămână întreagă s-a luptat cu acest gând și dorință; în sfârşit, nemaiputând rezista acestei îndemnuri puternice, s-a trezit dimineaţa, a plecat în grabă şi a sărit în şanţ. Curând, auzind un geamăt, l-au scos din șanț cu picioarele rupte. Întrebat despre cauza căderii sale, el a răspuns că, deși acum simte o mare durere, se simțea liniștit în suflet, că și-a îndeplinit irezistibilul impuls, care l-a entuziasmat atât de mult toată săptămâna, încât era gata să-și dea viața, doar pentru a-și îndeplini dorința. A fost tratat în spitalul orășenesc mai bine de un an; L-am vizitat și des, văzând medici în apropierea lui, aș vrea să aud de la ei despre cauza acestui caz, la fel ca și dumneavoastră. Medicii mi-au răspuns unanim că este o „furie”… Când am rugat știința să-mi explice ce este și de ce afectează o persoană, nu am auzit nimic mai mult de la ei decât că este un secret al naturii, încă nedescoperit de știință… Și eu, la rândul meu, am observat că dacă o persoană ar apela la oameni cu acest secret al naturii, irezistibil pentru „furia” ta, nu și-ar atinge. Într-adevăr, în viața noastră sunt multe întâlniri care nu sunt supuse unei înțelegeri clare…

În timp ce vorbeam așa, s-a întunecat și am rămas aici peste noapte. Dimineața, medicul legist și-a trimis scribul pentru a avea voie să îngroape defunctul în cimitir, iar medicul în timpul autopsiei cadavrului nu a găsit semne de nebunie, și a pus moartea acestuia pe seama unei lovituri bruște.

– Uite, mi-a spus preotul, – iar medicina nu a putut determina motivele nevoii lui incontrolabile de a uda.

Așa că, după ce mi-am luat rămas bun de la preot, am mers mai departe.

            După ce am călătorit câteva zile și am fost destul de obosit, am ajuns într-un mare oraș comercial numit „Bila Tserkva”. Fiindcă seara târziu, am început să caut un loc de cazare. În bazarului propriu-zis, am întâlnit o persoană care semăna și cu un călător, întrebând pe bănci unde se afla casa vreunui plebeu. Văzându-mă, a venit și mi-a spus: „e evident că și tu ești călător, așa că hai să mergem împreună și să găsim un burghez local pe nume Yevreinov; este un bun creștin, ține un han bogat și îi place să primească călători; aici am o notă despre el”… Am fost de acord cu bucurie și l-am găsit curând. Deși nu l-au găsit pe proprietarul casei, soția sa, o bunică amabilă, ne-a primit cu amabilitate și ne-a luat o lumină deosebită în pod pentru confort. După ce ne-am așezat, ne-am odihnit puțin; proprietarul a venit și ne-a invitat să luăm cina. La cină, am vorbit despre cine, unde și cumva s-a auzit de ce se numește Yevreinov. – „Îți voi spune o poveste minunată despre asta”, a răspuns el și și-a început povestea. „Ei bine, vezi tu, tatăl meu era evreu, originar din orașul Shklov și era un urator de creștini. Din cei mai mici ani se pregătea să devină rabin și studia cu sârguință toate bârfele evreiești pentru a respinge creștinismul. Într-o zi i s-a întâmplat să treacă printr-un cimitir creștin; dinți), trebuie să fi fost scos dintr-un mormânt necunoscut. în fața lui și l-a mustrat ofensator, spunând: „Cum îndrăznești să batjocorești rămășițele putrede ale oaselor mele? Eu sunt creștin, iar tu ești un dușman al lui Hristos!” Această vedenie se repetă de mai multe ori pe noapte și îl privea de somn și pace. S-au citit rugăciuni și descântece asupra lui, dar vedenia nu numai că nu l-a părăsit, ci s-a repetat și mai des și mai ofensator. acest lucru nu s-a dorit, dar a făcut următorul comentariu: “Mi-aș bucura să fac ceea ce dorești de nedorit să fac viziunea nedorită.” semnat, viziunea s-a oprit și nu m-a mai deranjat niciodată plecat pe viață în acest loc, m-am căsătorit aici cu mama mea, o creștină bună și a dus o viață evlavioasă din belșug;

            Am ascultat această poveste cu evlavie și emoție și m-am gândit în sinea mea: Doamne! Cât de milos este Domnul nostru Iisus Hristos și cât de mare este dragostea Lui! În ce moduri diferite îi atrage pe păcătoși la Sine și cu cât de înțelept transformă întâmplările mici în călăuziri către lucruri mărețe! Cine ar fi putut prezice că răutatea unui evreu asupra unui os mort îi va sluji la adevărata cunoaștere a lui Isus Hristos și va fi un ghid către o viață evlavioasă.

            După cină, mulțumind lui Dumnezeu și gazdei, ne-am dus în camera noastră să ne odihnim. Încă nu voiam să dorm, iar eu și prietenul meu vorbeam. M-a anunțat că este negustor moghilev, a locuit doi ani în Basarabia ca novice într-una din mănăstirile de acolo, dar numai cu pașaport provizoriu, iar acum se duce în patria sa pentru a primi eliberare veșnică la monahism de la societatea de negustori. A lăudat mănăstirile de acolo, statutele și rânduielile lor și viața strictă a multor bătrâni evlavioși care locuiesc acolo și m-a asigurat că mănăstirile basarabene sunt împotriva rușilor, precum cerul împotriva pământului. M-a bătut și acolo. În acest moment, fiind angajați în aceste discuții, ni s-a adus un al treilea locatar, el era subofițer, demis de ceva vreme din armată și mergea în concediu de acasă. Am văzut că era foarte obosit de la drum. După ce s-au rugat împreună lui Dumnezeu, s-au culcat. Trezindu-ne dimineata devreme, am inceput sa ne pregatim de drum. Și tocmai când au vrut să meargă să-i mulțumească proprietarului, deodată au auzit vești bune până dimineața. Eu și negustorul am început să ne gândim: cum vom merge după ce vom auzi vestea bună și nu vom vizita biserica lui Dumnezeu? Este mai bine să stăm în picioare dimineața după ce ne-am rugat la templul Sfântului, și atunci ne va fi mai plăcut să mergem. Au decis să facă acest lucru și l-au sunat pe Unter împreună cu ei. Și ne spune: “care este scuza pe drum, și care este profitul lui Dumnezeu că vizităm biserica? Vom veni acasă, așa că ne vom ruga acolo! Du-te când vrei, dar eu nu mă duc. La ora asta, cât stai pe loc dimineața, voi merge cu cinci verste înainte, iar dacă vrei să mergi acasă:” ghici dinainte cum va conduce Dumnezeu!

Deci, ne-am dus la biserică, iar la unter – pe drum. După ce am apărat masa de dimineață (a fost și una devreme), ne-am întors la lumină și am început să ne pregătim bagajele. Să vedem: gazda ne-a adus un samovar și ne spune: “Unde ești? Iată, bea ceva și ia cina cu noi; te lăsăm să fii foame?” Trecuse mai puțin de jumătate de oră de când stăteam la samovar, deodată subofițerul nostru a alergat spre noi, icnind.

– Am venit la tine cu amărăciune și bucurie.

– Ce este? l-am întrebat noi.

            – Și asta este! Când mi-am luat rămas bun de la tine și am plecat, am vrut să merg la un han să schimb alocația cu mici și să beau niște vodcă ca să plec mai ușor. După ce am intrat, am schimbat bani și am zburat ca un șoim pe drum. După ce am mers trei verste, am vrut să număr banii, sau așa mi-a predat hangiul. M-am așezat într-o parte, mi-am scos portofelul, l-am citit din nou și gata. Deodată, mi-a apucat pașaportul, care zăcea acolo, și parcă nu s-ar fi întâmplat; niste bancnote si bani. Așa că m-am speriat, de parcă mi-aș fi pierdut capul. Da, și-a dat seama de adevăr: bineînțeles, l-am apărat când plăteam factura la han. Trebuie să fugi înapoi. Fug, fug, iar durerea mă va lua: de ce nu este acolo! voi avea probleme! Când am alergat, l-am întrebat pe hangier, iar el a spus: „Nu am văzut”. Am fost din nou copleșit de tristețe. Este necesar să caut și să hoinăresc prin locurile în care am stat și am împins. Și ce? Din fericire pentru mine, mi-a găsit pașaportul, în timp ce era rulat, întins printre paie și gunoaie de pe jos, toate călcate în pământ. Slavă domnului! m-am bucurat; de parcă i-ar cădea un munte de pe umeri! Deși sunt duși cu murdărie pe dinți pentru neglijență și murdărie, nu e nimic, cel puțin o să vin acasă și înapoi cu ochii. Și am venit la tine să-ți povestesc despre asta, și totuși, alergând de frică, mi-am frecat atât de mult piciorul, de carne vie, încât era cu neputință de mers și pentru asta am cerut untură să se lege de rană.

            – Așa este, frate! Acest lucru vă este pentru că nu ascultați și nu vă rugați cu noi – negustorul a început să vorbească. – Aici ai vrut să mergi mult înaintea noastră, dar te-ai întors să ne înfrunți și ai șchiopătat și tu. Ți-am spus să nu ghiciți dinainte, dar așa a ieșit! Nu numai că nu a mers la biserică, dar a mai spus următoarele cuvinte: „ce folos pentru Dumnezeu să ne rugăm”. Aceasta, frate, nu este bine… Desigur, Dumnezeu nu are nevoie de rugăciunea noastră păcătoasă, totuși, după dragostea Lui pentru noi, El iubește atunci când ne rugăm. Și nu numai rugăciunea sfântă, pe care Însuși Duhul Sfânt o ajută să o facă și o stârnește în noi, îi este plăcută, pentru că ne-o cere, poruncând: „Rămâneți în Mine și Eu în voi”, ci și orice lucru, poate mărunt, făcut pentru El, orice intenție de mântuire, motivația noastră, îi este valoroasă. Pentru toată această milă nemărginită, Dumnezeu răsplătește cu generozitate. Dragostea lui Dumnezeu dăruiește de o mie de ori mai multe în fapte bune decât o faptă omenească demnă de aceasta; dacă aduci o mică contribuție lui Dumnezeu, El îți va da înapoi în aur. Dacă doar ai de gând să mergi la Tatăl, atunci El vine deja să te întâlnească. Vei spune într-un cuvânt scurt și sec: “Acceptă-mă! ai milă de mine!” Și El te îmbrățișează deja pe gât și te face lobby. Așa este nevrednică iubirea Tatălui Ceresc pentru noi! Și numai din această iubire, El se bucură de fiecare și cea mai mică mișcare mântuitoare a noastră. Ți se pare: ce slavă de la acel Domn și ce folos pentru tine, dacă te rogi puțin, și apoi te distrezi din nou, sau chiar dacă faci vreo faptă bună fără importanță, de exemplu, citește vreo rugăciune, te înclini de cinci-zece ori; suspinați din inima voastră și chemați numele lui Iisus Hristos, sau observați vreun gând bun, sau așezați-vă să citiți ceva sănătos, sau să vă abțineți de la mâncare, sau să îndurați o mică ofensă în tăcere… Toate acestea vi se par a fi insuficiente pentru mântuirea voastră desăvârșită și parcă fără rod. Nu! fiecare dintre aceste mici acțiuni nu dispare în abis, va fi calculată de Ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu și va primi o răsplată de o sută de ori nu numai în veșnicie, ci și în această viață. Acest lucru este susținut și de Sfântul Ioan Gură de Aur. “Niciun bun, spune el, oricât de neînsemnat ar fi, nu va fi disprețuit de dreptul Judecător. Dacă păcatele sunt cercetate cu atât de amănunțit încât vom da un răspuns pentru cuvinte, pentru dorințe și pentru gânduri, atunci cele mai bune fapte posibile, oricât de mici ar fi, vor fi calculate cu detalii deosebite și înăuntru.”

            Vă voi prezenta un exemplu pe care eu însumi l-am văzut anul trecut. În mănăstirea basarabeană, unde am locuit, era un călugăr bătrân de viață bună. Într-o zi a fost tentat, și-a dorit foarte mult pește uscat. Și, din moment ce nu era posibil să-l obțină în mănăstire la vremea aceea, a intenționat să meargă la bazar și să-l cumpere… S-a luptat mult timp cu această idee și a gândit că un călugăr trebuie să se mulțumească cu mâncarea comună frățească și să se distanțeze de lăcomie în orice fel posibil, și chiar și un călugăr ar trebui să se plimbe prin bazar printre mulțimea de oameni. În cele din urmă, defăimarea inamicului a luat mai bine pe raționamentul său, iar el, recurgând la voință proprie, a prins curaj și a mers după pește. Ieșind din mănăstire și mergând pe strada orașului, a observat că nu are un rozariu în mâini și a început să se gândească: „Cum pot să merg războinic fără sabie? Este indecent, și chiar și oamenii lumești, când se vor întâlni, mă vor osândi și vor fi ispititi, văzând un călugăr fără rozariu”. A vrut să se întoarcă să le ia, dar când s-a uitat în buzunare, le-a găsit aici. L-a scos, și-a făcut cruce, a pus mâna pe el și a plecat calm. Apropiindu-se de bazar, văzu un cal stând lângă bănci cu un cărucior mare cu căzi imense. Deodată, acest cal, speriat de ceva, s-a repezit să fugă cu toată puterea și să bată cu copitele; a sărit peste el și, prinzându-l de umăr, l-a aruncat la pământ, deși nu l-a rănit foarte tare. În urma acestuia, la doi pași de el, această căruță s-a răsturnat și căruța a fost aruncată în bucăți. De îndată ce s-a ridicat, s-a speriat desigur, dar în același timp a fost surprins de modul în care Dumnezeu i-a salvat viața, pentru că dacă căruța ar fi căzut cu o secundă mai devreme, și el ar fi fost zdrobit în bucăți, la fel ca și căruța. Fără să se mai gândească, a cumpărat pește, s-a întors, a mâncat și, rugându-se, s-a culcat… Într-un vis subtil, un bătrân nobil, necunoscut de el, i-a apărut în fața lui și i-a spus: „Ascultă, eu sunt ocrotitorul acestei mănăstiri și vreau să te adeveresc ca să înțelegi și să-ți amintești lecția, așa că lupta cu plăcerea senzuală a dat abordării plăcerii senzuale, a lenevii și a lenevii de sine. tu și el v-ați pregătit acest incident fatal care a explodat în fața ochilor voștri, l-a ascultat și l-a exprimat în realitate, acesta este ceea ce v-a salvat de la moarte, spunând acestea, bătrânul care a apărut în grabă a părăsit celula și, cu aceasta, s-a trezit, simțindu-se că nu se mai simțea pe cărucior, ci întins cu evlavie la ușă, în folosul mental pentru mulți, inclusiv pentru mine.

Dragostea cu adevărat nemărginită a lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii! Nu-i oare ciudat că pentru un lucru atât de mic, pentru că a scos din buzunar un rozariu și l-a pus pe mână și a chemat odată numele lui Dumnezeu, pentru acest lucru mărunt i s-a dat viață unei persoane! Iar pe cântarul destinului omenesc, un scurt moment de chemare a lui Iisus Hristos a depășit multe ore petrecute în lene… Cu adevărat, s-a dat aici pentru un bănuț – o bucată de aur… Vezi, frate, cât de puternică este rugăciunea și cât de puternic este numele lui Iisus Hristos pe care îl invocăm! Sfântul Ioan Carpați în cartea „Bunătate„spune că atunci când chemam numele lui Iisus în rugăciunea lui Iisus și spunem: „Miluiește-mă, păcătosul”, atunci glasul tain al lui Dumnezeu răspunde fiecărei astfel de cereri: „Copilule, păcatele îți sunt iertate în ceasul acesta”, atunci nu deosebim rugăciunea de sfinți, călugări și martiri, pentru că, așa cum spune Sfântul Gură de Aur, chiar dacă este plin de rugăciunea ei, păcatele, îndată curăță” (cf. Proverbele 2). Marea milă a lui Dumnezeu este față de noi, dar noi, păcătoși și nepăsători, nu vrem să-i dăm nici măcar un ceas mic să-i mulțumim și să schimbăm timpul de rugăciune, care este cel mai important, pentru necazurile și grijile vieții, uitând de Dumnezeu și de datoria noastră! Din această cauză, suntem deseori expuși necazurilor și nefericirii lui Dumnezeu. providență pentru înțelegerea noastră și pentru a ne întoarce la Dumnezeu”.

De îndată ce negustorul și-a terminat conversația cu unterul, i-am spus: – Ei, dragă, după cum ai plăcut sufletului meu păcătos, așa m-am închinat la picioarele tale. Auzind asta, a început să-mi vorbească. “Și, evident, ești un vânător de povești spirituale? Stai, acum o să-ți citesc ceva asemănător cu ceea ce ți-am spus. Aici am cu mine o carte de călătorie, numită “Agapius” sau “Mântuirea păcătoasă”. Are multe evenimente minunate.”

A scos o carte din buzunar și a început să citească o poveste minunată despre un anume cuvios Agathonikos, care a fost învățat din copilărie de evlavioșii săi părinți să citească în fiecare zi rugăciunea „Fecioara Maicii Domnului, bucură-te” și alte lucruri în fața icoanei Maicii Domnului fără greș. Făcea asta în fiecare zi. Apoi, când a ajuns la majoritate, a început să trăiască singur și, grăbindu-se cu griji și necazuri ale vieții, a citit rar rugăciunea spusă și, în cele din urmă, a părăsit-o cu totul. Într-o seară, a primit să petreacă noaptea un călător, care l-a anunțat că este un pustnic din Teba și a avut o vedenie să meargă la Agatonikos și să-l mustre că a abandonat rugăciunea Maicii Domnului. Agathonikos și-a imaginat că motivul abandonului a fost că citise această rugăciune de mulți ani și nu a văzut niciun beneficiu. Atunci pustnicul i-a zis: „Adu-ți aminte, orb și nerecunoscător, de câte ori te-a ajutat această rugăciune și te-a scăpat de nenorociri? prietene, a căzut din căruță cu el? Și-a rupt piciorul și tu nu ai suferit nimic. Și după ce i-a amintit lui Agafonicus de multe alte lucruri, el a spus în cele din urmă: „Să știi că toate astfel de cazuri sunt îndepărtate de la tine prin rugăciunea cea mai scurtă pentru tine prin rugăciunea cea mai scurtă. Zilnic îți trezește sufletul la unirea cu Dumnezeu… Privește, continuă în viitor și nu o părăsi. abandonat de Ea.

            După această lectură, am fost chemați să luăm cina, iar noi, întăriți și mulțumiți gazdei, am pornit pe drum și fiecare a plecat în direcția lui, care avea nevoie de unde.

După aceea am mers cinci zile, bucurându-mă de amintirea poveștilor pe care le-am auzit de la un negustor evlavios din Biserica Albă; apoi a început să se apropie de Kiev, când deodată, de nicăieri, a simțit un fel de povară, relaxare și gânduri sumbre; rugăciunea a continuat cu greu, s-a lovit un fel de lene. Așa că, ca să mă odihnesc, văzând o pădure și un tufiș gros pe marginea drumului, m-am dus acolo să mă așez undeva în spatele unui tufiș retras și să citesc „Dobrotolyubstvo” ca să-mi întărească sufletul slăbit și să-mi potolesc slăbirea inimii. După ce am găsit un oraș tăcut, am început să citesc cartea. Cassian Romanul, în partea a 4-a din „Bunătatea” vreo opt gânduri. După ce am citit cu bucurie o jumătate de oră, am văzut deodată un om îngenuncheat nemișcat, la 50 de brazi depărtare de mine, în adâncul pădurii. M-am bucurat de asta, crezând că desigur că se roagă lui Dumnezeu și am început să citesc din nou. După ce am citit o oră sau mai mult, m-am uitat din nou la bărbat și, de asemenea, era încă în genunchi nemișcat. A devenit foarte emoționant pentru mine și m-am gândit – așa sunt slujitorii evlavioși ai lui Dumnezeu. – În timp ce mă gândeam la asta, brusc această persoană a căzut la pământ și a rămas întins în liniște. Acest lucru m-a surprins și, pentru că nu-i puteam vedea fața, pentru că stătea în genunchi cu spatele la mine, am fost curioasă să mă duc să văd ce fel de persoană este. Apropiindu-mă, l-am găsit într-un somn adânc. Era un băiat de sat de vreo 25 de ani, cu chipul curat și nobil, dar palid la înfățișare, într-un căpitan de țăran, încins cu frânghie de spălat, și nu avea altceva la el – nici geantă, nici măcar un băț. Auzind foșnetul sosirii mele, s-a trezit și s-a ridicat. L-am întrebat cine este. Mi-a spus că este un țăran de stat al provinciei Smolensk, venit de la Kiev.

– Unde călătorești acum? Am întrebat.

– Nu mă cunosc, – a răspuns el: “unde va duce Dumnezeu

va duce.”

– De cât timp ai fost departe de curte?

– Da, al cincilea an.

– Unde locuiai la vremea aceea?

– Am fost în diverse locuri sfinte, la mănăstiri, și la biserici, că nu e nimic de locuit acasă: sunt orfan orfan și, în plus, am un picior șchiop, așa că rătăcesc prin lumea albă!

„Se pare că vreo persoană plăcută lui Dumnezeu te-a învățat să mergi nu doar în lume, ci și în locuri sfinte”, i-am spus.

            – Vezi tu, – a răspuns el: Eu păsesc în satul nostru din copilărie, când eram orfan, și de 10 ani totul a fost bine. În cele din urmă, într-o zi, conducând turma acasă, nu am bănuit că nu există o oaie cea mai bună la bătrânețe. Și bătrânul nostru era un om rău și inuman. Când s-a întors seara acasă, și a văzut că oaia nu mai era, a alergat la mine, a început să mă certa și să mă amenințe că mă duc să-i caut oaia, altfel a promis: „Te voi bate până la moarte, îți voi rupe brațele și picioarele”. Știind că era atât de supărat, am urmat oile în acele locuri în care păștea turma ziua. Căutat, căutat, căutat mai la nord, dar nu se aude niciun sunet nicăieri. Noaptea era atât de întunecată pentru că era toamnă. Când am intrat în adâncurile pădurii, iar pădurile din provincia noastră sunt impracticabile, deodată a apărut o furtună. De parcă copacii s-ar legăna cu toții! Lupii urlau în depărtare și m-a cuprins atâta frică, încât părul mi s-a ridicat pe cap; ce sa întâmplat, sa înrăutățit și aproape că am căzut de frică și frică. Așa că am căzut în genunchi, mi-am făcut cruce și am spus cu toată puterea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. De îndată ce am spus acestea, mi-a devenit dintr-o dată ușor, de parcă n-ar fi fost deloc întristare, și toată timiditatea a trecut, și m-am simțit atât de bine în inima mea, de parcă m-aș fi urcat la ceruri… M-am bucurat de asta și am continuat să spun această rugăciune. Și nu-mi amintesc cât de lungă a fost furtuna și cum a trecut noaptea, dar mă uit – deja e ziua și stau într-un loc în genunchi. Așa că m-am ridicat liniștit, am văzut că nu găsesc o oaie, așa că am plecat acasă, dar totul este bine în inima mea și vreau să spun o rugăciune. De îndată ce am ajuns în sat, căpetenia, văzând că nu am adus oaia, m-a bătut la moarte; atunci și-a întors piciorul. Așa că, după aceste bătăi, am stat aproape nemișcat șase săptămâni, știind doar că mă rog, și m-a mângâiat. Apoi mi-am revenit puțin și am început să umbl prin lume; și cum mi se părea plictisitor să mă bat neîncetat printre oameni, și mult păcat, așa am plecat să călătoresc prin locuri sfinte și prin păduri. Așa merg pentru al cincilea an acum.

Ascultând acestea, m-am bucurat în sufletul meu că Domnul mi-a plăcut să văd o persoană atât de plină de har și am întrebat-o: „Deci acum te angajezi des în rugăciunea aceea?”

– Dar nu te poți lipsi, – mi-a răspuns, când îmi amintesc cât de bine mi-a fost în pădure, de parcă cineva m-ar împinge în genunchi și m-aș ruga… Nu știu dacă rugăciunea mea păcătoasă este acceptabilă, căci când mă rog, simt uneori o mare bucurie, și nu știu de ce, lejeritate, ușurință. supărat; dar în același timp, cineva dorește mereu să se roage până la moarte.

            – Nu te încurca, dragă frate: totul este blând cu Dumnezeu și totul este salutar, indiferent de ce s-ar întâmpla în timpul rugăciunii, spun Sfinții Părinți, fie că este ușurință sau greutate – totul este bine; nicio rugăciune, nici bună, nici rea, nu eșuează înaintea lui Dumnezeu. Ușurința, căldura și plăcerea arată că Dumnezeu răsplătește și mângâie pentru această ispravă, iar povara, întunericul, uscăciunea înseamnă că Dumnezeu curăță și întărește sufletul și îl mântuiește cu această răbdare folositoare, pregătindu-l cu smerenie pentru folosirea viitoarei binecuvântate plăceri. Pentru a dovedi acest lucru, vă voi citi din Sfânta Ioanna Listvychnyka.

Am găsit acest articol aici și i l-am citit. M-a ascultat cu atenție și plăcere și mi-a mulțumit foarte mult pentru asta. Așa că ne-am luat la revedere. El a mers până în pădure, iar eu, ieșind pe drum, mi-am continuat drumul, mulțumită lui Dumnezeu, care mi-a plăcut, păcătosului, să primesc o asemenea învățătură.

A doua zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, am venit la Kiev. Prima și cea mai importantă dorință a mea a fost să vorbesc, să mă spovedesc și să mă împărtășesc cu Sfintele Taine ale lui Hristos în acest loc binecuvântat, și de aceea am stat mai aproape de sfinții lui Dumnezeu, ca să fie mai convenabil să merg la templul lui Dumnezeu. Un cazac bun și bătrân m-a primit în coliba lui și, în timp ce el locuia singur, m-am simțit calm și fără cuvinte în prezența lui. În săptămâna în care mă pregăteam de spovedanie, mi-a trecut prin cap să mă spovedesc cât mai detaliat. Am început din tinerețe să-mi amintesc și să trec peste toate păcatele mele cât mai amănunțit, ca să nu uit toate acestea; Am început să notez tot ce îmi amintesc, până la cel mai mic detaliu, și am scris o scrisoare lungă. Am auzit că la 7 verste de la Kiev în deșertul chinezesc există un mărturisitor al vieții ascetice și foarte înțelept și prevăzător – care nu-l vizitează în duh, vine la conștiința emoției și se întoarce cu o învățătură mântuitoare și ușurință în suflet. Acest lucru m-a mângâiat foarte mult și m-am dus imediat să-l văd. După ce m-am consultat și am vorbit, i-am trimis lucrarea pentru a fi luată în considerare. După ce a citit aceasta, mi-a spus: „Tu, dragă prietene, ai scris multe prostii. Ascultă: 1) nu trebuie să spui în mărturisire acele păcate pentru care anterior te-ai pocăit și ți s-a permis și nu le-ai repetat, altfel va fi neîncredere în puterea sacramentului spovedaniei; 3) Sfinții Părinți interzic să le spună, în general, păcatele care le înconjoară, în general, să le spună în particular. dintre ele nu trebuie să trezească ispite în tine și în mărturisitor ai recitit totul, dar ai trecut cu vederea cel mai important – nu ai anunțat cele mai grave păcate, nu ai realizat și notat că; nu-L iubesti pe Dumnezeu, urasti aproapele tau, nu crezi in Cuvantul lui Dumnezeu si esti plin de mandrie si ambitietoate păcatele cuprind întregul abis al răului și totul. toate consecințele păcatelor noastre apar.

Auzind acestea, am fost surprins și am început să spun: „Miluiește-te, Preasfințite Părinte, cum să nu-L iubești pe Dumnezeu, Creatorul și Patronul nostru! Nu am ce să laud.

            – Păcat, draga mea, că nu prea ai înțeles ce ți-am explicat. Ca să te învăț mai repede, aici îți voi da o listă, conform căreia eu însumi mărturisesc mereu. Citiți-l și veți vedea clar dovezile exacte a ceea ce tocmai v-am spus.

Preotul mi-a întins o listă și am început să o citesc.

Mărturisirea omului interior care duce la smerenie

„Întorcându-mi cu atenție privirea către mine și observând cursul stării mele interioare, sunt convins prin experiență că nu îl iubesc pe Dumnezeu, nu am dragoste pentru aproapele meu, nu cred în nimic religios și sunt plin de mândrie și poftă. Toate acestea le găsesc cu adevărat în mine, cu ajutorul unei examinări amănunțite a sentimentelor și acțiunilor mele,

            1) Nu îl iubesc pe Dumnezeu în mod constantplăcere, dimpotrivă, mă gândesc mult mai des și mai de bună voie la lucrurile vieții, dacă L-aș iubi, aș fi hrănit de rugăciune și aș fi atras de o comuniune continuă cu El, dar, dimpotrivă, nu mă bucur de munca de rugăciune, mă relaxez cu lenea și sunt gata să mă opresc prin rugaciune imperceptibil, când sunt ocupat cu Dumnezeu, când mă pun în prezența Lui, fiecare oră mi se pare un an Cel ce iubește pe cineva, se gândește neîncetat la el, în toate activitățile lui și abia mă scufund în dragostea Lui, și timp de douăzeci și trei de ore îmi ofer, de bunăvoie, jertfele mele al altora, încerc să trec la conversația care mă măgulește pasiunile sunt curios de știri, de regulamente civile, de evenimente politice, caut cu nerăbdare satisfacerea curiozității mele în științe seculare, în arte, în achiziții, dar învățătura Legii Domnului, despre religie nu-mi face impresie, nu numai că nu mă hrănește, ci o îndeletnicire și o îndeletnicire nesemnificativă; cumva un timp străin, în timp liber prin împlinirea poruncilor Sale: „Dacă Mă iubești, păzește poruncile Mele”, zice Domnul Iisus Hristos, și nu numai că nu țin poruncile Lui, ci chiar măcar puțin efort să o fac, atunci după cel mai curat adevăr ar trebui spus că nu-L iubesc pe Dumnezeu… Aceasta este „Dovada că omul nu-l iubește pe Dumnezeu” (N.R.3 este poruncile Sale).

            2) Nu am dragoste pentru aproapele meu.Pentru că nu numai că nu pot îndrăzni să-mi dau viața pentru binele aproapelui (după Evanghelie), dar nici măcar nu îmi voi sacrifica cinstea, bunăstarea și pacea pentru binele aproapelui. Dacă l-aș iubi după porunca Evangheliei, ca pe mine, atunci nenorocirea lui m-ar uimi, bunăstarea lui mi-ar provoca și admirație. Și, dimpotrivă, ascult mai interesant poveștile nefericite despre aproapele meu, nu mă plâng, dar sunt indiferent sau, ceea ce este și mai criminal, parcă îmi găsesc plăcere în el și nu acoper cu dragoste faptele rele ale fratelui meu, ci le divulg cu condamnare. Starea de bine, onoarea și fericirea lui nu mă captivează de parcă ar fi ale mele, dar deloc, ca orice altceva, nu mă fac să mă simt fericit, dar trezesc subtil în mine invidie sau dispreț.

            3) Nu cred în nimic religios.Nici nemurirea, nici Evanghelia. Dacă aș fi ferm convins și aș crede fără îndoială că dincolo de sicriu există viață veșnică cu răzbunare pentru treburile pământești, atunci m-aș gândi constant la asta; chiar gândul la nemurire m-ar îngrozi și mi-aș petrece această viață ca un străin pregătindu-mă să intru în țara natală. Dimpotrivă, nici nu mă gândesc la eternitate și consider că sfârșitul vieții reale este limita existenței mele. Un gând secret se cuibărește în mine: cine știe ce se va întâmpla după moarte? Dacă spun că cred în nemurire, atunci spun asta numai din mintea mea, iar inima mea este departe de o convingere fermă în ea, așa cum mărturisesc deschis acțiunile și preocuparea mea constantă pentru îmbunătățirea vieții senzuale. Dacă Sfânta Evanghelie, ca cuvânt al lui Dumnezeu, ar fi primită în inima mea cu credință, m-aș angaja constant în ea, m-aș studia, m-aș bucura de ea și chiar m-aș privi cu profundă evlavie. Înțelepciunea, bunătatea și dragostea ascunse în ea m-ar fi entuziasmat, m-aș fi bucurat zi și noapte de instrucțiunile din Legea lui Dumnezeu, m-aș fi hrănit cu ea ca hrană zilnică și m-aș fi făcut semn din inimă să-i împlinesc regulile. Nimic pământesc nu ar fi prea mult pentru a mă abate de la asta. Dimpotrivă, dacă ocazional citesc sau ascult cuvântul lui Dumnezeu, atunci fie din necesitate, fie din curiozitate și în același timp fără să intru în atenție profundă, simt uscăciunea, fecioria și, parcă o lectură obișnuită, o las fără niciun rod și sunt gata să o înlocuiesc cu lecturi mai laice, subiecte.

            4) Sunt plin de mândrie și iubire de sine senzuală.Toate acțiunile mele confirmă acest lucru: văzând bine în mine, vreau să-l pun la vedere, sau le măresc în fața celorlalți, sau mă admir interior; deși dau dovadă de smerenie exterioară, atribui totul propriei forțe și mă consider mai bun decât alții sau, cel puțin, nu mai rău; dacă observ în mine însumi un viciu, încerc să-l scuz, să-l acopăr cu prefața necesității sau a nevinovăției; Mă enervez pe cei care nu mă respectă, considerându-i incapabili să aprecieze oamenii; Mă laud cu daruri, consider că eșecurile în întreprinderi sunt ofensatoare pentru mine, mă plâng și mă bucur de nenorocirea dușmanilor mei; dacă aspir la ceva bun, atunci țintesc fie laudă, fie egoism, mângâiere spirituală sau lumească. Într-un cuvânt, – îmi creez neîncetat propriul idol, căruia îi fac un serviciu continuu, căutând plăceri senzuale și hrană pentru pasiunile și dorințele mele voluptuoase în orice.

Din această listă, mă văd mândru, licențios, necredincios, care nu îl iubesc pe Dumnezeu și îmi urăsc aproapele. Ce stare ar putea fi mai păcătoasă? Starea duhurilor întunericului este mai bună decât starea mea: deși nu-L iubesc pe Dumnezeu, urăsc pe om, trăiesc și se hrănesc cu mândrie, dar măcar cred, tremură de credință. Și eu? Poate exista o soartă mai săracă decât cea care îmi aparține? Și pentru ce va fi o hotărâre judecătorească mai severă și mai punitivă, dacă nu pentru o asemenea neatenție și viață nesăbuită, de care sunt conștient în sinea mea!

După ce am citit această mărturisire pe care mi-a dat-o mărturisitorul, m-am îngrozit, și m-am gândit în sinea mea: „Dumnezeule, ce păcate groaznice se ascund în mine și până acum nu le-am observat!”. Prin urmare, dorința de a le curăța m-a obligat să cer instrucțiuni de la acest mare părinte duhovnicesc, cum, cunoscând cauzele tuturor dezastrelor, aș putea găsi o modalitate de a le corecta. Așa că a început să-mi explice.

– Vezi tu, dragă frate, motivul pentru care nu-l iubești pe Dumnezeu este necredința, motivul necredinței este lipsa de convingere, iar motivul lipsei de convingere este eșecul de a căuta cunoașterea strălucitoare și adevărată, neglijarea iluminării spirituale. Într-un cuvânt: fără a crede, nu se poate iubi; fără să fii sigur, nu poți să crezi. Și pentru a fi sigur, este necesar să dobândești cunoștințe complete și temeinice despre subiectul asumat; este necesar, cu ajutorul reflecției, studiului cuvântului lui Dumnezeu și observațiilor experimentate, să trezești în suflet o sete și o dorință sau, așa cum o exprimă alții, „surpriză”, ceea ce face o dorință ireprimabilă de a cunoaște lucrurile mai de aproape și mai perfect, de a pătrunde mai adânc în proprietățile obiectului.

Un scriitor spiritual se gândește la asta astfel: „dragostea”, spune el, „se dezvoltă în mod natural prin cunoaștere și cu cât există mai multă profunzime și spațiu în cunoaștere, cu atât mai multă iubire va fi și cu atât sufletul se înmoaie și se poziționează mai confortabil față de iubirea Divinului, luând în considerare cu sârguință pe Dumnezeul cel mai desăvârșit și nelimitat al lui Dumnezeu”.

            – Acum vezi că cauza păcatelor despre care citești este lenea în a te gândi la lucrurile spirituale, care stinge însuși sentimentul nevoii. Dacă vrei să înveți mijloacele pentru a învinge acest rău, atunci încearcă în toate modurile pentru iluminarea spirituală, realizează-o studiind cu sârguință cuvântul lui Dumnezeu, învățăturile Sfinților părinți – cu reflecții și sfaturi duhovnicești sau un interviu cu înțelepții despre Hristos. Ah, frate dragă, câte nenorociri întâlnim pentru că ne lene să ne luminăm sufletul cu cuvântul adevărului, nu studiem ziua și noaptea Legea Domnului și nu ne rugăm pentru ea cu sârguință și statornicie! Și din această cauză, omul nostru interior este flămând, rece și epuizat, neavând puterea să meargă cu sârguință pe calea adevărului spre mântuire. De aceea, pentru a folosi aceste mijloace, să îndrăznim, iubiților, să ne umplem mintea cât mai des cu gânduri despre obiectele cerești, iar iubirea, revărsată de sus asupra inimii noastre, se va dezvolta și se va aprinde în noi. Să fim împreună cu asta și să ne rugăm cât mai des, pentru că rugăciunea este calea cea mai importantă și mijlocul cel mai puternic pentru reînnoirea și succesul nostru. Să ne rugăm așa cum ne-a învățat Sfânta Biserică: „Doamne, dă-mi acum să Te iubesc, că uneori iubesc același păcat!”

Ascultând toate acestea cu atenție, am rugat cu emoție acest sfânt părinte să mă spovedească și să cinstească Tainele Sfântului Hristos. Așa că, dimineața, împărtășind, am vrut să mă întorc la Kiev cu acest binecuvântat călăuză, dar acest bun părinte al meu, intenționând să meargă la Lavră în câteva zile, m-a lăsat deocamdată în chilia lui pustie, ca să pot recurge fără piedici la rugăciune în această liniște. Și într-adevăr, toate aceste zile le-am petrecut ca în rai: prin rugăciunile bătrânului meu, eu, nevrednic, m-am bucurat de liniște desăvârșită. Rugăciunea curgea atât de ușor și liniștitor în inima mea, încât în ​​acel moment parcă uit totul și pe mine, doar că mă gândeam la singurul și singurul Iisus Hristos!

În cele din urmă, mărturisitorul s-a întors și i-am cerut instrucțiuni și sfaturi despre unde să-mi continui călătoria. M-a binecuvântat astfel: „Du-te la Pochaiv, înclină-te acolo până la Piciorul Miraculos al Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, și Ea îți va îndrepta picioarele către calea păcii”. Așa că, după ce i-am acceptat cu fidelitate sfatul, trei zile mai târziu m-am dus la Pochaiv.

Am mers 200 de verste nu fără plictiseală, pentru că drumul trecea prin hanuri și așezări evreiești, iar locuințele creștine erau rar întâlnite. Într-o fermă am văzut un han creștin rusesc și, bucurându-mă pentru asta, m-am dus acolo să petrec noaptea și să cer pâine pe drum, pentru că pesmetul meu se apropia deja de sfârșit. Aici l-am văzut pe proprietar – un bătrân, aparent bogat, și am auzit că el însuși este cu mine din provincia Oryol. Când am intrat în camera de lumină, prima lui întrebare a fost: „Care este credința ta?”

I-am răspuns că este creștin ortodox.

            – Ce ortodoxie ai! – zise el zâmbind, “Ortodoxia ta este doar în limba ta, dar în faptele tale ai credința basurmană. Știu, frate, este credința ta! Eu însumi am fost ispitit de un episcop învățat și dus în ispită, și am venit la biserica ta și, după ce am stat șase luni, m-am întors iarăși. vino: diaconul și slujba lui Dumnezeu cu slujba; și Nu e mai bine să cânți la sate decât la hanuri E doar păcat!

            Ascultând aceasta, mi-am dat seama că acest bătrân credincios; dar, după cum a spus el plauzibil, nu am putut să mă cert cu el și să-l convertesc, ci doar m-am gândit în sinea mea că este imposibil să-i convertim pe Vechii Credincioși la adevărata biserică până când slujba noastră bisericească nu este corectată și arată acestui exemplu un rang deosebit de spiritual. Un Bătrân Credincios nu știe nimic din interior, se bazează pe aparențe, iar la noi este neglijat.

Așadar, am vrut să plec de aici și am ieșit în grână, când deodată am văzut o persoană care nu părea rusească întinsă pe pat și citind o carte prin ușa deschisă într-o celulă specială. Mi-a făcut semn către el și m-a întrebat cine sunt. i-am spus. Așa că a început să vorbească: „Ascultă, draga mea, nu ești de acord să mă slujești pe mine, care e bolnav, măcar o săptămână, până mă voi vindeca cu ajutorul lui Dumnezeu? refuza, slujitorule al lui Dumnezeu!

– Nu am nevoie de nicio plată, vă voi sluji cu râvnă cât voi putea, de dragul numelui lui Dumnezeu. Am ramas asa pentru el. Am auzit multe de la el despre lucruri care salvează vieți. A povestit despre Sfântul Munte Athos, despre marii asceți de acolo și despre mulți pustnici și pustnici. Cu el era „Dobrotolyubstvo” în greacă și o carte de Isaac Sirin. Împreună am citit și am comparat traducerea slavă a lui Paisius Velichkovsky cu originalul grecesc, iar el a răspuns că nu este posibil să traducem din greacă mai exact și mai fidel decât a tradus Paisius „Bunătatea” în slavă. După cum am observat, el s-a rugat neîncetat și a fost adept la rugăciunea interioară a inimii (și vorbea fluent rusă), apoi l-am întrebat pe acest subiect. El a vorbit despre asta de bunăvoie, iar eu am ascultat cu atenție și chiar și-am notat multe dintre cuvintele lui. Aici, de exemplu, a vorbit despre supremația și măreția rugăciunii lui Isus astfel:

            – ” Măreția rugăciunii lui Isus„, a spus el, „deschide chiar și forma ei, care constă din două părți: în prima dintre ele, adicăDoamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, introduce mintea în povestea vieții lui Iisus Hristos sau, așa cum a exprimat Sfântul Părinte, și le scurtează pe toate. păcătos, reprezintă povestea slăbiciunii și păcătoșeniei noastre. În același timp, este minunat că nu se pot exprima dorințele și cererile unui suflet sărac, păcătos și smerit mai înțelept, mai semnificativ și mai clar decât cu acest cuvânt:ai milă de mine! „Dă drumul fărădelegii!” „Să fie ștearsă crima!” realizându-și neputința de a-și rupe voința și vigilenta spirituală asupra lui însuși; pomană, privind sărăcia lui extremă, această adîncă zicalămiluiește-măexprimă, parcă, „Milostiv Doamne! Iartă-mi păcatele și ajută-mă să-mi îndrept viața, deschide-mi în suflet o dorință dezamăgitoare de a urma ordinele Tale, fă milă iertând păcatele pe care le-am săvârșit și întorcându-mi mintea, voința și inima risipită către Tine, Unul.

După aceea, în timp ce m-am mirat de cuvintele lui înțelepte și i-am mulțumit că mi-a instruit sufletul păcătos, mi-a explicat și un lucru minunat.

– Dacă vrei, zise el, atunci îți voi spune mai multe (și cumva l-am numit după savant, pentru că a spus că a studiat la Academia din Atena)despre intonația rugăciunii lui Iisus.

Iată, uite: de multe ori mi s-a întâmplat să aud câți creștini cu frică de Dumnezeu creează rugăciunea lui Iisus pe cale orală, după porunca Cuvântului lui Dumnezeu și tradiția Sfintelor Biserici fac acest lucru nu numai în rugăciunea de acasă, ci și în templul lui Dumnezeu. Ascultând cu atenție și cu plăcere această pronunție liniștită a rugăciunii, puteți, spre folosul sufletului, să observați că nota acestui glas de rugăciune este diferită pentru mulți și anume: alții, ridicând glasul chiar la primul cuvânt al rugăciunii, adică spunândDomnul, toate celelalte cuvinte se termină cu coborâre. Alții, începând rugăciunea cu un ton mai scăzut, o ridică în mijlocul rugăciunii, adică pe cuvântIsus, și făcând o exclamație, celelalte cuvinte se termină din nou cu o scădere a tonului așa cum au început. Alții, după ce au început și au continuat rugăciunile precedente pe un ton scăzut și monoton, pe ultimul cuvânt, adicăai milă de mine, ridică tonul cu admirație. Iar unii, rostind toată rugăciunea deplină, adicăDoamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul, faceți o promovare pe un singur cuvânt – Fiul lui Dumnezeu. –

            Acum uite: rugăciunea este aceeași; Creștinii ortodocși dețin același crez; conceptul general că această rugăciune cea mai importantă și cea mai înaltă dintre toate rugăciunile conține două subiecte – Domnul Isus și mila Lui, este la fel de cunoscut de toată lumea. De ce nu o exprimă toată lumea la fel în intonație, adică în pronunție? De ce nu se află într-un singur loc și în același loc, ci în fiecare loc cunoscut sufletul este în mod deosebit mișcat și se manifestă pe un ton deosebit de elevat și intens? Poate că mulți vor spune că acest lucru se întâmplă din cauza priceperii, sau a unui exemplu luat de la alții, sau a unui concept care corespunde unei viziuni diferite asupra fiecăruia sau, în sfârșit, este mai ușor și mai convenabil ca cineva să-l pronunțe în funcție de starea abilității de a vorbi… Dar eu mă gândesc cu totul altfel. Este de dorit ca aici să caut ceva mai înalt, care să asculte nu numai necunoscutul, ci chiar și pe cel care se roagă pe sine – nu există oare o mișcare secretă a Duhului Sfânt, care „încărcă cu suspine nerostite” în ignorant: cum și pentru ce să se roage? Iar dacă toată lumea se roagă în numele lui Iisus Hristos cu Duhul Sfânt, după anunțul Apostolului, atunci Duhul Înălțat care acționează pe ascuns, „da rugăciune celui ce se roagă”, împreună cu aceasta, El poate să dea tuturor darul Său plin de har împotriva puterii sale: altuia, frica evlavioasă de Dumnezeu, altuia, iubirea și alta fermitate. Și de aceea cel care a primit darul venerează și slăvește starea Celui Atotputernic și în rugăciunea sa exprimă cu simțire și admirație deosebită cuvântul „Domn”, în care înseamnă măreția și puterea Creatorului lumii. Cel care a primit o revărsare misterioasă de dragoste în inima sa este în mare parte încântat și emoționat de bucuria de a striga „Iisuse Hristoase”, ca un bătrân fără un entuziasm deosebit pentru dragoste și dulciuri, nici măcar nu a putut auzi numele „Iisus” rostit nici într-o simplă conversație. Cel care crede neclintit în Dumnezeirea lui Iisus Hristos, Cel cu Dumnezeu Tatăl, se aprinde și devine și mai puternic în credință, rostind cuvintele „Fiul lui Dumnezeu”. Cel care a primit darul smereniei și este profund conștient de propria sa neputință la cuvintele „miluiește-mă”, se plânge, se smerește și se revarsă cu efort copleșitor la aceste ultime cuvinte ale rugăciunii lui Isus, hrănește speranța în mila lui Dumnezeu și se rușinează de propriile eșecuri. Acestea sunt motivele, cred, pentru diferența de intonație atunci când rostiți o rugăciune în numele Domnului Iisus Hristos!.. Și din această remarcă puteți înțelege auzind (spre slava lui Dumnezeu și pentru propria voastră călăuzire) cine va fi mișcat de ce sentimente și cine are ce dar spiritual. La aceasta, unii mi-au spus: „de ce nu apar toate aceste semne de daruri spirituale secrete împreună, în totalitate? Atunci nu unul, ci fiecare cuvânt al rugăciunii ar fi preluat de intonația monotonă răpită a celui care se roagă”… I-am răspuns în felul acesta: „pentru că harul lui Dumnezeu împarte darurile Scripturii și atunci cine poate intra într-o dispoziție limitată a scripturilor?

            Am petrecut cinci zile cu acest bătrân și, încetul cu încetul, sănătatea lui a început să se îmbunătățească. Acest timp a fost instructiv pentru mine, că nu am observat cum a zburat, pentru că în această cămăruță, parcă într-o închisoare tăcută, hotărât nu am făcut nimic altceva, ci ne-am rugat pe ascuns, chemând numele lui Iisus Hristos, sau am vorbit despre un singur subiect, adică

Odinioară, o mantis rugătoare venea la noi și se plângea mult, se plângea și certa pe evrei, prin ale căror sate trecea și îndura necazurile și înșelăciunea de la ei. Înainte de asta, a fost înverșunat împotriva lor, că i-a blestemat și i-a recunoscut ca fiind nevrednici chiar să trăiască pe pământ din cauza încăpățânării și disperării lor, iar în cele din urmă a spus că avea o aversiune irezistibilă față de ei. După ce a ascultat, acest bătrân al meu a început să-l învețe:

„Nu are rost, prietene”, a spus el, „tu blestești și blestești pe evrei așa; și ei sunt aceleași făpturi ale lui Dumnezeu ca și noi, ar trebui să li se facă milă și rugăciune pentru ele, nu blestemate. Crede că aversiune ta față de ei vine din faptul că nu ești întărit în dragostea lui Dumnezeu și nu ai o rugăciune interioară, dar nu ai o rugăciune interioară despre ea. Ascultă ce scrie Marcu ascetul: „sufletul care s-a unit în interior cu Dumnezeu, din mare bucurie este ca un copil fără griji și cu inima deschisă și nu mai condamnă pe nimeni, nici grec, nici fără evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu Evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu, nici evreu! toată lumea și dorințele, și toți grecii, evreii și păgânii îl slăvesc pe Dumnezeu.” Și Marele Macarie al Egiptului spune că contemplatorii interni sunt “inflamați de o parte de iubire, că dacă ar fi posibil, ar pune pe fiecare om în pântecele lor, fără a face distincția între rău și bine”. durerile, este în principal să te învinovățim pentru lipsa de răbdare și smerenie”.

În sfârșit, a trecut mai bine de o săptămână. Bătrânul și-a revenit, iar eu i-am mulțumit sincer pentru toate instrucțiunile bune și mi-am luat rămas bun de la el. El s-a dus la el, eu am mers pe drumul meu.

Am început deja să mă apropii de Pochaev. Înainte de a ajunge la o sută de mile, un soldat m-a ajuns din urmă. L-am întrebat unde se duce; mi-a spus că în patria sa în provincia Kamianets-Podilskyi. După ce am mers cu el zece verste în tăcere, am observat că ofta din greu, de parcă ar fi fost trist de ceva, și era foarte posomorât. L-am întrebat: “De ce ești atât de trist?” Și a început să se agațe de mine și să-mi spună: „omule bun! dacă ai observat deja durerea mea, atunci luptă din greu și jură că nu vei spune nimănui, iar eu îți voi spune totul despre mine, pentru că moartea vine la mine și nu am cu cine să mă sfătuiesc”.

            L-am asigurat în mod creștin că nu aveam nevoie să raportez nimănui nimic și că, din dragoste frățească, îi voi da sfaturile pe care le puteam.

„Vedeți”, a spus el, „am fost dat soldaților de la țăranii domnului. După ce am slujit cinci ani, mi-a devenit insuportabil de greu și de multe ori am fost bătut pentru disfuncționalități și pentru beție. M-am gândit să fug. Acum este cel de-al cincisprezecelea an de fugă. Timp de șase ani, m-am ascuns și ascuns, m-am ascuns aici și colo, le-am vândut în bănci, le-am vândut pe tot ceilalți; mărfuri la diverși escroc; am întâlnit un soldat care mergea acasă într-o provincie îndepărtată. Am fost cu îndrăzneală în îndepărtata provincie Astrakhan, și soția mea a trăit mult timp și am mers în pădure să așteptă noaptea, iar din el a ieșit de mai multe ori. Și deodată pământul din toate părțile a început să mă strângă și să mă zdrobească atât de tare, încât eu, neputând suporta durerea, dorul și oboseala, am gemut și am strigat: „Miluiește-te!” Apăsați-l mai tare!” Și am simțit o durere și un dor atât de puternic, încât nici un chin de pe acest pământ nu se poate compara cu ea. În cele din urmă, acest bunic al meu a adus aproape de mine calul pe care l-am furat ieri și a strigat: “Ce este acesta? Strânge-l cât se poate de dureros!” Și am fost atât de dureros strâns din toate părțile, încât nu pot să-mi dau seama cât de crud, groaznic și epuizat a fost; parcă venele mi-au fost smulse și mă sufocau de durere groaznică încât era imposibil de îndurat și ar trebui să cad fără amintire dacă acest chin ar ceda măcar puțin. Îngrozit și, tremurând, ca relaxat, de-abia m-am ridicat și m-am dus mult timp acasă, vezi, și acum există o cicatrice care nu era mai des și, în cele din urmă, mi-a fost frică de oameni, ca și cum toată lumea mi-ar fi recunoscut de răbdare mor, pentru că toate puterile mele dispăruseră, așa că m-am gândit să-mi iau rămas-bun de la patria mea și să mor acolo, omule, ce ar trebui să fac La urma urmei, răbdarea mea nu este suficientă

După ce am ascultat toate acestea, am fost surprins în mine și am glorificat înțelepciunea și harul lui Dumnezeu, cum să-i păcătuiesc! „Orice frate!

– Dar nu se poate, mi-a spus: „Cred că atunci când voi începe să mă rog, atunci Dumnezeu mă va corupe imediat”.

            – Gol, frate! Diavolul pune aceste gânduri în tine. Dumnezeu este infinit de milostiv și are milă de păcătoși și îi iartă pe cei care se pocăiesc în curând. La urma urmei, știi rugăciunea lui Isus, adică „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Asta e vorba ei neîncetată.

– Cum să nu cunoști această rugăciune! Mergeam uneori să fur, alteori citesc ca să fiu mai curajos.

– Deci uite acum: Dumnezeu nu te-a pervertit nici când, mergând la fărădelege, ai spus o rugăciune; Și te va distruge atunci când te rogi pe calea pocăinței? Acum vezi că gândurile tale sunt ostile!… Crede-mă, dragă, dacă spui această rugăciune, indiferent de ceea ce ți-ar trece prin gânduri, vei simți în curând ușurare, toată frica și povara ta vor trece și, în sfârșit, te vei liniști complet, vei fi o persoană evlavioasă. Vă asigur de asta, pentru că am văzut-o multe în experiența mea.

În același timp, i-am povestit mai multe cazuri în care rugăciunea lui Iisus avea o putere miraculoasă asupra păcătoșilor. În cele din urmă, am început să-l conving că va veni cu mine la Maica Domnului din Pochaiv, refugiul păcătoșilor, înainte de a părăsi patria, să se spovedească și să se împărtășească acolo. Soldatul meu a ascultat toate acestea cu atenție și, după cum era evident, cu bucurie. Deci, a fost de acord cu totul. Am fost la Pochaiv împreună cu condiția să nu ne spunem nimic unul altuia, ci să recităm constant rugăciunea lui Iisus. Am mers într-o asemenea tăcere o zi întreagă. A doua zi mi-a spus că se simte mai bine; se pare că era mai calm decât înainte. A treia zi am ajuns la Pochaiv și i-am confirmat din nou că nu trebuie să se oprească din rugăciune, nici zi, nici noapte, până când a adormit și l-am asigurat cănumele preasfânt al lui Isus este de nesuportat dușmanilor, mântuiește-l cu putere, și în același timp i-a citit o rugăciune din „Dobrotolyuba”, mai ales dinsă-l adere cu mare grijă atunci când se pregătește pentru împărtășirea Sfintelor Taine ale lui Hristos. A făcut asta și imediat a mărturisit și s-a alăturat. Deși gândurile îl atacau adesea, ele au fost, de asemenea, alungate convenabil de rugăciunea lui Isus. Duminica, ca să fie mai ușor să se trezească dimineața, s-a culcat mai devreme seara și a recitat rugăciunea lui Iisus fără oprire, în timp ce eu stăteam în colț și-mi citeam „Dobrotolyubstvo” cu o lumină de noapte. A trecut o oră și a adormit, iar eu am început să mă rog. Deodată, după douăzeci de minute, a tresărit și, trezindu-se, a sărit repede în picioare, a alergat plin de lacrimi la mine și a spus cu mare bucurie: “A, frate, ce am văzut acum! Ce ușor și vesel sunt! Cred că Dumnezeu nu chinuiește, ci are milă de păcătoși. Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!”

Eu, surprins și mângâiat de acest lucru, l-am rugat să-mi povestească în detaliu ce s-a întâmplat cu el.

            – Și iată treaba: de îndată ce am adormit, m-am văzut în aceeași poiană unde am fost chinuit. M-am speriat la început, dar văd că în loc de nor, răsare un soare senin, o lumină minunată luminează întreaga poiană, iar pe ea văd flori roșii și iarbă. Dintr-o dată, bunicul meu s-a apropiat de mine, atât de frumos încât nu ai fi surprins și mi-a spus atât de amabil și amabil în liniște: “Du-te la Jitomyr la biserica lui Gheorghe Victoriul; acolo vei fi dus în paza bisericii; trăiește aici până la sfârșitul vieții tale și roagă-te fără încetare; Dumnezeu va avea milă de tine!” Acestea fiind spuse, m-a traversat și a dispărut în același moment. Am simțit o bucurie atât de mare, încât este imposibil de spus, de parcă a căzut ceva din mine și aș zbura spre cer… Cu asta m-am trezit brusc, simțind că sunt ușoară, iar inima încă nu știa ce să fac cu bucuria. Acum ce ar trebui să fac? Voi merge imediat la Zhytomyr, așa cum mi-a ordonat bunicul meu. Îmi va fi ușor să merg cu o rugăciune!

– Ai milă, dragă frate, unde vei merge la miezul nopții? Ascultă utrenia, da, roagă-te și cu Dumnezeu. Așa că nu am dormit, iar după această conversație ne-am dus la biserică. S-a rugat cu sârguință toată dimineața cu lacrimi și a spus că i-a fost foarte ușor și bucuros, iar rugăciunea lui Isus a fost săvârșită cu plăcere. Apoi, la prânz, s-a împărtășit, iar după prânz, l-am dus pe drumul Jitomir, unde ne-am luat rămas bun cu lacrimi și bucurie.

După aceea, am început să mă gândesc la mine și m-am întrebat unde ar trebui să merg acum. În cele din urmă, s-a hotărât să se întoarcă din nou la Kiev. Am fost atras de acest lucru de înțeleptele instrucțiuni ale părintelui meu duhovnicesc de acolo și, de asemenea, de faptul că, după ce a trăit cu el, nu ar găsi niște binefăcători iubitoare de Hristos care să mă trimită la Ierusalim sau cel puțin la Muntele Athos. Așa că, după ce am trăit încă o săptămână la Pochaev, am petrecut timp în amintirea acelor întâlniri instructive pe care le-am văzut pe drum și am scris câteva lucruri instructive, m-am pregătit de drum, m-am pus o geantă și m-am dus la biserică să mă închin Maicii Domnului pe drum și să mă rog pentru cină.

Stătea în spatele bisericii. Așa că a ieșit o anumită persoană, deși nu foarte bine îmbrăcată, dar arăta ca un nobil și m-a întrebat unde se vând lumânările. am subliniat. Cina plecată, am rămas să mă rog la picioarele Maicii Domnului. S-a rugat și a mers pe drumul său. După ce am mers puțin pe stradă, am văzut o fereastră deschisă într-o casă, sub care stătea un bărbat și citea o carte. Trebuia să trec pe lângă această fereastră și am văzut că stătea cel care m-a întrebat de lumânările din biserică. Când am trecut, mi-am scos pălăria, iar el mi-a făcut semn către el și m-a întrebat: „Trebuie să fii călător?” și chemându-l, l-a întrebat cine sunt și unde mă duc; apoi mi-a adus ceai si mi-a spus: “Asculta porumbelule! Eu calatoresc acolo si merg conform promisiunii. beneficiu.

            Auzind această invitație, m-am gândit că, în acest eveniment neașteptat, să-mi arate calea Maicii Domnului, căreia i-am cerut să mă îndrume pe cărările binelui și, fără să mă gândesc la nimic, am fost imediat de acord.

Așa că am plecat într-o drumeție a doua zi. Trecură trei zile, după cum sa convenit, una după alta; citea în permanență o carte, pe care nu-și dădu drumul din mâini nici zi, nici noaptea și, uneori, se gândea la ceva. În cele din urmă ne-am oprit la un loc să luăm prânzul. El însuși mânca, iar cartea zăcea deschisă în fața lui și se uita adesea la ea. Am văzut că această carte este Evanghelia și i-am spus: „Te îndrăznesc, părinte, să întrebi de ce nu renunți la Evanghelie zi și noapte și o ții și o porți mereu?”

– Pentru asta, răspunse el, studiez aproape continuu dintr-unul de-al lui…

– Ce studiezi? am continuat.

– viaţa creştină, care constă în rugăciune; Consider că rugăciunea este calea cea mai importantă și necesară pentru mântuire și prima datorie a fiecărui creștin. Rugăciunea este atât primul pas, cât și cununa unei vieți evlavioase; de aceea Evanghelia poruncește să ne rugăm neîncetat, mereu; precum și altor lucrări de evlavie li se alocă timpul lor și nu există timp liber pentru rugăciune; nimic bun nu se poate face fără rugăciune și rugăciunea potrivită nu poate fi învățată fără Evanghelie. Așadar, toți cei care au dobândit mântuirea prin viața interioară, atât sfinții propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu, pustnici și pustnici, cât și toți creștinii cu frică de Dumnezeu, au avut ca ocupație indispensabilă și constantă instruirea în profunzimea Cuvântului lui Dumnezeu, iar citirea Evangheliei era lucrarea lor esențială. Mulți dintre ei aveau în mod constant Evanghelia în mână, iar celor care le-au cerut instrucțiunile pentru mântuire, le-au dat acest sfat: „stați într-o chilie tăcută și citiți și recitiți Evanghelia”.

Mi-a plăcut foarte mult acest raționament al lui și dorința lui de rugăciune și l-am întrebat și: „din care învățătură mai ales evanghelică trageți învățătura despre rugăciune?”.

            – De la toți cei patru evangheliști, a răspuns, într-un cuvânt din întreg Noul Testament, citindu-l în ordine. Citind acest lucru mult timp și învățat-o, mi s-a dezvăluit care este gradualitatea și legătura corectăînvăţătura rugăciuniipe tot parcursul Evangheliei, începând cu primul Evanghelist, urmează un rând în ordinea corectă (în sistem). De exemplu: de la bun început se prezintă atacul sau introducerea în doctrina rugăciunii, apoi forma sau expresia exterioară în cuvinte, apoi condiția necesară rugăciunii, mijloacele de învățare a acesteia și exemple. În fine, învățătura tainică despre rugăciunea interioară, spirituală, neîncetată în numele lui Iisus Hristos, care este prezentată ca mai înaltă și mai benefică decât rugăciunea formală; apoi necesitatea ei, roadele bune etc. Într-un cuvânt, totul în detaliu, cunoașterea completă a exercițiului de rugăciune într-o ordine sau succesiune sistematică este prezentată în Evanghelie de la început până la sfârșit.

Auzind acestea, am vrut să-l rog să-mi arate toate acestea în detaliu, de aceea am început să-i spun: „Din moment ce îmi place cel mai mult să aud și să vorbesc despre rugăciune, este foarte de dorit să văd această legătură secretă a învățăturii despre rugăciune în toate detaliile. Spune-mi, pentru numele lui Dumnezeu, toate acestea de către Ivan însuși”.

            A acceptat de bunăvoie acest lucru și mi-a spus: „deschide-ți Evanghelia, uită-te la ea și notează ce voi spune” (mi-a dat și un creion). Vă rog să vă uitați la aceste note ale mele. – Aici, a început el să spună, în primul rând, găsiți capitolul al șaselea al Evanghelistului Matei și citiți în el de la al cincilea verset până la al nouălea (Mt. VI, 5-9). Vezi aici pregătirea pentru rugăciune sau introducerea care învață nu de dragul deșertăciunii și nu în zgomot, ci într-un loc retras și în pace, să începi rugăciunea și să te rogi numai pentru iertarea păcatelor și pentru unirea cu Dumnezeu, și să nu inventezi cereri multe și inutile despre diversele nevoi ale vieții. Citiți apoi același capitol de la versetul al nouălea până la al patrusprezecelea (Matei VI, 9-14). Forma rugăciunii este prezentată aici, adică în ce cuvinte trebuie spusă. Tot ceea ce este necesar și necesar pentru viața noastră este combinat cu înțelepciune în ea. Continuați apoi să citiți versetele 14 și 15 din același capitol și veți vedea condiția care trebuie păstrată pentru ca rugăciunea să fie valabilă, pentru că fără a-i ierta pe cei care ne jignesc, nici Domnul nu ne va ierta păcatele. Trecând la capitolul 7, veți găsi de la versetul 7 până la 12 mijloace pentru succes în rugăciune și aprobare în speranță: „cere, căutați, bate”; această expresie îmbunătățită descriefrecvența rugăciuniiși exercițiul predominant în ea, astfel încât rugăciunea nu numai să însoțească toate activitățile, ci chiar să le depășească în timp.Acesta constituie cel mai important atribut al rugăciunii… Veți vedea un exemplu în acest sens în capitolul 14 al Evanghelistului Marcu de la 32 la 40, unde Însuși Iisus Hristos repetă de multe ori același limbaj de rugăciune. Un exemplu asemănător al frecvenței rugăciunii este prezentat de Evanghelistul Luca (Lc. XI, 5-14) în pilda cererii neînduplecate a unui prieten, precum și în cererea repetată și persistentă a văduvei către judecător (Lc. XVIII, 1-15), înfățișând poruncile lui Iisus Hristos, care ar trebuiîntotdeauna, oricum. e. nu exagera.

            După această învățătură temeinică, învățătura esențială a rugăciunii interioare misterioase a inimii este revelată în Evanghelia lui Ioan și, în primul rând, este oferită în povestea înțeleaptă a convorbirii lui Iisus Hristos cu femeia samariteancă, care dezvăluie închinarea lăuntrică a lui Dumnezeu în spiritul și adevărul pe care Dumnezeu le dorește și care este continuă și care este neîncetată. (Ioan IV, 5-25). Mai departe, în capitolul al 15-lea, de la versetul 4 până la 8, este înfățișată și mai clar puterea, puterea și necesitatea rugăciunii interioare, adică rămânerea sufletului în Hristos, în amintirea constantă a lui Dumnezeu. În cele din urmă, citiți în capitolul 16 al aceluiași Evanghelist de la versetul 23 până la 25. Vezi ce secret dezvăluie! Vedeți că rugăciunea în numele lui Iisus Hristos, sau așa-zisa rugăciune a lui Isus, adicăDoamne Iisuse Hristoase miluieste-ma, repetat des și de multe ori, are mare putere și deschide inima și sfințește mai ușor. Acest lucru poate fi văzut cu încredere dintr-un exemplu. Apostoli, care, deși de mai bine de un an, erau ucenici ai Domnului Isus și fuseseră deja învățați de către El rugăciunea Domnului, adică „ Tatăl nostru“, și știm de la ei, dar la sfârșitul vieții Sale pământești, Iisus Hristos le-a dezvăluit un secret, ce le mai lipsea în rugăciune, astfel încât rugăciunea lor a fost hotărâtoare. El le-a spus: „Totuși nu cereți nimic în numele Meu. Yelyka, dacă vei cere Tatălui ceva în Numele Meu, El ți-l va da.” Așa a fost cu ei, pentru că după aceea, când apostolii au învățat să se roage în Numele Domnului Isus Hristos, atunci câte minuni ciudate au făcut și cât de abundent luminați au fost ei înșiși!… Vedeți acum legătura și deplinătatea învățăturii despre rugăciunea Evangheliei, după aceea înțeleaptă, începând astfel citirea Evangheliei? și scrisorile Apostolilor, atunci și în ele veți găsi și o învățătură consecventă a rugăciunii

Vă voi arăta câteva locuri care arată apartenența la rugăciune, adică exercitarea sârguincioasă și constantă a credinței în Iisus (Fapte. IV, 31), adică revărsarea Duhului Sfânt, în versetul 52. 26. Apoi urmați ordinea mesajelor apostolilor și veți vedea: 1) cum este necesară rugăciunea în toate cazurile vieții (Iacov 5:13-16) 2) cum vă ajută Duhul Sfânt să vă rugați (Iuda 1:20-26) cum trebuie să vă rugați întotdeauna în duhul (Efesenii 1:15-18); este necesar să ne rugăm neîncetat (Tes. V, 17 și 6), în cele din urmă remarcăm că trebuie să se roage nu numai pentru sine, ci și pentru toți (1 Tim. II, 1-5).

            Astfel, citind pe termen lung și cu atenție, se pot găsi mult mai multe descoperiri de cunoștințe misterioase ascunse în cuvântul lui Dumnezeu, care scapă de la o lectură rară sau superficială a acestuia. Din ceea ce am arătat acum, ați observat cu cât de înțelept și de consecvent, adică într-o legătură sistematică secretă, Noul Testament al Domnului nostru Iisus Hristos își dezvăluie învățătura despre acest subiect, pe care am urmărit-o acum? În ce ordine uimitoare de succesiune este răspândită în toți cei patru evangheliști? Iată un exemplu: la Sfântul Matei vedem atacul sau introducerea în rugăciune, însăși forma, condițiile etc.; mergând mai departe, la Sf. Găsim exemple de Marcu; în Sfântul Arcanele sunt pilde, iar Sfântul Ioan este un exercițiu tainic de rugăciune interioară, deși toți evangheliștii (mai scurti sau mai lungi) au toate acestea. Fapte descrie practica și consecințele rugăciunii; în Epistolele Apostolilor, ca şi în Apocalipsa însăşi, multe accesorii sunt legate inseparabil de lucrarea rugăciunii!.. De aceea mă mulţumesc cu o singură Evanghelie în studiul tuturor căilor mântuirii.

Tot timpul, așa cum mi-a arătat și mi-a explicat, am marcat toate locurile proeminente din Evanghelia mea, care este cu Biblia mea. Toate acestea mi s-au părut foarte minunate și instructive și i-am mulțumit foarte mult pentru asta.

Apoi am mers cinci zile în tăcere. Acest însoțitor de-al meu s-a îmbolnăvit foarte tare la picioare, probabil din cauza neobișnuită să meargă mult timp și de aceea a închiriat o pereche de bărci și m-a luat cu el. Așa că am ajuns la granițele voastre și ne-am oprit aici trei zile, pentru ca, odihnindu-ne, să plecăm imediat spre Anzer, unde este dorit cu nerăbdare.

– Acest prieten al tău este minunat! Aparent, pentru evlavia lui, este foarte educat; Mi-ar plăcea să-l văd.

– locuim in acelasi apartament; Cred că ți-l aduc mâine. Acum e prea târziu… Scuze!

A șasea dată

Ajutăm de la frate la frate, pentru că
grindina este tare și înaltă; întărește
ca regat stabilit.
(Nota XVIII, 19).

– Urmând acest cuvânt și făgăduință de ieri, când m-am înfățișat înaintea voastră, am invitat alături de mine acel respectabil tovarăș care a ușurat călătoria cu mântuirea spirituală și pe care voi ați vrut să-l vedeți.

            – Este foarte plăcut pentru mine și, de asemenea, sper, pentru acești vizitatori cinstiți ai mei, să vă văd pe amândoi și să vă aud cuvintele utile, experimentate. Iată-l pe al meu: acesta este un reverend intrigator și acesta este un preot evlavios. Prin urmare, acolo unde doi sau trei sunt adunați în numele lui Isus Hristos, acolo El Însuși va fi făgăduit; iar acum suntem cinci în numele Lui, atunci, desigur, harul Său se va revărsa mai generos asupra noastră!

Povestea de ieri a tovarășului tău, frate drag, despre devotamentul tău arzător față de Sfânta Evanghelie, foarte minunată și instructivă. Ești curios să auzi cum ți s-a dezvăluit acest mare secret evlavios?

            – Dumnezeul iubitor, care vrea ca toți să fie mântuiți și să vină la mintea adevărului, mi-a descoperit, din marea Lui mila, această cunoaștere în chip miraculos, fără nicio mijlocire omenească. Timp de cinci ani am fost profesor la Liceu, mergând pe calea vieții pe cărările întunecate ale desfrânării, complăcându-mă în zadarnic filozofie în căile lumii și nu în căile lui Hristos și poate că aș fi pierit cu totul dacă nu m-aș fi susținut oarecum de faptul că am trăit împreună cu evlavioasa mea mama și am făcut cunoștință cu propriul meu bulevard și tânărul meu… care s-a anuntat, ca este francez, student certificat, care a sosit recent de la Paris si isi cauta un post de guvernator. Mi-a plăcut foarte mult educația lui minunată și l-am invitat la mine acasă ca oaspete și ne-am împrietenit. Timp de două luni, m-a vizitat des și uneori ne plimbam împreună, faceam windsurf, și ieșeam împreună la adunări sociale, desigur, cele mai morale. În cele din urmă, mi-a apărut cu o invitație la una din societățile menționate mai sus și, pentru a mă convinge mai repede, a început să laude veselia și plăcerea deosebită a locului în care mă invita. După ce a spus câteva cuvinte despre asta, a început brusc să-mi ceară să părăsesc biroul meu cu el, unde stăteam noi, și să mă așez în sufragerie. Acest lucru mi s-a părut ciudat, iar eu, după ce am spus că am observat deja în repetate rânduri reticența lui de a fi în biroul meu, l-am întrebat: care este motivul? Și l-am ținut aici și mai mult pentru că sufrageria era lângă camera mamei și a surorii mele și, prin urmare, ar fi indecent să vorbim aici despre materie goală. Și-a susținut dorința cu diverse șurubelnițe, în cele din urmă mi-a spus sincer: “aici ai Evanghelia pe acest raft între cărți; respect această carte atât de mult încât îmi este greu în prezența acestei conversații despre obiectele noastre împrăștiate. Te rog scoate-o de aici, și atunci vom face”. În sinceritatea mea, am zâmbit la cuvintele lui, am luat Evanghelia de pe raft și i-am spus: mi-ai fi spus asta de mult! Și punându-l în mâini, a zis: doar pune-l tu în camera aceea!.. De îndată ce l-am atins cu Evanghelia, el în aceeași clipă a tremurat șia dispărut. M-a lovit atât de tare încât am căzut inconștient pe podea de frică. Auzind bătăile, familia mea s-a repezit la mine și nu a putut să mă readucă la cunoştinţă timp de o jumătate de oră. În cele din urmă, am simțit o mare teamă, tremur, agitație neliniștită și amorțeală perfectă a brațului și a piciorului, încât nu le puteam mișca. Medicul chemat a identificat boala ca fiind paralizie, din cauza unui șoc puternic sau a unei sperii. Un an întreg după această ocazie, sub tratarea atentă a multor medici, am stat fără nicio uşurare de boală, ceea ce a indicat ulterior necesitatea retragerii din serviciul ştiinţific. Bătrâna mea mamă a murit în acel moment, iar sora mea a decis să se dedice vieții monahale. Deci, toate acestea mi-au agravat și mai mult boala. Am avut o singură mângâiere în această perioadă dureroasă – în citirea Evangheliei, care nu-mi părăsise mâinile de la începutul bolii, ca garanție a unei întâmplări miraculoase cu mine.

            Într-o zi, a venit brusc la mine un pustnic pe care nu-l cunoșteam, care urma să se adune la mănăstire. Mi-a spus convingător că nu trebuie să mă bazez doar pe medicamente, care fără ajutorul lui Dumnezeu nu sunt suficient de puternice pentru a ajuta, ci să-L întreb pe Dumnezeu și să mă rog cu sârguință pentru asta, pentru cărugăciunea este cel mai puternic remediu pentru vindecarea tuturor bolilor atât trupești, cât și psihice. „Cum să mă rog într-o asemenea poziție, când nu pot nici să mă înclin și nici să-mi ridic mâinile pentru a face semnul crucii?” I-am obiectat din neatenție. Mi-a spus: „măcar roagă-te!” Și atunci nu prea a putut să-mi explice cum să mă rog… După ce vizitatorul a plecat, mi s-a părut că, involuntar, am început să mă gândesc la rugăciune și la puterea și acțiunile ei, amintindu-mi prelegerile teologice pe care le-am auzit cu mult timp în urmă la instituție, când eram încă student. M-a ocupat foarte reconfortant, mi-a redat în memorie cunoștințe religioase strălucitoare, mi-a încălzit sufletul și imediat am început să simt o oarecare ușurare din atacurile mele dureroase. Întrucât Evanghelia a fost constant cu mine, atunci eu, conform credinței mele în ea, ca urmare a unui miracol și, de asemenea, amintindu-mi că am auzit întreaga structură a tratatului despre rugăciune în prelegeri bazate pe textele Evangheliilor, atunci am considerat că este mai bine să studiez împreună rugăciunea și evlavia creștină. Studiind-o, am extras din ea, ca dintr-o fântână bogată, un sistem complet de salvare a vieții și adevărată rugăciune interioară. După ce am notat cu evlavie toate locurile și textele pe această temă, am încercat de acum neîncetat să studiez aceste decrete divine și cu forță, deși greu, le-am pus în practică. Odată cu această ocupație a mea, boala mi s-a atenuat treptat și în cele din urmă, după cum puteți vedea, mi-am revenit complet. Rămas în pace, în semn de recunoștință lui Dumnezeu pentru harul și vindecarea și îndemnul Său patern, m-am hotărât, urmând exemplul surorii mele și dorința sufletului meu, să mă dedic unei vieți de pustnic pentru a percepe și asimila nestingherit asemenea verbe dulci ale pântecelui veșnic, indicate mie în cuvânt.

Acum mă îndrept către un schit retras de lângă Mănăstirea Solovetsky de pe Marea Albă, numit Anzersky, despre care am auzit cu încredere că este un loc convenabil pentru o viață contemplativă. Vă mai spun: adevărul este că, deși Sfânta Evanghelie mă mângâie în această călătorie a mea și îmi luminează din belșug mintea imatură, încălzindu-mi inima rece, dar, recunoscând slăbiciunea mea, voi spune sincer că condițiile pentru săvârșirea faptelor de evlavie și dobândirea mântuirii, care necesită un rang desăvârșit, care necesită smerenie desăvârșită, care mă înalță pentru că mi-au poruncit smerenia lor, a înălțimii lor. și îmi rănește inima Așa că, stând acum în mijlocul disperării și speranței, nu știu ce se va întâmpla cu mine în viitor!

      SHYMNIK– Pentru o astfel de garanție obligatorie a milostivirii speciale și stranie a lui Dumnezeu și cu educația ta științifică, este de neiertat nu doar să cazi în tristețe, ci chiar să îngădui în sufletul tău umbra îndoielii despre mijlocirea lui Dumnezeu și ajutorul Lui! Știți ce spune Zolotoustul luminat de Dumnezeu despre asta? “Nimeni nu trebuie să fie trist (îndeamnă el) și să-și imagineze că poruncile Evangheliei sunt imposibile sau incomode! Dumnezeu, determinând mântuirea unei persoane, cu siguranță nu i-a poruncit porunci cu această intenție, pentru ca neplăcerea acestora să-l facă un criminal. Nu! veșnicie”.

Desigur, împlinirea regulată și neclintită a poruncilor lui Dumnezeu pare extrem de dificilă pentru natura noastră și, prin urmare, mântuirea este incomodă: dar același cuvânt al lui Dumnezeu, care a inițiat poruncile, prezintă în sine și mijloacele nu numai pentru împlinirea convenabilă a acestora, ci chiar mângâierea în timpul împlinirii. Dacă este la prima vedere și acoperit cu un văl de mister, atunci, bineînțeles, pentru a îndrepta mai bine practicantul spre smerenie și pentru a-l aduce mai convenabil mai aproape de legătura cu Dumnezeu prin indicarea refugiului direct către El în rugăciune și pentru a cere ajutorul părintesc. Acesta este secretul mântuirii, mai degrabă decât să te bazezi pe propriile eforturi.

      CONSTRUCTORUL.– Cât eu, slab și neputincios, aș vrea să aflu despre acest secret, pentru ca prin el, ca mijloc, să-mi îndrept cumva viața leneșă pentru slava lui Dumnezeu și mântuirea mea!

      SHYMNIK– Acest secret îți este cunoscut, frate iubit, din cartea ta “Dobrotolyubstvo“. Constă oare în rugăciunea neîncetată, pe care ai învățat-o atât de ferm și în care te-ai exersat și mângâiat cu atâta râvnă?

      CONSTRUCTORUL.– Voi cădea la picioarele voastre, Cuvios Părinte! Pentru numele lui Dumnezeu, dă-mi onoarea să aud din buzele tale ceva folositor despre această taină mântuitoare și despre rugăciunea sfântă, pe care cel mai tânjesc să o aud și să o citesc pentru întărirea și mângâierea sufletului meu mult păcătos.

      SHYMNIK –Deși nu-ți pot satisface dorința cu propriile mele reflecții asupra acestei înalte îndeletniciri, pentru că am încă puțină experiență în materie, totuși am un caiet foarte inteligibil al unui scriitor spiritual chiar pe acest subiect. Dacă le place interlocutorilor noștri, o voi aduce chiar acum și, dacă doriți, o pot citi în fața dumneavoastră. Multumesc!

      TOATE.– Miluiește-te, Cuvios Părinte! Nu ne lipsi de asemenea cunoștințe salvatoare.

Secretul mântuirii prin rugăciune neîncetată

            Cum să te salvezi? Această întrebare creștină evlavioasă apare în mod natural în mintea fiecăruia, ca rezultat al sentimentului naturii deteriorate și slăbite a omului și al rămășiței din el a dorinței originare de adevăr și dreptate. Fiecare, chiar dacă are puțină credință în nemurire și în răzbunarea vieții veșnice, întâlnește involuntar gândul cum să se salveze atunci când își întoarce ochii către cer… Întâmpinând dificultăți în rezolvarea acestei sarcini, îi întreabă pe cei prevăzători și cunoscători, apoi citește cărțile de instrucțiuni ale scriitorilor spirituali despre acest subiect, după adevărul și regulile învățate. În toate aceste instrucțiuni, el întrunește ceea ce par a fi condițiile necesare pentru mântuire: o viață evlavioasă, isprăvi și muncă asupra sinelui pentru jertfa de sine hotărâtă, care să conducă la crearea unor strămoși buni, la împlinirea constantă a tuturor poruncilor lui Dumnezeu, ceea ce mărturisește statornicia și fermitatea credinței. realizate cu profundă smerenie și colectiv, deoarece toate virtuțile depind una de cealaltă, ele trebuie să se sprijine reciproc, să se îmbunătățească și să se inspire reciproc, la fel cum razele soarelui abia apoi își arată puterea și fac flacără când se concentrează prin sticlă într-un punct. Și altfel „cei nedrepți sunt puțini și sunt mulți nedrepți“.

Mai mult, pentru cea mai mare convingere a necesității acestei activități complexe și colective, el aude laude înalte ale rafinamentului virtuților și condamnarea josniciei și severității viciilor. Toate acestea sunt reflectate fie de o răsplată falsă, fie de o mare durere, fie o răsplătire. pedeapsa și suferința în viața veșnică

Acesta este un caracter special, predicarea noii epoci!

            Îndreptat în acest fel, înflăcăratul doritor de mântuire începe cu toată bucuria să ducă la îndeplinire instrucțiunile și să adauge la experimente tot ce a auzit și citit. Dar, vai! nici la primul pas al aspirației sale nu găsește nicio posibilitate de a-și atinge scopul, anticipând și chiar simțind că firea sa deteriorată și relaxată va prevala asupra convingerilor rațiunii; că exprimarea sa liberă a voinței este legată, înclinațiile sale sunt deteriorate, puterea sa spirituală este slăbită. Cu o asemenea conștiință de sine experimentată a neputinței sale, el trece în mod firesc la ideea că nu există mijloace care să contribuie la împlinirea a ceea ce poruncește legea lui Dumnezeu, a ceea ce cere evlavia creștină și a ceea ce au făcut toți cei care au fost vrednici să primească mântuirea și sanctuarul. Drept urmare, și pentru a concilia cerințele rațiunii și conștiinței în sine cu slăbiciunea puterilor executive, el se adresează și la propovăduitorii mântuirii cu întrebarea: cum să fii mântuit? Cum să justifice condițiile mântuirii care nu-i sunt disponibile? Și poate însuși predicatorul să ducă la îndeplinire cu consecvență tot ceea ce învață?… „Roagă-l pe Dumnezeu, roagă-te lui Dumnezeu să te ajute!” Nu ar fi mai rodnic dacă am preda rugăciunea mai devreme sau întotdeauna și cu toate, ca făptuitori ai împlinirii a tot ceea ce cere evlavia creștină și prin care se obține mântuirea? încheie cel care pune întrebări și, odată cu aceasta, începe să studieze rugăciunea, – citește, cugetă, înțelege învățăturile celor care au scris pe această temă. Cu toate acestea, mulți găsesc în ele gânduri strălucitoare, cunoștințe profunde și expresii. Un altul reflectă admirabil asupra necesității rugăciunii; celălalt – despre puterea ei, caritatea, despre obligația de a se ruga, despre faptul că rugăciunea cere sârguință, atenție, căldură a duhului, curăția gândirii, împăcarea cu dușmanii, smerenia, întristarea și alte lucruri care ar trebui să fie prezente în rugăciune…

Și ce este rugăciunea în sine și cum să te rogi în mod semnificativ? Întrucât este foarte rar să găsești explicații temeinice și general înțelese pentru acestea, deși sunt primele și cele mai necesare întrebări, cel zelos care dorește să se roage din nou rămâne sub vălul misterului. Din lectura generală, el va prinde rădăcini în memoria lui, deși evlavios, dar numai latura exterioară a rugăciunii și va ajunge la următoarea concluzie sau concluzie: pentru a se ruga, trebuie să se ducă la biserică, să fie botezat, să se plece, să îngenuncheze, să citească psaltirea, canoanele, acatistele…

Acesta este conceptul general de rugăciune pentru cei care nu sunt familiarizați cu scrierile despre rugăciunea interioară și lucrările contemplative ale sfinților părinți. În cele din urmă, un căutător dă peste o carte numită „Dobrotolyubstvo„, în care douăzeci și cinci de sfinți părinți au înfățișat clar știința rugăciunii adevărate și esențiale a inimii. Aici misterul mântuirii și rugăciunii începe să-și ridice vălul pentru el și el vede că a se ruga cu adevărat înseamnă a îndrepta mintea și amintirea către amintirea inepuizabilă a lui Dumnezeu, a umbla în prezența Sa dumnezeiască, a se îmbina prin mișcarea și numele lui Dumnezeu în numele lui Dumnezeu și în mișcarea lui Dumnezeu. inima, conducerea lui Isus Hristos sau crearea rugăciunii lui Isus în orice moment și loc și la fiecare ocupație.

            Deși aceste adevăruri strălucitoare, luminând cunoștințele căutătorului și deschizându-i calea spre a studia și a realiza rugăciunea, și îl conving să înceapă imediat punerea în aplicare a acestor instrucțiuni înțelepte, cu toate acestea, în experimentele sale, acționând în tehnici periodice, el nu va rămâne fără dificultăți, până când un mentor experimentat în toată plinătatea secretului care numaifrecvențădacă rugăciunea neîncetată (oricât a fost rostită la început) este singurul mijloc puternic al desăvârșirii rugăciunii interioare și al mântuirii sufletului. O parte din rugăciune este baza sau temelia care ține întregul cerc al activității mântuitoare, după cum confirmă Sfântul Simeon, Noul Teolog: „Cel, spune el, care se roagă neîncetat, a cumpărat totul bine în acesta”.

Prin urmare, pentru a prezenta adevărul acestei descoperiri în întregime, mentorul o dezvoltă în felul următor:

            Pentru mântuirea sufletului este nevoie, în primul rând, de credința adevărată. Scriptura spune:fără credință este cu neputință să-L mulțumești lui Dumnezeu(Evr. XI, 6 ).

Dar din aceeași Sfântă Scriptură este limpede că o persoană nu poate reînvia credința de la sine nici măcar unui grăunte de muștar; că credința nu vine de la noi, pentru că a lui Dumnezeu este un dar; că credinţa, ca dar spiritual, este dată de Duhul Sfânt.

            Ce să faci atunci? Cum să împaci nevoia omului de credință cu incapacitatea omului de a renaște? În aceeași Sfântă Scriptură, se dezvăluie un mijloc pentru aceasta și se arată exemple: „cere și ți se va da ” . Apostolii nu puteau să încalce singuri desăvârșirea credinței, ci s-au rugat lui Iisus Hristos: “Doamne, dă-ne credință„. Iată un exemplu de dobândire a credinței. Din aceasta se vede clar că credința dobândește rugăciunea.

            Pentru mântuirea sufletului cu credință adevărată, sunt necesare și fapte bune – virtuți, pentru că „credința fără fapte este moartă„, pentru că omul se face adevărat prin fapte, și nu numai prin credință, șidacă vrei să intri în pântece, urmează poruncile: ceea ce nu ucizi, nu preacurvi, nu te căsători cu mama ta și iubește cu sinceritate, căci pentru tine. Și toate aceste porunci trebuie să fie împlinite împreună. „Dacă se va păzi toată legea, va păcătui într-un singur lucru, să fie vinovat de toate.” Așa învață Sfântul Apostol Iacov.

Iar Sfântul Apostol Pavel, închipuindu-și slăbiciunea omenească, spune că „nu orice făptură se va îndrepta prin faptele Legii”.Pentru că știu că există o lege spirituală, dar sunt dens, vândut subun păcat neputincios, incapabil să justifice poruncile?

Nu are nicio ocazie până când nu o cere, până când se roagă pentru asta. „Nu ai, nu cere “, Sfântul Apostol reprezintă motivul. Și Însuși Iisus Hristos spune: “fără Mine nu poți crea nimic“. Și cum să te comporti cu El, asta se învață astfel: “vei fi în Mine și eu tu“. ” Când cineva rămâne în Mine, va aduce mult rod „. Și a fi în El înseamnă a simți constant prezența Lui, a cere constant în numele Său: „Orice veți cere în numele Meu, voi face.” Deci, capacitatea de a săvârși fapte bune se dobândește prin rugăciune! Un exemplu în acest sens poate fi văzut în însuși Apostolul Pavel, care s-a rugat de trei ori pentru biruința ispitelor, și-a plecat genunchii, înainte ca Dumnezeu să-și dea în genunchi, în afirmare, în persoana lui Dumnezeu. în sfârşit, a poruncit în primul rând săcreezerugăciuni şi din toate cele de mai sus rezultă că toată mântuirea duhovnicească a omului depinde de rugăciune, şi de aceea, în primul rând, este necesară, pentru că reînvie credinţa, prin ea se împlinesc toate virtuţile într-un cuvânt, nici o lucrare de evlavie creştină.

            Prin urmare, persistența, constanța sunt exclusiv și prezentate numai rugăciunii; alte virtuți – fiecare are timpul său, iar în rugăciune i se poruncește să se practice continuu, – ” Necontenitroagă-te”. Este suficient să te rogi mereu, să te rogi oricând, în orice loc.

            Rugăciunea adevărată își cere condițiile: ea trebuie să fie oferită cu puritate a gândirii și a inimii, cu sârguință arzătoare, cu atenție fermă, cu evlavie înfricoșătoare și cu smerenie profundă. Dar cine cu bună conștiință nu va fi de acord că este departe de condițiile de mai sus pentru rugăciunea adevărată, că își trimite rugăciunea mai mult din necesitate, mai mult din constrângere decât din dorință, din plăcere în rugăciune, din dragoste pentru rugăciune? Sfânta Scriptură mărturisește acest lucru, că o persoană nu este capabilă să înfrâneze și să curețe complet mintea de gânduri diferite: „Gândul răului aparține omului din tinerețe”, că singurul Dumnezeu ne dă o inimă diferită și un spirit nou ne dă „ce să vrem și ce să fim copii ai lui Dumnezeu”. Și însuși Apostolul Pavel a spus: „Duhul Meu (adică glasul meu) se roagă, dar mintea mea este fără rod”. Și „nu știu cum și când ne rugăm”, confirmă el. De aici rezultă că nu putem dezvălui proprietățile ei esențiale în rugăciunea noastră!

Ce fel de neputință a fiecărei persoane a rămas posibilă din partea voinței și puterii sale pentru a-și salva sufletul? El nu poate dobândi credință fără rugăciune, nici fapte bune; în sfârşit, şi cu adevărat incapabil să se roage. Ce a mai rămas pentru partea lui, care este prezentată libertății și puterii sale, ca să nu piară, ci să fie mântuit?

Deoarece există o calitate în fiecare chestiune, Domnul a prezentat-o ​​prin voința și darul Său. Și pentru a arăta mai clar dependența omului de voia lui Dumnezeu și pentru a-l cufunda mai adânc în smerenie, Dumnezeu a lăsat în pace voința și puterile omuluicantitaterugăciuni, poruncând să ne rugăm neîncetat oricând, în orice loc. Și aceasta deschide o cale misterioasă pentru a realiza adevărata rugăciune și, odată cu ea, credința, împlinirea poruncilor și mântuirea. O parte din rugăciune este dată voinței lui… Tocmai asta învață Părinții Bisericii. Sfântul Macarie cel Mare spune: „a ne ruga cumva (dar des) stă în voia noastră, iar a ne ruga cu adevărat este un dar al harului”. off Hesychius spune că frecvența rugăciunii percepe pricepere și face apel la natură; că fără invocarea frecventă a numelui lui Iisus Hristos este imposibil să curăţi inima.

Călugării Calist și Ignatie sfătuiesc mai presus de toate faptele și virtuțile să înceapă să se roage în numele lui Iisus Hristos des, continuu, pentru că deseori curăță rugăciunea necurată. Fericitul Diodoh susține că, dacă o persoană chema numele lui Dumnezeu (se ruga) cât mai des posibil, nu ar cădea în păcate. Cât de experimentate, de înțelepte și de aproape de inimă sunt aceste instrucțiuni practice ale Părinților! Ei, în simplitate experimentală, aruncă lumină asupra căilor și mijloacelor de îmbunătățire a sufletului. Ce contrast mare au cu instrucțiunile morale ale minții teoretice! Mintea convinge: fă bine asta și asta, înarmează-te cu curaj, folosește voința, fii convins de consecințele bune ale virtuții, de exemplu, – curățește-ți mintea și inima de visele deșarte, umple-le locul cu gânduri instructive, fă bine și vei fi respectat și calm, trăiește așa cum îți cere mintea și! toate acestea, în ciuda tuturor eforturilor, nu-și ating scopul fără rugăciune dese, fără a atrage ajutorul lui Dumnezeu prin ea. După aceea, vom dezvălui învățăturile părinților și vom vedea ce spun ei, de exemplu, despre purificarea sufletului. Sfântul Listvychnyk scrie: „când sufletul este întunecat de gânduri necurate, învinge-ți adversarii în numele lui Isus, repetându-l des. Nu vei găsi o armă mai puternică și mai de succes în cer sau pe pământ”. Sf.Grigoriy Sinaitinstruiește: „să știți că nimeni nu-și poate ține mintea singur și, de aceea, când gândurile sunt necurate, chemați mai des și de multe ori numele lui Isus Hristos, iar gândurile se vor potoli de la sine”. Ce modalitate simplă și convenabilă, dar totuși experiențială și contrară sfatului minții teoretice, care caută să atingă puritatea prin propria sa activitate de sine! După ce am înțeles aceste instrucțiuni experimentate ale Sfinților părinți, ajungem la o concluzie atât de adevărată, încât principala, singura și mai convenabilă cale de a dobândi lucrările mântuirii și desăvârșirii spirituale este o parte, continuitatea rugăciunii, oricât de slabă ar fi aceasta.

            Creştin! Dacă nu găsești puterea de a te închina lui Dumnezeu în spirit și adevăr; dacă inima ta nu simte încă căldura și gustul dulce al rugăciunii mentale și interioare, atunci oferă ca jertfă de rugăciune ceea ce poți, ce este în voința ta, ce este în proporție cu puterea ta. Organele inferioare ale gurii tale să fie ca primele cu o chemare de rugăciune neclintită; să cheme deseori numele puternic al lui Isus Hristos fără încetare. Nu este multă muncă și toată lumea o poate face. În același timp, acest lucru este cerut și de porunca experimentată a sfântului. Apostol: ” să aducem lui Dumnezeu o jertfă de vinovăție (întotdeauna) sau rodul buzelor celor care mărturisesc numele Lui “. O parte din rugăciune va împlini cu siguranță priceperea și se va întoarce către natură, va aduce în timp mintea și inima la starea de spirit potrivită. Imaginați-vă, în același timp, dacă o persoană ar îndeplini în mod inacceptabil această singură poruncă a lui Dumnezeu despre rugăciunea neîncetată, atunci într-una ar împlini toate poruncile, pentru că dacă ar fi împlinit continuu oricând cu toate ocupațiile sale secrete, Isus Hristos și-a făcut rugăciunea și ocupațiile secrete, la început și fără suflet, dar apoi n-ar fi avut timp pentru plăceri senzuale, orice gând păcătos l-ar fi împiedicat să o răspândească, orice faptă păcătoasă nu ar fi fost considerată la fel de fructuoasă ca într-o minte goală: vorbea și vorbăria nefolositoare ar fi fost reduse sau complet distruse și orice păcat ar fi fost deseori curățat prin harul lui Dumnezeu faptele păcătoase până la cunoașterea ei esențială – la unirea cu Dumnezeu Acum vezi cât de importantă și necesară cantitatea în rugăciune este singura modalitate de a dobândi rugăciune curată și adevărată, este cea mai bună și mai eficientă pregătire pentru rugăciune și cea mai sigură cale de a atinge scopul rugăciunii și mântuirii!

            Pentru o convingere suplimentară a necesității și rodniciei rugăciunii frecvente cât mai ferm posibil, rețineți: 1) că fiecare emoție, fiecare gând despre rugăciune este acțiunea Duhului Sfânt și glasul îngerului tău păzitor; 2) că numele lui Iisus Hristos invocat în rugăciune conține o putere benefică autoexistentă și care acționează de la sine și, prin urmare, 3) să nu fii stânjenit de impuritatea sau uscăciunea rugăciunii tale și așteaptă cu răbdare rodul invocării frecvente a numelui lui Dumnezeu. Nu asculta sugestia neexperimentată și nesimțită a unei lumi ocupate, ca și cum un singur lucru, deși neînduplecat, dar strigătul rece este verbiaj inutil… Nu! Puterea numelui lui Dumnezeu și frecvența chemărilor își vor arăta roadele la timp!

            Unul dintre scriitorii spirituali face un punct minunat despre acest lucru. „Știu, spune el, că pentru mulți filosofi falși pseudo-spirituali, care caută peste tot falsă măreție și exerciții aparent nobile în ochii rațiunii și mândriei – un exercițiu simplu, oral și unic, dar frecvent, de rugăciune pare a fi de puțină semnificație, sau o ocupație nesemnificativă sau o ocupație scăzută. Ei uită instrucțiunile lui Isus Hristos – “Dacă nu sunteți ca copiii, nu veți intra în Împărăția lui Dumnezeu„Își alcătuiesc un fel de știință pentru rugăciune, pe temeliile zdruncinate ale minții naturale.. Însuși Învățătorul nostru Divin nu a lăudat rugăciunile atât de dese? la jumătate de lume, – nu este nevoie! Trebuie doar să o continui, să nu taci și să nu-ți faci griji: ea va fi curățată de la sinede soartă. .

            Deci, după toate aceste convingeri că frecvența rugăciunii, în ciuda tuturor slăbiciunii, este atât de puternică, este cu siguranță disponibilă pentru o persoană și stă în deplina sa voință – îndrăznește să încerci, dacă doar o zi pentru prima dată, să-ți petreci observându-te pe tine însuți, conform frecvenței rugăciunii tale, astfel încât chemarea de rugăciune a Numelui lui Isus Hristos să fie folosită mult; iar această superioritate a rugăciunii asupra treburilor vieții – cu timpul vă va dovedi cu siguranță că această zi nu este pierdută, ci câștigată pentru mântuire; că pe cântarul dreptății lui Dumnezeu, rugăciunea frecventă târăște tabla slăbiciunilor și faptelor tale și ispășește păcatele acelei zile în cartea memorială a conștiinței, te pune la nivelul neprihănirii și îți dă speranța de a primi sfințirea în viața veșnică. (Din manuscrisul autorului, obtinut de Pr. Ambrozie de la Manastirea Buna).

      CONSTRUCTORUL.– Îți mulțumesc din suflet, sfinte părinte! ți-a făcut plăcere să citești acest sufletul meu păcătos. Pentru numele lui Dumnezeu, binecuvântează-mă să rescriu această listă pentru mine – o voi scrie în câteva ore. Tot ce se citește este atât de minunat și mângâietor, iar pentru mintea mea proastă este clar și precis, la fel ca în „Bunătatea” Sf. părinți. Dar, de exemplu, Ioan din Karpafiyskyi în partea a 4-a a „Dobrotolyubstva” spune și că, dacă nu ai puterea pentru cumpătare și fapte active, atunci să știi că Domnul vrea să te mântuiască prin rugăciune. Și în caietul tău, cât de frumos și clar sunt toate acestea comune. Îți mulțumesc, în primul rând, lui Dumnezeu, și apoi ție, că mi-a făcut plăcere să aud asta!

      PROFESOR.– Și ți-am ascultat prelegerea cu mare atenție și plăcere, dragă părinte! Toate dovezile, după cea mai strictă logică sunt adevărate, sunt excelente pentru mine; dar, în același timp, mi se pare că posibilitatea rugăciunii continue este determinată în principal de circumstanțe favorabile și de izolare complet calmă. Pentru că sunt de acord că rugăciunea frecventă sau neîncetată este o modalitate puternică și unică de a dobândi ajutor milostiv în toate chestiunile de evlavie și sfințire a sufletului și este accesibilă forței umane, dar această metodă poate fi folosită numai atunci când omul se bucură de prilejul de singurătate și pace: în îndepărtarea de ocupații, necazuri și vremuri; atunci nu trebuie decât să lupte împotriva lenei, sau a plictiselii din gânduri; dar dacă el este obligat să aibă o poziție, obligat să facă treburi continue, trebuie să se afle într-o societate zgomotoasă de oameni și și-ar dori cu sârguință să se roage des, atunci el este incapabil să facă asta din cauza inevitabilului distragere. Prin urmare, singura metodă de rugăciune frecventă, în condiția numai împrejurărilor favorabile, nu poate fi folosită de toată lumea și nu aparține tuturor.

      SHYMNIK– Degeaba o aranjezi asa! Fără a vorbi măcar despre modul în care o inimă antrenată în rugăciunea interioară poate întotdeauna, în toate activitățile (atât fizice, cât și mentale) în orice zgomot, să se roage și să cheme numele lui Dumnezeu fără piedici (conducătorul însuși știe acest lucru cu experiență, iar persoana ignorantă are nevoie de o pregătire treptată în acest sens), se poate spune afirmativ că niciun partid nu se poate ruga. căci gândul secret al omului nu este supus niciunei legături exterioare și este complet liber în sine, poate fi simțit și transformat în rugăciune în orice moment, chiar și vorbirea însăși poate exprima în secret rugăciunea fără sunet exterior în prezența multora și în timpul activităților exterioare; și în același timp, îndeletnicirile noastre nu sunt atât de importante, iar conversațiile noastre nu sunt atât de interesante, încât nu se poate găsi comoditate, în timpul lor, chemând temporar și adesea numele lui Iisus Hristos, dacă nici măcar mintea nu este încă obișnuită cu rugăciunea continuă; deși, desigur, izolarea oamenilor și a obiectelor care distrag atenția este condiția principală pentru rugăciunea atentă și neîncetată; totuși, în cazul imposibilității de a profita de acest lucru, nu trebuie să se scuze pentru raritatea rugăciunii: deoarece cantitatea este adesea disponibilă pentru toată lumea – atât sănătoși, cât și bolnavi, și stă în voia lui. Exemple doveditoare în acest sens sunt aceia care au fost împovărați cu îndatoriri, poziții distractive, griji, griji și muncă, nu numai că au invocat întotdeauna Numele Divin al lui Iisus Hristos, dar chiar și din această cauză au învățat și au realizat rugăciunea interioară continuă a inimii. Astfel, Patriarhul Fotie, ridicat la rangul de patriarh din rândul senatorilor, în timp ce conducea marea turmă de la Constantinopol, a fost în permanență în chemarea numelui lui Dumnezeu și chiar a realizat o rugăciune spontană și sinceră din această cauză. Așa că Kallist în Sf. Pe Muntele Athos, trecând prin supunerea supărătoare a unui bucătar, a învățat rugăciunea continuă. Așa că Lazăr cu inimă simplă, împovărat de muncă neîncetată pentru frați, continuu, în ciuda tuturor activităților zgomotoase, a recitat rugăciunea lui Iisus și s-a liniștit. Și mulți alții care au practicat în mod similar chemarea neîncetată a numelui lui Dumnezeu. Dacă ar fi imposibil să te rogi în timpul activităților care distrag atenția sau în compania oamenilor, atunci, desigur, imposibilul nu ar fi poruncit. Sfântul Ioan Gură de Aur în învățătura sa despre rugăciune spune următoarele. “Nimeni nu ar trebui să dea răspunsul că este imposibil să te rogi mereu când ești ocupat cu grijile vieții sau nu poți fi în templu. Oriunde nu te afli, poți așeza un altar lui Dumnezeu în mintea ta cu ajutorul rugăciunii.” Te poți ruga oriunde. Într-adevăr, dacă o persoană își acordă o atenție deosebită, va găsi pretutindeni comoditate pentru rugăciune, dacă s-ar asigura că rugăciunea ar trebui să fie ocupația principală înaintea tuturor îndatoririlor sale. verbiaj; Nu aș fi prea ocupat cu grijile mele, ca prin toate acestea să am mai mult timp pentru rugăciune liniștită. sunt prezentate posibilitățile și voința omului și că în orice moment, poziție și loc este posibil să ne rugăm, și este convenabil să trecem de la rugăciunea orală frecventă la rugăciunea mintală și de la aceasta la rugăciunea inimii, care deschide împărăția lui Dumnezeu în noi.

      PROFESOR.– Sunt de acord că cu toate ocupațiile mecanice este posibil, și chiar convenabil, să se înfăptuiască rugăciune frecventă, sau chiar continuă, pentru că acul mecanic nu necesită aprofundare intensivă și multe considerații, și de aceea mintea mea se poate scufunda în rugăciune continuă și gura mea urmează la fel. Dar când trebuie să fac ceva exclusiv mental, cumva: să citesc atent, sau să mă gândesc la un subiect profund, sau la o lucrare, atunci cum mă pot ruga cu mintea și buzele? Și din moment ce rugăciunea este în primul rând o chestiune a minții, cum pot să dau diferite ocupații aceleiași minți în același timp?

      SHYMNIK– Rezolvarea acestei întrebări a dumneavoastră nu va fi dificilă, dacă luăm în considerare faptul că cei care se roagă sunt împărțiți în trei categorii: 1) începători, 2) cei care au timp și 3) cei care au învățat să se roage. Și, prin urmare, începătorii pot avea, ca exerciții mentale, agitarea frecventă a minții și a inimii către Dumnezeu și rostirea unei scurte rugăciuni orale; iar cei care au timp sau ajung la o stare de spirit constantă se pot angaja în meditație sau pot lucra în prezența continuă a lui Dumnezeu ca bază pentru rugăciune. Acest lucru poate fi exprimat printr-un astfel de exemplu. Imaginează-ți că un Rege sever și exigent ți-a ordonat să meditezi la materia profundă care le-a fost dată – în prezența Sa – la poalele tronului Său; oricât de ocupat ai fi de subiectul tău, totuși prezența Regelui, în a cărui mână se află viața ta, stăpânindu-te, nu-ți va permite să uiți nicio clipă că raționezi, înțelegeți și compuneți nu singur, ci într-un loc care necesită o reverență deosebită, respect și decență. Acest sentiment și sentiment viu de apropiere a Regelui exprimă foarte clar posibilitatea de a se angaja în rugăciune interioară continuă și exerciții mentale.

Cât despre cei care, prin îndelungă pricepere sau prin harul lui Dumnezeu, au dobândit rugăciunea inimii din rugăciunea mintală, atunci astfel de oameni nu numai în timpul ocupării profunde a minții, ci chiar și în somn nu opresc rugăciunea continuă, după cum mărturisesc Înțelepții: „În timp ce dorm, dar inima mea este trează”… Numele lui Dumnezeu, care prin el însuși, trezește sufletul într-o rugăciune continuă și plină de spirit. rugăciunea, stare în care cel care se roagă nu era prezent și indiferent ce făcea el abstract și mental.

      Preot. – Dă-mi voie, Cuvios Părinte, să-mi exprim gândurile pe rând. În articolul pe care l-ai citit, se exprimă perfect că singura cale către mântuire și desăvârșire este o parte a rugăciunii – „orice ar fi ea”… Acest lucru este de neînțeles pentru mine și, prin urmare, mi se pare: care va fi folosul dacă mă rog necontenit și voi chema numai Numele lui Dumnezeu cu limba mea, dar nu cu El? Aceasta va fi doar o discuție inactivă! Consecința acestui lucru va fi doar că limbajul este confuz, iar mintea, care împiedică acest lucru în gândurile sale, suferă și ea afectarea capacității sale active. Dumnezeu nu cere cuvinte, ci o minte atentă și o inimă curată. Nu este mai bine, chiar și ocazional, sau numai la o oră stabilită, să facem chiar și o scurtă rugăciune, dar cu atenție, cu sârguință, cu căldură sufletească și cu un concept demn? Și altfel, chiar dacă zici o rugăciune zi și noapte, dar nu ai curăție sufletească și fapte de evlavie, nici atunci nu vei dobândi nimic mântuitor; dar dacă rămâi doar cu vorbărie exterioară și, în cele din urmă, obosit și plictisit, vei ajunge la o astfel de concluzie încât, după ce ți-ai răcit complet credința în rugăciune, vei abandona cu desăvârșire acest exercițiu inutil. Mai mult, inutilitatea unei singure rugăciuni orale poate fi văzută în revelațiile prezentate de Sfintele Scripturi; de exemplu: ” Acești oameni Mă cinstesc cu buzele lor; inima lor este departe de Mine “. ” Nu toată lumea îmi spune: Doamne, Domnul va veni în Împărăția lui Ngbesne“. ” Vreau să spun cinci cuvinte cu mintea mea, decât cuvinte întunecate în limba„, etc.. Toate acestea exprimă inutilitatea rugăciunii exterioare neatente a gurii.

      SHYMNIK– Concluzia pe care ați prezentat-o ​​ar putea avea o anumită bază, dacă nu ar fi combinată cu sfatul rugăciunii orale, – necruțăre sau constanță; dacă rugăciunea în Numele lui Iisus Hristos nu ar avea putere spontană, iar atenția și sârguința față de ea nu s-ar dobândi ca urmare a treptării în timpul exercițiului de rugăciune… Dar întrucât aici vorbim de frecvența, durata și neîncetarea rugăciunii (chiar dacă inițial a fost însoțită de neatenție sau uscăciune), atunci se. Să o analizăm mai detaliat. Un scriitor spiritual, convingător de cel mai mare beneficiu și rodnicie al rugăciunii frecvente, care este exprimată în cuvinte monotone, spune în cele din urmă: „Deși mulți oameni prost educați consideră că această creație orală și frecventă a aceleiași rugăciuni este inutilă și chiar banală, numind-o mecanică și lipsită de sens; secretul care este mai târziu dezvăluit prin acest exercițiu mecanic, ei devine verbal cât de adevărat, dar nu știu cât de frecvent este adevărat, dar insensibil. strigătul inimii, devine mai plăcut, îl luminează și duce la conexiune, această afirmație plictisitoare de litere a fost un secret: îți lipsești corpul de hrană hrănitoare și iritante… Și tu experimentezi că prin postul extern al corpului tău dobândești rafinamentul interior al minții, liniștea inimii și reamintirea, cu ajutorul materiei spirituale, vei dobândi prin dezvoltarea ei pe termen lung dezvoltă rugăciunea interioară a inimii care se întâmplă astfel: cine îndrăznește să cheme numele lui Iisus Hristos, sau, ceea ce este la fel, rostind rugăciunea lui Iisus încontinuu, desigur, la început se simte ca de muncă și se luptă cu lenea, dar cu cât se practică din ce în ce mai mult, cu atât devine mai insensibil la această îndeletnicire, fără urmă de efort, atât de ulterioară. necontrolat și rostiți rugăciunea fără voce, în cele din urmă, izvorul dulceață a inimii și a rugăciunii adevărate, aceasta se explică prin luarea în considerare a ei de către inimă. Li se spune și nu se referă la citirea rugăciunii, despre care Iisus Hristos a poruncit astfel: „Este ca să te rogi mereu și să nu bati, și nu despre ei însuși să spună. rugați-vă în orice loc” sfătuiește în general: „Rugați-vă fără încetare” este înțelegerea corectă a Sfintei Scripturi?

      CONSTRUCTORUL.Este adevărat, cinstit părinte! Am văzut mulți care pur și simplu, fără nicio instrucție lămuritoare și neștiind ce este atenția, creând ei înșiși verbal o rugăciune continuă a lui Isus, au ajuns la punctul în care gura și limba lor nu s-au putut abține să rostească rugăciunea, care mai târziu i-a bucurat și i-a luminat atât de mult, chiar și de cei slabi și nepăsători.

      SHYMNIKDa! Rugăciunea pare să regenereze o persoană. Puterea sa este atât de puternică încât nimic – nicio putere a pasiunii nu îi poate rezista. Dacă doriți, vă citesc, fraților, un articol scurt, dar interesant, pe care l-am luat cu mine, drept rămas bun.

      TOATE.Vom asculta cu reverentă plăcere!

      SHYMNIK

Mărturisire despre puterea și efectul rugăciunii

Rugăciunea este atât de puternică și puternică încât roagă-te și fă ceea ce vrei, iar rugăciunea te va conduce la acțiuni corecte și drepte.

Pentru a-i plăcea lui Dumnezeu, nu ai nevoie decât să iubești – să iubești și să faci ce vrei, spune fericitul Augustin: pentru că cine iubește cu adevărat, nu poate vrea să facă nimic neplăcut iubitei sale… Întrucât rugăciunea este o revărsare și o acțiune a iubirii, același lucru se poate spune cu adevărat despre ea: și fă ce vrei și vei atinge scopul sfințirii, cu ea vei dobândi sfințirea!

Pentru a dezvolta mai amănunțit conceptul acestui subiect, să explicăm cu exemple:

1) Roagă-te și gândește-te ce vrei, iar gândurile tale vor fi purificate prin rugăciune. Rugăciunea vă va lumina mintea, vă va alina și alunga toate gândurile nepotrivite. – Acest lucru este afirmat de Sf.Grigoriy Sinait: „Dacă vrei, sfătuiește el, să alungi gândurile și să cureți mintea, alungă-le cu rugăciunea, căci, în afară de rugăciune, nimic nu poate reține gândurile”. Așa spune și Sfântul Ioan Scara: „În Numele lui Iisus, învingeți dușmani închipuiți, pe lângă această armă nu veți găsi alta”.

2) Roagă-te și fă ce vrei, iar faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu și folositoare și mântuitoare pentru tine.

Rugăciunea frecventă, indiferent despre ce este vorba, nu va rămâne fără rod (Mark Podvizhnyk) deoarece ea însăși are puterea harului. „Sfânt este Numele Lui și oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit”. De exemplu, cel care s-a rugat fără succes cu impietate în această rugăciune a primit o insultă și o chemare la pocăință. Fata voluptuoasă s-a rugat la întoarcere și rugăciunea i-a arătat calea către o viață castă și spre ascultarea instrucțiunilor lui Isus Hristos.

            3) Roagă-te și nu te strădui să învingi patimile. Rugăciunea îi va distruge în tine: „Ai durerea de ceea ce este în lume”, spun scripturile. Iar Sfântul Ivan Carpații învață că dacă nu ai darul cumpătării, nu te supăra; dar să știi că Dumnezeu cere de la tine sârguință în rugăciune și rugăciunea te va mântui.

Bătrânul descris în Patrie, care „a căzut în biruință”, adică poticnind în păcat, nu s-a întristat, ci s-a îndreptat către rugăciune și a fost prudent cu aceasta, servește drept dovadă a acestui exemplu.

4) Rugați-vă și să nu vă fie frică de nimic, să nu vă fie frică de necazuri, să nu vă fie frică de calamități, rugăciunea le va proteja, le va întoarce. Adu-ți aminte de Petru necredincios înecat; Pavel, care s-a rugat în închisoare; un călugăr eliberat prin rugăciune de ispita care l-a abătut; o fată salvată de un războinic rău intenționat prin rugăciune și cazuri similare: aceasta confirmă puterea, puterea și complexitatea rugăciunii în numele lui Isus Hristos.

5) Roagă-te, oricum cumva, numai mereu, și nu te rușina de nimic; fii vesel și calm din punct de vedere spiritual: rugăciunea va aranja totul și te va învăța. Amintiți-vă că sfinții – Ioan Gură de Aur șivorbește despre puterea rugăciunii Mark Podvizhnyk: primul susține că „rugăciunea, chiar dacă este făcută de noi, plină de păcate, îndată curăță”… Și a doua spune despre asta așa: „Rugăciunea stă cumva în puterea noastră; iar rugăciunea pură este un dar al harului”. Prin urmare, ceea ce este în puterea ta, atunci jertfește lui Dumnezeu; deși suma (pentru tine este posibilă) Îl oferi mai întâi ca jertfă, iar puterea lui Dumnezeu se va revărsa asupra puterii tale slabe; iar rugăciunea este uscată și împrăștiată, dar frecventă – tot timpul, după ce a găsit o pricepere și întorcându-se către natură, va deveni o rugăciune curată, strălucitoare, de foc și vrednică.

6) Apoi, în sfârșit, că dacă orele tale de veghe ar fi însoțite de rugăciune, este firesc să nu mai rămână timp nu doar pentru faptele păcătoase, ci și pentru gândurile despre ele.

Acum vezi câte gânduri profunde sunt concentrate în această zicală înțeleaptă: “Iubește și fă ce vrei. Roagă-te și fă ce vrei!”… Cât de vesel și de mângâietor este tot ce se spune pentru un păcătos împovărat de slăbiciuni – pentru cel care târăște sub povara patimilor în război!

Rugăciunea – atât, respectată, ca mijloc cuprinzător de mântuire și îmbunătățire a sufletului… Da! Dar numele rugăciunii este strâns legat aici și condiția ei: „Rugați-vă fără încetare”, lasă moștenire cuvântul Bomiya. Prin urmare, rugăciunea va arăta apoi putere și rod atotputernic atunci când este produsă des, fără încetare, pentru că frecvența rugăciunii aparține cu siguranță voinței noastre: la fel cum puritatea, sârguința și desăvârșirea rugăciunii sunt un dar al harului.

            Așadar, să ne rugăm cât mai des, să ne dedicăm toată viața rugăciunii noastre, chiar dacă la început este distractivă! Practica frecventă va învăța atenția, cantitatea va duce cu siguranță la calitate.

Pentru a învăța să faci ceva bine, trebuie să o faci cât mai des posibil, a spus un scriitor spiritual experimentat.

      PROFESOR.Într-adevăr, o mare lucrare de rugăciune! Iar gelozia față de frecvența sa este cheia descoperirii comorilor sale benefice. Dar cât de des întâlnesc o luptă între gelozie și lene! Cât de dezirabil ar fi să găsești un mijloc și un ajutor pentru biruință și pentru convingere și entuziasm de a adera neîncetat la rugăciune!

      SHYMNIKMulți scriitori spirituali prezintă mijloace diferite, bazate pe bunul simț – de a excita sârguința la rugăciune: precum:

1) Este sfătuit să ne adâncim în gândirea despre necesitatea, avantajul și rodnicia rugăciunii pentru mântuirea sufletului.

2) Convinge-te ferm că Dumnezeu cere cu siguranță rugăciunea de la noi și cuvântul Său predică despre aceasta peste tot.

3) Amintiți-vă constant că din cauza lenei și neglijării rugăciunii, nu se poate ține pasul cu chestiunile de evlavie și nu se poate dobândi pacea și mântuirea; și de aceea trebuie inevitabil să-l experimenteze atât ca pedeapsă pe pământ, cât și ca chin în viața veșnică.

4) Să-și inspire hotărârea cu exemplele Mângâietorilor lui Dumnezeu, care toți au obținut sfințirea și mântuirea prin rugăciune neîncetată etc.

Deși toate aceste remedii au meritul lor și izvorăsc din adevărata înțelegere, totuși sufletul voluptuos bolnav de nepăsare, în acceptarea și folosirea lor, își vede rar rodnicia, pentru că aceste medicamente sunt amare pentru gustul ei răsfățat și slabe pentru firea ei profund deteriorată. Pentru că unii creștini nu știu că este necesar să ne rugăm des și cu sârguință, că Dumnezeu cere asta; că vom fi pedepsiți pentru lenea înainte de rugăciune, că toți sfinții s-au rugat cu sârguință și neîncetat; totuși, toate aceste cunoștințe își au atât de rar efectul benefic! Fiecare observator vede în sine că fie face puțin, fie nu justifică deloc aceste sugestii ale rațiunii și ale conștiinței prin activitatea sa și, amintindu-și deseori de aceasta, trăiește la fel de prost și de lene…

            De aceea, Sfinții Părinți experimentați și înțelepți cu Dumnezeu, cunoscând slăbiciunea liberului arbitru și grăsimea inimii voluptuoase a inimii umane, acţionează în mod special asupra acestui lucru, iar din această parte, asemenea medicilor, asezonează medicamentele amare cu siropuri dulci și trupul, care mulțumește cu miere marginile vasului medicinal, descoperă cel mai simplu și mai eficient remediu pentru a atinge cu ajutorul desăvârșirii și nădejdii dulci ai lui Dumnezeu. dragoste pentru Dumnezeu. Ei sfătuiesc cât mai des să reflecteze asupra unei astfel de stări de spirit și să citească cu atenție poveștile Părinților despre aceasta, care asigură încurajator cât de accesibil și ușor este să realizezi aceste senzații interioare dulci în rugăciune; și cum sunt dorite, cumva: plăcerea care curge din inimă; căldură liniștitoare și lumină care se revarsă din interior; încântare de nedescris, bucurie, ușurință, pace profundă și fericire esențială și mulțumire de sine a vieții, care este insuflată prin acțiunea rugăciunii în inimă. Aprofundând în aceste reflecții, sufletul slab și rece este încălzit, întărit, încurajat de succesul rugăciunii și pare ademenit de experiențele exercițiului de rugăciune, așa cum spune despre acesta Sfântul Isaac Sirul: „ademenirea sufletului este bucuria care este produsă de speranță, înfloritoare în inimă; aceasta este ceea ce îndeamnă mintea să pună temelia materiei și în gândire în acest scop, împrumută mintea pentru mângâierea ei în materie.” De asemenea, Sfântul Isichie, descriind poticnirea prin lenea la rugăciune și așezându-se să-i redea sârguința, în cele din urmă spune direct următoarele: “Atunci suntem gata să nu mai dorim nimic altceva în inimă și liniște în sufletul și liniștea aceea de dulceață și liniște”. (cap.

            Și de aici rezultă că încurajând grija pentru rugăciune, acest Părinte instruiește „dulcesul simț și veselia lui”… În mod similar, Marele Macarie ne învață „că lucrările noastre spirituale (rugăciunea) cu scop și speranță de roade, adică cu plăcere în inimile noastre.

Un exemplu clar al acestei metode, ca un instrument puternic, poate fi văzut în multe locuri”Bunătate„în descrieri detaliate ale plăcerilor rugăciunii; ele trebuie citite cât mai des posibil pentru a combate boala lenei sau a uscăciunii în timpul rugăciunii, considerându-se nedemn de aceste plăceri și reproșându-se cu smerenie că neglijează rugăciunea.

      Preot.Nu vor duce astfel de reflecții o persoană neexperimentată la iubirea spirituală – așa cum teologii numesc excesul de suflet pe care teologii o numesc excesul de mângâiere și mângâiere. grație, nu mulțumită că ea ar trebui să îndeplinească lucrarea evlaviei conform datoriei și obligației, fără să viseze la răsplată?

      PROFESOR.Cred că teologii în acest caz avertizează împotriva necumpătării sau lăcomiei plăcerilor spirituale și nu resping complet plăcerea și mângâierea în virtuți: pentru că, dacă a dori o răsplată nu este perfecțiune, Dumnezeu nu interzice omului să se gândească la răsplată și mângâiere și chiar să folosească poruncile și să atingă desăvârșirea. – „Pără-te pe tatăl tău și pe mama ta” aceasta este porunca! – Iar aceasta este urmată de o recompensă care încurajează împlinirea ei: „Fie ca să fii binecuvântat”. „Dacă vrei să fii perfect, du-te, vinde-ți bunurile și dă-le cerșetorilor”, aceasta este cererea de perfecțiune. – Și direct în spatele acesteia se află o răsplată care încurajează atingerea desăvârșirii: „Mamă, ai comoară în ceruri” (Mt. XIX, 27).

„Bucură-te în ziua în care oamenii te vor urî și vor purta numele tău ca rău, de dragul Fiului Omului”, – aceasta este marea cerere a isprăvii, care necesită o putere neobișnuită a spiritului și o răbdare de neclintit. Pentru aceasta, iată o mare răsplată și mângâiere, capabilă să rupă și să susțină o forță neobișnuită a spiritului: „căci vinovăția ta este multă în ceruri”, de aceea cred că este necesară o oarecare dorință de plăcere în rugăciunea inimii și este calea principală de a obține atât sârguință, cât și succes. Așadar, toate acestea confirmă fără îndoială raționamentul practic al tatălui intrigatorului despre acest subiect, pe care l-am auzit acum…

      SHYMNIK– Unul dintre marii teologi, Sfântul Macarie al Egiptului astfel: „Precum la plantarea strugurilor, se adaugă sârguință și muncă cu scopul de a culege roade, iar dacă nu sunt acolo, atunci totul va fi în zadar; așa, în rugăciune, dacă vrem roade duhovnicești, adică iubire, pace, bucurie etc., sau cu nădejdea roadelor, trebuie să facem bucuria inimii noastre (adică dulci, în bucuria noastră, adică a inimii dulci). 3, cap. 5). Vedeți cât de clar acest Sfânt Părinte, întrebarea despre nevoia de plăcere în timpul rugăciunii? … Dar apropo, mi-am amintit că ceea ce am citit recent este motivul principal al dorinței de a vărsa; și, prin urmare, luarea în considerare a acestei naturalețe poate servi și ca un mijloc puternic de a excita sârguința în rugăciune, ceea ce înseamnă că profesorul o caută atât de binevoitor. investigând că nu poate exista acțiune fără cauză și coborând scara lucrurilor tangibile de la cele mai de jos la cele mai înalte, ajunge în cele din urmă la cauza principală a lui Dumnezeu. Prin urmare, nicio națiune, nici un trib sălbatic nu a fost și nu este fără nicio idee despre Dumnezeu. care îl trage la înălțimi, ceva care îl sâcâie spre ceva necunoscut… Din această bază se nasc toate religiile naturale și este foarte minunat că pretutindeni esența sau sufletul fiecărei religii este o rugăciune secretă, care se marchează prin un fel de mișcări și conceptul evident sălbatic al oamenilor păgâni!… Oricât de ciudat este acest fenomen în ochii minții, cu atât este mai ciudat să dezvăluie mintea. fenomen, care se exprimă în dorința naturală a rugăciunii.

            Răspunsul psihologic la aceasta nu este dificil: rădăcina, diviziunea și puterea tuturor pasiunilor și acțiunilor dintr-o persoană este iubirea de sine înnăscută. Acest lucru este confirmat în mod clar de ideea fundamentală și generală a autoconservării. Fiecare dorinta, fiecare intreprindere, fiecare actiune umana are ca scop satisfacerea egoismului, cautarea propriului bine. Satisfacerea acestei nevoi însoțește întreaga viață a unei persoane fizice. Dar spiritul uman nu se mulțumește cu nimic senzual, iar iubirea de sine înnăscută nu tace niciodată în dorința sa; prin urmare, dorințele se dezvoltă din ce în ce mai mult, dorința de bine crește, umple imaginația și reglează acest sentiment. Revărsarea acestui sentiment și dorință interioară se dezvăluie, există un impuls firesc de a se ruga, este nevoie de iubire de sine care abia își atinge scopurile. Cu cât o persoană reușește mai puțin și cu cât se înțelege mai mult propriul său bine, cu atât își dorește mai mult, cu atât își revarsă mai puternic dorința în rugăciune; face apel la cauza necunoscută a tuturor lucrurilor. Prin urmare, iubirea de sine înnăscută este elementul principal al vieții, este cauza principală care excită o persoană fizică la rugăciune!

Înțeleptul Creator al naturii a revărsat în natura umană capacitatea de a se iubi de sine tocmai ca momeală, potrivit părinților, care să ademenească și să reducă ființa umană căzută la părtășia de munte. –

O, dacă omul nu ar corupe această facultate și ar ține-o în superioritate față de natura sa spirituală! Atunci ar avea o încurajare puternică și mijloace pe drumul spre perfecțiunea morală. Dar, vai! Cât de des transformă această nobilă facultate într-o pasiune ticăloasă a iubirii de sine, când o transformă în instrumentul animalelor firii sale!

Vă mulțumesc foarte mult, dragii mei vizitatori! Conversația ta care mântuiește sufletul m-a încântat foarte mult și m-a învățat multe lucruri instructive pentru o persoană fără experiență. Domnul să vă răsplătească cu harul Său pentru dragostea voastră instructivă.

Toată lumea și-a luat rămas bun.

A șaptea întâlnire: Convorbiri spirituale

„Rugați-vă unii pentru alții și
vei vindeca” (Iacov V, 16).

      CONSTRUCTORUL.– Cuviosul meu tovarăș, profesorul, și cu mine nu am putut depăși dorința noastră comună de a porni și de a nu trece să ne luăm rămas bun de la urmă și să vă cerem rugăciunile pentru noi…

      PROFESOR.– Da, înțelegem sinceritatea ta și conversațiile salutare de care ne-am bucurat cu tine printre prietenii tăi. Această amintire se va păstra în sufletele noastre ca garanție a comunicării și a iubirii creștine în țara îndepărtată la care aspirăm.

            – Vă mulțumesc pentru amintire și dragoste și, între timp, cât de utilă este sosirea dumneavoastră! Doi călători au rămas cu mine: un călugăr moldovean și un pustnic care a trăit în tăcere în pădure timp de douăzeci de ani. Vor să te vadă, îi voi suna acum…

Iată-i!

      CONSTRUCTORUL.– Ah, ce viață fericită în deșert! Și convenabil pentru aducerea nestingherită a sufletului la unirea cu Dumnezeu! O pădure tăcută, ca Paradisul Edenului, în care dulcele pom al vieții crește în inima rugătoare a unui pustnic. Dacă aș avea bani de mâncare, se pare că nu m-aș despărți de o viață de pustnic.

      PROFESOR.– Totul ni se pare deosebit de bine de la distanta, iar din experienta, toata lumea este sigura ca fiecare loc, avand comoditatile lui, are si dezavantajele lui. Desigur, pentru cineva cu temperament melancolic și înclinație spre tăcere, viața mângâietoare este singură, dar câte pericole sunt pe această cale! Istoria ascetică prezintă multe exemple în care se poate vedea cât de mulți pustnici și recluși s-au lipsit complet de comunicarea cu oamenii, au căzut în auto-amăgire și în frumusețe profundă.

      Pustnic.– Sunt surprins cât de des în Rusia, nu numai în mănăstiri monahale, ci chiar și de la niște mireni cu frică de Dumnezeu, trebuie auzit că mulți dintre cei care vor să ducă o viață solitară, sau să practice în actul lăuntric al rugăciunii, sunt împiedicați să urmeze acest șir al fricii, ca să nu piară de ispite. Insistând asupra acestui lucru, ei prezintă exemple în sprijinul condițiilor lor; de ce ei înșiși ocolesc viața interioară, așa că alții se îndepărtează de ea… Cred că acest lucru vine de la două origini: fie de la o neînțelegere a materiei și o lipsă de educație spirituală, fie de la propria lene până la isprava contemplației și invidiei, ca să nu fie depășiți în aceste cunoștințe superioare de alții care stau la un nivel inferior în comparație cu ei. incluse în raționamentul sfinților părinți pe această temă, care învață direct și hotărât că nu trebuie să se teamă sau să se îndoiască atunci când se cheamă pe Dumnezeu. Dacă unii cădeau în auto-amăgirea sau nebunia minții, li se întâmpla din mândrie, din absența unui mentor și din acceptarea fenomenelor și viselor ca adevăr. Dacă s-ar fi întâmplat o asemenea ispită (ei continuă), ar fi dus la experiență și la coroană; căci ajutorul grabnic al lui Dumnezeu mijloceşte în această îngăduinţă. Îndrăznește! Sunt cu tine, nu te teme! spune Iisus Hristos. (Gr. Syn. l. f.) De aici rezultă că frica și intimidarea din viața interioară sub pretextul ispitei de sine sunt zadarnice: pentru o conștiință umilă a păcatelor cuiva, deschiderea sufletului față de mentor și „orbirea” în timpul rugăciunii, este o fortăreață fermă și sigură împotriva ispitei de care mulți se tem, și atât de mult, și de aceea se tem și mulți, de aceea sunt și frică. mulți se tem și sunt în ispită, căci în cuvântul experimentat al Sfântului Filofeus al Sinaiului, care spune următoarele: „Mulți dintre călugări nu înțeleg farmecele minții lor, pe care le suferă de demoni; adică ei practică cu sârguință o singură activitate (virtuțile exterioare), nu le pasă de minte, adică de că nu le pasă nici măcar de contemplarea interioară, adică pe alții nu le pasă de contemplarea interioară”. ei pe plan intern, atunci o consideră un farmec din invidie”, confirmă St.

      PROFESOR.– Permiteți-mi să vă întreb: desigur, conștiința păcatelor cuiva este convenabilă pentru oricine se ascultă pe sine; dar cum să acţionăm într-un asemenea caz, când nu există un astfel de mentor, care să poată conduce în mod expert pe calea interioară şi, acceptând revelaţia sufletului, să poată comunica cunoştinţele corecte şi benefice despre viaţa spirituală? Într-un asemenea caz, bineînțeles, este mai bine să nu ating contemplația decât să o pătrunești spontan și fără conducător?… În continuare: îmi este incomod, în ce fel, punându-se în prezența lui Dumnezeu, se poate păstra „obscuritatea” perfectă? Acest lucru nu este firesc, pentru că sufletul sau mintea noastră nu pot imagina nimic fără formă, în lipsă de viziune. Și de ce nu, atunci când vă scufundați mintea în Dumnezeu, să vă imaginați pe Iisus Hristos sau pe Sfânta Treime etc.?

      Pustnic.– Deși îndrumarea unui cu experiență și cunoștință în materie spirituală, un mentor sau un bătrân, căruia i-ar fi posibil să-și deschidă sufletul, gândurile și întâlnirile pe calea învățării interioare fără piedici, cu încredere și beneficiu, este condiția principală pentru exercitarea rugăciunii inimii, care se desfășoară în tăcere: părinții care o lasă moștenire sunt o excepție. Venerabilul Nikephoros călugărul ne învață clar despre asta: “când practicați acțiunea inimii interioare, aveți nevoie de un îndrumător adevărat și priceput. Dacă nu există, atunci ar trebui să-l căutați cu sârguință: dacă nu îl găsiți, atunci, cu inima îndurerată, cereți ajutor lui Dumnezeu pentru a obține călăuzire și călăuzire în învățătura Sfintelor Scripturi”. Totodată, este necesar să se țină seama și de faptul că adevărata dorință sârguincioasă a căutătorului poate auzi un cuvânt folositor și instructiv chiar și de la cei simpli, căci Sf. Părinții asigură că dacă îl întrebi pe sarazin cu credință și cu dreptate intenție, și el îți poate da un cuvânt folositor; dacă, fără credință și fără țel drept, ceri călăuzire de la profet, atunci nici el nu te va mulțumi… Un exemplu în acest sens îl vedem în Marele Egiptean Macarie, căruia i s-a făcut cândva să înțeleagă și prin aceasta să oprească patima unui simplu țăran. Cât despre „bezvidya”, adică să nu-și imagineze și să nu accepte niciun fenomen în timpul contemplării nici a luminii, nici a unui înger, nici a lui Hristos, nici a vreunui sfânt și să nu se îndepărteze de orice visare cu ochii deschiși; apoi este lăsat moștenire de către Sfinții Părinți experimentați, desigur, pentru că facultatea de imaginație poate întruchipa convenabil, sau, parcă, poate anima idei; și, prin urmare, o persoană fără experiență se poate lăsa cu ușurință dusă de aceste vise, le cinstește ca fenomene de bun augur și poate ceda auto-ispitei și, în același timp, așa cum descrie Sfintele Scripturi, „și Satana este complet transformat într-un înger de lumină”. Și că mintea poate fi în mod natural și convenabil în „lipsă de vedere” și o poate păstra chiar și cu amintirea prezenței lui Dumnezeu, acest lucru este evident din faptul că puterea imaginației poate să-și imagineze în mod tangibil ceva în „lipsă de vedere” și să se țină de această idee în timp ce ia în considerare obiectele care nu sunt supuse simțului văzului, care nu au un exterior. De exemplu: reprezentarea și autopercepția sufletului nostru – aer, căldură, frig; fiind în frig, se poate imagina rapid căldura în minte, deși nu are formă, nu poate fi văzută, nu poate fi măsurată prin atingerea a ceea ce este în frig! În mod similar, prezența ființei spirituale și de neînțeles a lui Dumnezeu poate fi imaginată în minte, realizată în inimă în absența viziunii.

      CONSTRUCTORUL. – În călătoria mea, am auzit și de la oamenii evlavioși și de la cei care caută mântuirea că le este frică să atingă lucrarea interioară când își amintesc de ispita. Pentru unii, am respectat și cu “Bunătate„ învățăturile Sfântului Grigorie Sinaiul, care spune că „acțiunea inimii nu poate fi magică (spre deosebire de acțiunea mintală), pentru că dacă vrăjmașul ar fi vrut să transforme căldura inimii în arderea lui dezordonată; sau să înlocuiască veselia inimii cu încântarea flegmatică: dar timpul, experiența și sentimentele vor distorsiona de la sine aceste trucuri ale lui, chiar și pentru nu foarte mult…”

            Am întâlnit și pe alții; care, spre mare regret, și după ce au învățat calea tăcerii și a rugăciunii inimii, în caz de vreo poticnire sau slăbiciune păcătoasă, cad în deznădejde și părăsesc lucrările lăuntrice ale inimii, cunoscute de ei!

      PROFESOR.– Dar asta este foarte natural! Eu însumi simt asta uneori când se întâmplă să scap de la distracție sau să comit un păcat… Pentru că rugăciunea lăuntrică a inimii este o chestiune sfântă și o unire cu Dumnezeu, este decent și nu îndrăzneț să introduci o materie sfântă într-o inimă păcătoasă, fără să o curăți mai întâi fără păcate, și fără să o curățim mai întâi fără rău, până în primul rând fără să o curățim fără să păcătuiești, fără să o curățim în primul rând, fără a o purifica? pregătire pentru comunicarea lui Dumnezeu? Este mai bine să fii mut înaintea lui Dumnezeu decât să suporti „verbe nebune” din inima unui om întunecat și distrat.

      Călugăr.– Păcat că raționezi așa! Acest gând de „necredință”, care este mai criminal decât orice păcat, și constituie principala armă a lumii întunecate împotriva noastră… Sfinții noștri Părinți experimentați dau o cu totul altă instrucție în acest caz. Cuviosul Nikita Stifat spune că dacă cazi și cazi chiar și în adâncul furiei iadului; nici atunci, nu deznădăjdui, ci mai degrabă întoarce-te la Dumnezeu, iar în curând El îţi va reface inima căzută şi îţi va da putere mai mult decât înainte (cap. 54). Prin urmare, după orice cădere și vulnerabilitate păcătoasă a inimii, ea ar trebui adusă imediat în prezența lui Dumnezeu pentru vindecare și purificare, la fel cum lucrurile infectate, după ce au stat ceva timp sub influența razelor soarelui, își pierd ascuțimea și puterea molipsitoare. Mulți profesori spirituali afirmă acest lucru. În lupta împotriva dușmanilor mântuirii – patimile noastre, însă, nu trebuie să ne abatem de la acțiunea dătătoare de viață, adică de chemarea lui Iisus Hristos, care este în inimile noastre! Acțiunile noastre nu numai că nu ar trebui să ne îndepărteze de la mersul în prezența lui Dumnezeu și de la rugăciunea interioară, provocând anxietate, disperare și tristețe, ci și să contribuie la convertirea noastră rapidă la Dumnezeu. Bebelușul este ghidat de mamă când începe să meargă, se întoarce repede spre ea și se ține strâns de ea când se împiedică.

      Pustnic.– Așa gândesc eu despre asta, că spiritul tristeții și al gândurilor îndoielnice sunt trezite cel mai convenabil de distracția minții, și nu de păstrarea tăcută a adresei și a sinelui. Părinții străvechi înțelepți de Dumnezeu au câștigat o biruință asupra disperării, au primit iluminare interioară și întărire în speranța în Dumnezeu, în liniște calmă și singurătate; iar în acest caz ne-au dat și un sfat folositor și înțelept: „stai tăcut în chilia ta și ea te va învăța totul”.

      PROFESOR.– Pe autoritatea mea față de dumneavoastră, aș dori foarte mult să aud analiza dumneavoastră critică a gândurilor mele despre tăcerea pe care o laudă și despre beneficiul benefic al schitului, de care pustnicii sunt atât de îndrăgostiți. Așa raționez eu despre asta: întrucât toți oamenii, conform legii naturii, ordonate de Creator, sunt într-o dependență necesară unii de alții; şi de aceea sunt obligaţi să se ajute unii pe alţii în viaţă, şi să lucreze unul pentru altul şi să fie de folos unul altuia, atunci pe această tovărăşie se bazează bunăstarea neamului omenesc şi iubirea faţă de aproapele. Și un reclus tăcut care s-a retras din comunicarea cu oamenii, cum își poate sluji aproapele în inactivitate și ce beneficii aduce el bunăstării societății umane? El distruge absolut în sine Legea Creativă, referitoare la unirea iubirii pentru influența bună și benefică asupra semenului!..

      Pustnic.– Întrucât această viziune a dumneavoastră despre lipsa de cuvinte nu este corectă, concluzia este, de asemenea, incorectă; să-l analizăm în detaliu:

1. Persoana tăcută izolată nu numai că nu se află într-o stare inactivă și goală, dar este în mare parte activă și chiar mai mult decât cineva care participă la viața socială. El acționează neobosit cu cea mai înaltă natură inteligentă: observă, înțelege, monitorizează starea și cursul existenței sale morale. Acesta este adevăratul scop al lipsei de cuvinte! Și aceasta este la fel de utilă pentru propria sa îmbunătățire, ca și pentru vecinii săi, care sunt lipsiți de posibilitatea de a se cufunda fără distracție în ei înșiși, pentru dezvoltarea vieții morale, pentru că observatorul tace, comunicându-și experiențele interioare, fie verbal (în cazuri excepționale), fie transmițându-le în scris, binecuvântat și benefic. contribuie mai mult și mai mult decât un binefăcător public și privat, deoarece caritatea privată, senzuală a oamenilor lumești este întotdeauna limitată la un număr mic de binefăcători; iar un binefăcător devine moral un binefăcător al națiunilor întregi, dobândind convingeri și căi experimentate de a îmbunătăți viața spirituală; experimentele și științele sale trec din generație în generație, pe care le vedem și le folosim din timpuri imemoriale. Și care nu se deosebește cu nimic de milostenia generoasă a lui Hristos de dragul iubirii creștine, ci chiar o întrece în consecințele ei.

2. Influența binefăcătoare și utilă a omului tăcut asupra vecinilor săi se dezvăluie nu numai în comunicarea observațiilor sale instructive asupra vieții interioare, dar chiar și exemplul vieții sale înstrăinate aduce beneficii laicului atent, aducându-l la conștiința de sine și transformându-l într-un sentiment de evlavie… emoție la o viață evlavioasă, amintește ce poate fi o persoană pe pământ, la care poate fi o persoană originală, la care este posibil să se întoarcă pe pământ, să se întoarcă la o persoană contemplativă. scăpat de sub control Creative. Pustnicul tăcut învață prin tăcerea lui, își folosește viața, îndeamnă și convinge să-L caute pe Dumnezeu…

            3. Beneficiul arătat vine din tăcerea adevăratului, luminat și luminat de lumina binecuvântată. Dar dacă persoana tăcută nu ar avea aceste daruri binecuvântate pentru a fi o lumină a lumii, dacă ar fi intrat pe calea tăcerii cu unicul scop de a se ascunde de comunitatea de felul său, din cauza lenei și neglijenței sale și a unui exemplu rău și ispititor, atunci și atunci ar fi făcut mare bine și ar avea o influență binevoitoare asupra societății și ar avea deja mult, binevoitor și influență asupra societății. Persoana tăcută, prin singurătatea sa, înlătură ispita care inevitabil ar veni din viața sa seducătoare printre oameni și ar dăuna moralității vecinilor săi.

Despre importanța tăcerii Sfântul Isaac Sirin răspunde astfel: „Când punem deoparte toate treburile vieții acestei vieți și tăcerea de cealaltă parte: atunci vom constata că ea prevalează pe cântar (v. 41). Nu-i compara pe cei care fac semne, și minuni și putere în lume cu cei care stau muți cu tăcerea, ca tăcerea, liniștea pe tăcerea. pacea și îndreptarea multor popoare către Dumnezeu

Chiar și cei mai spontani înțelepți și-au dat seama de beneficiile tăcerii: școala filosofică a neoplatoniștilor, care a avut multe secvențe celebre sub conducerea filozofului Plotin, a dezvoltat în profunzime spiritul, în care scriitorul se spunea că principalul a fost dezvoltat în interiorul spiritual. ultimul grad de iluminare ar fi necesar să existe oameni, în alte scopuri, contemplative decât activitatea civică publică, pentru a menține spiritul adevărului și a-l primi din toate veacurile trecute, pentru a păstra pentru veacurile care vor veni și a transmite posterității. Astfel de oameni sunt pustnici, pustnici și pustnici în biserică.

      CONSTRUCTORUL.– Se pare că nimeni nu a apreciat atât de clar avantajele tăcerii precum Sfântul Ioan Scara: „Tăcerea, spune el, este mama rugăciunii, întoarcerea din robia păcatului, succesul nesimțit în virtuți și urcarea neîncetată la ceruri”. Da, Însuși Iisus Hristos, pentru a ne arăta beneficiul și necesitatea singurătății tăcute, părăsind adesea predica publică, a mers în locuri tăcute pentru rugăciune și liniștire.

Muții contemplativi sunt ca niște stâlpi care susțin evlavia Bisericii cu rugăciunile lor neîncetate: chiar și în cele mai vechi timpuri, se vede că mulți mireni evlavioși, chiar și regi și demnitarii lor, mergeau în vizită la pustnici și muți pentru a le cere rugăciunile pentru întărire și mântuire. Prin urmare, chiar și un reclus fără cuvinte îi poate sluji pe alții și poate contribui la binele și bunăstarea societății prin rugăciune solitară.

      PROFESOR.– Iată, acest gând este și pentru mine incomod: toți creștinii avem un obicei comun de a ne cere rugăciuni unii altora; să-mi doresc ca altul să se roage pentru mine și mai ales un membru al Bisericii care mi-a fost încredințat. Nu este doar o nevoie de iubire de sine, nu este doar un obicei adoptat de a vorbi așa cum se aude de la alții, așa cum visează mintea, fără alte considerații? Deja Dumnezeu cere cererea omului, prevăzând totul și făcând conform Providenței Sale atotfolositoare, și nu după dorința noastră; știind și hotărând totul mai întâi pentru cererea noastră, așa cum spune Sfânta Evanghelie? Poate definiția rugăciunii Sale a multora să prevaleze mai mult decât cea a unuia singur? În acest caz, Dumnezeu ar fi sincer? Poate rugăciunea altuia să mă salveze, când cineva din treburile lui, va fi celebru, sau se va rușina? Și de aceea cererea pentru rugăciunea altuia este (după cum cred) doar un rod evlavios al învățăturii spirituale, care dă aparența de smerenie și dorința de a face pe plac unei persoane în detrimentul altuia, nimic mai mult!

      Călugăr.– După raționamentul extern și filozofia spontană, așa poate părea, dar mintea spirituală, iluminată de lumina religiei și luminată de experiența vieții interioare, pătrunde mai adânc, contemplă mai luminos și descoperă în mod misterios exact opusul instrucțiunilor pe care le-ai indicat!… Pentru a înțelege acest lucru mai repede și mai clar, hai să explicăm cu un exemplu și să verificăm cu un exemplu. De exemplu: un elev a mers la un profesor pentru a lua lecții de educație. Abilitățile slabe, și nu mai puțin lenea și neatenția, au împiedicat succesul elevului în învățare și l-au pus în categoria leneșilor și nereușiților. Supărat de asta, nu știa ce să facă, cum să facă față defectelor sale. Odată, cunoscând un alt elev, un coleg de clasă, mai capabil, sârguincios și de succes, el și-a anunțat durerea. Sey, luând parte la ea, l-a invitat să studieze împreună: „să studiem împreună”, a spus el, „vom fi mai dispuși și mai distractive și, prin urmare, mai reușite”…

            Așa că au început să studieze împreună, spunându-și unul altuia cine a înțeles ce; subiectul de studiu a fost același. Și ce s-a întâmplat câteva zile mai târziu? Nepăsător a devenit sârguincios, s-a îndrăgostit de învățătură, neglijarea sa s-a transformat în sârguință și încăpățânare, ceea ce a avut un efect favorabil asupra caracterului și moralității sale. Iar prietenul lui, care avea probleme, a devenit și mai capabil și mai muncitor. Ei, în acţiunea unuia asupra celuilalt, au dobândit un folos comun… Dar acest lucru este firesc; pentru că o persoană se naște într-o societate de oameni, dezvoltă concepte inteligente prin oameni; obiceiuri de viață, stări de sentimente, aspirații ale dorințelor, pe scurt, el acceptă totul ca pe un model asemănător cu el însuși. Și pentru că viața oamenilor constă în relația cea mai strânsă și influența puternică a unei persoane asupra alteia, atunci oricine trăiește printre care oameni se obișnuiește cu astfel de obiceiuri, acțiuni și obiceiuri. Prin urmare, o persoană rece poate fi încălzită, o persoană plictisitoare poate fi ascuțită, o persoană leneșă poate fi mutată la activitate prin participarea activă a unei persoane similare cu sine. Spiritul spiritului se poate transfera, poate acționa benefic unul în celălalt: pentru a-l atrage la rugăciune, la atenție, pentru a încuraja în deznădejde, pentru a se îndepărta de viciu și a excita la activitatea sfântă și, prin urmare, de ajutor unul altuia, poate deveni mai evlavios, mai mobil și mai plăcut lui Dumnezeu. unul pentru celălalt, cere rugăciuni frățești!

Și din aceasta puteți vedea că Dumnezeu nu este mulțumit de multe cereri și cereri (cum este cazul celor puternici de pe pământ), dar însuși spiritul și puterea rugăciunii purifică și excită sufletul pentru care se roagă și îl prezintă ca capabil de unire cu Dumnezeu.

Dacă rugăciunea reciprocă a celor care trăiesc pe pământ este atât de rodnică, atunci este de la sine înțeles că rugăciunea pentru cei care au încetat este la fel de benefică reciproc, datorită celei mai strânse legături dintre lumea de sus și lumea de jos; la fel, poate atrage suflete – Biserica militantă, pentru a comunica cu sufletele – Biserica triumfătoare; sau, ceea ce este la fel, cu cei plecați.

Deși tot ce am spus este o judecată psihologică; dar, după ce am deschis Sfintele Scripturi, ne vom convinge de adevărul ei!.. 1) iată ce i-a spus Iisus Hristos Apostolului Petru: „Roagă-te pentru tine, să nu-ți fie sărăcită credința”. Aceasta este puterea rugăciunii lui Hristos care întărește spiritul lui Petru și îl încurajează atunci când este ispitit împotriva credinței. 2) Când apostolul Petru era în închisoare: rugăciunea era sârguincioasă în biserică pentru el. Aici ajutorul rugăciunii frăţeşti se descoperă în împrejurările dureroase ale vieţii… 3) Dar cea mai clară poruncă despre rugăciunea pentru aproapele o exprimă sfântul Apostol Iacov astfel: „Mărturisiţi-vă păcatele unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecat. Rugăciunea celui drept va ajuta mult”. Aici concluzia psihologică mai sus menționată este clar confirmată…

            Și ce se poate spune despre exemplul Apostolului Pavel, dat nouă ca exemplu de rugăciune unii pentru alții? Un scriitor notează că acest exemplu al Sfântului Apostol Pavel ar trebui să ne învețe cât de multă rugăciune reciprocă este nevoie de unul la unul, când chiar și acest sfânt și puternic ascet spiritual recunoaște pentru el însuși nevoia acestui ajutor de rugăciune spirituală. În epistola sa către evrei, el își exprimă cererea astfel: roagă-te pentru noi, căci sperăm, ca bună conștiință a imamului, pentru toți cei care vor să trăiască bine. Ascultând asta, cât de nebun ar fi să te bazezi doar pe propriile rugăciuni și succese, atunci când ghidat de smerenie, doar un sfânt binecuvântat cere să îmbine rugăciunea vecinilor (evreilor) cu a lui? Și de aceea, cu ce smerenie, simplitate și unire de iubire nu trebuie să respingem, să nu disprețuim ajutorul rugăciunii chiar și al celui mai puternic dintre credincioși, când spiritul de discernământ al Apostolului Pavel nu a folosit discernământul în acest caz; ci a cerut rugăciune comună de la toți, știind că puterea lui Dumnezeu se exercită în slăbiciune; prin urmare, poate apărea uneori în cărți de rugăciuni slabe, aparent.

Convinși de acest exemplu, să remarcăm și că rugăciunea unul pentru altul susține unirea iubirii creștine lăsate de Dumnezeu, arată smerenia și spiritul celui care se roagă și prin aceasta aprinde rugăciunea reciprocă.

      PROFESOR.– Analiza și dovezile tale excelente și exacte, dar ar fi interesant să aud de la tine, însăși metoda și forma rugăciunii pentru aproapele, pentru că cred că, dacă rodnicia și implicarea rugăciunii depinde de o participare vie la aproapele și, în principal, de influența constantă a spiritului care se roagă asupra spiritului care are nevoie de rugăciune, atunci nu va exista prezența invizibilă și rugăciunea lui Dumnezeu. suflet înaintea lui Dumnezeu în propria sa nevoie? Și dacă numai o dată sau de două ori pe zi aduci în amintire aproapele tău cu participarea la el și cerându-i ajutorul lui Dumnezeu; atunci va fi suficient pentru a atrage și întări sufletul persoanei pentru care te rogi? Pe scurt: vrei să știi cum sau cum să te rogi pentru vecinii tăi?

      Călugăr.– Orice rugăciune i se face lui Dumnezeu, ea nu trebuie, și într-adevăr nu poate, să se îndepărteze de a se așeza înaintea lui Dumnezeu: întrucât, dacă se revarsă către Dumnezeu, se întâmplă, desigur, în prezența Lui… În ceea ce privește modul de rugăciune pentru aproapele, trebuie menționat că puterea acestei rugăciuni stă în participarea creștină sinceră. Și de aceea, când îl pomenești (despre un vecin) sau la ora rânduită pentru aceasta, ar trebui să-și îndrepte privirea mintală către Dumnezeu și să facă o rugăciune în forma următoare: Doamne milostiv! Să fie voia Ta, care vrea ca toți să fie mântuiți și să vină la minte adevărului: mântuiește-te și miluiește-te pe robul Tău (așa). Acceptă această dorință a mea ca pe un strigăt de dragoste lăsat moștenire de Tine.

De obicei, aceste cuvinte se repetă în funcție de timpul mișcărilor sufletului, sau se întâmplă să treacă prin rozariu – cu această rugăciune. Am învățat din experiență cât de benefică are o asemenea rugăciune pentru cel despre care se spune.

      PROFESOR. –Conversația instructivă și gândurile strălucitoare adunate din opiniile și raționamentul dumneavoastră mă obligă să le păstrez în amintirea mea de neuitat și să am respect și recunoștință pentru voi toți în inima mea recunoscătoare…

      CONSTRUCTOR SI PROFESOR. –Deci, a sosit momentul plecării noastre; vă cerem cu sârguință rugăciunile pentru îndrumarea și tovărășia noastră!

– Dumnezeul lumii, înviind din morți pe Marele Păstor al oilor, cu sângele Legământului veșnic, Domnul nostru Iisus Hristos, să faci bine în toate ca să faci voia Lui, făcând în tine ceea ce este plăcut înaintea Lui, Iisuse Hristos, Lui să fie slava în vecii vecilor.

Amin.